Am vorbit cu români despre cum și-au luat un an liber de la muncă, să-și găsească fericirea
Fotografie de HAMZA BUTT via Flickr
High hui

Am vorbit cu români despre cum și-au luat un an liber de la muncă, să-și găsească fericirea

Unii au reușit, alții și-au cheltuit banii pe alcool și petreceri în București. Se mai întâmplă.
24 Mai 2017, 12:52pm

Probabil nici tu nu știi cum au trecut zece ani de când te puneai în cap cu colegii de facultate în Vamă, înainte de sesiune. Și dacă încerci să îți amintești ce făceai vara trecută, în iulie, s-ar putea să te chinui puțin. Ba chiar, dacă ești unul dintre nefericiții care forjează 10-12 ore pe zi la job, cu overtime peste overtime și telefoane care îți sună și în miezul nopții, s-ar putea să nu mai știi nici ce făceai săptămâna trecută.

Asta pare să fie viața de adult responsabil: zilele trec una după alta, aproape identic, într-o rutină deopotrivă confortabilă și agonizantă, care topește fiecare moment al vieții tale într-un fel de pastă amorfă, ca o zacuscă pe care o întinzi peste ani întregi din viața ta, și din care nu prea mai distingi nimic când te uiți înapoi. Profund, știu.

Dacă înțelegi despre ce vorbesc, atunci poate ar trebui să te gândești la posibilitatea de a-ți lua un an sabatic. Termenul în sine e, bineînțeles, folosit cu sens metaforic. La origini, anul sabatic iudaic se referea la acel an, care venea odată la șapte ani, în care pământul nu mai era cultivat, pentru a se regenera.

Bănuiesc că te-ai prins de legătură.

Și, la urma urmei, duduie internetul de articole despre cum munca nine-to-five nu e compatibilă cu moștenirea noastră genetică. De ce să nu încerci să vezi cum e să stai toată ziua degeaba sau să iei la pas lumea, cu rucsacul în spate, mai ales dacă ai deja niște bani puși deoparte și nu știi ce să faci cu ei (se poate așa ceva) ?

Am vrut să-mi găsesc niște inspirație, așa că am vorbit cu cinci corporatiști români care au făcut deja treaba asta, cu mai mult sau mai puțin succes. Nu și-au găsit neapărat fericirea, dar ceva-ceva tot au găsit.

Diana Pavlenco, economist, 40 de ani

Fotografie din arhiva personală

VICE: Când și de ce te-ai decis să îți iei un an sabatic?
Diana Pavlenco: Am decis la începutul lui octombrie 2015, când am organizat un eveniment reușit și m-a întrebat șeful meu ce vreau. Se punea problema unei prime, dar am cerut o perioadă sabatică de șase luni. Am pregătit o persoană care să preia responsabilitățile mele. Am decolat în 15 februarie 2016 spre Buenos Aires. Nu prea am avut timp să mă gândesc la ce urma, abia când am ajuns în aeroport în Madrid și am văzut destinațiile de America de Sud - Carcas, Bogota, Rio - am simțit un gol în stomac. Începea! De ani visasem la momentul ăla. O perioadă de mai bine un an intervievasem oameni care și-au luat sabatic (au apărut pe imperatortravel.ro), m-am hrănit cu poveștile lor, dar nu știam când o să pot să fac și eu asta.

Ce ți-ai dorit să faci și ce ai ajuns să faci până la urmă în perioada asta?
Mi-am dorit o combinație între călătorie și contemplare, între acțiune și liniște, un timp în care să acumulez experiențe și unul în care să le diger. Am plecat trei luni în America de Sud (mai exact două luni jumătate) plus o săptămâna în Mexic și o săptămâna la New York, de unde aveam zborul de întoarcere. Nu am pornit cu niște așteptări anume. Știam în mare direcția în care merg, dar nu știam exact cât stau într-un loc. Am avut doar zborul de întoarcere prestabilit, în rest chiar am mai făcut schimbări (țările au rămas aceleași). Urma să plec cu un prieten alpinist, între timp el s-a operat de hernie de disc, am decis să rămân la planul inițial și am plecat totuși în America de Sud, dar singură.

