FYI.

This story is over 5 years old.

NUMĂRUL ÎN CARE MINERALELE DE CONFLICT NE HRĂNESC COMPLEXUL MILITAR-INDUSTRIAL ŞI ASTA NE FACE SĂ VREM SĂ BEM CA SÂRBII

De mâine daţi fuga şi luaţi VICE numărul 4

Vă asigurăm că titlul kilometric al celui de-al patrulea număr chiar are sens.
29 Octombrie 2011, 10:00pm

În primul rând,

AICI puteți vedea PDF-ul.

Vă asigurăm că titlul kilometric al celui de-al patrulea număr chiar are sens. Tema a fost dată de trei povești. Am fost în Congo ca să aflăm mai multe despre setea lumii de minereuri care fac industria electronicelor să se învârtă. Ele se numesc minereuri de conflict din cauza grupurilor armate care au găsit în ele o modalitate de a-și finanța activitatea.

Am fost și la expoziția Forțelor pentru Operațiuni Speciale (SOFEX), din Iordania, un târg de proiectile, tancuri, mitraliere și bombe, de unde orice țară poate cumpăra orice. Aici, complexul militar-industrial se observă cel mai bine.

Am fost și în Serbia, ca să constatăm că de la dezbinarea Iugoslaviei e îmbibată în lacrimi și rachiu, iar femeile sunt din ce în ce mai puține.

De pe meleaguri autohtone prezentăm o incursiune în lumea manelelor, care merge până acasă la Clanul Spoitorilor și în cluburi bucureștene de manele, alături de personaje cheie precum Dan Bursuc și Florin Salam.

Avem și un pictorial de modă cu fete de etnie rromă și fuste asemenea, din garderoba lor personală sau de la Meșteșukar Butiq. Fundația care ne-a ajutat să facem asta se numește KCMC și nu ne-a cerut nicun ban, spre deosebire de alte ONG-uri care ne-au cerut o căruță de bani. Și Agenția de monitorizare a presei a avut un cuvânt important de spus. Pozele le-am făcut în Grădina Botanică a Universității București, unde un gardian ne-a păzit toată ziua, nu cumva să facem fotografii nud, cum a făcut odată Cătălin Botezatu cu femeile lui.

Și fotograful Cristian Crisbășan face nuduri, dar nu ca Botezatu; unii spun că e ”agresiv”. A fost intervievat chiar de una dintre modelele sale, despre cum e privită nuditatea în România.

O cărticică mică cu ilustrații despre toate bull-shit-urile pe care le spunem noi, despre țara noastrăeste și ea recenzată la finalul revistei. A fost desenată de Robert Surpățeanu, care-și mai spune și John Tudor.

Printre bunătăți mai sunt: o colecție de graff-uri despre genocid, realizate de un batalion de olandezi trimis în orașul Srebenița, din Bosnia, un interviu cu fondatorul unei companii care produce falusuri de monștri maritimi și vagine de dragon, un alt interviu cu renumitul fotograf britanic Martin Parr despre colecția sa de suveniruri cu bin Laden, o documentare fotografică din orașul rusesc Soci proaspăt modernizat cu 12 milioane de euro, unde se vor ține următoarele Jocuri Olimpice de Iarnă, și un reportaj despre cum poți scăpa de arahnafobie prin hipnoterapie.

Citiți și Numărul de lansare, Numărul de fashion și Numărul de foto.