FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum a ajuns un liceu de muzică din București fabrică de diplome pentru elevi fără talent

O profesoară de la Colegiul „Dinu Lipatti” din București dezvăluie ilegalitățile care ar avea loc în această cunoscută instituție de învățământ.
Colegiul Dinu Lipatti din București

Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti" din București este, probabil, cea mai bună instituție de profil din România, lucru confirmat, de altfel, de numeroasele premii naționale și internaționale pe care elevii le iau an de an. Dincolo de elitele cu care liceul iese în față ai, însă, o întreagă colcăială, ca peste tot în România: elevi care sunt trecuți clasa chiar dacă au sute de absențe sau, după cum zicea o profesoară de acolo, sunt afoni; afaceri promovate în incinta instituției, profesori care le iau copiilor banii de premii și îi forțează să vină la meditații care se desfășoară, contracost, în școală, catedre de instrument ocupate de profesori care și-au picat examenul de titularizare.

Publicitate

Totul se întâmplă sub conducerea directorului Florian Ioan Nemeș, un tip care, dacă te iei după declarația de avere, este la fel de cinstit și de sărac ca Ion Iliescu: are doar un Logan și un Renault Megane. La muncă vine, însă, la volanul unui Jaguar.

Elevi afoni și note modificate, pe șest, în catalog

În antiteză cu Jaguarul directorului este Dacia 1310 albă și un pic ruginită cu care umblă profesoara de Ansamblu Coral, Ana Pauliuc. Ea a fost de acord să îmi vorbească despre neregulile de la Lipatti ca avertizor public (protejat de legea 571/2004). Ana Pauliuc este profesoară la Lipatti de peste 20 de ani. Mulți elevi o apreciază – i se confesează, la unii a fost invitată la nunți, altora le-a botezat copiii, alții, ajunși muzicieni pe afară, continuă să îi scrie și acum, la ani după ce au terminat.

Ana Pauliuc recunoaște că este în conflict cu Florian Nemeş de mai mulţi ani, de când se opune sistematic să umfle notele şi mediile unor copii. Îmi povesteşte cum directorul a insistat, de-a lungul timpului, să le dea note de trecere unor elevi aflaţi în pragul repetenţiei sau chiar exmatriculaţi pentu absenţe şi reprimiţi în şcoală:

„Am avut cazuri de elevi afoni care trebuiau să treacă cu notă mare. Dacă m-am opus, am fost îndepărtată din comisiile din care trebuia să fac parte, fiind singurul profesor de ansamblu coral din școală. În urmă cu trei ani au apărut modificări în catalogul clasei, la care eram dirigintă, impuse de director, care mai şi semnează dedesubt. Există o plângere penală depusă acum aproape trei ani la Parchet despre ilegalităţile făcute în catalog. Pentru un elev declarat repetent de Consiliul Profesoral, directorul a făcut peste vară comisie specială, ca să-i poată încheia situaţia şcolară. După patru luni, elevul a fost exmatriculat pentru absenţe. Colegii băiatului spun că acesta se lăuda că mama lui a dat o şpagă cu trei zerouri în euro ca să treacă. Regulamentul după care funcţionăm nu permite ca directorul să modifice note în catalog."

Publicitate

Ana Pauliuc mi-a mai povestit că, atunci când îi cere să le dea note mari unor elevi de liceu care nu ştiu să scrie notele muzicale după dictare, care nu vin cu lunile la şcoală sau care nu au cunoştinţe muzicale nici măcar de clasa I, directorul Florian Nemeş se roagă mieros de ea, cu argumente de genul „ e băiat bun", „nu e golan" şi „eu doar pentru ăsta vă rog".

Lăutarii vor să se laude cu diplomă de la Lipatti chiar dacă nu știu să citească o partitură

O întreb pe Ana Pauliuc de ce ar vrea cineva să termine un liceu de muzică dacă nu are ureche muzicală şi talent:

„Păi sunt mai multe explicaţii. Avem elevi care cântă la nunţi hore şi manele, vin chiar şi din alte oraşe ale ţării la Lipatti. Când i-am întrebat de ce au venit aici, mi-au spus că au nevoie de diploma asta de la cel mai bun liceu din ţară. Copilul respectiv nu era în stare să scrie notele muzicale nici la nivelul unui elev de clasa I. Şi totuşi, intrase la noi la Liceu într-a IX-a! În cazul altora, e vorba de încăpâţânarea părinţilor, care vor cu orice preţ să aibă copilul aici. Pe unii am reuşit, de-a lungul timpului, să-i conving să îşi mute copiii la licee normale, alţii, însă, rămân şi intră în acest malaxor al notelor umflate la presiunea directorului şi a adjunctei sale. Unii dintre colegii mei cedează la presiuni, de teamă să nu îşi piardă locul de muncă, dar eu nu am vrut să cedez, pentru că nu este normal să-i învăţăm pe copii încă de pe băncile şcolii că totul se rezolvă şi se cumpără cu bani, chiar şi talentul muzical pe care nu ţi l-a dat Dumnezeu!"

