FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Moartea pasiunii: Discuție cu creatorul ierbii care nu te sparge

Sper din toată inima să se inventeze pastila care să te trezească când ești spart, ca să poți merge la muncă sau face orice ai de făcut în ziua aia.
29 Ianuarie 2014, 4:20pm

via Wikimedia Commons

Misterioasa relație dintre cannabis și creier e un punct de interes comun atât pentru oamenii de știință cât și pentru fumătorii de iarbă. Fie că întrebarea care se pune e „cum convertesc tetrahidrocannabinolul în cannabinol?” sau „cum opresc chestia asta?”, motivația din spatele intrigilor stârnite de drog în trecut a fost că nu suntem siguri de ce ne face să facem ceea ce facem.

Dar în ultima perioadă, cercetările în acest domeniu au făcut niște progrese interesante, mai ales în domeniul examinării și descompunerii compoziției chimice a izomerilor care au efectul pe care îl simți după ce fumezi câteva jointuri.

Examinând efectele drogurilor după producția de steroizi a corpului, o echipă de cercetători francezi  care au făcut teste pe niște șobolani de laborator au descoperit că un hormon steroid, pregnenolonul, reduce activitatea unei anumite molecule a creierului numită receptor cannabinoid de tip 1, care e principalul receptor de THC. Hormonul poate, practic, anula efectul de amețeală cauzat de THC.

Știu că sună a moartea pasiunii, dar s-ar putea dovedi util, în special în tratarea uzului exagerat de marijuana.

M-am întrebat mereu dacă aceste descoperiri ar putea oferi o soluție pentru cei care exagerează cu fumatul și vor să anuleze efectele – nu tuturor le place să se spargă atât de rău încât să nu se mai poată ridica trei ore de pe canapea să mai ia o felie cu pizza. Oare vom avea la dispoziție un buton de trezire? Oare ne putem sparge veseli la trezire și ajunge treji și fresh la birou?

Ca să aflu mai multe despre asta, l-am contactat pe principalul autor al proiectului de cercetare, Pier Vincenzo Piazza de la Institutul Francez al Sănătății și Cercetării Medicale.

MOTHERBOARD: Ce motivație a avut studiul vostru? Ați vrut să aflați cum pot fi controlate efectele cannabisului sau ați avut scopuri mai vagi inițial?

Piazza: Am descoperit la începutul anilor '90 că un alt steroid hormonal numit cortizol (produs de glanda adrenală li considerat principalul hormon al stresului) juca un rol foarte important în stabilirea vulnerabilității de a dezvolta dependența de cocaină. Când s-a descoperit că creierul producea o subcategorie de steroizi, numiți neurosteroizi, a fost natural să analizăm dacă neurosteroizii controlau și dependența de droguri. De asta am studiat efectele principalelor clase de droguri asupra steroizilor din creier.

Surpriza a fost că un singur drog a avut un efect puternic: THC, iar efectul era de creștere al pregnenolonului, care e un neurosteroid – considerat până acum un precursor inactiv (substanță care nu are efecte biologice de una singură, dar care participă la producerea altor steroizi ca progesteronul sau testosteronul). Cum nivelele de pregnenolon după administrarea de THC au crescut cu 3000 la sută, ne-am gândit că probabil are un rol important și că e o greșeală să-l considerăm inactiv. Apoi am descoperit că pregnenolonul bloca efectul THC-ului...Cu alte cuvinte, e un mecanism de apărare încorporat.

Video 1

Uitați-vă la documentarul Motherboard despre viitorul cannabisului.

Cum controlează drogul efectele cannabisului? E afectată doar senzația de amorțeală? Cum s-a sim**ți cineva după ce ia pregnenolon față de cineva care nu ia?**

Nu, practic toate efectele cannabisului (cel puțin cele mai cunoscute și cele pe care le-am studiat) se contracarează unele pe altele. Efectele negative precum pofta de drog, cantitatea de drog auto-administrată, pierderea memoriei și demotivarea în exces sunt toate afectate, la fel ca și efectele bune precum controlul durerii și creșterea apetitului. Deci chiar dacă nu știm exact cum se va simți o persoană după ce ia cannabis și pregnenolon, se presupune că efectele cannabisului sunt mai puțin dezirabile și pofta de drog scade.

Persoanele care utilizează cannabis medicinal ar mai avea parte de aceleași beneficii sau ar fi toate inhibate de pregnenolon?

Din păcate, beneficiile dispar. Majoritatea efectelor medicinale ale cannabisului sunt stopate de pregnenolon.

Cum se administrează drogul? Ca pastilă sau ca injecție?

La animale prin injecție, dar la oameni va fi o pastilă. Și nu va conține doar pregnenolon. Pregnenolonul nu poate fi folosit ca drog terapeutic pentru că e metabolizat rapid și se va transforma în alți steroizi. Deci dacă iei pregnenolon chiar și în doze mari, vei avea în corp mult progesteron și testosteron și doar puțin pregnenolon. Atunci ar deveni un tratament de pierdere a părului și de creștere a glandelor mamare în loc de unul care să stopeze efectele cannabisului.

Drogul a fost testat și pe oameni?

Pe oameni n-a fost testat încă.

Care ar fi utilizările principale ale medicamentului? Mă gândeam că dacă cineva a fumat prea mult, ar putea lua un antidot.

Nu, din păcate singura utilizare pe care o prevedem e pentru indivizi care dezvoltă dependență de cannabis, cei care fumează de mai multe ori pe zi și își distrug viața; oamenii care vor să renunțe și nu prea reușesc.

Care crezi că e viitorul medicamentului? Vreți să-l dezvoltați și să-l vindeți?

Cum pregnenolonul nu poate fi folosit ca drog terapeutic, am dezvoltat derivate de pregnenolon care au aceleași efecte anti-cannabis, dar care nu se transformă în alți steroizi. E o nouă categorie de medicamente pe care o vom testa pe oameni – sperăm să începem testele clinice peste vreun an și jumătate. Aceste medicamente ar putea și folosite și pentru tratarea schizofreniei, a bolilor metabolice sau a bolilor de piele. Motivul e faptul că cannabisul are aceste efecte prin activarea unui receptor, CB1, care are multe alte funcții.

Fotografia cu Piazza face parte din arhiva Universității din Bordeaux

Traducere: Oana Maria Zaharia