Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

Ghidul VICE despre prietenie

Prietenii cheamă salvarea când faci supradoză de Redbull.

de Lesley Arfin
01 Iunie 2012, 12:00pm

Vreţi să ştiţi totul despre diverse feluri de prieteni? Bunvenit în Jungla Amiciţiei. Poate fi un loc periculos, dar poate fi şi plin de recompense, căldură, îmbrăţişări, empatie şi chicoteli. Scopul suprem este să îţi găseşti un CMBP (Cel Mai Bun Prieten, evident), dar va trebui să vă aventuraţi prin mărăciniş şi mlaştini pentru a descoperi unicornul fermecat care în loc de balegă face îngheţată şi plânge lacrimi de ghiocei.

Dar dacă îl (o) găseşti, va fi cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna. Dacă îl trădezi va trebui să părăseşti tot anturajul şi o să ajungi ca-n Sex and the City să o arzi pentru vecie cu colegi de la job pe care nu-i suporţi.

În continuare vă oferim câteva indicii sigure pentru a vă da seama dacă persoana cu care o ardeţi zi de zi este într-adevăr un prieten sau doar o jigodie care se foloseşte de voi pentru maşină/alţi prieteni/canapea.

PRIETENII ÎŢI FAC CHESTII

Încă din antichitate, fetele îşi făceau agrafe care simbolizau prietenia şi le agăţau de şireturi. Erau doar ace ornamentate cu mărgele sclipicioase de plastic antic. Prietenii se marchează ca teritoriul. Sunt echivalentul platonic al pipiului de motan. Pe măsură ce creştem, agrafele se transformă în CD-uri (deşi iPod-urile distrug această frumoasă tradiţie şi ne trasnformă pe toţi în târfe ale mixurilor). Prietena mea Cindy face rochii pentru o grămadă de bani, dar mie îmi face pe gratis. Nu pentru că o merit, dimpotrivă, dar ea mă iubeşte oricum.

Prietenilor le place să-şi arate prietenia când se întorc din expediţii de căutat nimicuri aducând daruri potrivite pentru obsesiile tale personale. În cazul meu, asta ar însemna bufniţe. Prietenii super buni sunt în stare să facă un album de poze numai cu voi împreună, fie şi pe Facebook.

Prietenii îţi vor da întotdeauna haine şi vor fi fericiţi să te vadă în ele şi nu invidioşi, chiar dacă sunt haine preferate în care ei nu mai încap.

PRIETENII RĂSPUND LA TELEFON

Asta este chiar o precondiţie a prieteniei. Urăsc când cineva nu îmi răspunde la telefon. Ca şi cum apelul meu nu e destul de important, în timp ce-ţi verifici la nesfârşit pagina de Facebook. Ori îmi răspunzi la telefon, ori mă suni înapoi în aceeaşi zi. Nu eşti chiar aşa ocupat, Donald Trump, nu trebuie să tre pregăteşti pentru Balul Guvernatorului. Toţi suntem ocupaţi, dar ne face timp pentru persoanele care contează. Cum ar fi prietenii.

Iar dacă chiar e ocupat, un prieten adevărat o sa-ţi lase un mesaj cu o poantă pe care numai voi o înţelegeţi, chestie care mă aduce la…

PRIETENII ÎI SCOT PE TOŢI DIN SĂRITE CU GLUMELE LOR PRIVATE

M-aţi înţelege dacă m-aţi auzi spunându-i prietenului meu Derrick „Hai luceşte, scoop de jour, mândrie!” sau „Imaginează-ţi o dupamiază încântătoare?”. Nu? Foarte bine, nici n-ar trebui. Astea sunt glume private.

Şi limbajele secrete pot forma legături beton de prietenie. Să le luam, de exemplu, pe Hanna şi Emily, două CMBP din liceu. Comunică prin propria lor limbă magică. Se numeşte suedeză şi nu o poţi învăţa din nici un manual! O folosesc pentru a spune chestii naşpa despre alţii care sunt de faţă şi asta le apropie şi mai mult.

PRIETENII AU SECRETE

Cel puţin când e vorba de lucruri importante. Ca atunci când Jennifer nu m-a lăsat să mai spun nimănui că a făcut un avort, dar acum nu mai suntem prietene pentru că nu îmi mai răspunde la telefon. Pentru a testa o prietenie nouă, spune cuiva că te-ai născut cu o coadă micuţă ciudată, dar fă să sune ca o poveste lacrimogenă. Apoi vezi cat durează pentru ca bârfa să ajungă înapoi la tine. Dacă nu spune nimănui, ţine-te de amicul ăla. Sau poate în felul ăsta te asiguri doar că o să te plictiseşti, aşa că, dacă zvonul se întoarce la tine, nu îl considera prieten şi nu-i acorda încredere, dar păstreaz-l pentru a răspândi bârfe despre alţii.

