FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Noutăţi despre masacrul din Siria - Săptămâna a paisprezecea

Nişte sirieni inventivi şi-au exprimat opinia despre alegeri filmându-se cum introduc voturi în urne false în timp de recitau numele a mii de civili ucişi în timpul masacrului.
15.5.12

La începutul săptămânii trecute, în Siria au avut loc alegeri parlamentare. Poate vă gândiți că asta e de bine pentru țară, dar bieții sirieni n-au prea luat votul în considerare ca democratic, deoarece campania electorală a partidului de la conducere a constat în bombardarea poporului.

În regiunile țării cele mai afectate de „campania” lui Assad, alegerile – organizate pentru a hotărî cei 250 de membri ai parlamentului sirian – au fost boicotate la greu. Gruparea opoziției recunoscută internațional, Consiliul Național Sirian, nu a avut voie să participe, așa că Assad s-a confruntat cu grupuri ale „opoziției” create și fondate de propriul său regim.

Publicitate

Niște sirieni inventivi și-au exprimat opinia despre alegeri, filmându-se cum introduc voturi în urne false în timp de recitau numele a mii de civili uciși în timpul masacrului:

Cum planul de pace al lui Annan continuă să fie ignorat, iar vărsarea de sânge s-a intensificat, mulți susțin că violențele din Siria pot fi catalogate drept război civil. Unul dintre aceștia e Jakob Kellenberger, directorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii, care a argumentat că luptele din Homs și Idlib au fost destul de intense până acum cât să se alinieze criteriilor care definesc un conflict armat non-internațional.

Dacă revolta e clasificată drept război civil, ambele părți vor trebui să respecte termenii convenției de la Geneva. Dacă oricare dintre tabere capturează prizonieri, va trebui să-i trateze uman (până acum ambele părți au făcut exact opusul). ASL ar avea, de asemenea, dreptul să atace o țintă militară, deși s-ar putea să fie mai greu, pentru că și Assad ar căpăta dreptul de a-și folosi arsenalul militar complet, inclusi avioane de luptă. Cel mai important efect pe care l-ar putea avea această decizie asupra conflictului ar fi să dea un imbold comunității internaționale să ia măsuri și să înceapă un lung și complicat proces de vindecare.

Nu că s-ar omorî vreuna dintre tabere după pace în momentul de față. Săptămâna trecută, liderul ASL, Riad al Asaad, a promis să intensifice campania de gherilă împotriva regimului, ca reacție la faptul că acesta nu a respectat planul de pace al lui Annan.

În mod cert, atacurile asupra punctelor de control s-au întețit, convoaiele guvernamentale au fost ambuscate, iar membrii armatei siriene asasinați. Nici ASL nu stă mai bine, având în vedere că într-un incident de miercuri, un RPG a lovit un autobuz pro-regim lângă un convoi de monitori ONU din Daraa. Șapte soldați sirieni au fost răniți, deși unii activiști ai opoziției au pus la îndoială vinovăția ASL, întrebându-se ce i-ar face să riște un atac atât de aproape de observatorii trimiși de ONU.

În ziua următoare, capitala Damasc a fost zguduită de două explozii puternice. Televiziunea siriană de stat a raportat că ASL a ucis 55 de oameni și a rănit peste 300. În ultima vreme o serie de explozii au izbucnit prin țară, iar comunitatea internațională le bănuiește a fi atacuri false puse la cale de către regim. Jamal al-Wadi, membru al Consiliului Național Sirian, a declarat despre incident următoarele: „Prin orchestrarea acestor atacuri, regimul încearcă să transmită lumii exterioare că se confruntă cu o amenințare teroristă, nu cu un război al poporului împotriva represiunii.” Pe site-ul lor, CNS au listat un număr de argumente credibile care dovedesc implicarea regimului în explozii. Consiliul se întreabă de ce ar ținti ASL civili și de cum de au reușit să strecoare cantități atât de mari de explozibili prin numeroasele cordoane de securitate din Damasc. S-a raportat și că mai mulți martori oculari au fost împușcați de către lunetiști.

Această nouă ofensivă a ASL nu a trecut nepedepsită, regimul continuând represiunea și violențele în ciuda misiunii observatorilor. Un nou val de atacuri au fost desfășurate în orașe ca Rastan, care a simțit din plin forța regimului în weekend. Forțele ASL din zonă au reușit să elimine câteva vehicule armate și tancuri, după cum se vede în videoclipul de mai sus.

Animozitatea dintre cele două părți nu a pus punct dezertărilor. Videoclipul de mai sus arată un soldat sirian care se alătură protestului din Idlib chiar sub ochii foștilor lui colegi, profitând de protecția observatorilor ONU. Asta înseamnă să ai coaie.

Rămâneți la curent cu ce se petrece în Siria pe conturile astea de Twitter:

@syriahr

Publicitate

@syriarevolution

@LeShaque

@AlexanderPageSY

@Arab SpringFF

şi pagina asta de Facebook: http://www.facebook.com/BritishSyrianRevolution

Pentru noutăţi video abonaţi-vă la  http://www.youtube.com/user/UgaritNewsEnglish?feature=g-all-u

Urmăriţi-l pe Henry pe Twitter: @Henry_Langston

Anterior: Noutăți despre masacrul din Siria – Săptămâna a treisprezecea

Traducere: Oana Maria Zaharia