Interviu hackuit cu Călin Man, unul dintre principalii actori ai artei new media

Căl​in Man (reVoltaire) este unul dintre primii artiști care au dezvoltat, începând cu anii '90, proiecte bazate pe hypertext, hypermedia, hyperlink, database, interface, interactivity, www, net, html etc. Este unul dintre cei mai prolifici membrii Kin​ema Ikon (KI), singurul colectiv de artiști din România care susține, din anii '70, un program constant și coerent de artă new media, trecând de la film experimental la mixed-media și hypermedia și întorcându-se la analog, odată cu cooptarea unui grup de tineri artiști din Arad și Timișoara în 2005.

Așa cum se întâmplă cu mulți dintre cei mai buni artiști de pe scena locală, Călin este mai cunoscut la nivel internațional decât acasă. A expus în cadrul a peste o sută dintre cele mai importante evenimente de artă new media din întreaga lume, în Brazilia, Paris, Japonia, Franța, Germania etc., în festivaluri, expoziții de galerie și muzee.

LucrareareVoltaire at Venietzsche v.2 (2003), realizată în cele trei luni petrecute la Veneția, cu trei camere de supraveghere amplasate în pavilion. Lucrarea are o versiune inte​ractiva online

În 2003 a fost curatorul pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția, unde a montat expoziția alterindem.exe_2, compusă trei module: modulele Eso​th Eric,formată din două monitoare, două proiectoare, text, imagini, sound și html și net.art.kit, colecția personală de net art și un monitor pe care transmitea live imaginile capturate de cele trei camere de supraveghere (video). Al treilea modul era o lucrare Kinema Ikon, alteridem.exe, formată dintr-un ecran cu două fețe - pe una dintre ele erau proiectate lucrările individuale ale membrilor Kinema Ikon, iar pe cealaltă, o lucrare a grupului. Tema bienalei în acel an a fost Vise și conflicte, iar Călin Man a explorat-o din perspectiva tensiunilor ce pot apărea între membrii unui grup și grupul însuși.

Împreună cu Ileana Selejan, Călin este curatorul festivalului media care s-a deschis pe 17 octombrie la Muzeul de Artă din Arad cu expoziția Random A​ccess Memory (R.A.M.),la care au expus fotografie, film și instalații 21 de artiști multimedia. După atelier am fost la sediul KI, același de la înființare, unde am avut norocul să-l prind pe Călin cu chef de povestit. Am pus discret telefonul pe masă pe record, fără să-l anunț, și am încercat să înțeleg mai degrabă relația lui cu tehnologia și mai ales computerul. Se poate spune, așadar, că interviul este unul furat.

VICE: Cum s-a făcut, după '90, trecerea de la video-art la mixed-media și hyper-media?
​Călin Man: Până în '93, când s-a făcut trecerea către producția digitală, scoteam revista Conversația (una dintre primele publicații culturale post-decembriste în România - n.r.), o revistă cu implicații sociale. Noi doream să schimbăm guvernul cu texte de citit printre rânduri. Eram aici cu George Săbău (fondator KI - n.r.) și tocam idei de genul: de ce să nu scoatem o revistă de artă de avangardă - o revistă țăcănită - să nu respectăm nicio regulă. Am reușit să transformăm Conversația în revista Intermedia și pentru producerea ei am primit un computer, ăla de acolo (prima poză), face 20 de ani și are o cheie care îl blochează - păstrez și acum cheia aia, pe post de breloc.

Care e prima ta experiență cu un computer?
​Computerul, un 486 cu patru mega de RAM (aveam și o imprimantă laser de 300 dpi), a venit în 1994 și Caius Grozav a fost racolat pe post de computerist. Am primit o singură lecție de la el. După ce a montat computerul, a zis: „Mâine îi dăm drumul". A doua zi l-am pornit, se deschidea în MSDOS, de unde alegeam Windows 3.1.1 sau Norton. Am înțeles cum se procedează și apoi am primit îndemnul: „Mai departe te descurci singur", dar mi s-a explicat și procedura prin care se închide computerul, pentru că nu se face direct de la buton. Iar replica „Vezi că sunt unele, dar alea sunt scumpe tare, care au unitate de CD", m-a dat gata. Mi se părea deja prea mult: și sunet și imagine…

Mulți cred că se întreabă ce făceau oamenii cu computerele înainte de Internet…
​Am învățat să lucrez la computer când făceam primul număr din revista Intermedia. Același Caius: „Pentru paginare cred că merge Corel, dar mai stăm o săptămână, că fac rost de Corel 5, pe zece dischete." A durat 45 de minute instalarea și a fost senzațional! Am făcut paginația primului număr din Intermedia, dar după câteva pagini s-a blocat computerul. Era 8 martie și am intrat în panică - stricasem bunătate de aniversare a zilei femeii de la muzeu cu incompetențele noastre tehnologice.

