FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cadavrul tău n-o să arate niciodată atât de bine

Profesorul Paul Koudounaris a început să studieze scheletele de sfinți și acestea au ajuns să-l obsedeze.
23.10.13

Sfântul Valeriu încă arată șic după atâția ani.

Ritualurile de înmormântare din ziua de azi sunt varză. Te îmbracă într-un costum sau într-o rochie, te aruncă într-un sicriu și te îngroapă în pământ, condamnându-te la o ținută plictisitoare pe vecie. Dar lucrurile n-au stat întotdeauna așa, după cum dovedesc fotografiile doctorului în istorie Paul Koudounaris cu scheleți acoperiți de bijuterii prețioase. Poate vă amintiți unele fotografii de-ale lui din cartea sa din 2011: Imperiul Morții. Acum Koudounaris a scos o a doua carte, Corpuri cerești: Comori de cult și sfinți spectaculoși din catacombe, în care apar oameni morți faimoși. Dar, potrivit spuselor autorului, aici se încheie lista similarităților dintre cele două. „Sunt proiecte foarte diferite, aproape diametral opuse," spune el. „Pentru că tratează tema identității, Corpuri cerești e mult mai intim."

Publicitate

Koudounaris a început să documenteze scheleți acum vreo cinci ani, pe când fotografia capele mortuare din Germania de Est, adică cripte pline cu cadavre. „Scheleții aceștia au devenit viața mea," spune el. „Simt că e un proiect de inspirație divină, care mi-a fost dictat."

Deși au existat de-a lungul timpului articole despre scheleți în revistele academice (mai ales în Germania, unde sunt localizate majoritatea oaselor) și în câteva dizertații de doctorat, nimeni nu le-a privit ca pe niște opere de artă. „Le considerau obiecte istorice sau religioase, dar cred că le scăpa ideea," spune Koudounaris. „Publicul modern știe să le aprecieze pentru că sunt niște opere de artă incredibile. Am vrut să le ilustrez exact în acest context."

Dar Koudounaris recunoaște că sunt mai mult decât niște oase îmbrăcat în bijuterii strălucitoare. „Au devenit pentru mine, într-un mod aproape nesănătos, personalități," mi-a spus el. „Au devenit oameni." În timp ce făcea fotografiile, s-a trezit că vorbea cu subiecții lui așa cum ar vorbi un fotograf de modă cu modelele. Voia să captureze ce exprima fiecare schelet – mândrie, demnitate sau abandon. Voia ca fotografiile să respecte starea psihologică a scheletului.

Sfânta Luciana

Koudounaris a întâlnit în viața lui cam 200 de scheleți, mulți dintre ei fiind localizați în Elveția, Austria și Germania, unde morții decorați elaborat au devenit un fel de fenomen în timpul Contra-Reformei de la jumătatea secolului XVI-lea. Întrebat care e valoarea unui astfel de schelet, el spune că sunt neprețuite. Pe Koudounaris nu-l interesează banii, ci modul de prezentare al scheletelor.

Publicitate

Imperiul Morții e un studiu general cu morți necunoscuți, dar Corpuri cerești investighează încercările istorice de a prescrie identități post-mortem scheletelor, mai ales celor considerați a fi martiri. Ultima carte a lui Koudounaris investighează experiența interacțiunii dintre morți și vii. Vrea să găsească locuri în care încă au loc interacțiuni zilnice cu morții, în care nu există discriminare între morți și vii. „E o dorință naturală de a te conecta cu ceva ce nu mai există," spune el. „Chestia cu morții, indiferent de ce credință avem – fie că credem sau nu în rai sau credem că sunt lângă noi în formă spirituală – e că trăiesc prin noi. Există o parte a psihologiei noastre care îi păstrează."

Koudounaris ne-a oferit o serie de imagini din cartea lui, care nu au apărut nicăieri altundeva, alături de câteva povești bizare, credințe dubioase și mici miracole peste care a dat în timp ce le studia.

