Pirații atacă Legea partidelor la Curtea Constituțională

Într-o țară în care se downloadeză orice și oricând, cu una dintre cele mai bune viteze a Internetului din lume, pare ciudat că nu găsești un Partid Pirat oficial. Există totuși o explicație.

|
febr. 5 2014, 9:42am


Cristian Bulumac lucrează pentru grupul verzilor și European Free Alliance din Parlamentul European, din care fac parte și doi pirați europarlamentari. Este consilier pentru probleme de comunicații și spațiu cosmic, adică pentru dosarele care se află în Comisia de Industrie, Telecomunicații, Energie și Cercetare, dar speră ca în viitorul apropiat să poată fi unul dintre fondatorii legali ai Partidului Pirat Român. Foto: vertizontal.ro

UPDATE! Curtea Constituţională a stabilit ieri, 26 feburarie, că legea care presupune 25 000 de semnături necesare pentru a înfiinţa un partid politic este neconstituţională, după ce Partidul Pirat a atacat limitarea la liberă asociere pe 11 Februarie, când şi-a depus actele de înfiinţare la tribunal. Decizia vine după ce Tribunalul Bucureşti a dispus supendarea cererii de înregistrare și a trimis excepția spre soluţionare către Curtea Constituţională.

Dar excepţia s-a judecat după opt luni de la termenul dosarului ajuns în iunie, timp în care au existat nişte „paşi intermediari", aşa cum i-a numit Cristian Bulumac. Sistemul juridic încă nu a terminat de procesat, deoarece Parlamentul va avea acum un termen de graţie să pună în acord prevederile legii cu cele ale Constituţiei. Victoria Partidului Pirat arată că deciziile politice ce se pot lua la nivelul Comisiei pentru cod electoral vor fi limitate de decizia Curţii Constituţionale, iar mai apoi propuse spre a fi aprobate de Parlament. „Acesta este în primul rând un pas câștigat, o limită minimă de la care putem discuta depre reformarea sistemului politic și electoral. Decizia îi ajută pe toţi cetăţenii români", a spus Bulumac.

Tribunalul Bucureşti urmează să repună pe rol cererea de înregistrare a Partidului Pirat şi să decidă asupra ei. Dar înregistrarea unui Partid Pirat este doar primul pas spre o mai bună reprezentare a românilor, într-un sistem ce se apropie mai mult de cel din Rusia decât de Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, partide ca Partidul Piraților sunt înregistrate şi reprezentate atât în parlament cât şi pe plan local, în vreme ce înregistrarea unui Partid Pirat în Rusia este dificilă din cauza numelui controversat.

Bulumac se declară însă „încrezător în victorie" şi afirmă că lupta trebuie să continue, pentru că nu este de ajuns doar să reformezi sistemul electoral. „Limitările privind sutele de mii de semnături necesare partidelor, dar și candidaților independenți, garanțiile financiare și pragul electoral sunt încă obstacole care limitează accesul la procesul electoral și pentru asta trebuie schimbate. Iar lupta va continua, pentru că nu ajunge să reformezi sistemul electoral, ci trebuie să îl folosești ulterior, pentru a înapoia cetățenilor puterea de decizie. Suntem activi în România din 2009 şi vom fi în continuare cel puţin la fel de perseverenţi." (Alice Yehia, Mihai Ghiduc)


Într-o țară în care se downloadeză orice și oricând, cu una dintre cele mai bune viteze a Internetului din lume, pare ciudat că nu găsești un Partid Pirat oficial. Există totuși o explicație. Deși oficial îl găsești în mai bine de jumătate din țările Uniunii Europene, Partidul Pirat din România este unul informal. Nu pentru că n-ar avea cine să se ocupe de el, ci fiindcă țara noastră are cele mai restrictive reguli din lume (și cele mai dubioase din UE) pentru a înființa un partid: ai nevoie de 25 000 de semnături, din cel puțin 18 județe, minim șapte sute pe județ, la care se mai adaugă sume imense necesare ca și garanție, dacă vrei să participi la alegeri. Deși avem destui pirați (o consecință logică a unei economii slăbite combinate cu o țeavă de internet bună), aceste semnături n-au fost strânse vreodată.

Cristian Bulumac, unul dintre cei care încearcă de ani buni să creeze un Partid Pirat oficial, mi-a spus că regulile sunt atât de stupide, încât au renunțat de multă vreme să mai încerce măcar să adune semnăturile. În schimb, membrii și-au propus o altă abordare și au ales data de 11 februarie 2014 pentru a încerca înregistrarea partidului. De ce atunci? Fiindcă zeci de organizații și mii de utilizatori de Internet au numit-o The day we fight back. E drept că e vorba de lupta împotriva supravegherii electronice în masă, dar e un moment bun să atace o altă limitare a unui drept fundamental – cel la libera asociere. Așa că, pe 11 februarie, Partidul Pirat va depune actele de înființare la tribunal, fără cele 25 000 de semnături, urmând a ataca apoi decizia nefavorabilă la Curtea Constituțională, sperând astfel că vor putea schimba o lege strâmbă.

