Tipul ăsta și-a băgat o cameră în ochi ca să devină un fel de robot

În mai, Rob Spence era la un restaurant din Toronto alături de cumnatul și soția sa. O chelneriță s-a întors la regizorul de 44 de ani ca să-i ia comanda și a dat peste un om cu un ochi drept roșu sclipitor, la fel ca Arnold Schwarzenegger în Terminator.

Spence îmi povestea cum chelnerița se chinuia în mod vizibil să nu se uită la el sau să spună vreo ceva despre ochiul lui de cyborg și doar a întrebat: „Ce ați dori să comandați?"

Ochiul echipat cu o cameră video a înregistrat interacțiunea cu chelnerița în timp ce Spence demonstra cum funcționează ochiul lui de cyborg companiei de la masă, mi-a spus el într-un interviu din Toronto, cu câteva zile înainte să apară la FutureWorld, o conferință despre robotică și proteze high-tech organizată în iunie, la OCAD University.

„În orașul ăsta oamenii sunt foarte politicoși și nu vor să atragă atenția asupra ochiului meu. Dar, de exemplu în Brazilia, oamenii au vrut să interacționeze cu mine", a spus el.

Problema intimității a luat prin asalt dispozitivele purtabile care înregistrează ce vede utilizatorul, cum ar fi Google Glass. Spence spune că proiectul lui nu se compară, din moment ce el nu poate folosi camera pentru mult timp și o lumină roșie îi alertează pe alții când înregistrează. Cu toate acestea, el se atacă când e întrebat de limitele etice ale înregistrării persoanelor fără permisiunea lor.

„Există o tensiune competitivă între dreptul meu de a-mi înlocui ochiul pe care l-am pierdut versus drepturilor altora la intimitate", spune el. „Nu am voie să-mi pun o cameră în propriul meu corp?"

Spence, care locuiește în Coburg, Ontario, se prezintă drept „Eyeborg" și cam așa e: el este orb din punct de vedere legal, de când s-a împușcat accidental în ochi când era mic. Însă lui i-a venit ideea de a construi o cameră minusculă care să încapă în ochiul drept și să înregistreze tot ce vede.

El nu poartă camera tot timpul. Poate filma maximum 30 de minute înainte să rămână fără baterie. În timpul interviului nostru, el a purtat un plasture de ochi, același pe care l-a purtat și la conferința futuristă din Toronto.

Pe la sfârșitul discursului, el a dat jos peticul, a montat camera specială și a înregistrat pentru scurt timp publicul în timp ce materialul era difuzat pe un ecran de pe scenă. Cele 120 de persoane din public au rămas uimite și au aplaudat.

Camera de ochi a lui Spence folosește un semnal mai degrabă analog decât digital din cauza transmițătorului minuscul. Ce înregistrează el poate fi transmis pe alt ecran, ca la un aparat de monitorizare a bebelușilor sau la TV.

„Merge suficient de bine cât să mă prostesc la conferințele cu cyborgi", spune Spence, râzând pe jumătate. El a avut un simț al umorului caraghios, atât la interviu, cât și pe scenă la FutureWorld. Spence mi-a spus că nu ia prea în serios handicapul lui.

La conferințele astea, Spence se simte „ca la circ, unde el e atracția. Dar nu mă simt ca femeia cu barbă sau ceva de genul. Eu chiar apuc să călătoresc prin lume. "

Aventura lui Spence a început pe la nouă ani, când era în vizită la bunicul lui din Irlanda. El se juca cu o pușcă și țintea către o movilă de bălegar.

„Aveam capul rezemat de pușcă, cum am văzut că fac cowboys în filme, sau ca Ralphie din A Christmas Story", își amintește Spence, „și practic mi-am împușcat ochiul. Arma a ricoșat tare în mine și în fața mea, deși nu mi-am pierdut ochiul în punctul ăla. Eu am rămas traumatizat și am fost declarat orb din punct de vedere legal, chiar dacă mai puteam vedea un pic cu ochiul drept." (Ochiul lui stâng e sănătos.)

„Mi s-a spus că trebuie să înlocuiesc ochiul și ăla a fost momentul în care am început să caut camere minuscule."

Fără percepția de profunzime și vederea periferică, el a trebui să se adapteze cu noua stânjeneală, cum ar fi să dărâme produse la supermarket. El era OK cu peticul pentru ochi pe când producea unul dintre primele lui documentare, Let's All Hate Toronto, cu regizorul Albert Nerenberg, în 2007.

Însă în perioada aia, ochiul lui avariat a început să se umfle și corneea s-a deteriorat. „Mi s-a spus că trebuie să înlocuiesc ochiul și ăla a fost momentul în care am început să caut camere pentru ochi", spune Spence. „De ce să nu îmi pun altceva în loc de un ochi de sticlă?"

El a început să discute cu câțiva producători și ingineri de camere de filmat și a realizat rapid că era ceva de capul ideii sale. Partenerii lui tech erau entuziasmați să dezvolte această cameră mică care să se potrivească în ochiul lui, prima de genul din lume.

În 2008, prima cameră pentru ochi a lui Spence a fost construită. Practic era o cameră dotată cu un micro-transmițător de frecvențe radio, dar care nu era conectată la nervul optic. Spence nu putea să vadă prin ea, dar putea să o folosească ca să înregistreze.

Inginerii au folosit o matriță de ceară topită pe forma ochiului, pentru a se asigura că va încăpea perfect sub pleoapă. Un switch reed magnetizat (comutator electric operat de un câmp magnetic aplicat) îi permită să închidă și să deschidă camera.

Deși Spence nu folosește regulat camera de ochi, el a folosit-o atunci când dezvoltatorul japonez de jocuri Square Enix l-a angajat pentru a filma un documentar despre cyborgi reali, pentru premierea jocului Deus Ex: Human Evolution, din 2011. Spence a piperat documentarul de 12 minute cu cadre filmate cu camera din ochi, de la interviuri făcute de el cu alți oameni care discutau despre protezele lor high tech.

Tehnologia integrată din ochiul lui Spence dă viața potențialului din The Singularity, ideea unei combinații dintre om și mașinărie, pentru a crea o nouă eră tehnologică. Spence mi-a spus cu entuziasm despre ideea lui Elon Musk de a dezvolta interfețe neurale, cu scopul de a transforma inteligența artificială de pe cloud, într-o extensie a creierului uman.

Trăim în era livestream și camere GoPro, care pot monitoriza publicul fără permisiune sau fără să știe. Înregistrările live de pe Facebook, Twitter și Instagram au intrat deja în normal și în curând am putea trăi într-o lume în care protezele mai avansate pot integra social media livestreaming, cu implicații și mai derutante despre dreptul unei persoane de a înregistra ce vede și dreptul publicului la intimitate.

Spence mi-a adus amine că el nu este interesat să documenteze orice mișcare a sa. El vrea să păstreze camera din ochi pentru proiecte speciale, decât să înregistreze ce-a mâncat el la micul dejun.

După ce a terminat prezentarea de la FutureWorld din Toronto, am făcut câteva fotografii cu ochiul lui roșu sclipitor, dar am fost înconjurat rapid de fanii lui Eyeborg. Niciun alt prezentator nu a avut parte de o reacție atât de puternică.

„Pot să vă fac o poză?", a întrebat un participant, încercând să treacă de mine pentru a ajunge la Spence. Am observat un zâmbet pe fața lui Spence. Acolo el era o vedetă și mi-am dat seama că se bucura de faima lui, în timp ce pe noi ne-a pus pe gânduri cu privire la ceea ce înseamnă uman.