În 1986, Ronald Reagan era președintele Americii, de abia se instalau primele rețele de telefonie mobile și Top Gun era cel mai popular film. Exact acum 30 de ani, filmul sci-fi/horror From Beyond a apărut pe marile ecrane și, fără să-și dea seama, a prezis viitorul. Din păcate, a fost trecut repede cu vederea și în mare parte a fost uitat. (filmul a încasat doar 1.2 milioane de dolari, deși producția a costat în jur de 4.5 milioane de dolari).
Publicitate
O portretizare sângeroasă și stupid de sexy a unei aroganțe științifice a zburdat pe marile ecrane ale anilor '80. From Beyond prezintă povestea unui fizician genial, Crawford Tillinghast (Jeffrey Combs), care-l asistă pe colegul lui mai în vârstă, Edward Proterius (Ted Sorel) în construirea unei mașinării numită „Rezonatorul". Aparatul modifica creierul oricărei persoane din apropiere și-i permitea să vadă dimensiuni alternative și creaturi înfiorătoare. Pe lângă asta, personajul principal descoperă pe parcursul filmului că mașinăria excită libidoul uman în feluri interesante.
Citește și: Cum arată cele mai mișto filme de realitate virtuală din 2016, de până acum
Lucrurile o iau razna destul de repede. Un Tillinghast traumatizat este acuzat de moartea lui Proterius, iar singurul ajutor primit, pentru a-și demonstra nevinovăția și sănătatea mintală, este de la psihologul și „femeia minune" Katherine McMichaels (Barbara Crampton) și un polițist local Beaufort „Bubba" Brown (Ken Foree).În ciuda duratei relativ scurte, de 86 de minute, vizionarea filmului From Beyond, la 30 de ani după apariția lui, poate fi un test pentru publicul modern, care nu se lasă ușor impresionat de conținutul retro și incorectitudinea politică ale filmului horror. De exemplu, psihologa revoluționară, dar un pic îndesată, renunță la halatul de laborator în favoarea unui echipament de bondage. Mâna dreaptă a eroului este un afro-american musculos cu simțul umorului, iar BDSM (care acum a ajuns comercial datorită francizei Fifty Shades și unei toleranțe față de comportamentele sexuale variate), este prezentat ca ceva pervers și depravat moral.
Publicitate
Cu toate acestea, mi-a plăcut mult From Beyond. Deși acțiunea a fost plasată agresiv în anii '80, filmul a fost înaintea timpurilor sale, prin ecranizarea unor aspecte sexuale și femeii ca erou suprem. Portretizarea realității augmentate a fost profetică, prin plasarea unor personaje imaginare în același spațiu fizic (lucru care, într-un mod rudimentar, a devenit realitate astăzi, prin aplicații precum Pokemon Go), modificări moleculare sau biohacking (unii oameni deja încearcă asta prin implanturi de chipuri sau magneți).Recent, am discutat câteva idei cu scenaristul filmului From Beyond, Dennis Paoli, un instructor narativ de la Colegiul Hunter din New York, care a adaptat filmul de la o nuvelă scurtă cu același titlu, scrisă de autorul horror H.P. Lovecraft (tot el a scris și predecesorul mult mai popular al filmului,Reanimator, bazat tot pe o poveste a lui Lovecraft).Filmele noastre sunt despre tendința oamenilor de a deveni monștri în sine.
Laitmotivul horror din film vine sub forma unor creaturi grotești, care apar atunci când „Rezonatorul" este pornit. Aceste creaturi arată ca niște țipari, viermi gigantici și insecte, niște monstruozități pe care nu le-am mai văzut până acum", spune Paoli.Creaturile se dovedesc a fi periculoase, chiar letale pentru unele personaje. Ăsta e un lucru pe care încă nu-l avem cu realitatea augmentată disponibilă, din fericire. (Tehnologia reală proiectează doar ființe digitale, nu și fizice).
Publicitate
Pe lângă perspectiva horror, From Beyond prezintă natura seducătoare și potențial obsesivă a realității (sau realităților) augmentate. Rezonatorul mărește glanda pineală, un organ real din creier, iar asta le oferă personajelor o percepție ce trece de cele cinci simțuri, un trip care aparent creează dependență pentru mulți („te porți ca un drogat", spune un personaj din film). Ei vor să pornească mașinăria, deși știu că nu ar trebui din cauza creaturilor periculoase care hoinăresc pe partea cealaltă. Însă, în detrimentul lor, atracția unei noi realități, a unei viziuni expandate, se dovedește a fi irezistibilă.„Filmele noastre sunt despre tendința oamenilor de a deveni monștri în sine", spune Paoli.Nu e greu să-mi imaginez cum versiunea noastră modernă de realitate augmentată ar putea insufla dorințe similare în unii oameni, mai ales cu evoluția grafică și a proiecțiilor tehnologice. Chiar și acum, există persoane deja dependente de jocuri 2D.„Dacă analizăm Pokemon Go, el e construit ca să fie distractiv", spune Paoli. „Dar aceste lucruri te pot dezorienta și aici intervine Lovecraft cu întrebarea: care e lumea în care trăim?".Personajul malefic care dă startul acțiunii din film, Edward Pretorius, are o pasiune pentru BDSM și propria cameră fetișistă, plină cu accesorii, jucării și filme porno făcute în casă. Celălalt personaj se folosește de toate aceste lucruri ca să demonstreze natura perversă și abuzivă a lui Pretorius, precum și faptul că era nebun.Una dintre cele mai memorabile secvențe din film e atunci când Katherine McMichaels, stimulată sexual de Rezonator, alături de alte personaje, se schimbă într-un costum sexi de piele, probabil de la o parteneră sexuală de-a lui Pretorius. Deși scena are scopul de a excita, momentul era menit să arate că personajul feminin este modern și transgresiv pentru perioada respectivă, la fel ca cel malefic.
