Mai nou, inteligența artificială are capacitatea de a ghici orientarea sexuală a unei persoane cu acuratețe doar cu ajutorul câtorva fotografii, conform unui studiu al universității Stanford. În studiul publicat în Journal of Personality and Social Psychology, cercetătorii demonstrează abilitatea unui algoritm de a detecta orientarea sexuală a persoanelor de pe un site de dating.
Studiul, condus de Yilun Wang și Michal Kosinski, ridică îngrijorări etice serioase despre cum ar putea fi folosit acest algoritm pentru a marginaliza și mai mult membrii comunității LGBT. Iar această perspectivă pesimistă asupra intimității e confirmată de lucrări ca cea a lui Sarah Jamie Lewis, o expertă în cybersecuritate care examinează dreptul la intimitate, mai ales pentru persoanele queer.
Videos by VICE
„Acest studiu nu face decât să întărească stereotipurile cu care comunitatea queer se confruntă de atâta vreme”, mi-a zis Lewis într-un mesaj. „Dar chiar dacă am accepta premisa studiului că îți poți da seama dacă cineva e queer după aspect, studiul tot a încălcat niște principii etice pentru că nu le-a cerut consimțământul persoanelor analizate și nu a prezentat scopul general al cercetării, a explicat ea, cu referire la faptul că fotografiile au fost extrase de pe un site de dating fără acordul participanților.
Citește și: Am vorbit cu persoane rome LGBT despre cum este să fii dublu discriminat în România
Rețeaua neuronală profundă folosită de cercetători a distins corect bărbații hetero de cei gay cu o acuratețe de 81 de procente și femeile hetero de femeile gay cu o acuratețe de 71 de procente, în baza unei singure fotografii. Când algoritmul a avut la dispoziție cinci fotografii cu persoana, acuratețea a crescut la 91 de procente. Studiul a folosit 35 326 de imagini faciale luate de pe un site american de dating al cărui titlu nu a fost divulgat, și a folosit informațiile din biografia oamenilor ca dovadă că aceștia erau hetero sau gay.
Cercetarea a descoperit că atât bărbații, cât și femeile gay, tind să aibă „o morfologie și o expresie facială atipică genului din care fac parte și coafuri diferite”. Se pare că bărbații gay au maxilarele mai înguste, nasurile mai lungi și frunțile mai late decât bărbații hetero. Femeile gay au maxilarele mai late și frunțile mai mici în comparație cu femeile hetero.
„Diferențele de feminitate observate în cadrul acestui studiu au fost subtile și răspândite pe multe trăsături faciale și s-au văzut doar la examinarea mai multor imagini”, au scris în studiu cercetătorii.
Citește și: Tipele astea din desenele copilăriei tale erau gay
Dar studiul a avut mai multe limitări. De exemplu, n-au fost incluse persoane de culoare, persoane transgender sau persoane bisexuale. Studiul chiar nu menționează nimic despre persoanele transgender. Totuși, cercetarea are implicații tulburătoare pentru un grup deja marginalizat și demonstrează cum poate fi antrenată inteligența artificială să îndeplinească niște sarcini dubioase.
Nu e greu să ne imaginăm un regim autoritar anti-LGBTQ care folosește un astfel de algoritm pentru a urmări și targeta anumite persoane sau părinți care folosesc algoritmul ca să știe care e orientarea sexuală a copilului. Dar cercetătorii au zis că sunt foarte conștienți de implicațiile muncii lor.
Am fost foarte tulburați de aceste rezultate și ne-am gândit multă vreme dacă să le publicăm sau nu. N-am vrut să punem în pericol intimitatea comunității, au scris Kosinski și Wang în nota autorilor care însoțește studiul.
Citește și: Elevi LGBT din România mi-au povestit cum e viața la liceu, în ciuda homofobiei tuturor
Dar au zis că au hotărât să publice lucrarea pentru a-i avertiza pe activiștii LGBTQ în legătură cu riscurile cu care se confruntă: „Credem că oamenii merită să știe despre aceste riscuri și să aibă ocazia să ia măsuri preventive”, au scris cercetătorii. „Nu am creat un instrument de invadare a intimității, ci am arătat că există metode foarte răspândite care ne amenință tuturor intimitatea.”
Wang și Losinski argumentează că intimitatea pe internet a murit oricum. „Practic, credem că eroziunea intimității e inevitabilă, iar siguranța persoanelor LGBTQ sau a altor minorități nu se bazează pe dreptul la intimitate, ci pe aplicarea drepturilor omului și toleranța societăților și guvernelor”, au scris ei. „Ca lumea în care nu mai există intimitate să fie mai sigură și mai ospitalieră, trebuie să fie locuită de persoane educate care să nu tolereze intoleranța.
„Cercetarea e, într-adevăr, fascinantă, și cu potențial benefic pentru comunitatea queer, dar trebuie făcută etic și consensual, de către persoane care înțeleg foarte bine obstacolele cu care se confruntă această comunitate”, mi-a zis Lewis.
More
From VICE
-

Screenshot: Steam -

Photo: Ryan Young / Cornell University -

Photo: Eetum / Getty Images -

Photo: Lajst / Getty Images
