FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Tot ce-am învățat din nefericirea masajului erotic cu finalizare

Obișnuiam să mă duc la masori bărbați, când nimeni nu voia să mă atingă. Acum nu știu de ce-o mai fac.
Ilustrație de Stephanie Santillan Lopez

Numele lui este Tom și nu există fotografii cu fața lui pe site. Doar cu fundul lui, care oricum e mai important. E frumos și mare, așa cum îmi place mie, pe gustul meu.

Eu am 27 de ani. De abia m-am mutat în Los Angeles și nu am mai făcut sex anal de nouă ani și oral de vreo trei. Recent, un băiat m-a sărutat la o petrecere, un tip care era pe ciuperci și de abia mai putea să vorbească, dar mă simt atât de singur și disperat după ceva mai mult, încât m-am convins că el e ce am nevoie. Iar dintr-odată tipul pe ciuperci a devenit amuzant, grijuliu, îi place formația My Bloody Valentine și are părinți drăguți și mă face să râd.

Publicitate

Mă bufnește râsul și acum, când mă gândesc.

Din păcate, tipul pe ciuperci nu m-a mai contactat după ce ne-am sărutat. De fapt, nu e adevărat, el mi-a trimis un emoji cu un balon roșu, dar nu știu ce înseamnă asta și apoi a dispărut în neantul virtual. Cu toate astea, sărutul are un efect de electroșoc prin tot corpul meu și îmi dau seama că am nevoie de contact fizic din nou, dacă nu penisul meu o să se desprindă de restul corpului.

MassageM4M e un site specializat în conectarea bărbaților ca mine cu alți tipi care pot oferi o eliberare erotică. Mă uit pe site-ul ăsta de luni de zile, dar îmi este prea rușine să plătesc pe cineva care să-mi facă o labă, mai ales pentru că obișnuiam să primesc asta gratuit.

Dar nu am putut să ignor realitatea mea: sunt un băiat gay, un pic grăsuț cu paralizie cerebrală și o șansă mare să nu mai am parte de sex vreodată. Deci asta era ocazia mea! Ocazia să plătesc un străin să îmi ofere cel mai puțin satisfăcător act sexual, pentru o sumă destul de mare de bani. Cum aș fi putut să ratez asta?

I-am trimis mesaj lui Tom. El îmi trimite o adresă într-o zonă mai dubioasă a orașului, gen adiacentă cartierului Beverly Hills. Mă duc pentru că așa îmi dictează corpul meu, care suferă de un fel de deshidratare a penisului și are nevoie de orice fel de atenție, ca să supraviețuiască.

Atunci când atenția mea, Tom, deschide ușa, răsuflu destul de ușurat. El are o față drăguță, la fel ca în fotografii. Însă apartamentul lui pare ca dintr-un episod din Vanderpump Rules.

Publicitate

Nu contează. Mai bine ne apucăm de treabă.

Tom nu vorbește prea mult. Chiar aproape deloc. Iar totul se termină într-o clipită. Pentru o experiență care se termină cu orgasm, totul pare complet anti-orgasmic.

Nu o să mai fac asta niciodată, m-am gândit eu. Nu voi fi tipul cu handicap care trebuie să plătească ca să fie atins.

M-am dus acasă și i-am povestit colegei mele de apartament. Ea mă sprijină și mă încurajează. Sexul e sex, doar că nu e chiar așa, îmi place mie să cred. Entuziasmul sexului, pentru un infirm ca mine, e și faptul că cineva chiar vrea să-mi vadă corpul gol.

MassageM4M este fix opusul. E o chestie tranzacțională. E ceva de genul: „nu mai avem timp" sau „asta te costă în plus."

Deci nu. Nu o să mai fac asta niciodată.


Pe al doilea tip îl cheamă Scott și locuiește într-un apartament deprimant orientat către o piscină care arată ca o mlaștină.

Scott mă lasă să-l sărut. El îmi spune că nu lasă tipii niciodată să facă asta, dar eu sunt drăguț.

Mă voi hrăni cu acest compliment luni de zile, până când o să se consume de tot și va trebui să o iau de la capăt.


Barry are un covor oribil în apartamentul lui. Mă întind pe masa lui de masaj și dau nas în nas cu câinele, care simt că mă judecă.

Barry nu mă lasă să-l ating, poate dacă mă mai întorc la el de câteva ori, dar acum nu.

El pune niște muzică de pe Spotify și fix când sunt pe punctul de a ejacula, în difuzoare intră o reclamă la bere.

Publicitate

„Scuze", spune Barry spășit. „Ar trebui să încep să plătesc serviciile de pe Spotify."

