Povestea regelui Carol al II-lea pe care n-o s-o afli niciodată la școală, c-ar fi prea porno

Domnia lui Carol al II-lea a fost cum a fost, dar penisul lui e legendar de multe ori la pachet cu boala de care suferea: priapism. În acest context, nu te poate mira prea tare că una dintre cele mai mari probleme pe care le-a avut România în perioada interbelică a fost viața intimă a regelui. Relațiile sexuale ale monarhului au afectat, într-un fel sau altul, politica românească.

Regele Carol al II-lea a hotărât să renunţe la tronul ţării pentru a apăra dragostea pe care i-o purta amantei sale. Deoarece viaţa amoroasă l-a influenţat să ia decizii nefaste pentru Regatul României, foarte mulţi oameni politici şi istorici ai vremii au evidenţiat în scrierile lor acest comportament ieşit din comun.

Uite o mostră de la o scriitoare britanică pe care viața a adus-o în București, la începutul anilor ‘40.

Dincolo de umor şi legende urbane, se ridică o dilemă: care este adevărul istoric despre cel supranumit în presa occidentală „The Playboy King”?

Carol al II-lea (1893—1953) s-a născut şi şi-a petrecut copilăria la Castelul Peleş. La început, de educaţia lui s-au ocupat regele Carol I şi regina Elisabeta de Wied. Îi erau un fel de bunici adoptivi (Ferdinand, tatăl lui Carol al II-lea, fusese desemnat succesor la tron de către unchiul său Carol I).

De educație s-au ocupat apoi o guvernantă rece şi un educator elveţian homosexual, despre care Nicolae, fratele prinţului, menţiona următoarele:

Ultimii maeştri l-au transformat într-un mic tiran, temut de către toţi servitorii de la Palat. Pentru a-i scoate fumurile din cap, familia l-a trimis în Germania la Şcoala Militară de la Potsdam. S-a transformat rapid într-un tânăr zvelt, înalt, blond şi cu ochii albaştri, căruia trebuia să i se găsească o iubită pe măsură.

Diplomatul Constantin Argetoianu afirma în Memoriile sale că bunicul lui Carol al-II-lea a intervenit în emanciparea sexuală a nepotului, când acesta ar fi împlinit vârsta de 16 ani.

„Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreună aceasta ar fi exclamat: «M-a omorât nene Alecule… de 14 ori şi niciodată mai puţin… de fiecare dată la fel.” — Constantin Argetoianu, „Pentru cei de mâine. Memorii”, 1996.

Favorul pentru rege îl făcuse Alexandru Davila, directorul Teatrului Naţional şi băiatul celebrului medic român, iar femeie în cauza era o actriţă din Capitală.

Virilitatea prinţului are legătură cu boala de care suferea acesta: priapism. Se caracterizează printr-o permanentă erecţie, adeseori dureroasă şi care se vindecă doar prin act sexual, însă nu dispare după finalizarea raportului propriu-zis. Priapus era în mitologia greacă un zeu al fertilităţii reprezentat cu organ sexual de mari dimensiuni.

Explicația pentru boală ar fi fost o dereglare genetică apărută din cauza încrucişărilor de secole ale familiei nobile de care aparținea. În orice caz, exista și nu putea fi tratată decât prin extragerea sângelui sau sex.

Iniţiat în tainele amorului cu succes, tânărului de Hohenzollern îi trebuia o soţie de rang înalt. Familia a ales-o pentru el pe Olga a Rusiei, fiica ţarului Nicolae al-II-lea, dar prinţul Carol nu a fost prea încântat. La aceea dată el era îndrăgostit de-o tânără româncă, Ella Filiti, prietena bună a surorii lui, Elisabeta. „Păsărica”, aşa cum o alinta viitorul rege, a fost prima lui iubire de la 20 de ani. „Păsărica te iubesc, te iubesc te iubesc… aş avea puterea să-mi părăsesc familia, ne-am putea căsători şi tu ai putea deveni regina mea” — Paul Lambrino, „Carol al-II-lea”, 1988.

