FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

101 moduri prin care distrugi o petrecere

Mai ajungi și tu pe la chefuri. Am făcut o listă cu toate modurile posibile în care poți strica unul.
Bruno Bayley
fotografii de Bruno Bayley
BO
translated by Bogdan Odăgescu
petrecere
Fotografii de Bruno Bayley

Probabil că ai prins măcar un chef, la un moment dat, în viața ta. Dacă nu, ești un tocilar nenorocit și te rog să ieși de pe site-ul ăsta. Restul puteți rămâne.

Chefurile sunt distractive și bune și cool. La chefuri ți se întâmplă multe chestii pentru prima dată: primul sărut, primul fingering, prima linie extrem de groasă de cox, prima conversație delirantă pe cox, prima dată când comanzi încă un pic de cox peste cantitatea destul de mare deja consumată. Petrecerile sunt alături de tine în toate fazele vieții: înghețată și suculeț, revolta din adolescență, apatia de la 25 de ani, când faci 30 și fumezi o grămadă de țigări pe tema asta. Auzi, știi ce-i ăla un chef. Nu m-apuc să-ți explic care-i faza.

Publicitate

Totuși, chefurile pot lua o turnură nasoală. De cele mai multe ori, din vina ta. Petrecerile gravitează în jurul unui vibe fragil și diafan care poate fi distrus în mod ireversibil printr-o simplă mișcare idioată (a ta, desigur). Dai cu cotul într-o vază scumpă, să zicem, sau bei o sticlă de vin de care nu trebuia să te atingi. Deschizi un dulap și rămâi cu ușa-n mână. Faci ceva cumplit în baie. Încerci să discuți politică. Există multe moduri prin care poți (tu, cu tine vorbesc) beli un chef. Și când îți iese, nu mai e cale de întoarcere.

Ia lista mai degrabă ca pe-un set de instrucțiuni, nu ca pe-o serie de glumițe. Citește lista asta de păcate și nu le urma. Ever. Iată 101 moduri de a strica o petrecere:

1525103163053-stunning-shades_14930832040_o

BAIE

1. Dacă te f**i în toaletă, să nu-ți ia mai mult de cinci minute. Dacă-ți trebuie mai mult de-atât, du-te afară și trage-ți-o înfiorat de răcoarea frunzelor și-a ierbii.

2. Dacă te droghezi în baie, mișcă-te naibii repede. Nu sta acolo cu ușa închisă, vorbind despre cât de tare te-ai luat, când alții trebuie pe bune să se ușureze.

3. Nu te căca la un chef, fmm.

4. Nu voma în chiuvetă.

5. Nu voma în baie.

6. Vomatul la chefuri în trei pași simpli: nu, nu face asta, acest lucru nu se face.

7. Nu voma în ghivecele altora (nu știu de ce, dar oamenilor beți li se pare extrem de subtil să borască pe plantele de casă ale oamenilor).

8. Nu voma nici pe fereastră. Niciodată nu iese așa ok cum ai vrea să crezi.

Publicitate

9. Cred că trebuie să revenim un pic la căcare. Nu te căca în niciun veceu, dar nu te căca nici în orice altceva care nu e un veceu. Un membru anonim al echipei VICE mi-a povestit că cineva s-a răhățit, gen, într-un colț la un chef de-ale lui. Efectiv pe perete-n jos. Nu face sta. De ce te-ai căca pe un perete în jos? Caut un motiv. Și cât de beat tre să fii să te caci pe un perete? Nu lângă perete, pe perete. În jos. La un chef. Înconjurat de oameni. Cum? Cum? Cum?

1525103262451-3039424202_54e5e2aa8f_o

DROGURI

10. Există o chestie numită „să scoți keta prea devreme la înaintare”. Nu scoate keta prea devreme la înaintare, chestia asta vine la pachet cu lucruri îngrozitoare. (O bună regulă orientativă: „Ora K” e pe la apusul soarelui.)