Sfântul Felix a chemat odată un vânt ca să stingă un foc din orașul lui, așa că mormântul lui de la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Germania a devenit un loc de pelerinaj. Potrivit lui Koudounaris, asocierea dubioasă a sfântului cu vântul se presupune că i-a dat sfântului Felix puterea de a goni pârțurile.

Apropo de mirosuri dubioase, la biserica monahală din Irsee, Germania, se crede că Sfântul Canditus (împreună cu sfântul Faust) are puterea de a înlătura mirosurile urâte. Koudounaris spune că e imposibil de aflat de unde a pornit acest mit, dar în aceeași biserică exista o altă relicvă care mirosea ca un cur, deci poate că mirosul a dispărut cam în perioada în care au sosit sfinții morți, așa că de atunci s-a dus mai departe zvonul că pot alunga mirosurile neplăcute.

Rămășițele sf. Pancratius au ajuns prima oară la biserica Sf. Nicolae din Wil, Elveția, în 1672, iar sărbătoarea prelungită a atras o mulțime de 5000 de persoane și a golit satele vecine. Koudounaris spune că o femeie a cerut ajutorul sfântului mort pentru că avea probleme în căsnicie din cauza unor probleme cu vezica de după naștere. A promis să recite zilnic Ave Maria dacă sfântul o va ajuta și în scurt timp a fost vindecată. După ce s-a dus vorba, toată lumea s-a grăbit spre Sf. Pancratius să-i vindece de problemele urinare. Se credea că sfântul vindecă și durerea de picior.

Conrad al II-lea la biserica Sf. Mihai din Mondsee, Austria, a fost un stareț local care a fost asasinat în 1145 AD. Nu e sfânt, dar a fost ridicat la acest rang pentru că a fost martir. Koudounaris spune că dacă te rogi la el când ești îngrijorat că vei fi asasinat, te va proteja.

Sf. Leontius era un nobil roman care a fost prăjit pe un grătar și apoi decapitat sub conducerea împăratului Dioclețian. Rămășițele lui sunt în biserica Muri din Elveția și se crede că pot aduce înapoi la viață copiii morți, dar numai pentru câteva minute. Dar suficient cât să apuci să-i botezi, ca să poată trece prin porțile Raiului.

Se spune că sf. Albertus de la biserica Sf. Gheorghe din Burgrain, Germania, avea abilitatea de a steriliza animalele. Koudounaris nu e sigur de unde a pornit acest mit. „Dar se pare că dacă ții un animal domestic de picioarele din spate și i le depărtezi, apoi spui o rugăciune și-l invoci pe sf. Albertus, animalul va fi steril."

După ce a sosit la biserica parohială din Burglen, Germania, în 1682, scheletul Sf. Maximus a început să secrete un lichid ciudat, gălbui, cu miros dulceag. În scurt timp, sătenii au observat că o pisică mare și albă stătea mereu în altar lângă oasele sfântului. Aceeași pisică vizita și casele oamenilor săraci. De câte ori o vedeau, oamenii credeau că vor primi niște bani neașteptați.

Rămășițele sfintei Munditia de la biserica Sf. Petru din Munich ajută fetele bătrâne să-și găsească soți.

Sf. Faustina se pierduse, dar Koudounaris a găsit-o într-un depozit din Porrentruy, Elveția, sub niște mobilă bisericească, și a redat-o umanității.

Când un preot anglican a descoperit prima dată rămășițele Sf. Deodatus din Moosburg, Germania, pe la jumătatea secolului XIX, a declarat că sunt „o priveliște hidoasă". Se pare că biserica a fost de acord, pentru că Sf. Deodatus a dispărut foarte mult timp. „Vedeți cutia aia de pe masă de lângă el?Acolo l-am descoperit," spune Koudounaris. „Stătuse ascuns acolo timp de 200 de ani."

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.