FYI.

This story is over 5 years old.

poker

10 întrebări pe care ai vrut să i le pui unei jucătoare profesioniste de poker

Da, lumea asta e dominată de bărbați, dar asta nu înseamnă că e imposibil să te remarci ca femeie. Așa că am discutat cu o profesionistă să aflu cum a reușit.
Fotografii din partea Fatimei. 

Lumea pokerului este una preponderent masculină. Am observat asta atunci când am pus pentru prima dată piciorul într-o sală de poker și nu oriunde, ci la Turneul European de Poker de la Barcelona, care se termină pe 2 septembrie. M-am simțit ca într-un pub irlandez plin de bărbați cu halbe de beri în față.

Doar 3% din jucătorii de poker sunt femei și, dintre acestea, și mai puține strălucesc. Dar acelea care o fac sunt adevărate zeițe ale jocului, cu o sensibilitate și o inteligență care pot fi niște arme mai redutabile, în joc, decât norocul. Ăla se mai și schimbă.

Publicitate

La turneul ăsta am cunoscut-o pe una dintre cele mari, o olandeză cu origini portugheze, foarte simpatică și cu o engleză extraordinar de fluentă. Fatima de Melo are 40 de ani și a fost membră a echipei de hochei pe iarbă a Olandei, ba chiar medaliată cu aur la Olimpiada de la Beijing. În prezent, a ajuns să învârtă sume serioase la masa de poker și să facă parte din Team PokerStars SportStars. Asta înseamnă că nu mai trebuie să plătească taxele de participare.

La Barcelona, Fatima a ieșit din turneul principal în ziua a doua, ceea ce-ți arată că și cei mai fini cunoscători pot avea zile proaste. Am prins-o însă la masa de poker ca să aflu direct de la sursă ce înseamnă să faci parte din această lume, cât se poate câștiga, dar și cât se poate pierde la un joc.

VICE: Cum e să fii o femeie în lumea pokerului?
Fatima: Majoritatea femeilor din poker sunt, de fapt, foarte cu picioarele pe pământ. Este vorba despre a gândi logic, de a te concentra pe joc, să-ți confrunți slăbiciunile și părțile puternice.

Când ai început să joci?
Undeva în anul 2007, cu prieteni din hocheiul pe iarbă. Eu am jucat hochei în echipa națională a Olandei. Fostului meu iubit îi plăcea foarte mult să joace și obișnuia să invite prieteni acasă la noi ca să jucăm de amuzament. De obicei, mă retrageam în pat, când partidele durau până dimineața, până când m-am hotărât să mă alătur. Mi-a plăcut foarte mult. De mică, îmi plăceau sporturile și jocurile. Fie că era vorba despre hochei pe iarbă, tenis sau fotbal sau Monopoly, șah sau jocurile de cărți.

Publicitate

Practici un alt sport acum. Te-a ajutat backgroundul cu ceva?
Da, spiritul meu competitiv m-a ajutat în hocheiul pe iarbă și acum mă ajută în poker. Îmi place să concurez, chiar și singură, nu doar într-o echipă. În jocul individual am învățat să fiu responsabilă pentru mine și mi-a plăcut această senzație de libertate. Pot să iau singură deciziile: dacă voi câștiga, este datorită mie. Dacă voi pierde, este tot din cauza mea. Nu mai am colegi de echipă care să mă ajute să iau mingea de la adversar.

Cum te privesc și percep bărbații cu care joci poker?
Bărbații sunt de părere că femeile joacă poker mai prudent. Dar pe mine mă văd, în același timp, sponsorizată de PokerStars și știu că joc la un alt nivel. Sunt bărbați și bărbați. Unii se pot uita la mine ca la o tipă fumușică, dar care nu știe mare lucru despre acest joc. În general, ei se așteaptă ca noi, femeile, să nu riscăm prea mult. Este la fel ca în viață. Dar, încet și sigur, începem să ne dezvoltăm. Bărbații vor deveni mai efeminați, femeile mai bărbătoase. Este ca o emancipare. Dar eu n-am avut mari probleme cu bărbații, îmi place să joc cu ei.