11. Nu-ți invita dealer-ul înăuntru. Știu că ești deja luat pe jumătate și încerci să fii amabil. Îmi pare rău, dar e un vibe foarte dark. E întotdeauna un tip într-un palton foarte lung care stă într-un colț și fumează non-stop, deși toată lumea știe că regula spune să fumezi afară.

12. Nu te face complet muci și nu întreba pe toată lumea dacă te place cu adevărat, pentru că discuțiile Te Plac Cu Adevărat (T.P.C.A.) sunt promisiuni false: chiar dacă te. plac. cu. adevărat., n-o vor mai face (cu adevărat) la finalul unei discuții de 20 de minute despre asta, o discuție în care vei aproape-plânge de două ori și vei efectiv-plânge o dată și la un moment dat vei spune „Nu sunt un om rău, știi? Chiar nu-s gen. Om rău. Sunt un om bun, știi? Dar nu-s gen… om rău.”

Publicitate

13. Poate asta mi se aplică mie personal și numai mie. Totuși: cât ești drogat, nu-i întreba pe oameni „Auzi, care-i cel mai mare regret al vieții tale?” Nimic nu rupe-n două dispoziția mai eficient ca întrebarea asta.

14. Oricine are opinii (sau discuții mai lungi de un minut) despre iarbă trebuie luat cu atenție, dar pe sus, și scos de la chef. Și ideal din țară.

15. Supradoza la Chef: Vibe Nașpa™

16. Dacă faci pe din două cu cineva când comanzi un gram (sau care-o fi raportul, două grame la patru nasuri etc. etc.), nu fi scârțar la împărțeală și nu încerca să te faci cu drogurile altora pentru că așa se ajunge la bătăi, știi? Să îți iei somn de la un pumn pentru c-ai luat un pic peste juma de gram cu un bilet de loto îndoit e probabil cel mai puțin cool lucru pe care ai putea să-l faci vreodată.

17. Te rog nu te milogi de alții pentru droguri. Dacă chiar ai nevoie de mai mult de-o porție, fă-ți rost singur.

1525103199249-romance_20499563805_o

SEX

18. Sexul e tricky pentru că e ceva în aer la chefuri, e un fior electric chiar în oxigenul din locurile unde toată lumea se simte bine și râde fără griji, care te excită foarte tare. Și totuși, să fii horny e cel mai puțin cool lucru de pe Terra, deci e tricky, știi ce zic.

19. Cred cu putem să fim cu toții de acord că nu-i deloc ok să te dai la cineva la un chef dacă persoana aia nu e, în mod activ, foarte interesată. Dacă ți se servește orice vibe de genul „nu, mulțumesc”, te iei și te duci în bucătărie de unul singur și-ți prepari o vodca cu cola, fără gheață. Poate-ți comanzi un Uber și te duci acasă, tot singur. Uite un moto bun în viață: „La chef să nu fii penal, excitatu-i ilegal”.

Publicitate

20. Astea fiind zile, petrecerile sunt uneori locul potrivit să flirtezi cu cineva dacă ați mai făcut asta înainte, deci din nou, chiar trebuie să citești atmosfera, dar…

21. Personal, cred că să faci sex în patul unui străin (de fapt, stai, al unui prieten!) la un chef e un delict care merită pedeapsa capitală (dacă vreun prieten de-ai mei și-o pune vreodată în patul meu, îl omor! Dacă-ți dai drumul pe plapuma mea, o căsăpesc pe mumă-ta!). Și totuși, unora le dă un fior bolnav chestia asta, nu-i așa.

22. Pe bune. Cred că regula e, pe bune, să nu te f**i la chefuri decât dacă chiar trebuie. Gen, chiar, chiar trebuie.

23. Știu că e distractiv să ieși dintr-un dulap mic sau dintr-un dormitor încuiat imediat după o ejaculare ilicită, dar chiar cred că genul ăsta de comportament trebuie interzis, sorry.