Publicitate

Citește și: Cum au ajuns românii să se isterizeze cu „Balena Albastră", deși e doar golăneală de liceu

Acuzațiile Anei Pauliuc sunt foarte grave. Când i-am cerut un punct de vedere directorului Florian Nemeș acesta a respins ideea că în liceu se dau bani. Directorul liceului insistă chiar că la toate consiliile profesorilor îi avertizează pe aceștia să fie atenți la codul deontologic și de conduită. Când îl întreb despre motivarea absențelor sau tolerarea unor elevi afoni în liceu îmi răspunde că există zeci de cazuri de elevi exmatriculați sau care au fost declarați necorespunzători – nu au luat cel puțin 6 – așa că au plecat din liceu. Îmi dă chiar și exemple recente:

„Copii care aveau și calități, au cântat în orchestre, au luat la examen nota 4 și au venit părinții și au insistat, mi-au amintit că au și diplome și un trecut valoros și le-am spus: momentul de examen este 4, n-am ce să fac. Ei așa vin: «domnule director, sunteți singurul care» și eu le spun: «dați-mi soluții. Legal nu e nici asta, nici asta, nici asta». Deci, copiii care nu sunt la un nivel, conform baremului minimal 6, pleacă din școală."

Pe de altă parte, Florian Nemeș recunoaște conflictul pe care-l are cu profesoara Ana Pauliuc. Îmi spune că aceasta este „un om excepțional ca profesor și ca pregătire artistică" și că a dat Colegiul în judecată pentru că nu a fost de acord că a primit calificativul „bine" în loc de "foarte bine". Nemeș spune că Pauliuc ar fi făcut „lucruri foarte grave". În același timp însă, profesoara mi-a spus că, de fapt, nu i s-au oferit explicații pentru scăderea calificativului și că asta s-ar fi întâmplat după ce a intrat în conflict cu conducerea.

Publicitate

Afacere promovată în liceu de amicul și fiul directorului

Acum vreo câteva luni, zeci de profesori au fost convocați de Nemeș în sala de festivități a liceului. Nu le-a spus despre ce este vorba, dar a insistat să vină, pentru că au fost aleşi să facă parte din treaba asta. Întâlnirea a fost programată la ora 14.00, când în Colegiu ar fi trebuit să se desfășoare cursurile. Nemeș nu este singur: alături de el e amicul său Cătălin Croitoru, întemeietor şi fost lider vocal al Federaţiei Educaţiei Naţionale.

La această întâlnire a participat şi Corina Pleşa, PR-istă pe vremuri a ministrului Educaţiei, astăzi lucrând în turism. Pe pagina sa de Facebook se prezintă ca manager la „Turist de profesie". Pleșa le-a spus profesorilor care era surpriza pe care le-o pregătise Nemeș: vor avea ocazia să devină turişti de lux ai planetei. Încerca, de fapt, să-i convingă să intre într-o afacere care aplică un sistem de loializare prin puncte. Cine vrea să se bage trebuie să plătească o taxă de aproximativ 500 de dolari, urmând ca lună de lună să achite un abonament care variază între 60 şi 111 dolari, în funcţie de categoria pe care ţi-o alegi, Gold sau Platinum. Cel care aduce oameni în afacere acumulează puncte şi reduceri şi beneficiază de vacanţe mai ieftine sau chiar gratuite. Practic, dacă eşti doar un simplu membru, într-un an ţi se adună peste o mie de dolari plătiţi de tine cu care ai dreptul la o vacanţă în destinaţiile agreate de compania americană care a pus pe picioare sistemul.

Publicitate

Citește și: Am dat unor elevi de 11 ani testul grilă pe care l-au picat directori de școli din România

În afacere asta era băgat şi fiul directorului, Daniel Nemeş, ca să fie clar pentru oricine că bossul de la Lipatti este direct interesat.

„Ne temem să îl refuzăm pe director, pentru că ne poate da afară", îmi spune, sub protecţia anonimatului, unul dintre profesori. „Dacă ne-a chemat la prezentarea asta, înţeleg că ar trebui să ne înscriem, ca să îi mulţumim, într-un fel!".

Când l-am întrebat pe Nemeș despre folosirea colegiului pentru promovarea unei afaceri private, acesta nu a negat că întâlnirea cu profesorii ar fi avut loc. Directorul a încercat însă să facă întâlnirea să pară a fi una nesemnificativă și mi-a spus că s-au înscris doar trei persoane, între care el și directoarea adjunctă.

Meditații pe bani, în liceu, și profesori care își cer partea din premiile elevilor

Amicul Croitoru și fiul Daniel nu sunt singurii care se ocupă de business în Lipatti. Deşi este ilegal, unii profesori fac meditaţii contracost chiar în incinta liceului.