PRIETENII SE IMITĂ ÎNTRE EI

Ăsta e un alt ritual antic, de pe vremea egiptenilor, când Ramses al II-lea a imitat felul în care Ramses I i-a torturat pe israeliţi – cu beţe. Ally Skylover, CMBP a mea din liceu, şi-a luat Adidas Sambas ca ai mei, dar m-am răzbunat cu o salopetă roz. Suntem CMBP, aşa că totul e Ok. Prietenii copiază şi expresii şi apoi susţin că ei le-au folosit primii, ceea ce a dus la un război de proporţii între prietenii mei în 1999 care au lansat cuvântul „fagét” (care înseamnă “un tip hetero efeminat”). A nu se confunda cu prietenii care pretind că au lansat ceva ce în mod evident nu puteau, ca prietenul meu Peter care a zis „Ştii că acum toată lumea se mută în L.A.? Clar s-au luat după mine.”. Mm, cee?

foto de Geoffrey Brown

PRIETENII CHEAMĂ SALVAREA CÂND FACI SUPRADOZĂ DE RED BULL

Să zicem că eşti la un party şi singurele băuturi moca sunt vodkă şi Red Bull, iar tu eşti în prezent abstinent. Aşa că bei Red Bull după Red Bull. După al şaselea, începi să crezi că eşti de fapt un taur roşu, aşa că te duci acasă şi te dai de mai multe ori cu capul de perete. Începi să te panichezi când simţi cum îţi bubuie inima. Aşa că îţi chemi CMBP şi ea vine în fugă la patru dimineaţa cu Xanaxul în mână. Când vede că nu te calmezi, sună la Serviciul de Control pentru Otrăvuri, care îi spune să cheme salvarea. Dar tu nu vrei să mergi, aşa că ea îţi face masaj până adormi, apoi plecă în linişte.

PRIETENII SE ŢIN ÎN BRAŢE

Sau se pipăie. Rareori, chiar şi-o trag. Da, e adevărat! Unii prieteni fac sex în numele prieteniei şi al orgasmului şi poate fi totul cool. Se întâmplă. Mai ales în excursii. În moteluri sordide. În Alabama. Cu un dildo pe care l-ai adus „la mişto”.

Cel mai bine, totuşi, e să te prosteşti cu prietenii numai ca „antrenament”. Dacă chiar ţi se pune pata pe un prieten după un joculeţ d-asta, s-ar putea să ai noroc şi să te trezeşti într-o explozie de amor gen Monica-Chandler. Dacă nu, pregăteşte-te să regreţi pentru eternitate. Eh, poate nu pentru totdeauna, dar pentru mult mult timp, vreo cinci zile.

PRIETENII ÎI BAT PE ALŢII PENTRU TINE

Eram la un concert, stăteam pe un scaun şi nu ştiam unde să arunc capacul de la berea mea. Mi s-a părut super amuzant să o pun fără zgomot pe capul unui tip la întâmplare. Şi a fost! Până când tipul m-a văzut răzând isteric şi s-a prins ce-am făcut. Apoi mi-a zis ceva gen „Nu mai face mişto de mine!” (pe bune, chiar aşa a spus). Şi m-a împins pe jos de pe scaun. Prietenul meu Gus s-a ridicat imediat şi era gen „Bă!" şi i-a tras una, deşi Gus abia ieşise din pârnaie. Acum tipul ăla şi toată lumea din jur ştiu că e altceva când împingi o femeie.

PRIETENII SUNT CEL PUŢIN CORDIALI CU IUBIŢII TĂI, CHIAR DACĂ CRED CĂ SUNT PLICTICOŞI, ENERVANŢI PE COCA, INCAPABILI SĂ JOACE VEDETE” SAU NIŞTE NENOROCIŢI DE DROGAŢI MITOMANI. 

Cam atât am avut de zis despre asta.

PRIETENII ÎŢI SPUN CÂND EŞTI DE RAHAT

De exemplu, chiar acum un minut, colega mea de apartament, Christi Bradnox, a făcut o poantă cu bebeluşi care au SIDA şi eu am fost gen „Oaa, asta nu e deloc cool frate”. Apoi a făcut altă poantă cu cancer, dar asta chiar era destul de bună.

Invers, un prieten adevărat n-are voie să se enerveze la o poantă absurdă sau tâmpită, ca atunci când Amy a plecat supărată de la o masă doar pentru că Gavin a zis că nu-i plac fetele care au labiile asimetrice. Nici măcar nu înseamnă nimic. Labii asimetrice? S-au certat tot anul după aia.

PRIETENII ÎŢI ACORDĂ A DOUA ŞANSĂ, CHIAR A TREIA

Ca prietena mea Judi, care m-a angajat la magazinul ei. În prima zi am întârziat o oră şi purtam un tricou rupt cu Van Halen şi blugi rupţi şi aveam ochii practic lipiţi de la atâtea droguri. S-a uitat la mine şi era gen „What the fuck?” şi eu am repezit-o „Frate, dacă-mi dai o linie de coca şi un fum de iarbă o să fiu perfect OK”. S-a uitat cu tristeţe la mine şi mi-a zis: „Lesley, du-te acasă”. Până în ziua de azi suntem încă prietene şi uneori chiar mă lasă să muncesc la magazinul ei. Tot aşa, eram intern la VICE şi luam câte un strop de heroină la baie la fiecare 15 minute şi uite, încă mă iubesc! Cred că prietenia adevărată chiar e necondiţionată. Am văzut chiar cazuri în care un tip s-a combinat cu iubita celui mai bun prieten şi, mai devreme sau mai târziu, au trecut peste asta, pentru că de cele mai multe ori îţi plac prietenii tăi mai mult decât iubitele uşuratice. Să ai resentimente e destul de enervant şi e şi mai naşpa să trebuiască să-ţi ignori cel mai amuzant prieten. Gândeşte-te la câtă distracţie şi câte caterinci făcute împreună o să pierdeţi.

De ce plângeţi? Sunt cât se poate de amabilă.