24. Ok, asta-i ultima, dar uite motivele pentru care nu-i în ordine:

a) Să recunoaștem, sunteți amândoi în patul cuiva sau pe-o budă și niciunul dintre voi nu e confortabil, nici emoțional și nici fizic;

b) În nouă din zece cazuri cineva intră peste voi și-ți surprinde fața dezgustătoare de orgasm;

c) Îți e imposibil să termini pentru că ești prea conștient de faptul că cineva urmează să intre peste voi, decât poate dacă ăsta-i genul de chestie care te excită, caz în care du-te și te f**e într-un parc, ca oamenii normali.

POVEȘTI

25. NU vorbi despre serviciu, doamne ferește.

26. Adică tu ești conștient cât de plictisitor e jobul tău? Jobul tău e in-cre-di-bil de plictisitor. Ești la un chef ca să scapi de realitate, te rog nu te mai plânge de Marcela de la biroul din Pipera care trimite mult prea multe e-mail-uri. Șterge-le și gata. Delete!

Publicitate

27. Asta-i valabil și pentru politică. Dacă știi cum îl cheamă pe deputatul USR de Constanța și tot zici că parlamentul bicameralul nu-i ok, asta nu-nseamnă automat că cineva vrea să te și asculte trăncănind despre asta în timp ce încearcă să încălzească ceva la microunde.

28. Treaba asta nu strică un chef în sine, dar uite un sfat general care o să-ți îmbunătățească viața: nu-ți face NICIUN PLAN, cu NIMENI, NICIODATĂ, la o petrecere de apartament.

29. Evită pe cât posibil să devii persoana aia care, după vreo trei băuturi, decide că trebuie să se apropie extrem de tare de fața ta ca s-o auzi.

30. Când cineva pomenește un video viral, după care realmente pune pauză discuției ca să caute acel clip să ți-l arate, e perfect acceptabil să îl rogi să iasă de la tine din casă.

31. Un mod perfect de a strica o petrecere e să te lași prins într-o conversație în care stai jenat 45 de minute într-un colț pentru că cineva te-a întrebat dacă vrei să continuați discuția în zona de fumat pentru că muzica e prea tare ca să vă auziți și tu chiar nu vrei să porți acea conversație.

1525103236373-subdued_20490746242_o

FUMAT

32. Nu știu de ce, dar zona de fumat de la petreceri se transformă întotdeauna într-un mini-chef autonom, iar asta e în ordine. Dar când se ajunge la punctul în care nefumătorii stau afară în frig ca să prindă și ei ce se întâmplă pentru că mini-cheful a confiscat atmosfera dinăuntru, de la cheful efectiv, iar dacă oamenii care vor să prindă partea de petrecere din petrecerea în sine trebuie să-și ia o haină pe ei și să iasă afară, atunci ai o problemă de care poți scăpa pe bune doar declanșând un extinctor sau ceva de genul.

33. Să șutești țigări de la alții toată noaptea când este un non-stop chiar la colț e proastă creștere, nu face asta.

Publicitate

34. Dacă ești pe vaping, nu vorbi despre asta.

35. Dacă cineva îți folosește una din lumânările mișto sau chiar o farfurie din setul de cină ca scrumieră, cheful s-a încheiat.

36. Asta-i valabil și pentru toți ăia care scrumează pe jos ca niște animale jegoase.

BĂTĂI

37. Bătăile sunt minunate. Să vezi doi gagii care se iau jalnic la trântă pe pavajul ud în timp ce sunetul petrecerii pulsează delicat în fundal e una din ultimele bucurii gratuite de pe lumea asta.

38. Știi când băieții se bat, dar niciunul nu vrea la modul serios să tragă primul box, așa că ajung cumva să se îmbrățișeze agresiv până când tricoul unuia dintre ei se ridică și toată lumea-i vede partea de sus a noadei curului și-atunci cumva știi că a pierdut bătaia înainte să înceapă. Supermișto.

39. Acum serios, nu veni cu sămânță de scandal de-acasă. Orice bătaie trebuie să-nceapă organic.

40. De asemenea, dacă tot e să fie o bătaie, trebuie să se rezolve repede și ambii participanți să plece imediat după, chiar dacă e ff amuzant. Apoi mai ai nevoie de un tip făcut, genul care merge zilnic la sală, pe post de arbitru. Și cel puțin cinci gagici isterizate care să se bage în fugă dacă treaba devine prea interesantă, strigând „LASĂ-L! NU MERITĂ!”

