dubios
NUMARUL DE FOTO 2019

Sculpturile astea cinice îți vor aminti în ce fel de lume trăiești

Cam așa arată un proiect inspirat de petrolul din Iran.
10.7.19

Seria asta apare în numărul foto din print al revistei VICE. În el am vrut să celebrăm absurdul, nonconformismul și umorul. E important să iei o pauză de la viața reală, pentru că mai trebuie să și râzi în toată avalanșa asta de informații. Așa că i-am scos la înaintare pe cei care fac artă cu umor.

Poți vedea versiunea interactivă a numărului aici.

***

Sheida Soleimani, o artistă americano-iraniană din Providence, Rhode Island, combină fotografia cu sculptura, colajele și filmul ca să redea perspectiva ei asupra unor situații istorice și contemporane din zona socio-politică. E interesată mai ales de intersecția dintre artă și activism și felul în care social media dictează temele politice pe tot globul. Munca ei a apărut în expoziții și publicații ca Artforum, în New York Times, Huffington Post, Interview și altele.

Publicitate

E un soi de umor negru în lucrările sale, așa că ne-am gândit că va fi perfectă pentru numărul de anul ăsta. A creat o imagine nouă pentru noi numită „Iran Heavy”, despre care a spus că „reprezintă obiecte făcute din petrol brut - gantere, gumă de mestecat - alături de o imagine din satelit a insulei Kharg din Iran, de unde e exportat fix genul ăsta de țiței. Principalul produs exportat din zona aia, pe lângă petrol, e peștele, așa că m-am gândit că balonul ăla va aduce o notă cinică și amuzantă.” Fotografia face parte dintr-o serie nouă numită „Crudes”, iar mai jos poți vedea și alte cadre din ea precum și altele din proiectul ei anterior „Medium of Exchange”.

1557368347719-CRUDES_West_Texas_Sour
1557368358393-Sheida-Soleimani-series3-MediumofExchange-image15-MinisterofPetroleumAngolaandFormerSecretaryofStateUSA
1557368385333-Sheida-Soleimani-series3-MediumofExchange-image18-CutestCouple
1557368398224-Sheida-Soleimani-series3-MediumofExchange-image19-MinisterOfPetroleumVenezuela

Articolul a apărut inițial pe VICE US.