Problema era că se umpluse hardul cu patru pagini de Corel. La primele numere din Intermedia făceam patru pagini, le printam pe hârtie, după care făceam filmele chiar aici. Apoi am folosit calculatorul pentru montajul tipografic. Primele numere nu le am salvate sub nicio formă; le ștergeam pe măsură ce le tipăream. Apoi am avut probleme cu doamna contabilă, căreia i-am zis că ar trebui să trec de la patru mega de ram la opt. Am primit replica: „Dar n-ai computer, ce-ți mai trebuie?"

Cum ai început să-l folosești ca mediu pentru lucrările tale?
​Una dintre primele lucrări pe care le-am făcut a fost O Zenee în Spațiul Mioritic. Muzeul a fost golit și sălile ocupate de artiști contemporani - eu am expus câteva sute de Poeme În Formă Fixă A4, obiecte, cartofi și faimosul computer care avea un singur slide.

La un moment dat, Mihai Iacobina, un alt IT-st care lucra la inspectoratul școlar - unde avea finanțări mai consistente, mi-a zis: „Pot să ard CD-uri!". „Și cum le arzi?" În momentul în care mi-a explicat ce avantaje am, m-am gândit că revista Intermedia poate deveni interactivă. Nu știam exact cum. Punctul de referință era butonul de help, - acolo funcționa explicit hyperlink-ul, deși „du-te-n help", era ca o înjurătură; „Du-te tu, eu, dacă mă prind, bine, dacă nu, nu".

Apoi i-am zis lui Caius că îmi trebuie un program care să facă programe și a găsit Delphi. Primul CD-ROM a fost la derută, nu țineam cont de rezoluția ecranului etc. (Cele două CD-ROM-uri Kinema Ikon sunt și reviste - două numere din Intermedia/Opera Prima, '96/Commedia del Multimedia, '97).

Care era procesul, de la producție la expunere, cu tehnologia de atunci?
​Aproape un an am lucrat la interfața grafică și Caius încă o lună să facă link-urile. Era spectaculos în sine, când descopereai cât de interesant e computerul. Tot în acea perioadă a venit pe la noi un grup de curatori în frunte cu Stephen Kovats de la Bauhaus Dessau Foundation - căutau artiști pentru OSTranenie - International Forum for Electronic Media. Când au văzut computerul ăsta, se tot uitau prin dulapuri să vadă dacă nu avem vreun super Mac ascuns, că nu înțelegeau cum putem lucra pe un asemenea hârb. După puțin timp, am început să fac lucrările mele, separat de Kinema Ikon, și le-am trimis pe la festivaluri, expoziții, fără să fi văzut ce face „concurența"; eram aproape de trend, practic am redescoperit și eu interactivitatea.

Cum erau receptate de publicul român genul ăsta de lucrări?
​În România nu era receptat genul ăsta de artă. Pe mine nu mă preocupa deloc să expun în România. Totuși, au fost expozițiile Centrului Soros de Artă Contemporană, Ex Oriente Lux (1993) și 01010101… (1994), acolo au fost participările noastre locale. Era valul de festivaluri de afară și mi se părea o chestie foarte mișto să fac CD-ul, să îl pun în plic și să-l trimit, sau, mai apoi, când s-a răcorit net-ul, le trimiteam online, ce atâtea bagaje și lucrări.

Când văd instalațiile astea mari, enorme, care, altfel, arată bine, mă întreb ce se întâmplă cu ele după ce se termină expoziția? Îți trebuie un hangar să depozitezi atâta amar de artă. În anii '90, toate festivalurile de film și video au introdus o secțiune dedicată lucrărilor pe CD-rom. Apoi au apărut festivaluri strict de new media, care expuneau opere exclusiv digitale. Ecranul era lucrarea și nu conta cum arăta computerul.

Primul episod din serialul kinema ikon, sezonul 1: Fifty Mississippi by reVoltaire

Cum ai început să lucrezi cu conceptul de ready media?
​În 1996, la expoziția Media Culpa, KI a participat cu o lucrare care a făcut istorie, măcar prin nume: Ready Media. De câțiva ani am reluat ideea de ready media, adică lucrări care se fac singure, eu doar provoc startul. Un exemplu sunt cărțile pe care le-am scos în tiraj de un exemplar. Sunt filolog de formație și e visul oricărui filolog să publice o carte, pe care la lansare să o țină solemn la piept și coperta să arate frumos. Nu am reușit să scriu cărți, până când brusc am produs nouă în două luni și fiecare are povestea ei.

În primul episod, Fifty Mississippi din serialul Kinema Ikon,voiam să expun o carte, care să fie nimic. Am luat codul sursă dintr-o pagină albă de net (textul) și am făcut un font la derută (niște pătrățele), am ales formatul de carte clasică, A5, am aplicat noul font (bloc 108b) și textul a ocupat 308 pagini și a devenit matrița noii opere literare. Din cauza asta, toate cărțile au 308 pagini. Una dintre ele are scrise 16 pagini, singurul text scris de mine pe bune, opera mea din ultimele decenii, de care sunt mândru - nu atât de calitate, cât de cantitate.

