Am vizitat raiul comunist abandonat al Bulgariei

Ruinele comunismului încă stârnesc controverse printre bulgarii de azi.

|
22 septembrie 2014, 7:00am

Fotografii de Jenny Marc.

În vârful unui munte , chiar în mijlocul Bulgariei, se află ceea ce trebuia să fie mândria și gloria națiunii: Casa Partidului Bulgar Comunist. Mai mare ca mărime decât Panteonul din Roma, monumentul Buzludzha – o structură ovală futuristă cu un turn, de 70 de metri înălțime – trebuia să fie paradisul comuniștilor. Vârful turnului e decorat cu o stea imensă și roșie din sticlă care, atunci când e aprinsă, se vede din țările vecine, Grecia și România.

Construită în 1981, a reprezentat punctul culminant al comunismului.

Dar apoi totul a mers din ce în ce mai prost. Bulgaria a urmat calea dificilă a democrației în 1989, iar Buzludzha a rămas în paragină. Scheletul ei domnește ca o farfurie zburătoare abandonată pe vârful dealului. Steaua roșie – vandalizată de-a lungul anilor de hoții naivi care au pus botul la propaganda comunistă că ar fi făcută din rubin (era doar sticlă stacojie) – e stinsă de un sfert de secol încoace.

Ca să înțelegi halul de ruină în care a ajuns locul, nu trebuie decât să arunci o privire înăuntrul monumentului. Deși intrarea principală e sigilată, există o gaură mică într-o parte prin care te poți strecura. Ca să intri, trebuie să te cocoți, să treci prin ea și să calci peste o prăpastie de vreo zece metri. Așa cum ne-a zis un vizitator italian în timp ce ieșea prin ea, „dacă nu te uiți în jos, e ok”. I-am urmat sfatul și, cu dinții încleștați, am trecut peste prăpastie.

Înăuntru am dat peste decorul unui film post-apocaliptic. Marmura și mozaicurile rămase erau singurele semne ale fostei grandori a clădirii. Construită de-a lungul a cinci ani, Buzludzha a fost ridicată de vreo șase mii de muncitori, majoritatea soldați. A costat peste 12 milioane de lire sterline și trebuia să fie bijuteria comunismului, manifestul puterii sale. Acum au rămas din ea doar acoperișul spart, holurile inundate și mozaicul sfărâmat.

Când Buzludzha a fost inaugurată în 1981, puterea partidului era la apogeu. Puțini ar fi bănuit pe vremea aceea că, în mai puțin de un deceniu, regimurile comuniste din Europa de Est vor cădea ca niște piese de domino. Dar anii de strategii economice proaste și represiuni din partea statului au început să tragă în jos statele totalitare. În Bulgaria, democrația a fost introdusă printr-o revoluție nesângeroasă în 1989. La sfârșitul comunismului, Casa Partidului Bulgar Comunist a devenit o casă a fantomelor.

În 2011, guvernul de centru-dreapta al Bulgariei s-a oferit să transfere dreptul de proprietate al monumentului Partidului Bulgar Socialist, foștii comuniști, care își țin în continuare convenția anuală la poalele dealului. Dar socialiștii nu prea stăteau bine cu finanțele și au refuzat darul, iar Buzludzha a rămas în voia naturii.

Principala funcție a monumentului după căderea regimului comunist – pe lângă loc de adunare pentru grafferi și turiști – e cel de a împărți în două opinia publică. Pentru localnici, a devenit rapid un obiect atât al fascinației cât și al aversiunii – simbolul relației dificile pe care o au cu trecutul societățile post-comuniste. Cei nostalgici după trecut – în principal bătrânii și câțiva stângiști – vor să fie restaurată; cei sătui de comunism – în special cei între două vârste care și-au petrecut tinerețea într-o societate în care libertatea de exprimare era un oximoron – vor să fie demolată.

Și tinerilor bulgari de astăzi le pasă de soarta ei. Monumentul atrage tot mai mulți oameni, inclusiv turiști străini. Cât am fost acolo, am găsit cel puțin douăzeci. Unii dintre ei au rămas în zonă peste noapte, cu corturile. Zona a fost folosită și pentru evenimente, de la expoziții de artă la spectacole de modă sau decor pentru videoclipuri muzicale.

Ca să cunoaștem această generație nouă, am condus printr-o trecătoare periculoasă din munți spre Gabrovo, un orășel adormit de la poalele muntelui, situat la vreo 30 de kilometri de monument. Acolo ne-am întâlnit cu Radoslav Parvanov, un fan al monumentului Buzludzha, fotograf și student. I-am simțit fascinația pentru Buzludzha și la telefon: „Văd monumentul de la fereastră chiar acum…dar probabil o să ajungeți prea târziu și n-o să-l mai puteți vedea…oricum, nu vă faceți griji, am sute de fotografii și broșuri.”

Pentru Radoslav, care a colecționat zeci de documente, fotografii și artefacte despre Buzludzha din anticariate, biblioteci și muzee, „e un loc foarte ciudat, unic și chiar imposibil.” Și din acest motiv, spune el, „trebuie restaurat și folosit ca muzeu sau galerie sau sală de concerte – un muzeu al socialismului, poate.” Acum vreo doi ani, cineva venise cu ideea ca Buzludzha să fie transformat într-un cazinou și un complex hotelier. Radoslav nu e prea convins de asta, dar știe sigur că „locul are multă istorie – o istorie de care nu ne putem descotorosi așa de ușor.”

Deși opinia lui Radoslav e împărtășită de mai mulți tineri din generația lui, menținerea monumentului necesită mulți bani. Restaurarea monumentului ar costa aproximativ douăzeci de milioane de dolari – un preț ridicat pentru Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. În momentul de față, autoritățile bulgare nu-și permit nici să mențină, nici să demoleze măcar clădirea.

Și astfel, în timp de diferite generații de bulgari continuă să dezbată viitorul monumentului Buzludzha, acesta rămâne la mila elementelor naturii. Nu asta era intenția creatorilor lui, care au afișat cu mândrie, pe ambele părți ale porții principale, imnul aripii stângi, „Internaționala”. Multe litere au căzut de-a lungul timpului, dar versurile se pot citi încă: „Muncitori, bărbați și femei din toate părțile, uniți-vă! Înainte, bravi camarazi, să construim lucrarea cea mare!”

Credeau că împreună construiau viitorul – dar viitorul a devenit foarte repede trecut.

@georgikantchev

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre comunism:
Viața de zi cu zi în România comunistă
Dictatura modei – interviu cu un top model român din perioada comunistă
Întrebarea zilei: Ai vota cu Ceaușescu?
Cum era să mor de două ori la revoluția din ‘89

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE