Toți oamenii pe care-ar trebui să-i iei cu tine la un festival

Uită-te la tine: ești unul dintre cele trei tipuri de om care merge la festivaluri, în funcție de vârstă:

Deci astea sunt variantele. Te duci la un festival și te duci în una dintre cele trei calități de mai sus. E esențial să recunoști că nu poți să faci asta singur și că ai nevoie de o „gașcă”. Un festival de succes nu înseamnă doar tu, ketamină și vopsea cu sclipici, lenevind într-un scaun de plajă și încercând să ai o opinie importantă despre Muse. E despre strânsul întregii găști – fiecare cu roluri esențiale și specializate – și despre adunarea voastră ca grup. Gândește-te la Festivalul Leeds 2K18 ca la Bellagio și Mirage și MGM Grand în seara unei lupte și gândește-te la tine și la prietenii tăi ca la George Clooney și toți ceilalți și gândește-te la analogia asta grosolană la Ocean’s Eleven ca la ceva ce funcționează. Așa trebuie să te gândești.

Iată toți oamenii pe care trebuie să-i iei cu tine la un festival:

Sincer, nimeni nu vrea s-o invite pe persoana asta – chiar a citit programul festivalului, se duce la activitățile de la locație și chiar se entuziasmează pe bune la silent disco – dar adevărul e că niciunul dintre voi n-ar trece de poarta festivalului fără omul ăsta, așa că li se oferă o excursie pe gratis, ca să vină să o ardă pe prietenie cu voi și să rezolve totul în weekendul respectiv.

Gândește-te: chiar vrei tu – tu – să fii ăla care plătește online cu un card de debit la ora 9 dimineața, în ziua când se pun în vânzare biletele, ca să cumperi biletele de festival cu banii jos? Chiar vrei tu – tu – să fii responsabil să iei trenul până în cel mai apropiat oraș și apoi un microbuz de acolo? Ai ținut minte să iei loțiune de soare sau depinzi de omul ăsta să facă toate astea? Exact. Mănâncă unul dintre cele 90 de batoane cu proteine pe care le-a adus la el, stai un pic în cortul lui imaculat de curat și ordonat, încearcă să nu vomiți după ce ai băut o tonă de Strongbow la micul dejun? Șș. Șș. A venit Mami. A venit Mami de Festival.

Vrei droguri, nu? Ești la un festival și vrei droguri. Ți-ai luat cinci zile întregi libere de la serviciu ca să fii aici. Ești în mijlocul unui câmp cu semnal prost la 4G și o baterie de telefon care se golește rapid. Ești, prin extensie, cel mai departe de civilizație cât o să fii vreodată. Vrei să fii high, în condițiile astea.

Din păcate, faci prea multe crize de nervi ca să aduci tu pe ascuns droguri la un festival – ți-e frică de paznicii voluntari plictisiți, în veste fosforescente, cu mănușile lor de unică folosință, care-și trec încet un singur deget în jurul fermoarului genții tale; îți închipui câini alsacieni care trag de lanț în timp ce latră la tine; „OI!”, zice un paznic, în timp ce Kendrick Lamar se oprește în mijlocul concertului, ca să pună toate reflectoarele pe tine, „OI! PUȘTIUL ĂSTA ARE O CANTITATE FOARTE MICĂ DE IARBĂ LA EL!” și te bat cu pulanele până plângi și recunoști totul și poliția aterizează cu elicopterele ca să te aresteze și, dintr-un motiv necunoscut, s-au oprit mai întâi s-o ia pe maică-ta, așa că e și ea în elicopter și dă din cap la tine, tristă, cum ai ajuns – așa că ce-ți trebuie e un puști cu încredere în sine brici, pe care nu-l deranjează să-și bage câteva grame în fund (sau, sincer, într-un adidas sau ceva) ca să vă puteți droga tot weekendul. Pune-l pe listă.