Până la momentul ăla nu ai mai scris, în afară de texte pentru revistele KI?
​Mai am o operă pe care am înecat-o în '86, atunci s-a petrecut de fapt debutul meu: Înecarea operei, Happening Mise-en Seine, în care tot ce am scris a fost aruncat în Mureș. Fratele meu m-a fotografiat. Au ramas imaginile care de fapt au salvat o operă literară mediocră.

Dar să revin la cele nouă cărți: una dintre ele este pentru nepoți: să jucăm x și zero (atât pe copertă, cât și interior, sunt desenate chenare pentru x și zero, n.r.). Pentru alt volum am luat cuvintele de bază ale limbii engleze, care au fost amestecate random cu un script. Randomdrama e un proiect - nefinalizat - de CD-rom, de la începutul anilor 2000, când am decis că trebuie să facem ceva radical diferit - o poveste unde totul ar fi aleatoriu - de la formarea propozițiilor, până la anatomia personajelor.

Neodada…
​Păi de-aia și sunt reVoltaire. Propoziția „The quick brown fox jumps over the lazy dog" este folosită la vizualizarea fonturilor deoarece cuprinde toate literele alfabetului (pangram). În carte, fiecare literă are pagina sa. Apoi am făcut în ASCII (Codurile ASCII reprezintă caractere text pentru computere, echipamente de comunicație și echipamente care lucrează cu text - w​ikipedia) portretele prietenilor de pe Facebook și când s-au terminat prietenii, am apelat la prietenii prietenilor. O altă carte e un ghid de voiaj pentru celebra lucrare Paris + Arad = Paradis, în care Parisul și Aradul au hărți comune, Bulevardul Revoluției dă în Rue de Rivoli sau alte glitch-uri de felul ăsta. Sintagma Paris + Arad = Paradis a fost folosită prima dată cu ocazia proiecțiilor Kinema Ikon la Centre Pompidou în 1995.

Cum a început proiectul cu serialul?
​În 2005, când au fost „racolați" cei din tânăra generație, în Kinema Ikon apar artiști cu acte în regulă, care au terminat școli de artă. (Din perioada preistorică doar Bibi Stroia este profesionist). Îmi stătea tot timpul pe creier ideea de a-i pune pe tinerii nestrajnici să facă expoziții una după alta. Altfel, dacă faci acum una, peste câțiva ani alta, nu are nicio noimă, nu ai senzația aia de grup, de atac în haită. Pentru asta era nevoie de un spațiu de expunere. De la ideea că vreau zece expoziții una după alta, până la a ajunge să facem primul episod, au trecut patru ani, într-un ritm lejer, ardelenesc, normal, firesc. Pe măsură ce s-a dezvoltat ideea, am zis că se leagă mai bine dacă facem un serial, împărțit în sezoane, altfel facem cele zece expoziții și gata, s-a terminat.

Prin ce va fi diferit sezonul doi?
​Ca să nu cad în rutină, am decis ca fiecare sezon să aibe un skepsis. În sezonul doi voi alege câte un curator pentru fiecare episod, iar curatorul își va alege autorul din colecția de membri kinema ikon, pentru a produce împreună un episod.

Iar în perioada de șase luni dintre sezoane, domnul Săbău susține proiectul anual Wunderkammer - un experiment istoric / instalaționist / experimentalist / ludic / tehnologic / de grup / whatever - în discretul cub alb de la Muzeul de Artă din Arad, unde kinema ikon își vede de treabă.

Primul track din lucrarea 5 ready​ media files by Vasile Cârlova, de Kinema Ikon și M.A.S.A. (Mikalaka Aesotheric and Second Administration) bazat pe muzica lui Rodion GA și filmări rare reVoltaire și Zsiga Ioan. Curator: Ștefan Tiron

Călin Man a avut show-uri personale în cadrulMusée National d'Art Moderne, Centrul Georges Pompidou, Paris (The Golden Virus, cycle plasticien du web, 2003), la JavaMuseum din Köln (net.art_kit, Fundamental Patterns - Peripheral Basics, 2002), la Sao Paolo în cadrul Festival Internacional de Linguagem Electronica (mugz, FILE, 2002), în cadrul Centrului Internațional pentru Arta Contemporană (CIAC) București (e-story / istorii, S.P.A.C.E. gallery, ICCA) sau în cadrul Muzeului de Artă din Arad (Kinema Ikon: serial / sezonul unu, episodul unu / reVoltaire: Fifty Missisippy (2013). În cadrul Muzeului de Artă din Arad, a produs, în calitate de curator, expoziții precum kinema ikon 7010, Wunderkammer & Other Apparatus sau kinema ikon: serial / season one, 2013-2014.

Mai citește și:
​Calea algoritmică de întoarcere la natură ​Umbra lui Einstein la Modulab ​Neuromarketingul explică cum funcționează butoanele neuronale pentru droguri, sex și rock and rolll