O cunoscuse la Paris în 1913, însă familia nu a fost de acord cu această relație extra nobiliară și a exilat-o rapid pe malurile Senei. Lovit în orgoliul său masculin, în acelaşi an începe o nouă aventură cu Ioana Maria Valentina Lambrino, alias „Zizi” sau „Baby”. Se întâlnesc la o seară de bal şi se îndrăgosteşte rapid de ea, astfel încât dezertează din armată şi fuge cu Zizi la Odesa, unde se vor căsători religios pe 31 august 1918.

Este condamnat la închisoare, iar căsătoria anulată de către Curtea Supremă a României un an mai târziu. Regina Maria îl va convinge să se întoarcă şi să execute cele 75 de zile de detenţie la Mănăstirea Horaiţa din Bicaz şi să o uite pe „Zizi”. Regele și „Zizi” vor avea şi un copil împreună, Mircea Gregor Carol, care, împreună cu mama sa, vor fi îndepărtați din preajma lui Carol al II-lea, adică exilați la Paris.

Pe la 1920, Alteţei i se prezintă altă „Păsărică”: Maria Martini, o transilvăneancă frumoasă care ar fi fost plătită să-l facă pe Carol să o uite pe „Zizi”. Aproape trei ani l-a consolat Maria până a rămas însărcinată şi a trebuit să iasă din scenă. Contra unei sume de bani, cu siguranţă.

Tatăl lui Carol, regele Ferdinand I, a acceptat însă cea de-a doua căsătorie a fiului său risipitor cu prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Evenimentul s-a petrecut la Atena la 10 martie 1921. Apoi tinerii miri se vor instala la Bucureşti unde „Sitta” îi va naşte cel de-al doilea copil, Mihai — ultimul rege al României, decedat în decembrie 2017. Tot Argetoianu menţiona următoarele:

Din cauza unor probleme de sănătate ale mamei și a nou-născutului, aceştia sunt trimişi în Grecia, însă gurile rele vorbeau că motivul pentru care a părăsit ţara prinţesa Elena era tratamentul pe care îl aplica soţul ei în pat. Tot acum începea și seria chefurilor şi a aventurilor proaspătului tătic.

Carol al II-lea bântuia bordelurile din Capitală și era un cunoscut al cartierului Crucea de Piatră. Armand Călinescu, şeful Ministerului de Interne, afirma că: „regele culegea femei de pe stradă… şi că ieşea tot mai frecvent noaptea pe cheiul Dâmboviţei şi lua femei de cea mai joasă speţă.” — A. Călinescu, „Însemnări politice”, 1990.

Multe dame de companie au avut nevoie de intervenţia medicilor după o partidă cu prinţul moştenitor. Pentru a soluţiona problema, Carol ar fi folosit o invenție spaniolă de pe timpul regelui Fernando al-VII-lea „El Deseado'“ (Doritul), care folosea o pernuţă rotundă cu o gaură în mijloc când întreţinea relaţii sexuale cu regina Maria Cristina. (ziarul El Mundo, 3 noiembrie 2008)

Argetoianu confirmă cele de mai sus menţionând că: „Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat şi după o ședinţă mai scurtă sau mai lungă, îi dădea un bilet de 500 sau 1 000 de lei. La ieşire, paţachina era ridicată de agenţii Poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu, şeful Prefecturii, care îi mai dădea 5 000 de lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva.”

Este cunoscut că a ajuns să fie un pacient al Spitalului Filantropica din Bucureşti pentru a fi tratat de o boală venerică.

Carol și Elena Magda Lupescu (1896—1977) s-au cunoscut la un film, când aceasta era căsătorită cu un locotenent, Ionel Tâmpeanu. Enciclopedia Britanică o caracterizează drept: „o aventurieră româncă, cu o viaţă amoroasă scandaloasă, roşcată, cu ochii verzi, un pic durdulie şi cu un bun simţ al umorului.” (Encyclopaedia Britannica, 2010)

Regele a rămas fulgerat de frumuseţea sa şi au devenit amanţi. Îndrăgostit lulea de roşcată, nu va ezita să renunţe la tronul României în anul 1925, când fuge împreună cu aceasta la Paris, devenind un bărbat liber sub numele de Carol Caraiman. În lipsa lui este numit rege fiul său minor Mihai.

