Publicitate
tehnologie

Programul ăsta face din orice mâzgălitură o față care-ți dă coșmaruri

La școală voia profesoara să scoată Picasso din tine și iată că tehnologia te ajută să fii așa ceva.

de Michael Byrne; translated by Diana Pintilie
11 Iunie 2017, 5:30am

Acum câteva luni, vorbeam despre același lucru, dar cu pisici. Dacă desenai ceva într-o casetă mică, un algoritm încerca să interpreteze desenul drept o pisică și apoi să completeze culorile și texturile conform unui model de inteligență artificială, antrenată pe mii de imagini cu pisici. Asta a fost prima iterație a proiectului pix2pix. Acum, avem fețe umane și lucrurile au devenit complet nefirești.

Proiectul pix2pix demonstrează ceva destul de profund despre inteligența artificială din 2017: e groaznică când vine vorba de generarea de imagini noi, cel puțin pentru imagini semnificative. Inteligența artificială este mai bună la clasificarea imaginilor existente, dar chiar și atunci, lucrurile scad dramatic cu cât evoluăm peste niște modele robuste de recunoaștere a obiectelor. Pentru a obține un model cât de rudimentar, avem nevoie de milioane de imagini folosite ca date de învățare și o grămadă de timp pentru învățare.

Pix2pix se bazează pe o tehnică promițătoare de rețele generative adversariale (GAN) - și da, sună mai bine în englezescul generative adversarial networks, care funcționează prin antrenarea modelelor generative și caută să minimalizeze o anume „pierdere a funcției", conform unei predilecții că imaginea generată este reală sau falsă. Practic, învață să deseneze lucruri prin desenarea iterativă a unei mulțimi de imagini aleatorii, în timp ce o a doua componentă a algoritmului le judecă și strigă „fals!" sau „real!"

Cu o bază de date imensă, putem folosi GAN pentru a desena de la zero. Pentru o bază de date mai mică, putem să facem exact asta. Translatarea de imagini în imagini. Decât să învețe să producă imagini de la zero, modelul ăsta învață să mapeze reprezentarea unei imagini abstracte dintr-un model de învățare de la o mâzgălitură. E capabil să aleagă trăsături din desen și să le afilieze unor trăsături din model, cu rezultatele vizibile.

Poate acum pare prostesc sau trivial, dar rețele generative adversariale vor juca un rol din ce în ce mai important pentru inteligența artificială.

Citește mai multe despre inteligență artificială:
Pe tine te sperie inteligența artificială?

Cum îți va schimba inteligența artificială viitorul

Corporațiile se vor folosi de empatie artificială ca să-ți vândă și mai multe rahaturi

Primul preot robot poate să-ți vorbească despre Dumnezeu în cinci limbi