BDSM: distractiv pentru toți
Publicitate
„Atunci când ea se îmbracă sexi și se antrenează în materialul respectiv, ea preia rolul doctorului Pretorius", spune Paoli. De asemenea, el a adăugat că rolul personajului McMichaels este de a portretiza o eroină dură, care era egală, poate chiar superioară intelectual cu ceilalți oameni de știință din film, un sentiment vociferat anterior de Barbara Crampton într-un interviu de anul trecut cu revista de filme horror, Scream:„Aș spune că personajul Katherine din From Beyond mi-a oferit cea mai mare oportunitate de a juca o gamă largă de emoții în doar 90 de minute. Am plecat de la condiția de psiholog reprimat, la o femeie sexuală și dominantă, la o eroină! A fost o călătorie pe cinste, în care eu și Jeffrey (Combs) am inversat rolurile jucate în filmul anterior, Re-Animator."Dintre toate subiectele abordate în From Beyond, cel mai sincer este cel al modificărilor corpului. Mai devreme, am explicat cum „Rezonatorul" produce o vibrație care stimulează glanda pineală, o componentă reală din creierul uman.
Până la urmă, fără să divulg prea multe, camera fetișistă și o parte din echipamentul de bondage nu e doar pentru a excita, ci se dovedește a fi un pivot pentru finalul filmului.Chiar dacă BDSM este o activitate imorală, From Beyond este unul dintre puținele filme comerciale care prezintă atât de proeminent subiectul, cel puțin pentru perioada respectivă. Iar atracția feminină cât și masculină a personajelor din film denotă o egalitate între sexe, destul de neobișnuită pentru vremea respectivă.Citește și: Noile invenții din 2016, pe care nu o să poți să le cumperi prea curând în România
Schimbările fizice reprezintă încă un subiect bun
Publicitate
Oamenii de știință, care au creat și experimentat cu „Rezonatorul", suferă mutații la nivelul glandei pineale, în care organul crește până când efectiv iese din capul persoanei, ca un „al treilea ochi" dubios. Deși pare grotesc, personajele care trec prin asta par să se simtă bine, datorită percepției extrasenzoriale care vine odată cu mutația. Iar un personaj care este absorbit complet în dimensiunea alternativă are capacitatea de a-și schimba forma, sau cum spune McMichaels: „controlul corpului la nivel molecular".„Un alt lucru pe care am vrut să-l obținem, a fost să depășim orice barieră tehnologică de la momentul respectiv", spune Paoli.În ultimul deceniu, am văzut tot felul de oameni de știință amatori, artiști și jurnaliști care au început să experimenteze cu modificări ale corpului, menite să facă exact asta: să amplifice capacitățile senzoriale. Până acum, acești „biohackeri" nu au făcut decât să implanteze acarete de bază în ei înșiși, cum ar fi chipuri NFC (near-field communication) și magneți. În esență, ei încearcă să facă același lucru ca personajele din From Beyond, doar că la o scară mult mai mică (până acum).Probabil că From Beyond nu va fi menționat pe aceeași listă cu alte filme sci-fi care au influențat lumea tehnologică, cum ar fi: 2001: A Space Odyssey, Minority Report, The Matrix, chiar și filme contemporane cu acesta: The Fly sau They Live (ultimul tratează tot tema realității augmentate, deși a fost produs doi ani mai târziu).
Treizeci de ani mai târziu…
Citește și: Cum se dezvoltă realitatea augmentată, stil Pokemon Go, în România
Publicitate
Dar, când vine vorba de predilecția fantastică a omului de a se îmbăta cu ambiții și impulsuri tehnologice, cred că From Beyond, e în aceeași oală cu restul. Realitate augmentată, biohacking și BDSM sunt toate lucruri din realitatea modernă, iar în cazul celui din urmă, chiar comercială. Paoli pune asta pe seama materialului sursă: H.P. Lovecraft, autorul poveștii originale.„Capacitatea lui Lovecraft de a înțelege știința și descoperirile tehnologice de la vremea respectivă l-a făcut un vizionar", spune Paoli. „Multe din filmele noastre, în special cele bazate pe poveștile lui Lovecraft, nu sunt depășite datorită acestui aspect."Deci anul ăsta de Halloween, dacă vrei să vezi un film horror amuzant care e mult mai deștept decât pare, From Beyond este o alegere cel puțin decentă.
Traducere: Diana Pintilie
Citește mai multe despre filme horror:
Ăsta e cel mai tare film horror din ultimii ani
Filmele de groază din anii '80 mi-au aruncat în aer imaginația și m-au învățat să desenez
