Activiștii ameniță Guvernul cu mat, dacă o să mai dea șah


Fotografii de Vlad Petri

Pentru că Guvernul a dat șah democrației, mai ales în decembrie anul trecut când a coborât asupra noastră Marțea Neagră, șase activiști s-au dus astăzi pe trotuarul din fața instituției ca să le arate că cetățenii pregăteasc apărarea.

Videos by VICE

Aveau cu ei o tablă de șah, o măsuță și două bannere. Unul dintre ele spunea: „Șah la Guvern între apărarea siciliană și matul lui Legal”, ambele mutări în șah. Prima este o deschidere clasică, dar și o metaforă care face referire la grupuri mafiote. A doua este denumită după numele unui șahist francez din secolul al XVIII-lea, celebru pentru matul în care și-a cedat regina, la fel cum statul de drept va da mat Guvernului. 

Cei doi jucători purtau veste de negociatori. Pe pieptul uneia scria „Uniți salvăm, DNA, ÎCCJ”, iar pe spate „conștiință, justiție și solidaritate”. Celălalt purta inscripția „Guvern, Parlament, președinție”, respectiv „Chevron, RMGC, Gazprom”.

În 20 de minute au apărut 20 de jandarmi cu două dube, o mașină de teren Subaru și clasicul text pe buze, cum că acținea este ilegală. Jucătorii le-au explicat că, de fapt era o manifestare cultural sportivă legală, așa că au fost luați pe sus cu tot cu masă, duși cu duba până în subsolul Secției 2 de Poliție, că acolo au ei biroul și recompensați doar cu-n avertisment.

Urmăriți-l pe Vlad Petri pe pagina sa de facebook sau de youtube.