VICE: Va exista un Partid Pirat în România?
Cristian Bulumac: Eu aș spune că deja avem unul. Îndeplinirea unei formalități administrative nu înseamnă că un grup de oameni nu se poate asocia și numi cum vor. Iar în România există oameni care practică pirateria online. Ba mai mult, toți românii sunt așa. Deci, există un grup care vrea să participe activ la viața politică, să-și spună Partid Pirat și să acceadă la ce cred ei că este viața politică și din punct de vedere legal. Dar asta se face prin îndeplinirea unor formalități administrative excesive, care creează doar o falsă impresie de sistem democratic.

De ce spui că este pretins democratic?
În realitate este un fel de cetate bine zidită, cu porțile ferecate. Se așteaptă să mergem din patru în patru ani la alegeri, să votăm, să alegem dintr-o listă extrem de limitată și să fim mulțumiți că avem sistem democratic și reprezentativ. Din păcate nu e așa, alegeri existau și în Uniunea Sovietică, și în România de dinainte de 1989, există acum în China și în Iran. Nu este singurul criteriu după care judecăm dacă trăim într-o democrație sau nu. Există și libertatea individuală, libertatea de asociere, dreptul de a-ți spune părerea. Ori acest drept, timp de patru ani, este limitat la participarea în forma numită societate civilă.

Problema ar fi această lege restrictivă a partidelor politice? E foarte proastă, comparativ cu restul țărilor europene?
Legea a fost dată acum mulți ani, când populația cu drept de vot era mult mai mare, iar criteriul de 25 000 de semnături era bazat pe o apreciere subiectivă că un anumit procent din populația cu drept de vot ar fi în măsură să determine când este un partid bun de a fi înregistrat. Între timp, populația a scăzut, la fel și cea cu drept de vot, e clar că legea a devenit anacronică. Plus că, suntem țara cu cele mai grele condiții de asociere din Uniunea Europeană. În UE ai nevoie între trei și 500 de semnături – aceasta fiind cea mai răspândită cifră pentru a participa la viața politică. Și în Constituția României dreptul la asociere e garantat, dar în condițiile legii. Există tot timpul o portiță ca acest drept să nu fie realizat. Într-o sitiație similară cu a noastră era Rusia acum câțiva ani: 50 000 de semnături. După ce a ajuns Putin președinte, a redus numărul la 500, care pare a fi deja un standard acceptat la nivel mondial.

Rusia nefiind chiar cea mai democratică țară din lume...
Exact. Și totuși, dreptul de a te asocia și a încerca să participi la viața politică nu este împiedicat în marea majoritate a țărilor. S-ar putea să ai o problemă dacă vrei să faci un partid în China, dar hai să ne comparăm totuși cu exemplele de bune practici și cu cei care sunt parte a Uniunii Europene. Se presupune că atunci când aderi la UE aderi și la Carta europeană a drepturilor omului și că interpretarea dreptului de asociere este similară la nivelul Uniunii.

Sunt totuși câteva partide care s-au înființat în ultima perioadă.
Le înființează cei care se desprind din partidele clasice sau cei care au sprijinul unui mogul. Practic, avem două situații: banii și influența politică în cadrul unei caste închise. Eu nu pot să mă gândesc la niciun exemplu de outsider care nu se încadrează într-una dintre cele două categorii.

Voi ați renunțat să strângeți semnături și încercați să depuneți actele fără să respectați cadrul legal. Prin respingerea care va urma veți putea ataca mai departe această lege pe care o considerați incorectă.
Ca să continui comparația cu o cetate, noi știm că, dacă batem la poarta ei, nu ni se va deschide, dar începem să construim încet un berbec și sperăm că mai vin și alții lângă noi la împins și la lovit în ziduri până când cetatea va cădea. Important este să începem chestia asta. Și n-o facem pentru beneficiul nostru, al unei mișcări oarecare, ci ca să deschidem sistemul, să-l facem democratic pentru oricine ar vrea să se înregistreze.

Cum poate fi atacată legea la Curtea Constituțională?
Noi construim berbecul așa: depunem actele, ni se respinge înregistrarea, avem dreptul să contestăm, ceea ce se face în instanță. În cadrul contestației putem invoca o excepție de neconstituționalitate a diverselor articole sau a unei legi întregi. Și uite așa ajungi la Curtea Constituțională.