„Eram pregătită să fiu singură, dar am cunoscut un argentinian care a călătorit cu mine în Peru și ulterior a venit și în România. Supriza!"

Cum te-ai descurcat cu banii?
M-am descurcat. Am început călătoria în Argentina, care e cea mai scumpă dintre țările vizitate și asta cred că a fost bine. Am plecat cu două carduri și am rămas în prima luna fără ambele. Mi s-a furat portofelul. Un prieten mi-a trimis bani prin Money Gram până mi-a sosit cardul din țară. Au fost mulți oameni care m-au ajutat – cu găzduire, cu trimis bani, ba chiar, și asta e partea caraghioasă, cu semnat pentru cardul și pinul meu (în America de Sud e posibil orice).

Ce ai învățat din experiența asta?
Am învățat să trăiesc în nesiguranță, să fiu mai încrezătoare în ce aduce viață în general. Am învățat că există oameni care au călătorit atât de mult încât nu mai știu unde e acasă. Că la străini e o practică mai frecventă, dar tot o decizie de nișă rămâne. Am învățat că niciodată nu sunt condițiile optime, că e o libertate pe care pur și simplu mi-o iau. Paradoxal, a crescut în mine dorință de a călători mai mult și în România. Am mai învățat că una dintre cele mai bune decizii a fost să călătoresc cu un bagaj de mână de numai 7 kg și că pot ajunge la aceeași greutate pentru un weekend la Atena.

Dan Achim, 31, Sys-admin / programator / ceva-in-IT

Fotografie din arhiva personală

VICE: În ce circumstanțe și ce vârstă aveai când te-ai decis să îți iei un an sabatic?
Dan Achim: În primăvara lui 2016. Lucram de aproape șapte ani la aceeași companie. Nu am o poveste spectaculoasă de genul „nu mai suportam, am făcut burn-out" etc, chiar opusul: era un loc foarte bun unde să lucrezi. Dar nu mai aveam aceeași tragere de inimă cu care începusem și, pentru mine, asta contează mult. Așa că am decis că e momentul unei schimbări - a fost o decizie grea pentru că pragmatic părea să fie una foarte proastă - să încerc să lucrez în alt gen de companie sau poate ca freelancer? Atunci mi-a venit ideea că, dacă tot fac asta, hai să îmi iau o pauză. Venea vara - de multă vreme nu am mai avut o vacanță de vară - nu aveam nicio presiune să încep ceva nou. Și pe lângă relaxare și călătorit, asta erau planurile mele, pot să folosesc acest timp să mă hotărăsc ce vreau să fac în continuare. Vacanță mea a durat aproximativ șase luni.

S-au potrivit așteptările cu realitatea?
Îmi doream să fac două lucruri în timpul asta: să călătoresc și să experimentez senzația de a mă trezi în mijlocul săptămânii fără să am nimic de făcut și niciun plan. Să mă duc în parc la prânz într-o zi de miercuri. În mare parte m-am ținut de acest plan și a fost extraordinar! Așteptările au fost pe măsura realității.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în treaba asta?
Nu mi-am dat seama până atunci ce senzație de libertate îți pot da niște gesturi foarte simple: să mă duc să îmi fac cumpărăturile și, pe drum, să mă opresc să beau o bere la prânz fără să mă grăbesc nicăieri. Dar cel mai satisfăcător a fost călătoritul. Oricum tot pe asta îmi cheltuiesc banii și zilele libere și când muncesc, dar noutatea acum a fost să plec și să nu am dată de întoarcere.

Cu cine și pe unde ai umblat în perioada asta?
Am plecat cu prietena mea şi cu încă câţiva prieteni prin Balcani, într-un road trip. Ei s-au întors, noi am am rămas prin Croaţia. A fost pentru prima oară când nu aveam o dată de întoarcere şi niciun plan. Când ne-am plictisit, după aproximativ trei săptămâni, ne-am întors. Apoi, am plecat prin Vietnam şi Hong Kong timp de o lună. Asta mi-a dat şansă să încerc două lucruri noi: să nu fiu turist tot timpul, să îmi iau zile în care doar să trăiesc acolo, să văd cum se desfăşoară viaţă de zi cu zi şi chiar să muncesc (remote) de acolo.