Și eu ar trebui să mă opresc să mai plătesc pentru asta, mă gândesc eu.

„Ți-am zis că o să regreți asta", îmi spune câinele lui Barry sau mai bine zis, îmi canalizez eu vocea prin câinele lui.


Aveam speranțe mari pentru Caleb. El era fix genul meu, din punct de vedere fizic. Avea un aer de tată, mai puțin corpul. Dar atunci când îmi face o labă, parcă pot să îmi dau seama cât de mult mă urăște.

Ha, ha, fraiere!, mă gândesc eu. Eu mă urăsc mai mult!!!!


Travis e gras și bătrân. Travis nu arată deloc ca în poze.

El mă întreabă dacă am un prieten și dacă mă duc la sală. Îmi dau seama că se simte atras de mine, iar pentru prima oară îmi doresc să nu fie așa. În timp ce își freacă mâinile aspre pe tot corpul meu, privirea mea se fixează pe frigiderul lui. Există un colaj de fraze de genul „Visează, realizează", „Carpe Diem" și „Concentrează-te".

Ajung la orgasm, deși nu-mi doresc, iar apoi plec, pentru că trebuie.


Cam asta îmi doresc eu de la experiențele astea cu finalizare:

Să mă simt ca un obiect sexual. Să mă faci să mă simt ca tipii ăia frumoși care primesc biscuiți gratis la cafenele și care întâlnesc străini pe stradă și se hotărăsc să meargă în Palm Springs pentru o aventură sexy în doi. Du-mă departe de tărâmul paraliziei cerebrale, tu ești atât de amuzant, iar prietenul tău e super drăguț. Pot să fac rost de numărul lui de telefon? Îmi pare rău, dar nu mă simt atras de tine în felul ăla.

Publicitate

Până la urmă, e fără noimă. Din moment ce plătesc bărbații ăștia, toată experiențele astea mă fac să mă simt urât și patetic. Și e normal, la ce mă pot aștepta? Ca un lucrător sexual din nordul Hollywood-ului să se îndrăgostească de mine și să-mi facă o labă gratuit? Și apoi cum rămâne? Mă transform în Ryan Gosling? Primesc și eu biscuiți moca?


Am 30 de ani și a trecut o săptămână de când m-am futut și câteva zile de la ultimul oral.

Sunt într-o relație de nota zece cu felicitări. Doi ani și jumătate de „Cred că glumești? Habar nu aveam că poți iubi pe cineva atât de mult și să fie reciproc." Nu am de ce să mint: e Raiul pe pământ.

Însă, ocazional, mă mai trezesc cu fața în jos în apartamentul unui străin, gata să mi se facă o labă și mă întreb de ce. Nu mai sunt burlac. Vreau asta degeaba. (Nu-ți face griji, prietenul meu știe despre aceste masaje erotice. E un fel de „scăpare.")

Dar nu e vorba despre relația mea, ci despre acei zece ani în care am trăit fără anal, despre cicatricile de pe picioarele mele și despre mine, care am fost respins de un băiat de care nici măcar nu-mi plăcea. E vorba despre toate lucrurile astea care mă fac să mă simt ca și cum nu sunt suficient de bun, că sunt scârbos și neatrăgător.

Atunci când mă copleșesc gândurile mele, simt nevoia să caut validare din exterior. Și astfel, mă trezesc aici, pe burtă, cu o dorință puternică de a mă simți dorit.

E un joc în care nu ai cum să câștigi și încep să mă hotărăsc să nu-l mai joc.

Publicitate

Eu doar îmi doresc, mă rog, sper, ca într-o bună zi să nu mai simt nevoia să mă duc la Barry sau la un spa pe bune și să îmi doresc în secret ca masorul meu să fie atras de mine încât să-mi facă o labă, chiar dacă riscă să fie dat afară. (Chiar mi s-a întâmplat și asta, dar chiar dacă am o satisfacție, tot nu îmi rezolvă problemele. Șocant, dar adevărat!)

Mă întreb: Oare aș mai face asta, dacă pe la 20 de ani aș fi fost mai activ sexual? Oare aș face asta dacă un străin m-ar săruta pe stradă și m-ar invita în Palm Springs?

Sunt un bărbat gay cu handicap, când voi înceta să mă milogesc la lume să mă observe?

Urmărește-l pe Ryan O'Connell pe Twitter .

Citește mai multe despre cum e să fii gay:
Bărbații gay se simt forțați să-și ascundă orientarea sexuală la locul de muncă
Viața de noapte a persoanelor gay într-o țară în care homosexualitatea este interzisă prin lege
Am întrebat lideri PSD de ce vor să scoată în stradă oameni împotriva gay-ilor din România