FYI.

This story is over 5 years old.

CARTEL

Cu leapșa literară poți să fii și tu fruntaș în satul tău!

Vă dați seama cât de uimit am fost să aflu că o treime din cei din feed-ul meu sunt atât de literati, încât pot nominaliza la cerere zece cărți fundamentale care le-au marcat viața!
4.9.14

Foto via

Când eram în clasa a șaptea și blogurile nu erau panouri publicitare cu reposturi de știri și articole despre noul iPhone, aveam și eu un blog. Unul micuț și irelevant, pe care scriam căcaturi specifice vârstei. Dar era o comunitate virtuală în jurul meu care mă făcea să mă simt că aparțin de ceva. Iar unul dintre trendurile blogosferei era leapșa: Zoso întreba ceva general, de exemplu, „Bă, voi când ați mângâiat ultima oară tandru un pinguin la zoo?” și o pasa lui Arhi, Nihasa și Chinezu’, care răspundeau cu drag, o dădeau mai departe și tot așa. Ei bine, când cineva din cercul meu mi-a dat și mie o leapșă, nu mi-am mai încăput în uniforma școlară de mândrie și inimioara mea puberă s-a încălzit până la incandescență.

Publicitate

De o săptămână, văd că moda lepșei a migrat în rândul maselor, iar Facebook-ul s-a transformat în NY Times Top Ten. Numai că acum nu mai e cu pinguini la zoo. E mult mai rău. E cu cărți. Iar postacii sunt toată lumea. Sincer, aș fi vrut să aștept cinci ani, să citesc cinci sute de cărți și apoi să revin aici ca să descriu fenomenul cu mai multă autoritate, dar modele astea trec repede și trebuie să le comentezi cât sunt calde și până sunt aruncate în valea uitării colective. Oricum, abia am scăpat de cealaltă – Ice Buck… cum îi zicea?

E mișto să fim ironici și gen, dar pe bune, coae? Fram, ursul polar ți-a marcat viața?

Vâlva asta cu cărțile a apărut spontan pe la sfârșitul lui august. Nimeni nu mai știe de unde, dar nici nu e un lucru extrem de greu de inventat ca să conteze. Cert e că avea potențial să devină viral și a devenit. Vă dați seama cât de uimit am fost să aflu că o treime dincei din feed-ul meu sunt atât de literati, încât pot nominaliza la cerere zece cărți fundamentale care le-au marcat viața! M-am speriat și m-am simțit umilit de o asemenea decalare față de mersul lumii. Eu abia pot să numesc două, trei cărți care mi-au plăcut în mod deosebit până la 20 de ani. Pesemne că înot într-o mare de genii literare și nici nu știam.

Uitați ce am zis

Există ceva care diferențiază leapșa cu cărțile de alte trenduri contemporane. Dacă selfie-urile și provocările cu găleți de gheață (ce frumoasă-i limba noastră) sunt un simptom obișnuit al narcisismului personal ridicat la rang colectiv din societatea noastră schizoidă, o provocare beletristică aduce o întorsătură foarte plăcută pentru destinatarul mediocru. Reprezintă șansa de a străluci pentru o clipă în Universul său mic, alături de alte steluțe entuziaste. Pentru că literatura înseamnă cultură, nu-i așa? Oricât de prost te simți în viața de zi cu zi, odată ce primești leapșa cu cărți, ai ocazia să arăți că ai citit. Nu contează foarte mult ce. Odată, cândva, ai parcurs cu ochii multe rânduri pe multe pagini.

Aici, curcubeele nu simbolizează neapărat cât de gay sunt alegerile ei în literatură.

Pentru mine, literatura e un subiect foarte intim și vast. Facebook-ul, spre deosebire, e public și vast.Dacă nu ești autorizat în domeniu și ai un pic de respect de sine, îți dai seama că cele două nu se pupă și ar trebui să taci pur și simplu. Pe de altă parte, eu recunosc că am o cultură minusculă. Mai pușcam și eu în liceu câte un Rushdie, un Beckett, un Marquez, dar m-am lăsat pe tânjală de atunci. Sunt sute de cărți pe care aș fi vrut să le citesc și n-am făcut-o. Dar nu mă exprim. Și sunt alte sute de mii pe care e imposibil să le citesc într-o viață. Nu voi ști niciodată dacă nu cumva romanul ăla polițist thailandez din 1995 e revelația vieții mele. N-o să ajung la el. E sumbră perspectiva asta, dar așa e.

Domnișoara chiar nu se aștepta la provocarea #bookbucketchallenge, poate pentru că Book Bucket Challenge nu există.

Să declari cu pompă zece cărți din toate care te-au marcat pe tine în viață, pe lângă că sună ridicol,e naiv, atunci când nu e făcut de un om care a citit atât de mult încât să-și permită o sumarizare. Ai crede că toată lumea înțelege cât de superficial e jocul ăsta care nu face decât să mascheze hrănirea orgoliului cultural. Dacă nu cumva, stai puțin… A ÎNȚELES ȘI TOCMAI DE AIA O FACE?!

