Politică

Am fost la Curtea Supremă să văd cum a scăpat România de Dragnea

Ziua în care șeful PSD a primit trei ani și jumătate, cu executare.
liviu dragnea
Oare tot așa va face și cu gratiile? Fotografie de Octav Ganea, Inquam Photos

E mai liniște astăzi la Curtea Supremă decât la termenele anterioare din procesul lui Liviu Dragnea, când sute de susținători veniseră să strige „Și eu sunt Dragnea”. Strada împărțită atunci între cei care îi cereau șefului PSD să plece și cei care-și strigau dragostea pentru liderul teleormănean e acum goală și nimeni nu mai ridică pancarte cu „Nu-l mai vânați pe Dragnea”.

Jurnaliștii așteaptă pe băncile din curtea instituției, camerele video sunt aliniate la intrare.

Publicitate

Dintr-un ecran de telefon răzbate tristețea din vocea celui judecat astăzi: „A fost o furtună a urii. Da, poate noi suntem vinovați”.

Liviu Dragnea nu este așteptat azi la instanță. Deși ăsta ar fi un pretext bun să nu treacă pe la sediul partidului, unde colegii și-au ascuțit cuțitele și îl așteaptă cu ochii lipiți de televizoarele care anunță că „Peste 80 la sută dintre alegători au zis DA la referendum” și că „Dragnea a dus partidul la un minim istoric”. Încă de ieri, foști stâlpi de încredere ai liderului PSD i-au cerut demisia pentru că „în numele interesului personal și a unor calcule meschine, a reușit să compromită încrederea în partid”. Iar astăzi i-au transmis că „milioane de PSD-iști te detestă”. Așa că, au spus ei, „Dragnea trebuie să plece!”.

Dar e aproape ora prânzului și nimeni nu știe încă la Înalta Curte dacă inculpatul Liviu Dragnea va pleca doar de la conducerea partidului sau și la pușcărie.

În holul instanței e și mai liniște. Câțiva jurnaliști butonează telefoanele și așteaptă să intre iar în live să transmită ceea ce toată țara așteaptă.

Angajați ai instanței împing cărucioare de supermarket goale spre depozite și ies cu ele burdușite cu dosare a sute de inculpați. Avocați în robe lungi și negre și cu priviri sobre traversează încăperea și dispar în spatele ușilor masive. O angajată a instanței cu un bol de căpșune în mână îi strigă alteia de la etaj dacă vrea și ea. Viața curge mai departe în sălile de judecată ale Curții, unde procesele altora merg înainte, ignorate de luminile refectoarelor. Într-una se judecă un caz de trafic de influență, unul de evaziune fiscală, luare de mită, conducere a unui vehicul fără permis. Iar în alta se așteaptă sentința finală în cazul liberalului Dan Motreanu, pe locul șapte pe lista PNL la europarlamentare, judecat pentru fapte de corupție. Dar nimănui nu-i pasă de el astăzi.

Publicitate

Soarta lui Dragnea, decisă de cinci judecătoare

Umblă zvonul că două dintre judecătoarele din completul care judecă procesul lui Dragnea au ieșit de la un proces anterior. Nu ar mai fi altele pe ordinea de zi. Ne înveselim, e posibil ca așteptarea să fie mai scurtă decât ne așteptam.

„Poate nu stăm până noaptea aici”, speră jurnalista care l-a întrebat aseară pe Liviu Dragnea dacă are bagajele făcute. „E un spectacol prost. Foarte prost. Nu am niciun bagaj făcut”, i-a răspuns nervos liderul PSD. Jurnalista a plusat și Dragnea a răspuns: „Nu plec nicăieri”.

Sunt numai femei în completul de judecată care îi decid soarta celui care a fost, până ieri, unul dintre cei mai puternici oameni din România: Rodica Aida Popa, Luciana Mera, Lucia Rog, Alexandra Rus, Simona Encean.

Despre ele a spus Liviu Dragnea că îl vor achita dacă nu se vor lăsa influențate. Și că îi vor da cu condamnare dacă cedează presiunilor. Același mesaj l-a transmis și unul dintre avocații lui, Toni Neacșu, în această dimineață:

„Sperăm ca instanța să nu țină cont de rezultatul unor alegeri, dar așa e în România.” Dar ăsta este doar unul dintre scenariile rostogolite în ultimele zile în țara în care justiția e subiect de bârfă și de speculații pe Facebook. Un altul a fost că Dragnea va fi achitat, tocmai pentru că rezultatele alegerilor din 26 mai l-au eliminat deja din viața politică.

Dar Liviu Dragnea nu e azi la instanță, își va afla soarta de la televizor, de la jurnaliștii care transmit de la fața locului. Nu a fost aici nici acum aproape un an, când a primit de la judecătorii Curții Supreme o pedeapsă de trei ani și șase luni, cu executare. Și nici când judecătorii aceleiași instanțe l-au condamnat, în aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumului.

Publicitate

De la procesul care își va avea finalul astăzi i se trag șefului PSD toate glumele pe care le-ai citit pe internet despre cum a furat bani de la orfani. Mai exact, Liviu Dragnea este acuzat că, pe când era șeful Consiliului Județean Teleorman, a determinat-o pe directoarea executivă a Direcției de Protecție a Copilului din județ să angajeze două persoane care, în realitate, lucrau la PSD Teleorman.

Timp de șase ani (2006-2012), cele două nu au venit la serviciu, dar au luat salarii de la stat și au ținut ocupate două posturi din cadrul unei instituții al cărei scop este și era „protecţia copiilor şi persoanelor cu handicap”. Pe vremea aceea, soția lui Liviu Dragnea (acum fosta), Bombonica Prodana, ocupa o poziție de conducere în cadrul DGASPC.

„Sunt complet nevinovat”, a spus Liviu Dragnea săptămâna trecută, când instanța a decis să nu mai aștepte decizia Curții Constituționale, care a amânat de mai multe ori o decizie privind legalitatea completelor de trei judecători de la Înalta Curte, unul dintre ele fiind și cel care l-a condamnat în primă instanță.

Orele trec încet la Înalta Curte. Alți inculpați din alte dosare așteaptă cuminți pe bănci, cu fața spre inscripția „Justitia Domina et Regina Omnium Virtutum”, adică dreptatea este mai presus de orice virtute. Chiar deasupra ei, pe balustrada de la etajul unu, câteva angajate au scos un cântar electronic să vadă cât au două lădițe cu căpșune. Scena asta bizară îmi aduce aminte de balanța de pe vitraliul instituției. Ridic ochii. Da, e încă acolo.

Publicitate

E trecut de 12 și jurnaliștii ascultă transmisia în direct a președintelui Iohannis și râd.

„Ieri a câștigat România democratică, în care justiția este și trebuie să rămână independentă. România este țara în care hoții și infractorii stau la pușcărie, nu în fruntea statului”, răsună vocea președintelui în holul Curții Supreme. Mai vorbește și despre nevoia unei alternative la „actuala majoritate falimentară” și despre „atacuri permanente la adresa justiției”.

liviu dragnea

Fotografie de Florin Liviu Albei / Inquam Photos

„Merge cineva către Rahova dup-aia?”

În curtea instituției s-au înmulțit camerele video. Pe bordură, câțiva liceeni de la Colegiul „Mihai Viteazul” joacă șeptică, își împart cărțile de joc cu Harry Poter pe un rucsac de școală.

Îmi spun că au venit din curiozitate, să fie martori la evenimentul unic în care „o personalitate marcantă primește verdictul”. Le dau vestea proastă că personalitatea marcantă nu va veni astăzi la Curte. Le pare rău că n-au venit săptămâna trecută, dar au avut teză la mate.

E aproape 13.30 și deodată o voce spune: „Gata, hai, ne cheamă în sală”. Vreo 30 de persoane, cei mai mulți jurnaliști și vreo șase jandarmi, umplu mica sală de judecată.

Ca de fiecare dată înaintea unei sentințe a unei persoane publice, se fac în glumă pariuri despre pedeapsa pe care o va primi inculpatul.

„Merge cineva către Rahova dup-aia?”, întreabă unul dintre liderii mai vocali ai mișcării #rezist, aflat în sală. Râd jurnaliștii, zâmbesc și jandarmii.

Publicitate

Dar minutele trec, ceasul de pe perete a stat, mâinile transpiră pe telefoanele mobile care vor transmite de aici ce toată lumea vrea să afle.

„Să se dea odată, să scăpăm odată!”, se aude din fața sălii.

Intră un magistrat asistent, se cere liniște. Începe să turuie de pe o foaie numere de legi și articole în baza cărora inculpați din dosar primesc fie închisoare cu suspendare, fie achitare.

„Se dă achitare după achitare”, tastează un jurnalist spre redacție. Dar, după 15 minute de turuit, magistratul anunță că menține celelalte decizii ale instanței precedente. După un scurt moment de confuzie printre jurnaliști, cineva întreabă: „Și Dragnea?”. „Păi s-a menținut, e condamnat. Gata”.

Sala se eliberează, jurnaliștii fug spre camerele video din curte din fața cărora transmit știrea zilei: „Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate cu executare”.

„La Rahova!”, strigă vesel liderul #rezist și iese din curtea instituției. Pare că pleacă, dar în câteva minute reapare cu o sticlă de șampanie. Dopul sticlei sare și lichidul care țâșnește spre camerele video e întâmpinat de câteva aplauze dinspre grupul jurnaliștilor.

Mie îmi răsună în minte vorbele unui vicepreședinte PSD, spuse aseară după rezultatul alegerilor, care par să se fi adeverit: „Domnul Dragnea e istorie în România”.

Editor: Gabriel Bejan