Şi asta mă duce către lucrul neaşteptat din timpul „anului meu sabatic": printr-un prieten am ajuns să mă implic în două proiecte freelance. Cum oricum voiam să îmi găsesc un nou drum, am zis hai să încerc să văd cum e. Şi-aşa am şi ajuns să lucrez din capătul celălalt al lumii - internetul e surprinzător de bun în Vietnam - la unele părţi din proiecte.

Cum te-ai descurcat cu banii?
Din fericire, salariul îmi permitea să pun deoparte, așa că, atunci când am decis să plec, m-am asigurat că banii strânși mi-ar ajunge pentru șase luni plus o mică rezervă. Pe lângă asta, zonele pe unde am plecat au fost destul de ieftine și nu am căutat luxul nicăieri pe unde am fost. Și în ciuda distanței, dacă știi unde și cât să cauți - asta e specialitatea prietenei mele - poți găsi bilete surprinzător de ieftine de avion spre Asia.

Ce ai învățat din experiență asta?
Am învățat că apreciez mai mult libertatea decât banii sau o slujbă stabilă. Acum trei-patru ani nu cred că aș fi zis asta.

Ce ai sfătui pe cineva care se gândește să își ia un an sabatic?
Just do it! Dacă ideea a încolțit și circumstanțele îți permit, nu are sens să tot amâni. Niciodată nu va fi „momentul perfect" pentru asta. Va trebui să renunți la niște lucruri comode, fizic sau psihologic (stabilitate), dar e mai neplăcut să trăiești cu gândul „cum ar fi fost dacă".

Adriana Beștea, 31 ani, Creative Director (printre altele)

VICE: Cum a început anul tău sabatic?
Adriana Beștea: Nu cred că am folosit termenul de „an sabatic" și recunosc că nici nu cred că știu ce înseamnă exact. Aveam 29 de ani, cu vreo șapte luni înainte să ating pragul de 30. Erau multe întrebări și anxietăți existențiale la vremea aia. Nu că s-ar fi dus acum, doar s-au transformat. Aveam deja de ceva vreme proiectele mele independente și începusem să îmi îndrept atenția mai mult către colaborarea internațională. Exista și contextul în care Cristi, jumătatea mea masculină, mai trecuse prin experiența călătoritului pe termen lung în America de Sud și eram tare intrigată. Am simțit că am energia și zvâcul necesare să plec la drum și mi-a fost de ajuns. Cumva mi s-a părut tardiv, dar în același timp că e momentul potrivit. Un mic paradox. Așa că am zis să fac din asta o treabă mai simbolică și să o leg de celebrarea celor 30 de primăveri.

„Mi-am zis că e cadoul meu de la mine pentru mine. Și-a fost."

Cât timp ți-ai luat și ce ai făcut?
Mi-am pus în cap să fie în jur de un an, ca să pot să ajung să înțeleg ceva din toată experiența. Nu sunt un daredevil și mă consider o „fată de oraș". Știam că o să apară frustrări pe drum, că era pe de-a întregul o experiență nouă, care se spărgea în mai multe mici experiențe noi, de fiecare dată când schimbam mediul, țara, chiar orașul de multe ori. Nu mi-am propus prea multe, mi-am zis că vreau să mă las purtată de ce-o veni spre mine, ca să mă văd în alte situații ca până atunci. Și să învăț ceva. Și nu neapărat de la oamenii și locurile noi, ci mai degrabă de la cum răspund eu în contact cu ele. Și asta chiar s-a întâmplat.