Crezi că veți avea succes?
Până acum s-au respins toate excepțiile de neconstituționalitate pe articolele care prevedeau un cuantum al semnăturilor. Mai încercăm. Lucrurile se schimbă în timp, interpretările se pot nuanța. Chiar dacă asta nu va avea succes, va fi un semnal suficient de puternic pentru clasa politică că ceva se schimbă. E un sistem muribund, iar noi încercăm să-i atragem atenția. Dacă nu se uită, îl împingem în prăpastie – nicio problemă.

Cine credeți că vă mai poate sprijini în acest demers?
Nu mă gândesc că ne-ar sprijini cineva. Noi tragem semnalul de alarmă și, dacă există suficient sprijin popular... Eu zic că ăia 60% care nu se duc la vot ar trebui să facă ceva. Ei nu se duc la vot pentru că nu se regăsesc în sistemul ăsta așa-zis democratic. Nu vor să simuleze democrația o dată la patru ani. Noi încercăm să le oferim o alternativă și nu una de a mai adăuga un nume pe listă, ci o alternativă de a participa, de a face ceva acum, care va avea efect în următorii zeci de ani.

Asta ar însemna că voi țintiți, practic, ca partid, alegerile de peste doi ani.
Dacă ar fi să țintim un obiectiv politic strict din punct de vedere al participării la alegeri, da.

Știu că, la început, la nivel global, Partidul Pirat lupta pentru drepturile utilizatorilor de Internet, pentru sharing, iar în celelalte probleme nu prea se băga. S-a schimbat ceva în viziunea asta?
Da. O mișcare care se declară politică evoluează în timp. Ceea ce noi sesizasem pe Internet – lipsa unor drepturi de utilizator – nu erau decât un simptom al unor probleme mult mai mari: lipsa democrației, încălcarea drepturilor omului, o economie bolnavă. Când partidele Pirat din lume au realizat că, de fapt, ceea ce propuneau ei – democrație, transparență, mai multe drepturi pe Internet – erau soluții universal valabile și pentru alte domenii, au coborât puțin de pe Internet...

Au ieșit în offline...
Au promovat aceste idei și în alte domenii. Primul Partid Pirat a fost înregistrat și a participat la alegeri în 2006, în Suedia. Au trecut șapte ani, cu rezultate, cu doi europarlamentari, cu membri în consilii locale și în parlamentele land-urilor din Germania. Deja gruparea se maturizează. S-a întâmplat foarte repede, pentru că permite participarea. Astăzi Partidele Pirat au în programele lor și alte lucruri decât Internet, patente și copyright, cele trei principii inițiale, pornite din Suedia.

Sunt probleme globale sau unele locale, în funcție de țară și de viața politică de acolo?
Primul impuls a fost să răspundă unor probleme locale. Dar, cel puțin la nivel european, a început deja să se coaguleze ideea de a se face un Partid Pirat european. Există legislație europeană care îți permite să înființezi un partid european îndeplinind o serie de criterii. Încercarea asta dus și la crearea unui program european sau măcar a unui set minim de idei pe care toate Partidele Pirat din Europa și le însușesc. Că ele pot fi completate și cu o serie de chestii specifice fiecărei țări, asta ține de fiecare.

Și nu puteți participa la alegerile europene ca Partid Pirat European?
Am fi putut participa dacă îndeplinea condițiile europene, care cer să ai în șapte țări partide înregistrate și care au obținut un reprezentat ales. Adică dacă am fi avut membrii în Parlamentele naționale din șapte țări, partidul se putea constitui și putea să participe la alegeri în toată Europa.

Deci e posibil ca voi să veniți în România, dacă legea rămâne așa, pe filieră europeană.
E foarte posibil și asta, dar atunci ne vom ciocni de o altă barieră. În România este greu și să participi la alegeri: îți trebuie 200 000 de semnături ca să participi ca partid la alegerile europene. Îți trebuie mii de semnături pentru alegerile generale, îți trebuie și o sumă de bani. Spunea cineva că depășește un milion de euro suma pe care trebuie să o depui ca garanție, ca să ai candidați în toate colegiile din România. Asta nu cumva e tot o barieră? Motivul invocat a fost costurile, dar eu nu cred că poți să justifici diminuarea dreptului la liberă exprimare punând bariere de participare în alegeri. În plus, costul major nu e tipărirea unui buletin de vot de 50 de pagini, ci transportul, organizarea secțiilor de vot etc., care sunt fixe până una alta.

Succes, Cristi.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE