Turcia duce un război invizibil împotriva cetăţenilor ei

Un zid de jandarmi turci. (foto de Henry Langston) 

Toată săptămâna trecută ne-am uitat la scenele scandaloase de pe străzile Istanbulului, Ankarei şi a altor oraşe principale din Turcia. Ceea ce a început ca o iniţiativă locală de a opri transformarea unui parc din centrul Istanbulului într-un centru comercial a devenit astăzi un război de stradă dus împotriva regimului din ce în ce mai autoritarist al premierului Tayyip Erdoğan.

Tot Erdoğan a trimis şi jandarmii să le spargă capetele protestatarilor paşnici şi să tragă cu gaze lacrimogene şi paralizante în ei, de parcă ar fi avut nevoie de motive noi pentru care să-l urască. Totuşi, pe lângă toate violenţele astea făţişe, are loc un război invizibil împotriva celor care au tupeul să vorbească împotriva guvernului.

Povestea asta începe departe de Turcia, în centrul Atenei, unde un turc care cerea azil politic, Bulut Yayla a dipărut joia trecută. Conform martorilor, la ora 9.30 dimineaţa Yayla a fost imobilizat, bătut şi vârât într-o maşină de pe strada Solomou, în cartierul Exarcheia. Când avocaţii săi, împreună cu nişte susţinători au verificat numărul de înmatriculare al maşinii, proprietarul s-a dovedit a fi Poliţia Greacă.

Ceea ce e incredibil e că poliţiştii neagă că ar ştii ceva despre incident. Yayla, un activist politic care a fost arestat şi torturat în Turcia în trecut, tot încerca să aplice pentru statutul de refugiat politic în Grecia de ceva vreme. Dar având în vedere birocraţia din Grecia, probabil că n-a fost o surpriză pentru nimeni că Yayla nu prea a avut noroc.

Următoarea apariţie a lui Yayla n-a fost în Atena, ci în Istanbul, în arestul trupelor anti-tero din Turcia. De atunci a reuşit să le transmită susţinătorilor săi din Grecia informaţii despre răpirea sa. A fost pasat prin trei grupuri de oameni cu faţa acoperită, care l-au trecut de frontieră pe sub un gard de sârmă noaptea târziu şi, eventual s-a trezit în Istanbul.

Poliţia Greacă continuă să nege că ar ştii ceva despre acest incident şi spun că maşina folosită pentru răpirea lui Yayla a fost retrasă din uz. Dar ştirile despre o înţelegere secretă dintre guvernul turc şi cel grec în legătură cu extrădarea disidenţilor fac ca spusele poliţiştilor să pară nişte glume proaste.

Atentat sinucigaş şa Ambasada SUA din Ankara, Turcia. 

În ultimele luni au apărut mai multe informaţii în mass-media turcă despre poliţişti şi oficialităţi din guvernul de acolo  pentru a zdrobi kurzii şi extremiştii de stânga. Primii în vizorul statului erau gruparea marxistă ilegalistă Frontul Revoluţionar de Partid al  Eliberării Poporului (DHKP-C), pe care Erdoğan îi consideră responsabili pentru atentatul din Ankara din februarie. Yayla, fiind kurd, era şi membru al DHKP-C, lucru care ar explica măsurile drastice pe care le-au luat ambele state ca să-l aducă în mâinele autorităţilor turce.

Pentru faptul că era membru în DHKP-C, Yayla a fost reţinut şi torturat de poliţiştii turci, înainte să fugă în Grecia pentru a cere azil ca să nu ajungă în notoriile „celule albe” din Turcia (închisori de maximă securitate unde deţinuţii sunt izolaţi, privaţi de orice contact senzorial, apoi torturaţi). Conform agenţiei de presă IPS, şeful Poliţiei din Grecia, Nikos Papagiannopoulos, şi omologul său turc s-au întâlnit pe patru februarie şi au căzut de acord că grecii vor ajuta guvernul lui Erdoğan să vâneze activiştii Yayla.

Acordul a fost finalizat la o lună după aceea, într-o întâlnire dintre premierul grec Antonis Samaras şi  Tayyip Erdoğan, prin nişte aranjamente convenabile pentru ambele părţi şi promisiuni de cooperare şi investiţii în domeniile sănătăţii, turismului şi al imigrării.

