FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Furia îngrozitoare pe care o simți când cineva mestecă lângă tine se cheamă misofonie

Nimic nu e mai enervant decât să auzi pe cineva cum mănâncă un măr, un morcov sau un sandviș sau orice altceva care implică ronțăit.
16.1.15

Nimic nu e mai enervant decât să auzi pe cineva cum mănâncă un măr, un morcov sau un sandviș sau orice altceva care implică ronțăit. Îhh. Mă trec fiori pe șira spinării numai când mă gândesc.

Știu că nu sunt singurul. După cum îmi sugerează sondajul rapid și informal pe care l-am întreprins, mulți dintre prietenii mei au aceeași problemă cu masticația ca și mine. Dar să fie asta o tulburare în toată regula?

Publicitate

Misofonia, care înseamnă „aversiunea față de sunet", e diagnosticată foarte rar. Potrivit Centrului Medical Academic (AMC) din Amsterdam, cei care suferă de misofonie simt dezgust, furie sau frustrare la auzul anumitor sunete.

AMC spune că sunetele respective, precum mestecatul sau respirația greoaie, sunt inofensive, dar eu chiar nu le percep ca fiind nevinovate. Ascultați aici și ziceți-mi că nu-i așa:

Nu e cea mai oribilă chestie pe care ați auzit-o?

Dacă ne luăm după căutările pe Google, aversiunea mea nu e deloc rară. Există nenumărate forumuri pline cu experiențe și trucuri împărtășite de oameni care suferă zilnic din cauza sunetelor atroce produse de alți oameni.

Dar ubicuitatea acestor site-uri contrastează puternic cu lipsa de dovezi științifice care să ateste că misofonia e o tulburare psihologică și nu doar o iritație pe care o are în comun multă lume. În 2013, cercetătorii de la AMC au publicat un caz pentru diagnosticarea misofoniei, dar nu a fost recunoscut oficial.

Pe glob există doar câteva instituții care iau misofonia destul de în serios cât să inițieze cercetări empirice, printre care se numără și AMC. L-am sunat pe Arjan Schröder, psihiatru la Centrul care cercetează cauza, efectele și posibilele tratamente ale misofoniei. El a colaborat cu profesorul Damiaan Denys, prima persoană care a descris această tulburare în literatura psihiatrică. Echipa lor a publicat și un chestionar pentru a facilita diagnosticarea tulburării. Dar vom ajunge la asta mai târziu.

Publicitate

Lucrăm la asta de patru ani și în fiecare săptămână, vin câte două-trei persoane noi să ne ceară ajutorul, mi-a spus Schröder. Sunt persoane care au nevoie de ajutor pentru că suferă de misofonie severă.

AMC din Amsterdam este, în prezent, singurul loc din Olanda și Europa care oferă tratament pentru această tulburare și unul dintre puținele locuri care consideră misofonia o tulburare medicală.

Aproape toată lumea recunoaște aversiunea față de sunetele produse de alți oameni, dar „la oamenii care vin la institut, simptomele sunt atât de severe, încât suferă enorm. Nu pot mânca împreună cu alți oameni, nu pot dormi sau lucra în aceeași cameră cu alți oameni, așa că încep să evite tot mai multe locuri. Iar asta înrăutățește situația."

Majoritatea persoanelor care vin la AMC sunt recunoscătoare că cineva le recunoaște povara pe care trebuie s-o suporte. Pentru oricine ar fi copleșitor să simtă emoții intense de câte ori cineva în jurul lor ronțăie, se spală pe dinți, mestecă, soarbe, cască, își taie unghiile, sforăie, râde sau tastează. Mai ales că nu se cunoaște cauza exactă a acestei tulburări.

„De obicei începe pe la vârsta de 13 sau 14 ani, când încep majoritatea tulburărilor psihiatrice. Apar în aceeași familie, deci probabil există și o trăsătură genetică. Și e o problemă care conectează un sunet natural cu o emoție de aversivă", a spus Schröder. „E un proces de condiționare: dacă ești într-o situație problematică la modul regulat și începi să eviți acea situație, ea se intensifică."

Publicitate

În ciuda lipsei de informații despre cauză, tratamentul este posibil – un tratament destul de intens, din câte am aflat de la Schröder. „Tratamentul constă în terapia de grup bazată pe diverse tehnici folosite de terapeuții cognitiv-comportamentali", a explicat el. În timpul sesiunilor de grup, care au loc în fiecare săptămână, pacienții sunt învățați să disocieze sunetele de emoțiile negative.

„E un proces îndelungat, pacienții lucrează la asta luni de zile", a spus Schröder. E greu să-ți reprogramezi creierul. Comportamentul cu care s-au obișnuit de ani de zile trebuie deconectat complet.

Ca să fie și mai dificil, tot ce încearcă savanții la AMC e nou. Până să publice Schröder și Denys articolul despre misofonie, această tulburare n-a fost deloc cercetată, deși multă lume se plângea pe internet că suferă din cauza ei. Oamenii de știință încercaseră să bage misofonia în aceeași categorie cu alte tulburări psihiatrice.

Renumitul neurolog american Vilaynur Ramachandran a comparat misofonia cu sinestezia într-un document din 2013. Dar, potrivit lui Schröder, această comparație nu e exactă sau cel puțin nu e direct corelată. Misofonia înseamnă o emoție stârnită de niște sunete specifice, nu e legată de simțul auzului în general. Echipa lui explorează misofonia ca parte din spectrul tulburărilor obsesiv-compulsive.

Grupul de cercetare al lui Denys folosește în prezent MRI ca să determine diferențele din creier care apar la persoanele cu misofonie. Grupul pregătește și experimente în care folosește EEG și lucrează la rafinarea terapiei comportamentale. Echipa încearcă să îmbunătățească Scara Misofoniei din Amsterdam, un chestionar folosit pentru a diagnostica severitatea misofoniei.

Publicitate

La fel ca orice altă tulburare, misofonia se manifestă pe o scară de la un grad ușor la unul sever. Majoritatea persoanelor din jurul tău care se plâng că mănânci un măr prea aproape de urechea lor sau își pun căștile când cineva mănâncă un morcov (cum fac eu) probabil nu sunt atât de afectate de misofonie cât să aibă nevoie de terapie. Dar pot intra în joc și alți factori.

„Are legătură și cu sentimentul de control", a spus Schröder. „Când auzi pe cineva că mestecă zgomotos, îți amintești că toată copilăria ai auzit că ar trebui să mesteci cu gura închisă. Majoritatea persoanelor care dezvoltă misofonie au o personalitate ușor rigidă și compulsivă."

Te recunoști în aceste gânduri? Te ascunzi sau fugi când cineva face un sunet care nu-ți place? Atunci poți găsi oricând un refugiu la AMC, unde cercetătorii lucrează la dezvoltarea de noi tratamente pentru problema ta. Dacă nu locuiești aproape de Amsterdam, nu-ți face griji – misofonia începe să fie recunoscută pe plan internațional, așa că, cu puțin noroc, va exista în curând o clinică mai aproape de tine.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tulburări psihologice:
Sătenii din Kazahstan adorm în masă din motive necunoscute Să fie depresia doar o reacție alergică? Frica de muzică Perfecționismul e o boală mintală și-mi distruge viața