Ce te face pe tine o jucătoare bună de poker?
Depinde. Mereu compar asta cu momentul în care înveți să conduci. Când te urci la volan și ajungi cu mașina acasă, e mai mult vorba de noroc. Apoi, iei lecții de condus, nu ești încă nici foarte bun, dar poți ajunge acasă rezonabil de în siguranță. Apoi, devii foarte bun și începi să deții controlul. La fel este și în poker. Unii oameni nu vor ajunge niciodată la partea aia în care este vorba doar despre talent. Dacă nu joci foarte mult, dacă nu gândești jocul, dacă nu te confrunți cu greșelile, nu poți deveni foarte bun.

Publicitate

Fatima și autoarea.

Ce au spus ceilalți despre faptul că joci așa ceva?
Părinții mei au fost oarecum îngrijorați, pentru că nu cunoșteau lumea aceasta a pokerului. S-au gândit că există pericolul să-mi pierd toți banii. Dar n-a fost așa, pentru că mă cunosc pe mine, sunt foarte rațională. După ce i-am adus pe mama și pe tatăl meu la un turneu, au fost foarte surprinși și mi-au mărturisit că e o lume foarte diferită față de ceea ce aveau ei minte. În filme, lumea asta este romanțată într-un fel negativ.

Toți cred, de exemplu, că noi jucăm doar noaptea. Și, când colo, turneele încep mereu la ora prânzului. Percepția celorlalți este foarte diferită de realitate. Și părinților mei a început să le placă. Și este o lume foarte diferită, cu oameni din toate țările. Mi-am făcut prieteni buni din Spania, Brazilia, Anglia, America.

Care a fost cea mai mare sumă de bani pe care ai pierdut-o?
10 000 de dolari în timpul unui turneu. A fost taxa de intrare în turneu, cea mai mare a mea de până acum, la un campionat mondial de poker, unde nu sunt sponsorizată.

Dar de strâns cât ai strâns până acum?
Peste jumătate de milion de dolari. E loc și de mai mult. Pentru consistență în lumea asta trebuie să ajungi la masa finală de joc a unui turneu. Diferențele sunt mari. Dacă termini al nouălea, poți lua circa 35 000 de dolari. Dacă termini primul, pleci cu vreo 600 000.

Poker online sau live?
Să joci online este foarte convenabil. Ai frigiderul aproape și televizorul la fel. Pot să mă uit la surorile Kardashian în același timp. Dar îmi place să joc și-n turnee live, internaționale. Sunt atât de bine organizate, iar pentru mine, ca jucătoare, acestea sunt cele mai bune săptămâni din an. Au un vibe plăcut.

Cum poți câștiga la poker? Ai ceva recomandări?
Este foarte important să ai un control asupra veniturilor tale. Nu te înscrie în jocuri cu o miză foarte mare, dacă nu te simți în largul tău să joci pe astfel de sume. Joacă cu mai puțin de maximum de bani pe care ești dispus să îi arunci în joc, niciodată peste.

Există și numeroase informații pe care le poți găsi online, ca să-ți îmbunătățești jocul. Chiar și școli de poker online. Poți urmări turnee live, ca să vezi cum acționează jucătorii profesioniști de poker. Este important să știi câte posibilități de blind (pariu forțat) mai ai, mai ales într-un turneu live, să nu începi să joci ca nebunul, imediat. Adună informații mai înainte. E la fel ca atunci când mergi să-ți cumperi o casă, mai întâi te informezi și apoi faci tranzacția. Mai sunt și sfaturi legate de tactică, dar pe acestea le găsești tot pe net.

Citește mai multe despre poker:
**[Câți bani poți câștiga ca jucător de poker online începător?

](https://www.vice.com/ro/article/gvgvyy/cati-bani-poti-castiga-ca-jucator-de-poker-online-incepator-684)Cum a ajuns un român jucătorul de poker cu cele mai mai mari câștiguri din istorie**

Cum e să te îmbogățești din poker la douăzeci de ani