FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Adevărata menire a femeii începe de la vagin încolo

Cartea Căsătoriei este o lucrare de analiză socio-psihologică profundă, mascată printr-un limbaj hipsteresc specific României anilor '30 şi '40.
14 Martie 2012, 2:30pm
Fotografie de Renaud Camus via Flickr

Cartea Căsătoriei este o lucrare de analiză socio-psihologică profundă, mascată printr-un limbaj hipsteresc specific României anilor '30 şi '40. Se vrea a fi un ghid cool pentru a putea înfrunta realitatățile vieții de cuplu din vremea respectivă, cu toate ramificaţiile şi problemele de ordin biologic şi emotiv aferente. Nu sare coarda cu anumite subiecte tabu, evitate până atunci în literatura românească, precum nimfomania sau falsele virgine, utilizatoare de „spălătură cu piatră acră" sau de „băşică cu sânge de porumbel".

Un anume Dr. Constantin Colonaş a scris această minunată carte într-un limbaj uşor arhaic, după care a publicat-o în 1940 la editura Cartea Românească din Bucureşti. Domnul doctor observă cu atenţie naturalul adevăr despre superioritatea bărbatului în faţa femeii în orice privință − mai puțin cea a recepţionării de durere – şi îşi expune viziunea ultra-obiectivă despre ce înseamnă taina mariajului, cel mai important pas către fericire reală în viaţa unui om.

De exemplu Mărioara, o adolescentă modestă de oraş mediu găsește la vârsta începutului de adolescență Cartea Căsătoriei în biblioteca părinţilor. Uşor influețabilă, află din partea introductivă a ghidului că viaţa de celibat este oribilă și că "fata la 18 ani este bună de măritat" și se îndrăgostește de idealul mariajului. Apoi află un adevăr cutremurător, pe care îl îmbrăţişează cu respect pentru ştiinţă: „Creierul bărbătesc posedă mai multă capacitate intelectuală" decât cel al femeii, iar bărbatul e superior şi în aspectele "fizicești". Desigur.

Totuşi, femeia suportă durerea cu mai mare „bărbăţie" decât majoritatea bărbaţilor, iar deminatea ei este, într-un fel, mai strălucitoare, fiindcă ea nu „se reduce la un simplu instrument de plăcere". „Adevărata menire a femeii începe de la vagin încolo", deoarece ea e dătătoarea de viaţă.

Mărioara a fost dintotdeuna o fire harnică, dornică de a face bine și cu o voinţă nelimitată. De aceea, când descoperă importanţa virginităţii până la nuntă, îşi promite să rămână curată şi îşi percepe abstintenţa drept o piesă cheie dintr-un ritual divin. Frica e un sentiment folosit cu iscusinţă în metodele domnului Colonaş, care aduce în lumină exemple antropologice din civilizaţii apuse şi din viaţa românilor: „La noi, în satele noastre Româneşti, ba uneori chiar şi în periferiile oraşelor, dăinueşte obiceiul ca nuntaşii, în dimineaţa următoare nunţii, să dea târcoale pe sub ferestrele mirilor, dornici de a şti dacă mireasa a fost sau nu fată.

Sunt chiar regiuni unde rufele însângerate ale miresei sunt întinse pe prispă, în văzul nuntaşilor". Iar dacă nu iese fată, se poate lăsa cu "adevărate încaierări între nuntaşi, cu vărsări de sânge", plus că, desigur, soţia păcătoasă trebuie bătută de către soţ.

În drumul iniţiatic spre maturitate (adică în căutarea soţului), cartea îi dezvăluie fetei o serie de realități: „Frumuseţea femeii contează, la bărbat e doar facultativă", „Pentru a fi o bună soţie e bine ca femeia să nu fie nici prea luminată, dar nici prea întunecată la minte". Aşadar, din traiul de „femee savantă" vor rezulta, în cele mai multe cazuri, fete bătrâne. Auzind acestea, Mărioara decide să nu dea la facultatea, cum plănuia, şi să îşi dezvolte mai cu spor senzualismul.

Citește și Lucrurile pe care și le-au ascuns femeile în vagin de-a lungul timpului

Îl cunoaște pe Ionuţ, student la Drept în an terminal, viitor angajat pe pile. Și cum ea visa încă din adolescenţă la noaptea nunţii, se asigură ca Ionuţ să nu fie unul dintre „acei miri cari contaminaţi de un modernism viciat dau prea puţină importanţă virginităţii fizice a miresei lor". Acest lucru care îi poate strica momentele romantice de distrugere a purităţii. Cu toate acestea, Mărioara se şi teme, când află că femeia e singura vieţuitoare cu himen, posibil semn al păcatului primordial.

Deflorarea se aseamănă unei operaţii. De aceea, „pacienta" „trebuie amorţită, anesteziată, sau mai bine zis, narcotizată", dar nu cu metode medicale, ci prin ceva care să aducă beneficii şi în planul „exaltării dorinţelor". Pe scurt, se recomandă "o sticlă de liqueur sau de şampanie în colţul valizei mirelui", iar Mărioara e cea care îi face valiza lui Ionuţ. De asemenea, dânsa se duce în piaţă după nişte "vaselină cocainizată", cum îi recomandă domnul doctor, pentru că nu se ştie niciodată dacă noul soţ o va viola din greşeală.

Citise că unii sunt „mânaţi de un sensualism nescotit, ei vor să o vadă goală... să-i mângâie trupul cu mâinile înfrigurate... să o contemple... aşa ca pe un bun ce le aparţine". Vaginismul, adică răni acolo jos, trebuie tratat în eventualitatea când „paznicii virginităţii" – muşchii coapselor – nu îşi îndeplinesc misiunea în cazuri de frigiditate maximă.

Citește și Cum arată cea mai ciudată cerere în căsătorie din istorie

Mărioara simte aşa de plăcut spasmul străpungător din prima noapte încât se gândeşte la ceva citit în legătură cu nimfomania: „e o perpetuă exaltare a simţului genital", un adevărat viciu. Se sperie că va ajunge o astfel de femeie, căreia "dacă îi lipseşte bărbatul care să o satisfacă, apelează la diferite mijloace compensatoare, introducându-şi în vagin diferite obiecte, sau recurgând chiar la vigoarea anumitor animale domestice".

Doctorul Colonaş nu condamnă nimfomania, ci o vede ca pe o afecţiune, care face din femei victime. Singurele soluţii aici sunt sugestia hipnotică sau scoaterea ovarelor, ultima fiind cea mai eficientă dintre metode. Mărioara nu crede în hipno-magie, aşa că, în numele purităţii, se aruncă dramatic de la balcon.

Aici se termină povestea bietei fete, dar Cartea Căsătoriei continuă să acopere toată paleta de subiecte de după noaptea nunții, de la certurile izvorâte din "spiritul cicălitor" al femeii, la gelozie (care poate duce la crimă într-un singur pas) și până la o serie de concluzii înțelepte, cum ar fi că omul de rând este monogam și polierotic, asemenea raței.

Publicitate