După cum spune cei de la IPS: „În aceeaşi zi, Institutul Strategic din Ankara a arătat că nişte investiţii a unor particulari turci din Grecia au fost folosite ca o unealtă de presiune pentru a obţine extrădarea activiştilor. Au urmat mai multe cereri de pregătiri pentru extrădare, dar guvernul grec nu a răspuns încă la niciuna dintre ele.”

Ioanna Kourtovik, o avocată interesată de cazul lui Yayla mi-a spus: „Nu avem nicio măsură legală pe care o putem urma în Grecia. A fost o răpire ilegală, dar turcii insistă că l-au prins pe teritoriul lor, iar grecii neagă c-ar fi ştiut de existenţa sa. Dar după cum a arătat şi Consiliul pentru Refugiaţi, Ayala vorbise deja cu autorităţile locale şi făcuse o cerere de azil, aşa că poliţiştii ştiau clar unde este. Avocaţii săi vor să dea în judecată toate părţile responsabile, inclusiv Poliţia Greacă, dacă se dovedeşte responsabilă.”

Pe lângă faptul că acest lucru constituie o violare a drepturilor omului, extrădarea lui Yayla constituie o violare a Convenţiei de la Geneva. Şi asta nu-i nimic nou nici pentru greci, nici pentru turci, care văd cum guvernele lor sunt din ce în ce mai dispuse să aresteze şi tortureze activiştii şi să trateze protestatarii cu violenţă extremă. E un model periculos, pe care l-am văzut în ultimii ani în Grecia şi a devenit mai clar odată cu evenimentele din Turcia.

Raid la un adăpost DHKP-C din ianuarie. 

Politica de „toleranţă zero” funcţionează din plin în ambele state, lucru care se traduce prin „noi avem tot dreptul să vă răpim, dacă ne enervaţi,” o idee absolut înspăimântătoare pentru activiştii care-şi exercită dreptul cetăţenesc de a protesta. În ambele ţări legile împotriva terorismului erau brutale. Şi deşi în Grecia aceste legi au fost folosite de nenumărate ori pentru a băga la închisoare copii care se jucau cu un băţ pe strădă în apropierea unui protest, în Turcia abuzurile sunt mult mai grave. Cei aflaţi sub suspiciune au fost arestaţi preventiv şi doi ani fără a fi acuzaţi de nimic, iar mărturisirele lor au fost extrase prin tortură şi acestea sunt acceptate de tribunalele de acolo.

Ambele state funcţionează după o legislaţie care a transformat poliţiştii greci într-o armată particulară ca să rezolve brutal situaţia de la mina de aur de la Skouries şi le-a dat poliţiştilor turci violenţi ocazia să-şi verse nervii peste nişte ecologişti, care nu voiau un mall în centrul Istambulului. Dar drepturile omului nu par să însemne prea mult pentru oameni ca Samaras şi Erdoğan, atât timp cât pot să scoată un profit. Amândoi îşi vând ţările bucată cu bucată, fără să-şi asume responsabilitatea şi lăsând în urmă nişte guvernări înecate în corupţie.

În timp ce sângele se spală de pe marmura din Piaţa Taksim, în timp ce activiştii dintr-o ţară sunt răpiţi şi duşi în alta şi în timp ce exprimarea liberă îţi dă statutul de „terorist,” mass-media generalistă din ambele ţări continuă să ignore aceste probleme şi preferă să înfiereze protestatarii sau imigranţii. Se pare că cele două state care au trecut prin multe conflicte de-a lungul timpului au găsit în sfârşit un punct comun în zilele noastre: o apatie totală faţă de părerile şi binele cetăţenilor lor.

Urmăriţi-l pe Yiannis pe Twitter: @YiannisBab

Mai multe despre Grecia şi Turcia:

Weekendul în Turcia a fost plin de lupte stradale, bucurie absurdă şi excavatoare furate

Piaţa Taksim din Istanbul a devenit o zonă de război

Anarhiştii greci din noua generaţie sunt torturaţi de poliţie

Traducere: Mihai Popescu