Festivalul minorităților din România a fost mai trist decât o zi de luni

O țară care se vrea mai dezvoltată are în fișa postului și respectarea drepturile persoanelor care aparțin minorităţilor și crearea unor condiţii necesare pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea identității lor culturale. Adică oricât ți-ar displăcea unii și alții, tot au ceva care nu-i în cultura noastră sau încă n-a fost asimilat. Și, până la urmă, trăiesc aici, ar putea fi cunoscuți de mai toți cetățenii. Dacă urmezi ideile astea, ajungi să le dedici un festival cum a fost, să zicem, Etnorama. Ba chiar a treia ediție anul ăsta.

A-nceput de vineri și-am ajuns sâmbătă, când am vrut să văd un atelier de realizare costume populare în miniatură. Nu era clar de pe afiș în cultura cărei minorități vor fi făcute, dar e mișto și așa să înveți despre o etnie. Adică părea o metodă bună de a stârni unui copil curiozitatea pentru alte obiceiuri și îl poate învăța despre alte etnii.

Nu mare mi-a fost mirarea când am ajuns și am văzut un foișor amărât la intrarea căruia erau puse două coli A4 pe care scria sec: „ATELIERE DE CREATIE". Cam bătea vântu-n foișor. Mă rog, oameni puțini și în general, dar nu e cazul să mă plâng de așa ceva, că nu era momentul concertelor. Erau însă mâncare și alte câteva tarabe.

Majoritatatea oamenilor păreau veniți mai degrabă la o plimbare în parc, nu la festival. Cred că asta era și ideea, fiind parcul atât de mare, tot mai nimerește câte cineva în zonă.

Mai triste mi s-au părut tarabele cu „diversitate gastronomică. Am găsit niște kurtos, dar sunt atât de răspândiți și atât de prezenți la orice adunare publică, încât nu mai e o mirare. Mai erau ceva mâncare gătită la tavă, cârnați bavarezi, gulaș și baclavale a căror legătură cu Turcia e incertă, dacă nu e imprecisă.

Să știi însă că erau din plin standuri cu sucuri, popcorn, vată de zahăr și hot dogi. Astea sunt mereu ale parcului, dar acum s-au tras mai aproape de festival, că oameni suntem cu toții și ne-o fi foame din când în când. Mai sper doar că după ce au mâncat un gulaș picant și au văzut niște dansatori în costume populare, oamenii să realizeze că ungurii sunt și ei oameni. Ca toți ceilalți membrii de etnii minoritare.

Cineva se plângea de prețul mare al mâncărurilor și cineva era în extaz de cât de buni pot să fie cârnații bavarezi. Îi recomanda turor prietenilor. Mie mi-e clar că sașii au bifat bine la capitolul prima impresie.

Dar să trec mai departe de mâncare, că doar or mai avea etniile astea și altceva. Am găsit ceramică, multă ceramică, tot felul de figurine din lemn, dar și strachini din diverse materiale ca să ai în ce să pui sarmale și ciorbă când te bucuri că ești român. Și-am mai găsit câteva chestii interesante: unul din standuri avea la vânzare poncho sau artizanat ecuadorian, că tot au fost la modă anul trecut.

Am tot zis de mâncare și ce-i de cumpărat, dar până la urmă mulți oameni vin la festivaluri d-astea publice pentru muzică. Yakasha a fost ultimul de tipul ăsta. Headlinerii festivalului au fost Subcarpați și Mahala Rai Banda. Pe listă au mai încăput White Mahala, Fanfara Transilvania și Dubioza Kolektiv. Recunosc că asta ultima mi-a plăcut pentru nume. E din Bosnia și cu nițel mai mult succes internațional decât Subcarpați. Dar a fost un lineup slăbuț, ca de vară, cât te plimbi prin parc. Nu știu însă cum se leagă de minoritățile etnice din România.

Până la muzică au fost și dansuri folclorice cu toate ansamblurile de calitate, zic organizatorii, ale minorităților etnice din România. Asta aș zice că a fost partea cu adevărat plină de diversitate etnică din programul festivalului. Dansul și costumele mi se par două elemente oarecum definitorii pentru o cultură, dacă vrei să vezi cum se distrează.

Altfel, au fost dansuri frumoase, pe bază de învârtire, bătut din palme și picior și chuit cam la toate entiile invitate: aromână, romă, croată, germană, slovacă, turco-tătară, sârbă, maghiară, italiană, greacă și a ruşilor lipoveni. La un moment dat, în public, s-a încins o horă destul de mare. Dar cred că deja te-ai obișnuit cu așa ceva la un festival la care participă și români. Probabil că ar putea face o horă și pe niște death metal, dacă le dai ocazia.

Eu mă bucur că apar tot mai multe festivaluri d-astea. Adică nu-s excelente, ba pe alocuri o dau în bară, dar poate familiarizează masa mai mare de oameni cu câteva lucruri, cum ar fi existența etniilor. Acum că-s mijloace de-a distrage atenția sau a sifona bani, ce pot să zic, cu o mână ți se dă, cu alta ți se mai și ia. Nu-mi dau cu părerea, n-am dovezi, doar am luat la pas și la ochi festivalul să aflu mai multe despre concetățeni.

Aș porni însă o petiție: pe steag, în loc de pasăre, să punem un kurtos lângă o shaorma. Așa să ne trăiască patria și neamul!