Am halit o masă imensă, cât pentru toată familia, ca să văd dacă-i supraviețuiesc

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Acum câteva săptămâni, o fotografii destul de maronie a ajuns virală.

Jurnalistul scoțian Ross McCafferty a postat o poză pe Twitter cu un „meniu crunch”, cunoscut mai popular drept „munchy box”, o cutie intimidant de mare de pizza, plină cu chestii prăjite în aluat, acompaniată de doi litri de suc Irn-Bru. Meniul ăsta se vinde la East West Spice din Greenock, aproape de Glasgow, și conține suficientă mâncare cât să hrănești o familie, cu un total de calorii de 5 400. Chestia asta costă doar zece lire sterline (52 de lei) și a declanșat reacții pe social media, de genul: „Nu e de mirare că scoțienii sunt atât de grași și bolnavi.”

„Asta fac shaormeriile de mai bine de 10-15 ani”, a explicat Ross pentru beneficiile englezilor slabi ca mine. „Practic e o cutie de pizza plină cu tot felul de chestii, de obicei cartofi prăjiți, carne, pakoras, salata, pâine naan, aripioare de pui, mâncare de fast food.”

Abordarea asta a delicateselor scoțiene conține: două felii de pizza în aluat, șnițel de cod, doi cârnați în aluat, două chifle de vită în aluat, niște cartofi prăjiți, inele de ceapă, bulete de pui și mai mulți cartofi. Recomand pentru oricine căruia îi place mâncarea de fast food și nu are probleme arteriale.

După ce mama mea scoțiană m-a înțărcat, am trăit pe un regim de cartofi prăjiți, dar acum locuiesc în Londra, deconectat de sursa mea alimentară ce compune jumătate din ADN-ul meu, de o țară de ciudați care vânează vulpi. Așa că m-am gândit că cea mai bună metodă de a redescoperi identitatea mea scoțiană e să mănânc zilnic dublu cantitatea de calorii recomandată pentru scopuri nobile, mai exact conținut online. Sper că mama e mândră de mine!

O să relatez fiecare etapă a mesei colosale și în ce stare m-a adus.

După o călătorie cu trenul, apoi cu avionul și cu mașina până în Greenok, am ajuns la local, unde i-am înmânat casierului 13 lire, prețul din timpul săptămânii, pentru ce se promova a fi un meniu de familie (meniul venea cu un avertisment: „Nu mânca o cutie întreagă de unul singur, NU ESTE O IDEE BUNĂ”) După ce enciclopedia de mâncare prăjită a fost sărată din plin, mi s-a înmânat cutia de pizza. Cântărea cam cât mi-am imaginat că ar cântări un copil gras. Prea greu să-l ții cu o mână mai mult de 30 de secunde. Am halit buletele de pui și inele de ceapă în vreo două minte în drum spre faleză și am devenit agitat de la toată sarea și grăsimile saturate care se zvârcoleau prin venele mele.

Cum îți sunt organele, Tom? Sarea e ca versiunea alimentară a cocainei (albă, toxică pentru inimă, iar unchiul tău bagă cât poate atunci când mătușă-ta nu se uită.) M-am simțit de parcă de parcă trăsesem o bordură cu cea mai bună marfă. Dacă Pablo Escobar ar fi fost bucătar, atunci marfa asta ar fi fost a lui.

Cârnații n-au fost nicio problemă. Am avut și experiență cu mâncatul pe fond nervos.

Cum îți sunt organele, Tom? Doamne, totul era cursă, o nebunie. Era ca și cum jucam un joc de Tetris, dar pe interior și încercam să așez masa asta ca niște blocuri imense. Toate mergeau însă într-un singur loc.

Asta a fost pe bune cel mai bun lucru pe care l-am gustat în viața mea. Un aluat crocant și delicios pe exterior, iar pe interior unul moale ca de pizza, cu inserții de sos de roșii la fiecare îmbucătură: 10/10. Mă gândesc să deschid un foodtruck cu chestiile astea și sigur aș fi aclamat.

Cum îți sunt organele, Tom? La fel de delicioase ca aluatul ăla. Îmi vine să mă urc pe pereți. Chiar am crezut că dacă nu mănânc nimic înainte, o să mă descurc mai bine cu meniul ăsta, dar se pare că nu așa funcționează fiziologia umană. Stomacul meu a început să se panicheze. Turnul Tetris de Prăjeală începuse să se ridice spre libertate, spre lumina soarelui.

Nu, nu. Îmi pare rău. Nu pot. Nu mi-au plăcut deloc astea. Am realizat instant că toată fanfaronada mea de „redescoperire a originilor mele scoțiene” era doar un pretext, iar eu eram doar un fraier care a călătorit o mie de kilometri pentru un meniu de fast food. Chestiile astea arătau așa cum mi-am imaginat că ar arăta inima lui Alan Brazil și aveau gust de plastic aerat.

Cum îți sunt organele, Tom? Mă simțeam relativ în afara riscului unei crize anginoase înainte de discurile de carne prăjite în aluat, dar, după o îmbucătură, am devenit subit conștient de arterele mele ca niciodată.

Asta m-a salvat temporar. Din cauza cantității copleșitoare de grăsime, am simțit că băutura asta carbogazoasă îmi spăla organele violent cu un agent chimic detartrant, cât se poate de OK.

Cum îți sunt organele, Tom? Irn-Bru, deși mi-a salvat viața, mi-a provocat instant o criză incontrolabilă de râgâituri. Orice mișcare îmi deranja stomacul. Orice gură de aer era muniție pentru războiul chimic din interiorul meu.

Un pește destul de neinteresant, dar bun. Totuși, în punctul ăsta îmi venea înapoi și/sau râgâiam bucățile mai mari.

Cartofi, Tom? Haha, o să ignor durerea aia din brațul stâng.

Pe durata acestei mese, am avut un fundal constant de cartofi prăjiți cu care să mă delectez, ca palmă peste gura mea deja agresată.

*Cartofi*Cartofi*Cartofi*

Ca atunci când ascult muzică techno, nu prea am observat altceva în afară de bass, mai exact cartofii. Pur și simplu s-au pierdut pe fundal, ca un metronom care mă ghida pe parcursul mesei. Dar când m-am oprit și i-am băgat de seamă, am realizat că am mâncat cartofi prăjiți cu toate felurile de carne.

Ah, niște nuggets!

*Cartofi*Cartofi*

Ooh, niște cârnați!

*Cartofi*Cartofi*

Wow, ce gustoasă e pizza asta, dar ar merge bine cu niște…

*Cartofi*Cartofi*Cartofi*Cartofi*

În timp ce înțepăturile euforice de la toate cărnurile prăjite s-au dispersat, tot ce-a mai rămas au fost cartofii de fundal care nu se mai terminau. Un loop de cartofi prăjiți ca într-un coșmar. Până la sfârșit, grămăjoara a devenit impenetrabilă. Nu mai puteam să-i pătrund. Totuși, cartofii fritters au fost buni.

Cum îți sunt organele, Tom? Probabil că mi-au distrus organismul ca la un festival de cinci zile, dar la naiba că aproape am terminat cutia. Mai aveam un singur burger dezgustător și niște cartofi prăjiți.

Încă mai râgâi incontrolabil și încă mai am o senzație de disconfort în stomac, în piept, dar sunt sigur că nu e nimic grav!

@tom_usher_ / andrewperry.co.uk