Ca de exemplu?
Mă surprind acum că am altă viziune asupra multor aspecte din viața mea. Mici lucruri, gen „urăsc sushi" e acum „hai la sushi!" sau „stai, că trebuie să mă dau cu ruj" ajuns la „parcă arată mai bine tricoul ăsta necălcat". Dar și chestii mai mari. De exemplu „hai să mergem pe rulantă, că-s prea multe trepte" a ajuns „hai să escaladăm cascada asta, împotriva curentului". Am avut un echilibru, nu m-am obosit mai mult decât am simțit că pot. Am fost copleșită, în sens bun, de energia locurilor văzute și a experiențelor trăite.

Nu prea pot zice că am avut așteptări, mai mult am avut deschidere, dar și destule anxietăți. Și mai toate trăirile au fost la un nivel mai ridicat de intensitate: conflictele, bucuriile, fricile, reușitele. Am aflat că nu sunt exclusiv city girl, e doar o parte din mine, lângă care s-a așezat frumos și armonios the wild chick. Și mă bucură tare.

Cum te-ai descurcat cu banii?
Nu știu alții cum fac, dar eu am strâns banii dinainte, special pentru asta. Asta ca să am siguranța că am din ce trăi, dacă nu voi putea lucra pe drumuri. Și eu zic că am ales bine. În special pentru că internetul prin lume este generator de mari frustrări și e nevoie de planificare să găsești conexiunea bună, să fii la ora cutare undeva unde merge internetul ca să răspunzi la vreun e-mail și așa mai departe. Pentru mine a fost o doză de energie pe care am decis să o investesc altfel.

Cu ce ai rămas din anul tău sabatic?
Cred că o să mă trezesc peste câțiva ani și încă o să am revelații în urma experienței. Și asta mă bucură foarte mult. Că sunt multe și că o să se tot așeze în timp. Ce îmi vine acum în cap este că am descoperit că sunt mai anxioasă decât credeam, dar în același timp sunt și destul de dură cu mine, așa că poate chiar și prima parte a afirmației e un pic prea mult. Că am nevoie de anumiți oameni în preajmă, de care mi-a fost un dor maxim. Că ce se vede cu ochiul nu se poate transmite prin poze.

Ce ai sfătui pe cineva care se gândește să își ia un an sabatic?
Să îndrăznească. Și, odată plecat la drum, să se lase să fie. Să se odihnească și să facă câte popasuri cred că e de cuviință. Și - unul dintre cele mai importante aspecte - să bea multă apă.

Alex Petrescu, 28 de ani, antreprenor

Fotografie din arhiva personală

VICE: Când și de ce te-ai hotărât să-ți iei un an sabatic?
Alex Petrescu: Aveam 25 ani, era fix după ce am terminat masterul, mă gândeam că merit o pauză acum, că am terminat studiile. În plus, stătusem numai în afara țării și m-am gândit să folosesc anul ăla pentru a mă obișnui să locuiesc înapoi în țară. Nici nu mai locuisem niciodată în București, eram din Vâlcea, am zis să cunosc Bucureștiul, să mă gândesc la ce vreau sa fac.

Ce ți-ai dorit să faci și ce ai sfârșit prin a face în anul ăla?
Sincer, cred că a fost o perioadă foarte neproductivă din viața mea. Am petrecut foarte mult, în primă fază tot ce-am făcut a fost să ies în oraș și să beau și să petrec, și nu cred că am crescut foarte mult în perioada aia, dar m-am distrat și am înțeles Bucureștiul mult mai bine. Nu prea mai aveam alte planuri și cred că ăsta e un alt motiv pentru care nu mi-am folosit bine anul, că nu mi-am propus niște targeturi. Practic, n-am făcut mare lucru. Cu banii m-am descurcat ok, mă susțineau ai mei."

„Am frecat menta, până mi-am dat seama că trebuie să fac ceva, și m-am apucat de afaceri."

Ce ai învățat din experiența asta?
Am învățat că atunci când îți iei un an sabatic, ideal ar fi să ai o vârsta ceva mai înaintată, nu 23-24 de ani, poate mai aproape de 30 de ani, când e o perioadă în care te definești. Eventual după ce ți-ai terminat studiile și ai avut și o perioadă pe piața muncii, în care să te lupți puțin cu viața, să încerci să construiești ceva, sau după o perioadă mai lungă în care ai fost ocupat și știi mai bine ce ai vrea să faci cu o pauză. Și să ai un plan, niște ținte. E greu să reușești să îți oferi un an sabatic, așa că dacă tot poți, ai face bine să îl fructifici la maximum. Să călătorești, eu n-am făcut asta, deși aș fi putut.