41. Reguli: fără sticle, nu dai la dinți, fără răni serioase. Să pleci de la chef cu guler cervical nu-i chestie de look.

1525103277660-3716000011_66f479d1f9_b

JOCURI DE PETRECERE ȘI ACTIVITĂȚI GENERALE

42. Nu oprești cheful ca să ții un discurs.

43. Jocurile de băut sunt pentru studenți și elevi care pronunță la modul serios cuvântul „prinking” (n.t. adică pre-drinking, adică te îmbeți acasă pentru că n-ai bani de alcool în club), cu voce tare. Jocurile de băut sunt doar pentru ei și pentru nimeni altcineva.

Publicitate

44. Teorie: cred că e posibil să pre-strici un chef dacă-l plănuiești prea mult pe Facebook. Mai mult de două update-uri pentru care primești notificări, peste mesajul inițial de „asta-i data și ăsta-i locul”, înseamnă că o să ai un chef nașpa, cu fiecare notificare adițională către lista de participanți (care începe astfel să se micșoreze rapid) scăzând cu un punct calitatea viitorului chef.

45. În mod ciudat totuși, e o sabie cu două tăișuri și poate ieși rău dacă nu organizezi treaba cum trebuie. Dând un mesaj cu „marcați data-n calendar” pe grupul chefului cu trei luni înainte de o zi de naștere ca apoi să nu faci nimic până cu o zi înainte, ai condamnat deja petrecerea la moarte. Trebuie ca, în același timp, să încerci să plănuiești cheful și să încerci să nu-l plănuiești.

46. Fără petreceri tematice. Absolut niciun chef cu temă.

47. Furtul de chestii mărunte strică orice chef. Să furi lucruri din casa cuiva la o petrecere e genul de păcat pentru care s-a inventat o secțiune nouă în iad.

48. Încearcă să n-ai pisici stresate la chef. Îi întristează pe oamenii beți care încearcă să interacționeze cu o pisică iubitoare sau normală. Și strică și pisica.

49. E o idee proastă și să ai orice fel de pește viu la o petrecere, pentru că sigur va muri.

50. Nici câinii n-au ce căuta la chefuri. Niciun câine n-ar trebui să ajungă vreodată la un chef. Un câine este o ființă pură și inocentă care n-ar trebui să mă vadă vreodată trăgând cox de pe o oglindă mare luată din camera cuiva, iar oglinda are o grămadă de urme de machiaj pe ea, deci eu sunt practic high pe o combinație de coca ieftină și fond de ten Fenty 220 și un câine se uită la mine. Trist.

Publicitate

51. NU-ȚI FACE TATUAJ LA O PETRECERE DE APARTAMENT. SĂ N-AI ÎNCREDERE ÎNTR-UN TIP CARE ADUCE UN APARAT DE BĂTUT TATUAJE LA UN CHEF DE APARTAMENT. NU ÎȚI FACE TATUAJ LA O PETRECERE DE APARTAMENT.

BĂUTURĂ

52. Dacă te oferi voluntar să fii eroul de după miezul nopții care merge să cumpere bere de mai departe pentru că toate magazinele din imediata apropiere sunt închise, asigură-te că îndeplinești misiunea și ești înapoi în mai puțin de jumătate de oră din momentul în care ți-ai anunțat intenția pentru că, nu știu de ce, călătoriile astea se încheie întotdeauna cu trei oameni foarte beți care se dezorientează în același moment și iau un Uber până la un Mega non-stop, iar asta se dovedește un drum dus-întors de două ore și când te-ntorci toată lumea e ori plecată acasă ori doarme sau se uită în tăcere la clipuri trippy pe YouTube într-un colț în timp ce sorb gin gol și cald și povestesc încet și tandru despre cea mai tare experiență pe care au avut-o la Electric și chiar nu-și doresc acum trei tipi gălăgioși cu patru plase pline cu beri, strigând „OPA OPA, OPA OPA” și pornind de la capăt toată tărășenia.