Cea mai nasoală chestie la un festival nu e să trăiești doar dintr-un bax de chipsuri trei zile și nici senzația aia slinoasă de murdărie și nici toaletele infecte cu gaură-n pământ sau altceva de genul ăsta. Nu: din păcate, e atunci când oboseala începe să-ți anihileze prietenii de petrecere după doar trei ore de la începerea marii ieșiri. „N-am mâncat decât pufuleți de joi încoace!”, zic aceștia, ca niște lași slabi și jalnici ce sunt. „Abia mai am energia să mă cac sinistru și împrăștiat!” Și, din cenușa serii tale posibil distruse, apare un campion: e 4 dimineața, poartă ochelari de soare și nu vorbește neapărat coerent, dar nu e ca și cum n-are sens ce zice și catalizează a doua tură a serii – amușinează un cort unde se ține un afterparty, găsește o discotecă deschisă toată noaptea care nu era în program, e atras ca o molie de orice gașcă de drogați care dansează în tăcere în jurul unui cerc de piatră.

Vă uitați încețoșați împreună la răsărit și-ți dai seama că ai avut cea mai mișto noapte din viața ta. Apoi îi zici să se tireze, în pula ta, ca să poți să bagi cinci ore de somn binemeritat, înainte să-ți cumperi mahmur un sandviș cu bacon și-un pahar de ceai, iar apoi îl vezi a doua zi, încă drogat ca naiba și îmbrăcat în aceleași haine ca-n noaptea precedentă, cum se uită în ochii tăi și nu prea-și poate aminti cine ești. Lasă-l acolo, pe câmp. Se descurcă el cumva să ajungă acasă.

Mă raportez la festivaluri așa cum îmi închipui că se raportează Drake la viață: eu sunt acolo drept figura principală a distracției, exclusiv ca să Mă Distrez. Toți cei din jurul meu sunt pe post de „echipă de distracție” și preiau sarcini mai degrabă administrative, ca să mă pot concentra să mă-mbăt în pula mea și să o ard cu durere de cap până-n ora trei după-amiaza. Exact cum are și Drake fotografi și agenți și e cineva care-i face rezervări la Nobu și-i cumpără lămpi de marmură, ce zic eu e că cineva trebuie să-mi monteze cortul și cineva să se asigure că sunt hrănit. Cineva trebuie să-mi spună când cântă muzicienii buni și să mă conducă acolo, în consecință. În centru, ca gălbenușul moale al unui ou fiert, stau eu: rânjesc fericit, prăbușindu-mă psihic nițel, răsfirat ca un câine adormit, bucuros peste măsură. Ce vreau să zic e că n-o să stau, în pula mea, la coadă timp de 20 de minute, ca să mă chinui apoi să car patru beri unde e tot restul lumii. Poate să facă alt prost asta. Invită-l.

Da, e posibil să te duci la festivaluri cu transportul în comun, dar e și de căcat și nu vreau s-aud nici măcar un argument care susține contrariul. Pe drum nu-s decât tipi care croncăne, în cămăși hawaiene, și care beau bere la doză în tren. Pe drumul de întoarcere toată lumea e praf și plină de noroi și sunteți toți înghesuiți în același vagon, încercând cu disperare să evadeze din propriul hedonism și izbindu-vă unii de alții cu rucsacuri imense. Nu. Ca să te simți bine ce-ți trebuie e o persoană cu carnet de condus, o mașină cu un portbagaj de dimensiuni acceptabile, o persoană pe care să n-o deranjeze c-o să-și petreacă jumătate din Ziua Trei conducând în afara locației, pentru o tură uriașă de cumpărături la Tesco și o persoană care poate să stea trează îndeajuns de mult încât să scoată mașina dintr-o parcare în câmp, înnoroiată, blocată de mașini, în cel mai de jos punct al unei mahmureli. „Pun și eu bani de benzină, frate”, îl minți. „Sincer. Trimite-mi contul. Punem toți bani, nu?” Nu. Haide.

Singurele poze bune pe care ți le face cineva vreodată sunt: 1. Instantanee la care nu pozezi, când ești beat pulbere; și 2. Acea unică poză cu tine în rochie sau la costum, când te duci la nunta de vară a unui prieten, înainte să te împotmolești în vinul de masă. Toate celelalte poze cu tine sunt oribile. Așa că ai putea, la urma urmei, să-l iei cu tine pe prietenul ăla al tău care-și ia peste tot aparatul cu el, ca să documenteze fiecare clipă de distracție, pentru că, să fim serioși: doar așa o să faci rost anul ăsta de vreo poză recentă pe care s-o pui pe profilul de Tinder, nu? Nu. S-au cam dus swipe-urile, nu? Ba da.

