FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Iarba şi bunele maniere – Taică-miu e un încuiat

Prima dată când a văzut taică-miu că fumez, m-a întrebat dacă nu bag şi-n venă. La tine ce reacţii au avut părinţii?
2.7.13

Abraham şi Isaac: Biserica Narga Selassie, Insula Dek, Lacul Tana, Etiopia. Sfârşitul secolului 18th, foto via

Deşi au crescut într-o ţară unde marijuana creşte peste tot, părinţii mei nu suportă iarba. Maică-mea a fost mai deschisă la minte, a încercat-o de vreo două ori înainte să-şi dea seama că nu-i place. Dar taică-miu? El e încuiat până la capăt. A stat toată viaţa cu nasu-n cărţi, aşa că n-a fost niciodată expus drogurilor. Probabil l-au ajutat şi figura şi atitudinea de poliţist sub acoperire. Atitudinea l-a făcut să piardă destul de mult legătura cu mine, aşa c-a fost un şoc pentru el când a găsit vederea mea de la Cupa Cannabisului. Având în vedere cum arăt şi cum mă port e cam penal să nu-ţi dai seama că fumez iarbă. De când şi-a dat seama a simţit nevoia să-mi vorbească despre pericolele acestui viciu. Nu mă surprinde prea mult. Aici vorbim de un om care mi-a explicat ce-i ăla sexul la 23 de ani.

Publicitate

Când merg în vizită la el încerc să nu fumez ca să nu mă vadă copiii lui, care-s prea mici să le pasez tradiţia. Asta mă pune într-o poziţie în care n-am mai fost de când m-am mutat de acasă – să caut o ascunzătoare de fumat. De sărbători, când am o mână de prieteni prin oraş mă descurc, dar într-un weekend aleatoriu din iunie ştiam că va trebui sa improvizez. Ştiam că mama amicei mele Lisa se apucase de fumat din nou. Ştiam că va trebui să abandonez candoarea cu care tratam gaşca de pulărăi cu care ieşeam, pentru o atitudine mai potrivită faţă de mama unei prietene. Când am ajuns acolo deja pregătise limonada și biscuiții.

Tatăl Lisei o ardea şi el cu noi, deşi nu a vrut să fumeze. După experienţa în care s-a făcut mătuşă-mea praf de Ziua Recunoştinţei, am avertizat-o pe mama Lisei c-am iarbă foarte tare, aşa c-am făcut jointul mic. Ne-am prăjit un pic şi am discutat despre vremurile bune. A fost cea mai liniştită vărzuială pe care am avut-o vreodată. Când am plecat de la părinţii Lisei m-am gândit „Deci aşa o să mă prăjesc când îmbătrânesc.” Am mai fumat un joint mic singur înainte să mă întorc la taică-miu acasă, unde copiii voiau să vadă Iron Man 3, pentru că asta voia cel mai mic dintre fraţii mei vitregi. Filmul rula abia peste două ore şi ştiam că va trebui să-mi fac pregătiri pentru cinema.

Chiar înainte să plecăm, în timp ce mama mea vitregă pregătea copiii de drum, am fugit până sus, am rulat unul mic, apoi am coborât la garaj ca să trag un fum. S-ar putea să fi fost eu mai neatent ca de obicei, mai ales  că taică-miu ştia că scriu rubrica asta. Oricum a venit lângă mine. A arătat spre cui şi a zis la modul cel mai scârbit „Aia e marijuana?” Am dat din cap şi i-am oferit un fum pe care ştiam c-o să-l refuze. Speram că ăsta urma să fie momentul în care el va trece peste încăpăţânarea lui inerentă exprimând o formă de curiozitate faţă de hobby-ul meu. În loc de asta mi-a ţinut iar prelegerea banală despre iarbă.

Publicitate

Totuşi a adăugat şi un mit nou, care mi s-a părut interesant. „Ştiai că-n India le dădeau soldaţior mâncare cu marijuana ca să-i facă mai sălbatici pe câmpul de luptă?” Deşi s-ar putea să aibă dreptate, l-am asigurat că de-a lungul istoriei ganja a fost catalizatorul pentru mai multe acţiuni de pace, iubire şi lene, decât de violenţă şi agresiune. El nu m-a crezut şi i-am zis că singurul mod în care să-mi dovedească că greşesc e să încerce. M-a întristat cât de rigid era în mentalitate, spălat pe creier de regulile societăţii, care se bazează pe cele mai stupide dovezi ca să înfiereze verdele. În mintea lui disponibilitatea mea de a-i arăta cât de plăcută e blănăreala era doar un semn al dependenţei, care mă obligă să-mi împrăştii demenţa cu drogurile.

 Cel mai trist lucru e că taică-miu are un doctorat în filosofie. Niciodată nu ne-am înţeles prea bine, dar singurele momente în care o discuţie de-a noastră devenea ceartă era atunci când vorbeam de lucruri metafizice – timp, spaţiu, dimensiuni, credinţă etc. Ştiam de mic că taică-miu doar îmi făcea pe plac, el fiind sigur de autoritatea sa filosofică. Dar când am început să bag psihedelice şi am analizat gândurile pe care le aveam pe ele, pe care pe urmă le articulam ca nişte concepte ale percepţiei chiar îl impresionam. În seara aia i-am explicat cum gândirea în general a fost influenţată de psihedelice, atunci l-am pierdut cu totul. Stăteam pe două bucăţi de gheaţă, care s-au ciocnit, după ce au fost separate timp de zeci de ani, iar acum se depărtează din nou.

Mă enervează că un om atât de educat şi elevat ca taică-miu a ales să ignore substanţele naturale din lume care ne oferă ceva fantastic, o percepţie alternativă. Cum poate un filosof nu numai să ignore faptul că există o metodă prin care-şi poate schimba percepţia asupra lumii, dar să-i şi înfiereze pe alţii care fac asta? Am noroc c-am avut un tată inteligent, care mi-a provocat mereu gândirea şi mi-a deschis un interes faţă de percepţie. Aş vrea doar să fie destul de perceptiv cât să vadă că-i pot oferi şi eu acelaşi beneficiu.

@ImYourKid

Traducere: Mihai Popescu

Anterior: Iarba şi bunele maniere – Când te spargi și faci muzică