53. Băuturile de chef la domiciliu sunt: bere; cidru dacă e neapărată nevoie; vodca slinoasă de supermarket în combinație cu literalmente orice mixer. Eșalonul doi intră în joc doar când precedentele se termină: gin, Jager, sticla aia de whiskey adusă din dormitorul personal de către colegul tăcut și ciudat de apartament al cuiva. Fără vin, fără șampanie. Nu ești la serata domeniilor regale, șefu.

Publicitate

54. Cred că băutul drojdiei de pe fundul sticlelor de alcool prost pe care nu-l vrea nimeni (gin călduț cu apă de la robinet, o jumătate de sticlă de Ouzo vechi) reprezintă adevăratul spirit al petrecerii, iar cocktailul ăla de lichior de cafea cu lapte de migdale de la 2 dimineața merită apreciat. Astea fiind zise, dacă rămâi fără doze fix la miezul nopții și n-ai plan de rezervă, ai f***t meciul irevocabil.

55. Nu delimita un „spațiu de mixat cocktailuri” sau alte rahaturi asemănătoare.

56. Nu pregăti un bol mare de punch pentru toată lumea; să bei la comun dintr-un bol e ca și cum ai sorbi apă din veceu.

57. E ok să-i spui tipului ăla ciudat care aduce două sticle mari de bere amară și obscură de la magazinul chinezesc și le pune pe masă și-apoi începe să consume din mult mai fericitul lager comun să plece și să nu-ți mai calce niciodată pragul.

1525103314382-oysters_39839882692_o

MUZICĂ

58. „Muzica-de-Cox” e minunată, dar trebuie să fie monitorizată strict. Toată lumea are o Piesă-de-Cox, a mea e, din păcate, „Radar Detector” de Darwin Deez, pe care corpul meu o cere exact o dată de fiecare dată când mă iau (dacă nu știi sigur care e piesa ta de cox, atunci piesa ta de cox e „Mr. Brightside”). Ai dreptul la o amnistie generală pentru Piese-de-Cox între 2 și 3 dimineața, după care vibe-ul ăsta trebuie să se încheie instant.

59. De asemenea, dacă un tip insistă să bună un „playlist dance chill” de pe YouTube la trei dimineața după care se postează pe jos lângă laptop cu picioarele încrucișate ca să se asigure că nu schimbă nimeni muzica, atunci restul petrecerii trebuie să conspire să-l bată sau să-l rănească.

Publicitate

60. E bine să ai pe cineva responsabil exclusiv de muzică o vreme, dar nu-i lăsa să-și spună „DJ”, deoarece autoritatea care vine cu asta li se urcă direct la cap.

61. Oamenii care insistă ca muzica să fie la maximum: roagă-i să plece.

62. Oamenii care dau muzica mai încet în mod repetat: roagă-i să plece.

63. Oamenii care încercă să prindă cablul de AUX cum fac fanii americani disperați când o minge de baseball se îndreaptă direct spre ei dinspre teren: r.-i. s. p.

64. Orice persoană care decide să fie MC, apoi începe să facă pe MC-ul: trebuie să-i rogi să plece.

65. Recitatul de versuri pe muzică rap: cartonaș roșu, prietenaș.

66. Nu pune „Ignition” (Remix), indiferent de oră. E rupere, dar nu merită futu-i conversația de după.

67. Fă bine și nu-ți scoate chitara.

68. La chef nu cânți cu formația ta.

69. Asta-i dedicație personală pentru redactorul VICE US care a venit la un chef de-al meu odată și a pus The Doors (???) zicând „nu frate, ascultă notele!” (???) apoi a început, inexplicabil, să facă Viermele o vreme (n.t. cam așa): nu face asta, Drew.

LOCUL

70. Dacă ești la un chef de apartament, lasă naibii cheful acolo. Nimic nu strică vibe-ul mai tare decât cineva strigând „mergem la mine!” urmat de 15 minute de organizat o flotă de mașini Uber pentru o deplasare spre Berceni.

71. Nu închide ușa niciunei camere; asta o să mă întărâte și mai tare și CHIAR o să intru cumva.

72. De asemenea, fă-ți curat în cameră când chemi lume la tine, putoare. Nu vreau să-ți văd colecția de DVD-uri împrăștiată pe jos și nici farfurii vechi cu mâncare în ele.

Publicitate

73. Astea fiind zise, nimic nu strică un chef mai rău ca cineva atât de mândru de casa lui încât tot mută vazele și se-nvârte prin casă ca să înlocuiască paharele cu băuturi ale oamenilor cu păhărele de plastic.

74. Dacă dai un chef la tine, asumă-ți din start că o să suferi cam cinci sute de lei în daune și pune-i de-o parte înainte să deschizi prima doză de bere.

1525103339339-4175858075_cc251a6582_o

DURATA

75. Trebuie să știi când să dai stingerea. Înainte de 12, prea devreme. Pe la șase dimineața, privind cu ochii umflați răsăritul dintr-un Uber, e cam ce trebuie. Te ține și a doua zi la trei după-masa: boss, o să mori.

76. Nu fi niciodată „străinul care doarme pe canapea”.

77. De asemenea: când e evident vremea să pleci, n-o freca aiurea cu „cum ajung acasă? / mi-a murit telefonul / nu, stai, l-am pierdut / unde e cel mai apropiat bancomat / îmi arăți te rog pe Google Maps cum s-ajung / de fapt știi ce? Îmi poți comanda te rog un Uber? Eu nu reușesc”. Chestia asta e enervantă pentru toată lumea implicată.

1525103352727-4249075260_1e09618c86_o

MÂNCARE

78. Să comanzi pizza la o petrecere poate părea o idee bună, dar nu e.

79. La fel cu crănțănelele. În fiecare bol de chipsuri o să verse cineva o băutură până la urmă. Orice mâncare non-chips o să fie scăpată pe jos sau turtită pe covor. E o idee bună să golești frigiderul cu totul înainte de un chef, altfel ceva tip beat o să-ți mănânce toate caperele.

INVITAȚI

80. Nu-ți aduce iubitul căcănar.

81. Nu adu pe nimeni care nu poate fi lăsat de unul singur la un chef, n-o să vorbească cu nimeni și-o să stea toată noaptea cu nasul în telefon.

Publicitate

82. Nu adu două jumătăți de fost cuplu. Nu-mi pasă dacă grupurile de prieteni se suprapun. Alege-ți o echipă și ține-te de ea.

83. Nu chema niciun om care nu știe pe nimeni. O să-ți petreci toată noaptea cu persoana aia gravitând în jurul umărului tău sorbind Ursus în liniște și așteptând să-i faci cunoștință cu efectiv toată lumea de la chef.

84. Nu invita opt membri ai unei echipe franceze de patinaj care nu vorbesc cu nimeni, beau toată berea și apoi pleacă (din nou, asta s-ar putea să fie o chestie foarte de nișă, poate se întâmplă la fiecare chef la domiciliu, idk).

PLÂNS

85. Nu plânge-n plm la mine la chef.

MURIT

86. E bine să nu mori și nici să n-ai nevoie de îngrijiri medicale la o petrecere, poate fi incredibil de aiurea pentru chef per total.

VECINII

87. Dacă vecinii îți bat la ușă și te roagă să o lași mai moale, adu-ți aminte ce fel de vecini ai și dă-ți seama că cel mai probabil s-au luat la trântă o vreme cu ideea de a veni și a-ți bate la ușă. „O să se calmeze în curând”, și-au zis, zvârcolindu-se în pat, „sunt sigur de asta, sigur, sigur”, și-au spus vreo trei ore înainte să-și adune treptat curajul, iar odată ce încep să bată nu se opresc până când, din 20 în 20 de minute, ești de acord să dai muzica tot mai încet până când oricum cheamă poliția. Dacă te viziteză vecinii, mută cheful instant de la Ora-de-Muzică-Cox pe Chill Zone și spune-le tuturor fumătorilor de-afară să tacă dracu’ din gură, așa te scutești de o noapte întreagă de agresivitate și de un an întreg de bătăi sictirite în calorifer de fiecare dată când dai TV-ul un pic prea tare.