Publicitate

Mie mi-ar fi rușine să răspund la leapșă. Pentru că nu am fondul necesar ca să mă pronunț, iar apoi, chiar dacă l-aș avea, gestul în sine mi se pare jenant. Ce-i cu lăbăreala asta culturală? Am primit și eu provocarea, dar am refuzat politicos, motivând că din păcate încă n-am citit decât opt cărți și acuși-acuși recuperez, cu Decameronul deschis pe genunchiul stâng și Amintiri din copilărie pe cel drept.

Despre asta vorbeam

Cea mai amuzantă parte e că foarte des găsești în listele lor cărți de genul Enigma Otiliei, Ion sau 20 000 de leghe sub mări. Cărți, într-adevăr, foarte bune pentru a învăța să citești. Capacitatea de enumerare de cărți a majorității se oprește la școala generală pentru că n-au mai citit nimic de atunci. Când primesc leapșa, oamenii își caută repede în sertar bibliografia obligatorie pentru clasa a V-a și o trântesc cu un zâmbet triumfător. E ca o lovitură culturală de baltag peste spinare. Da, măi, și eu am adorat Cireșarii și am murit după Micul Prinț, dar cum naiba să le bagi în top zece cărți din viața ta? Asta mă face să cred că, dacă te-aș ruga să-mi mai zici încă zece cărți preferate, mi-ai înșira nume de pokemoni.

Dacă nu te-ai prins că Chuck Palahniuk îl bate toată ziua pe Nietzsche, n-ai înțeles nimic de la viață.

Dar odată trecut Rebreanu & co, lista ta e golașă și mai gimnazială decât elevul Dima dintr-a șaptea. O să creadă lumea că ești incult. Trebuie să bagi ceva de circulație largă, dar apreciat. Jane Austen, Dostoievski sau Hermann Hesse. Însă cel mai adesea, soluția salvatoare e În căutarea timpului pierdut de Proust - fiindcă știm cu toții că publicul lui Paulo Coelho e același care se dă în vânt după romane existențialiste franceze de cinci sutede pagini.

Publicitate

Acum că ți-ai arătat atât o latură copilăroasă, cât și una matură, bagă la greu din antici și clasici. Să se vadă că ești un anacronic motherfucker. Republica lui Platon. Fenomenologia lui Hegel. Hamlet. Deși Hamlet nu-i o carte. Nu contează. La sfârșit, pentru condimentare, ceva exotic și personal, ca să fii original. Poate să fie un roman obscur de Sandra Brown, de Haruki Murakami, sau, de ce nu, nymphette_dark99. Menționez că nu e nevoie să citești niciuna din cărți. Ce dracu’, doar n-o să te pună cineva să analizezi momentele subiectului la comentarii.

Unii sar peste limita obișnuită de entuziasm când vine vorba să se facă de râs.

Ca un disclaimer, nu zic că toate cărțile pe care le vezi pe Facebook zilele astea sunt proaste și leapșa cu cărți e o modă întreținută de mediocri care n-au nicio treabă cu literatura și se dau mari pentru că nu au alte repere culturale care să-i valideze. Zic doar că n-am putut să nu observ cum categoria asta tinde mult mai mult să participe la joc, în timp ce oamenii deștepți tind să nu. Chestie care mă sperie – credeam că am scăpat de oameni de genul, în cele șase luni de curățenie progresivă a prietenilor. Am luat multe screenshot-uri din alte părți, dar și la mine se regăsesc oameni din ăia care nu-s genii, dar sunt ok. Deci dacă ești o persoană care pare în regulă într-un fel ambiguu și nu știi cum să dovedești că ești prost sub acoperire, tot ce trebuie să faci e să postezi o listă cu zece cărți care ți-au marcat existența.

Printre puținele avantaje ale lepșei literare se numără apariția spin-off-urilor de genul „10 oameni pe care i-aș băga în pușcărie”. Leapșa cinema s-a fumat deja. Cine știe ce-o să urmeze.

În rest, sunt două situații când leapșa literară e ok. Când o faci ca o glumă cu prietenii, ca să-ți bați joc de idee, sau când o joacă oamenii de cultură. Al doilea caz ilustrează situația perfectă pentru ca un autor retras, dar cu prezență pe Interent, să destăinuie lumii întregi ce n-ar fi zis probabil niciodată într-un interviu. Păi când postează Gorzo sau Cărtărescu listele lor, aia e mină de aur. Măcar să ne alegem și noi cu ceva din leapșa literară.

La final, vă las cu o listă de top zece cărți care mi-au marcat mie viața.

1. Magna Charta Libertatum;
2. Cartarea Apusenilor;
3. Cartela SIM;
4. Cartea din proverbul „Cine are carte, are parte”;
5. Abecedarul (încă mă folosesc de noțiuni fundamentale învățate acolo);
6. Cartea de pică;
7. Cartea de treflă;
8. Cartea de cupă;
9. Cartea de romb;
10. Car’-te d-aici.

Mai citește despre leapșa pe Facebook:

Doar pentru că îți verși o găleată de gheață pe cap, nu înseamnă că ești filantrop
Cea mai nașpa parte a provocării găleții cu gheață sunt oamenii care o critică