Mi-au spus-o profesori, elevi și părinți, însă atunci când l-am întrebat pe director mi-a zis că nu știe cazuri concrete și nu are vreo reclamație în acest sens. O dă pe aia că un instrument necesită foarte multă muncă și nu poate fi învățat doar în orele de curs, așa că profesorii lucrează în timpul liber cu cei mai performanți elevi, iar el nu poate să îi întrebe pe părinți dacă pentru munca în plus a profesorului au achitat niște bani.

Publicitate

„Aici te înveţi de mic cu nedreptăţile. Spre exemplu, dacă mergem la concursuri şi luăm premii în bani, profesorii care ne pregătesc ne pretind jumătate din respectivele sume. În afară de asta, părinţii noştri trebuie să suporte cheltuielile profesorilor pentru drum, cazare şi masă. Cel mai tare m-a marcat faptul că odată am luat ca premiu doar 50 de lei, iar profesoara care m-a pregătit mi-a cerut jumătate din ei, adică 25 de lei! Altă dată, pentru că mama nu m-a lăsat să îi mai dau nimic profesoarei care m-a pregătit din premiul meu, aceasta m-a apostrofat pe hol în ziua în care ştia că am luat bursa şi mi-a cerut banii! I-am dat, pentru că m-a intimidat", mi-a povestit una dintre elevele din liceu.

Directorul de la Lipatti conduce un Jaguar, dar vrea să pară sărac și cinstit ca Iliescu

Florian Nemeș este un tip uscățiv, mai degrabă scund, cu părul cărunt și un aspect îngrijit. Limbajul său, fără a fi neapărat căutat, îi arată condiția de intelectual și se simte și mândria aia de ardelean serios. Biroul lui este spațios și curat, iar ușa pare a fi deschisă pentru oricine – în ora pe care am petrecut-o acolo, o mulțime de persoane au băgat capul pentru a vedea dacă domnul director e liber. Era chiar perioada încheierilor de medii.

Nemeș a fost vizibil dezamăgit când a aflat că nu e vorba de un interviu d-ăla, de lăudat performanțele liceului, ci că investighez niște posibile probleme. Mai întâi a încercat să mă convingă să nu public ceva care ar putea afecta imaginea liceului. Când a văzut că nu merge, a acceptat, cu un oftat ușor, să răspundă la întrebări, dar a adoptat atitudinea aia exasperat-binevoitoare pe care o are cineva atunci când aude aceleași copilării, nimicuri și răutăți pentru a suta oară. De exemplu, atunci când l-am întrebat de Jaguarul din curtea liceului – mi-a spus că da, e al lui, l-a cumpărat la mâna a doua cu 16 200 de euro, dar e pe numele băiatului. Tot pe numele băiatului e și casa construită în Popești-Leordeni de-a lungul a zece ani, cu bani obținuți din vânzarea unui apartament. Toată averea sa, îmi spune Nemeș, este un Logan – iar pe ăla l-ar conduce băiatul.

Publicitate

M-am uitat pe declarațiile de avere ale lui Nemeș unde într-adevăr, apare Loganul – nici vorbă de Jaguar, casă sau, cel puțin, banii necesari pentru achiziție sau construire. Pe lângă Logan mai este și un Renault Megane pe care Nemeș a omis să îl menționeze în conversația noastră.

Citește și: L-am lăsat pe tata să-mi preia contul de Facebook timp de o săptămână și s-a întâmplat asta

Dacă la întrebarea cu Jaguarul și casa, directorul a dat-o pe dragostea de tată, au fost și cazuri în care Florian Nemeș m-a mințit fără să clipească.

Aveam informații că există cel puțin un profesor care a fost angajat deși și-a picat examenul de titularizare. Când l-am întrebat, directorul Nemeș s-a arătat indignat chiar și de ideea unui astfel de fapt, nu are cum să se întâmple așa ceva în liceul lui – dar numele profesorului respectiv, care predă clarinetul, figurează pe titularizare.edu.ro cu nota 2.05. Mai aflasem și că elevilor li se cer câte 50 de lei pentru acordarea instrumentelor – și bănuiesc că îți imaginezi cam despre ce sumă totală e vorba pentru un întreg liceu – pentru că Florian Nemeș a desființat postul de acordor.

Directorul spune că a făcut-o pentru că persoana care ocupa postul nu își mai vedea de treabă – nu îmi spune, însă, și de ce nu a angajat pe nimeni pe același post. În ceea ce privește banii dați pentru acordare cuiva din exterior, din nou Nemeș nu a auzit nimic – instrumentele sunt acordate fie de cei care le folosesc, fie de buni samariteni, „cunoștințe, un fost angajat la Radio care se pricepe" etc.

După cum spuneam și la început, indiscutabil, Colegiul „Dinu Lipatti" din București face performanță. Există totuși multe semne de întrebare în ceea ce privește corectitudinea conducerii acestei instituții de învățământ. Semne de întrebarea la care directorul Florian Nemeș nu a reușit deocamdată să răspundă convingător.