1525103393761-ghost-attack_39839877972_o
Publicitate

STIL

88. Fără filp-flopși.

89. Nu te dezbrăca, nu e nici pe departe așa de cool cum ți se pare.

90. La fel cu transformarea petrecerii într-o orgie. E efectiv Prea Mult.

NOTE ȘI ERATĂ

91. Dacă televizorul tău poate fi legat în orice mod la YouTube, îți recomand să dezactivezi opțiunea înainte de petrecere pentru că tot ce-o să meargă pe el o să fie setlisturi vechi Boiler Room sau, în cazul meu, selecții cu clipuri de-ale lui Silviu Gherman cu care am cam reușit odată să stric un chef stând un pic prea aproape de ecran, întorcându-mă și spunând lumii să tacă din gură de fiecare dată când urma o replică bună.

92. Dacă cineva vag faimos apare la chef, anulează petrecerea, roagă pe toată lumea să plece, s-a dus complet naibii treaba.

93. Nu știu de ce, dar la șase din zece chefuri de apartament o să fie un gagiu beat care-o să vrea să facă pizza la cuptor. E de datoria ta să identifici omul care urmează să facă asta și să-l oprești înainte să pornească alarma de incendiu.

94. Verifică-ți periodic congelatorul. O să fie întotdeauna un pulifrici care lasă o Azuga înăuntru „să se răcească mai repede”, apoi uită de ea și sticla explodează cu spume înghețate.

95. Săritul de pe acoperiș în piscină: ok dacă ești la o petrecere care e de fapt un platou de filmare atent pregătit pentru un film despre studenți americani care-și fac de cap. În orice alt context, e o idee proastă.

96. O să fie întotdeauna un tip beat care insistă să facă ordine înainte să plece și-o să crezi că e inofensiv, dar 45 de minute mai târziu o să fie tot acolo, învârtindu-se prin casă cu o pungă de reciclabile în mână în timp ce tu încerci să adormi. Roagă-l să plece.

Publicitate

97. Ascunde-ți cărțile unde poți. Întotdeauna o să fie un tip care pune mâna pe-un volum de metaficțiune întrebând dacă e bun și-apoi o să stea într-un colț și-o să se literalmente apuce s-o futu-i citească.

98. Nu te închide cu lume într-un dormitor. Segregarea nu e potrivită la un chef.

99. Dacă cineva zice „am de mers la lucru mâine”, îi interzici pe viață să-ți mai fie prieten.

100. La fel cu orice persoană care face orice să deranjeze orele alea delicate și fragile dintre 4 și 7 dimineața cu chestii gen „o să zic, din gură și cu voce tare, cât e ceasul acum”.

101. Statul în fund pe mobilierul de bucătărie e interzis.

101. a. Ok, au ieșit prea multe, dar mai suportă-mă un pic:

101. b. Nu te căca pe ringul de dans.

101. c. Nu te chinui să inițiezi un ring de dans, astea trebuie să vină de la sine. Dar da, odată ce există unul, nu te căca-n el.

101. d. Nu transforma rundele de povești în sesiuni de consiliere personală. Doar pentru c-ai citit o carte despre wellness nu înseamnă că ești calificat să dai sfaturi.

101. e. Nu folosi produsele scumpe de îngrijire a pielii ale altora. Ești beat, n-ai nevoie de hidratare.

101. f. Nu vărsa bere pe covor NU E ATÂT DE GREU SĂ ȚII O DOZĂ DE BERE ÎN MÂNĂ.

101. g. Nu uita să te distrezi cât de mult! Asta e cel mai important. Să ai parte de distracție mișto, safe și clean. Și orice-ar fi, să nu mă inviți.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.