Cum ai schimba lucrurile dacă ai avea ocazia să faci din nou asta?
Cred că dacă aș avea un an sabatic din nou, aș pleca din țară în fiecare weekend. Și între weekenduri aș învăța ceva nou, la 30 de ani deja știi ce ar putea să îți placă. Cred că e important să ai în anul ăla o rutină productivă și multe călătorii. Nu să te îmbeți și să te spargi, cum am făcut eu. Ăla nu e an sabatic, e an încețoșat.

Mihaela Popa, 40, Economist

Fotografie din arhiva personală

VICE: Când şi de ce te-ai decis să îţi iei un an sabatic?
Mihaela Popa: În primul rând, chiar dacă şi eu l-am numit an sabatic, până la urmă, la mine nu a fost aşa. Eu de fapt mi-am dat demisia şi nu m-am mai întors niciodată la jobul meu. Acest lucru se întâmpla în septembrie 2014, dar începusem să mă gândesc la asta cam cu doi ani înainte. Am locuit în Belgia 11 ani şi mă hotărâsem să mă întorc în ţară, aşa că am găsit cel mai bun prilej de a lua o pauză şi să călătoresc pe termen mai lung.

**Cât timp ţi-ai luat? Ce ţi-ai dorit să faci şi ce ai ajuns să faci până la urmă în perioada asta?**Iniţial, am zis că îmi iau șase luni, dar în momentul în care mi-am dat demisia deja mă gândeam la un an. Acum sunt în al treilea an. Mi-am dorit să călătoresc o parte din timp, aşa că am plecat cu un bilet one-way în Asia de Sud-Est. Călătoria a durat patru luni şi am vizitat nouă ţări în acest timp. De foarte mulţi ani eu aveam o obsesie să văd Sakura (cireşii japonezi înfloriţi), însă din cauza jobului meu în finanţe nu aş fi putut niciodată să îmi iau liber în acea perioadă a anului.

În tot acest timp am călătorit, mi-am făcut un blog de călătorie şi fotografie, am făcut foarte multe cursuri, printre care şi cel de fotograf profesionist şi m-am dedicat pasiunilor mele. Pur şi simplu m-am ocupat de mine 100%.

Cum te-ai descurcat cu banii?
Am avut joburi foarte bine plătite în Belgia, așa că am făcut destul de multe economii. De altfel între timp m-am apucat şi de blogging şi mă gândesc să merg serios pe această cale. Călătoria şi fotografia sunt cele mai mari pasiuni ale mele şi chiar dacă trebuie să muncesc 16 ore pe zi, este o altfel de muncă atunci când o faci cu aşa pasiune.

Ce ai învăţat din experienţă asta?
Am învăţat că poţi să faci tot ce vrei dacă îţi doreşti cu adevărat. Şi că limitele pe care credem că le avem sunt de fapt impuse doar de noi. Odată ce ai depăşit una, parcă şi celelalte încep să se disipe. Trebuie doar să ai un plan bine pus la punct şi să nu te arunci cu capul înainte. Sunt şi persoane care fac acest lucru, dar nu este stilul meu. Eu sunt foarte organizată şi în plus, probabil din cauze profesionale, iau în calcul toate riscurile înainte de a face ceva. C

Ce sfat ai da cuiva care se gândeşte să facă asta?
Să o facă! Dar, să se gândească bine la toate aspectele. Dacă îşi ia un an sabatic standard (adică să se întoarcă la acelaşi loc de muncă după un an), atunci cu siguranţă e un „no brainer". Dacă nu, atunci trebuie să se gândească dacă e ok psihic şi material (cel puţin pentru o perioadă). Anul sabatic nu este pentru toată lumea şi chiar îţi trebuie o doză de curaj ca să poţi face acest pas.