În Franţa, „Carol Caraiman ducea o viaţa fericită alături de «Duduia sa» aşa cum îi plăcea să o alinte şi între cracii căreia se pierdea… căci numai ea îi mai putea produce erecţiuni”, scrie Constantin Argetoianu. Era însă urmărit de către servicile secrete ale Siguranţei statului care aveau la rândul lor un nume de cod pentru amantă: „Roaiba”. Între petreceri și casinouri, Lupeasca avea grijă ca regelui detronat să nu-i lipsească nimic.

„Îi gătea mămăligă după care regele era înnebunit, mâncare tradiţională românească, asculta muzică populară şi făcea glume fără perdea.” — Paul D.Quinlan, „Regele Playboy, Carol al-II-lea al României”, 2010.

Foarte mulţi politicieni ai vremii au considerat că, în spatele tuturor deciziilor luate de către Carol, se ascundea fusta amantei roşcate. „Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui şi oricine este pentru, prietenul lui”, mai scria Argetoianu.

În vara lui 1930 revine în ţară şi, cu ajutorul primului ministru Iuliu Maniu, devine Regele României sub numele de Carol al II-lea. Cei zece ani de guvernare au fost foarte complicaţi, dar nu a părăsit-o pe Elena Magda Lupescu. În memoriile sale Duduia afirma că „regele avea nevoie de afecţiune şi că a avut grijă de el ca şi cum ar fi fost un copil întrucât de cele mai multe ori îi lipsea mama sa, regina Maria.” — E. Lupescu, „Memoriile. M-au denumit jidovca cu părul roşu”, 2013.

În 1938, Carol al-II-lea inaugura o perioadă neagră în Istoria României şi anume dictatura regală. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial şi complicaţiile din ţară îl obligă pe Carol al II-lea să abdice doi ani mai târziu în favoarea fiului său Mihai, sprijinit de către mareşalul Antonescu. El şi Lupeasca fug pentru a doua oara din ţară, în Portugalia. Apoi de teama războiului vor trece peste Atlantic în Cuba, Mexic şi Brazilia.

La Rio de Janeiro cei doi exilaţi se vor căsători civil. Magda Elena Lupescu devenea Prinţesă de Hohenzollern pentru prima oară, iar după terminarea conflagraţiei mondiale, in 1947 se căsătoreau religios în Europa. Duduia avea 50 de ani şi devenea moştenitoarea legală a averii fostului rege. Matrimoniul oficial a mai durat aproape şase ani, în Portugalia la Estoril până în anul 1953, când Carol al II-lea moare în urma unui stop cardiac.

Dacă femeile care făceau sex cu regele aveau astfel de povești, nici țara n-a dus-o mai bine sub domnia lui. Și sunt multe nuanțe și multe momente din anii în care el a fost regele României, dar unul singur le cuprinde pe toate. E vorba de cum lua șpăgile de la industriașii vremii, unde cei mai cunoscuți erau Max Auschnitt și Nicolae Malaxa. „Șpaga” era de fapt o partidă de poker pe care adversarii regelui aveau grijă s-o piardă — de fiecare dată. Au devenit astfel un obicei partidele de poker jucate acasă la Elena Lupescu de la care nu lipseau Malaxa și Auschnitt.

Chiar Auschnitt a ajuns exasperat, la un moment dat, de acest joc și l-a întrebat pe Ernest Urdăreanu: „Măi Urdărene, de ce nu ne spune direct regele de ce sumă are nevoie ca să nu mai stăm aici toată noaptea în fum.”

În fine, iar ca cercul să fie complet, uite ce-a consemnat Pamfil Şeicaru în ziarul Curentul legat de viața amoroasă a regelui Carol al II-lea: „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcovşi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate.”

Articolul a fost publicat inițial pe 24 februarie 2017. A fost actualizat cu un plus de claritate adus subiectului.