Ai crede că aducerea unui Băiat Înalt și Puternic în grupul de festival nu e benefică decât pentru tipele alea în pantaloni foarte scurți, care vor să stea un pic deasupra mulțimii la Lovebox și se enervează de fiecare dată când le aruncă cineva cu pahare goale de cidru în cap, dar, de fapt, a avea un Băiat Înalt și Puternic în inventar e util, pentru că festivalurile au și o latură periculoasă, întunecată – da, da, în mare parte sunt doar oameni cu coronițe pe cap, care-ți zic că ecstasy-ul e important, dar ostilitățile mai au și un fel de vibe de Vest Sălbatic nelegiuit și uneori pur și simplu simți că o să ia foc tot locul – și dacă și când se-ntâmplă pe bune faza asta, vrei să te poți ascunde în spatele unui Băiat Înalt și Puternic, în timp ce el se bate mai tare decât tine cu oamenii. (Nota bene: Adeseori e chiar noul prieten dezgustător de bine făcut al fostei tale prietene, deci să fii pregătit pentru asta. Gen, o să vrei să-l urăști, dar apoi o să stați de vorbă la 3 dimineața pe MDMA și o să fii nevoit să recunoști că nu e doar super fit, dar chiar ai fost nesimțit cu ea, nu-i așa; hai, frățică, uită-te la cum te porți.)

Exceptând situația în care cânți, la propriu, pe scena principală, ar trebui să te duci la festival cu cortul, fie cu o chestie de două persoane pe care-o lași pe câmp după ce ți-ai făcut treaba, sau o chestie din aia oribilă de grup, de 16 persoane, gen vilă, a cărei demontare e treaba altcuiva, după ce se termină totul. Oricine-și planifică un „look” de festival – orice implică placă de păr, de exemplu, sau pictură facială complexă sau o ședință foto perfect luminată la ora de aur – trebuie să stea departe de tot de estetica ta de festival care zice: „Tricoul ăsta e îndeajuns de curat, hai să ne facem praf”.

Propria mea amintire de neprețuit cu paznicii de festival e de când un tip cu jumătate din dinți scoși din gură a amenințat că mă bate de mă cac pe mine odată în Leeds pentru că „am fost impertinent”, deci probabil că eu unul nu sunt candidatul ideal pentru acest rol, dar: e întotdeauna util să ai pe cineva cu vraja mării, care poate să bage vreo doi oameni prin porțile de metal sau într-o zonă pentru alte brățări sau în culise sau undeva și toți știm o persoană îndeajuns de carismatică să facă asta, nu-i așa, dacă stai să te gândești. Numai că n-o să fii tu și e clar, în pula mea, că n-o să fiu nici eu.

Singurul rol pe care nu vrei să-l joci în liga de Spiriduși de Petreceri de Festival e acela de nr. 1. Vrei să oscilezi în spațiul liniștit dintre a te distra prea mult (ex.: tipii ăia care reușesc, cumva, să bage atâta ketamină într-un singur weekend încât un puști de pe ambulanța de la St. John’s trebuie să le monteze o pungă permanentă de colostomie) și a te distra prea puțin (o persoană care, la propriu, se hotărăște să nu bea deloc într-o vineri seara, „ca să mă pot bucura mai mult de Kings of Leon.”)

Sincer, vrei să fii Burnley: nu Man City, nu West Brom, ci Burnley, distrându-te liniștit, dar nu atât de mult încât trebuie să-și facă cineva griji pentru sănătatea ta. Aici devine util să inviți pe cineva care e o Mare Varză, pe post de contrapunct: când tu bagi un gram, el reușește să bage două; pentru fiecare doză de bere pe care-o iei de pe jos, dintre corturi, în drum spre scena principală, el a luat patru. Îți trebuie cineva care întotdeauna, constant, se duce un pic prea devreme, doar ca să fie cameră de rezonanță pentru propria ta prăbușire bahică. Odată, la un festival, o tipă pe care-o știu a reușit să-și rupă piciorul și asta a funcționat excelent ca să ascundă cantitatea periculos de mare de whiskey pe care-o consumasem în ziua respectivă. Cheamă o Mare Varză și lasă-l să vină taică-său să-l ia duminică seara. Sunt esențiali pentru propria sănătate.

Aha! Tu!

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.