Târfa de pe podea

Scot Sothern e un fotograf din Los Angeles și un mare fan al prostituatelor. În ultimele două decenii, Scot a fotografiat/s-a culcat cu o grămadă de prostituate din Los Angeles. Fotografiile lui au fost expuse în galerii de artă din Canada, America și Europa. Imaginile lui Scot trezesc privitorului o reacție viscerală și ridică atâtea întrebări, încât am hotărât să-i dăm lui Scot o rubrică regulată în care să ne spună povestea din spatele fotografiilor. Ideea e simplă: Luăm o imagine din arhiva lui Scot și-l rugăm să ne povestească exact ce s-a întâmplat atunci când a făcut-o. Bine ați venit la rubrica „Păsări de noapte.”

E 1987 și mă aflu în Tijuana, Mexic, într-o crâșmă cu lumină slabă. Am în fața mea trei shot-uri goale de tequila și jumătate de pahar de bere. La masa de lângă stă un bărbat care rânjește în timp ce o curvă i-o suge de sub masă, legănându-și capul în mod demențial. Tipul se uită la mine și rânjește de parcă lumea întreagă ar fi minunată. În afară de barman, suntem singurii oameni rămași în bar. Îmi aprind o țigară și închid ochii pentru o clipă. Când îi deschid, văd altă curvă în fața mea. E un shemale cu nas cârn și dinți albi strălucitori. Se așează pe scaunul de lângă mine și îmi pune mâna pe coapsă. E drăguță, are urme de acnee pe frunte și o voce răgușită. Îmi spune că mă iubește, iar respirația îi miroase a gumă de mestecat cu aromă de fructe. Îmi bagă mâna în pantaloni și-mi caută pula, care a băut prea mult în seara asta. Mă gândesc ce să-i spun, când apare barmanul cu un shot de tequila, o bere și un pahar cu un lichid transparent, cu bule, pentru partenera mea. Îl bea din două înghițituri și barmanul îmi spune că-i datorez 57 de dolari.

„Sigur,” îi spun, „acceptați cecuri?” Nu cred că înțelege ce i-am zis, dar știe că n-am spus: „Ok, o să achit nota de plată strigătoare la cer.” Într-o spangleză de baltă, îmi explică faptul că partenera mea a băut un pahar de șampanie franțuzească scumpă. Îi spun că am crezut că era Mountain Dew și că nu i l-am comandat eu, așa că o să ies din căcatul lui de bar fără să-i dau niciun ban. La finalul pledoariei, dau peste cap shotul de tequila. Barmanul îmi spune că în fața barului e un polițist și dacă încerc să ies, o să-mi pierd toți banii și o să merg și la pușcărie. Nu cred că e vreun polițist afară, dar nici nu știu sigur, așa că îl întreb dacă acceptă douăzeci de dolari în loc de 57. El zice treizeci, eu zic 25. Îi ia și merge în spatele barului.

Sunt în Tijuana doar de noaptea trecută și deja mai am doar cincizeci de dolari din cei două sute pe care îi aveam la sosire. Senorita shemale are limba în urechea mea. Îi ofer douăzeci de pesos americani ca să mergem undeva și să-i fac o fotografie.

Îmi spune că mai are nevoie de zece dolari pentru cameră și că trebuie să-i plătesc acum. Îi dau treizeci de dolari și se duce să verifice dacă există vreo cameră liberă. Îi spun că vin și eu cu ea, dar mă asigură că se descurcă singură și că se întoarce imediat. Am tot fumat iarbă și am băut în ultimele 24 de ore și nu prea mă mișc rapid. O văd cum iese pe ușă și știu că a dispărut pentru totdeauna. Barmanul râde ca un bou, dar nu mă deranjează; îmi place sunetul hohotelor de râs, chiar și atunci când sunt răutăcioase. Îmi iau rucsacul și berea de pe masă, merg până la ușă, o deschid și mă uit să văd ce e pe partea cealaltă.

Un hol, șase camere, trei pe fiecare parte, o ușă din spate încă vibrând după ce a trântit-o senorita. Toate ușile de pe dreapta sunt închise. Toate cele din stânga sunt deschise. Trei curve parțial dezgolite așteaptă ca cineva, un bărbat bun, să le salveze din viața asta de mizerie. Mi-ar plăcea să fiu eu acela, dar nu sunt. Trec de a doua cameră și abia după ce am trecut, creierul o înregistrează și mă întorc în fața ei. E o cameră care parcă a fost decorată de Stanley Kubrick. O podea ca o tablă de șah și un pat central dublu. Curva îmi zâmbește. „Vrei păsărică?”

„Vreau să-ți fac o poză.”

„Nu înțeleg.”

Îmi scot Nikonul. „Fotografie cu tine.”

„Treizeci de dolari.”

Îmi scot portofelul, mai am 18 dolari în el, din care trebuie să păstrez cel puțin cinci pentru benzină să ajung înapoi la Los Angeles. „Zece dolari, doar o fotografie, rapid.”

Nu acceptă mai puțin de 15, ceea ce înseamnă că îmi rămân bani de țigări, dar trebuie să opresc la un prieten să împrumut bani pentru benzină. Îmi ia banii, apoi se dezbracă și pozează pe pat. În rucsac am o mască albă fără trăsături pe care am găsit-o ieri pe masă într-un McDonald's din San Ysidro. Masca există fix pentru momentul acesta, își împlinește destinul. Și-o pune pe față, trag trei cadre și îi mulțumesc. Îi las masca, eu nu mai am nevoie de ea. Mă întorc în bar și curva de pe podea nu mai e acolo. Ies pe ușa din față și un polițist gras, adormit și rezemat de perete, îmi spune „Adios, amigo.”

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Toată noaptea am umblat pe nicăieri