FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Toate tipurile de oameni care strică (aproape) toate majoratele în România

Ia textul ăsta ca pe un compendiu al modurilor în care o petrecere poate să meargă prost.
majorate, petrecere de majorat

Dacă ai o relație cât de cât ok cu ai tăi, inevitabil ai ajuns să asculți povești de vitejie despre cât de mult se distrau ei în tinerețe și cât de marfă erau majoratele pe atunci. Din toate poveștile pe care le-am auzit până acum, am tras o singură concluzie: majoratele de atunci sunt super diferite față de astea de acum, și asta în principal din cauză că tipurile de oameni pe care-i întâlnești pe la chefurile astea s-au schimbat.

Publicitate

Nu sunt expert în istorie medievală, ca să pot să-ți spun cum erau oamenii pe la petrecerile la care mergea tac-tu în tinerețea lui, dar pot să-ți spun câteva dintre categoriile de oameni pe care-i găsești azi la majorate.

1. Ăia care vor mereu să-și facă poze, indiferent cu cine

oameni-de-la-majorate-in-romania-body-image-1476179041

Momentul ăla când trebuie să zâmbești ca un idiot. Fotografie de Kārlis Dambrāns, via Flickr

Veșnic în căutare de locuri cu lumină decentă, ăștia sunt probabil cel mai puțini enervanți oameni peste care vei da în astfel de situații. Tot ce vor ei e să-și facă o poză (mă rog, cel puțin zece) cu absolut fiecare dintre oamenii de la majorat. Indiferent că e vorba de sărbătorit, mă-sa, tac-su, tipu de la pază, chelner sau nava-mamă a extratereștrilor, tot ce contează e să iasă poza bine, ca să aibă și ei „material de Facebook".

De ce nu sunt enervanți pentru tine? Pentru că ține puțin: îți trântește o poză la majorat și după asta nu mai au treabă cu tine. Deși, dacă faci greșeala să îi refuzi la început probabil că o să fie cam țâfnoși cu tine tot restul serii și sunt șanse să te păteze cu cola/bere/o combinație ciudată de lapte, energizant și sos de pizza.

Am dat peste câțiva care intră în categoria asta. Nu i-am refuzat, normal. Dar am auzit și povești despre cum le place ăstora să le facă oamenilor băi de bere când nu se așteaptă.

Nota pe scara iritației: „Vaaaaaaai! Hai la o pozăăăăăă"

2. Ăia care n-au grup și încearcă să se lipească de oricare

oameni-de-la-majorate-in-romania-body-image-1476179069

Iuhuu, ce ne mai distrăm! Fotografie de dennis crowley, via Flickr

Ok, ăștia nu-s chiar enervanți, dar în funcție de cum și unde apar, pot să fie destul de creepy. Practic, ce fac ei e să încerce mereu să intre într-unul din cercurile care se formează în timpul dansului și să se comporte cât de cât natural, indiferent cât de nelalocul lor sunt.

Publicitate

Treaba asta am vazut-o executată de cele mai multe ori de băieți. Și ciudat sau nu, încearcă cel mai mult să se bage între fetele singure, pe sistemul: „Hai că poate pică ceva". Poate părea un pic cam sâcâitor la început, dar dacă ai puțin tupeu și urli la el dispare mai rapid decât locurile în căminele bune.

Mai nașpa e când tipul nu umblă după combinații și vrea doar să intre în grupul tău de prieteni. Din proprie experiență, e nașpa când nu se prinde că vrei să scapi de el și începe să urle după tine: „Bă, Adiiiiii! Bă, l-ați văzut pe Adi?". Și crede-mă că e în stare să te caute și în baie.

Nota pe scara iritației: „De ce v-ascundeți, bă, de mine?"

3. Clasicii în viață

oameni-de-la-majorate-in-romania-body-image-1476179100

Da, cu toții știm că vine și momentul ăsta. Fotografie de Clayton Parker, via Flickr

Ăștia sunt arhicunoscuți pentru că s-a făcut atât de mult mișto de ei, încât nici nu știu ce aș putea spune ca să nu te plictisesc. Ce fac ei? Băutori cu licență sau doctori în drojdeală, unicul lor scop în viață e să bea. Mult și rapid. În mintea lor apocalipsa s-a abătut asupra noastră și singura șansă de scăpare e să ne asigurăm că tot alcoolul din lume dispare. Arhanghelii ăștia luptă constant pentru salvarea noastră și ai nevoie de respect. Așa că, hai, nu mai face mișto de ei.

Luptători pentru un scop nobil, îngerii etilicului au o durată a bateriei redusă, și din cauza asta pe la ora 10-11 au nevoie de o pauză. Pentru că alcoolul deranjează stomacul tuturor, salvatorii noștri nu scapă și, din când în când, mai iese voma din ei ca apa din duș. Nu te speria, au mai trecut prin asta și se descurcă.

Publicitate

După asta, dispar. Fie că-i găsești rezemați de un stâlp, fie adormiți lângă o roată de mașină, nu cumva să îi deranjezi. Acoperă-i cu o față de masă ca să aibă un somn mai dulce.

Cel mai clar exemplu în sensul ăsta l-am văzut la majoratul unui coleg de clasă. Părea un tip foarte liniștit, dar nu știam că înăuntrul lui se zbate un mesia al sticlelor. De la opt era la masă. Nu l-am văzut să se ridice până pe la 11, când a fost cărat de soră-sa și de un prieten afară, să poată să vomite. Pe la 12 jumate era întins pe scaune și dormea dus.

Nota pe scara iritației: „Băăă, hai, bă, că vomează ăsta/asta/ăștia/astea".

4. Mihai Petre wannabes

oameni-de-la-majorate-in-romania-body-image-1476179128

Fața oricărui bărbat pus la dansat. Fotografie de Jam Smooth, via Flickr

N-ai cum să zici că a fost un majorat ok dacă nu a fost cel puțin un om care crede că știe să danseze, dar, de fapt, n-are habar. Asta e o categorie la care mă încadrez și eu, deci mi-e tare dragă.

Nu contează ce gen de muzică e, și de fapt nu contează nici dacă e muzică sau nu. Noi suntem acolo. Cu o mutră extrem de serioasă și cu mișcări din anii 70, treaba noastră e să ne simțim bine, și dacă facem asta mai și distrăm un local întreg e și mai bine.

De obicei am lângă mine un prieten și avem în mare parte aceleași mișcări. Asta pentru că mă distrează enorm modul nostru de a dansa și poate un pic și pentru că mă simt bine să știu că nu sunt singurul de acolo care dansează ca un pinguin infirm.

Nota pe scara iritației: Dansez pentru tine.

5. Ăia strângători

oameni-de-la-majorate-in-romania-body-image-1476179157

Rețeta unei petreceri reușite. Fotografie de oatsy40, via Flickr

Pe lângă distracție, oamenii ăștia vin la majorate cu scopul de a nu pleca acasă cu mâna-n fund. Își petrec seara dansând, evident, doar că dansează în locuri cheie: pe lângă mese, pe lângă bar sau pe lângă frigiderele cu băutură. Ochiul lor de vultur nu scapă niciun detaliu și oamenii ăștia știu exact când trebuie să meargă tipul de la bar la baie, când și ce masă rămâne goală și pentru cât timp și cine are cheile de la frigider.

Publicitate

Nici n-o să observi, dar până la finalul majoratului fiecare își face rost de cel puțin cinci sticle de bere și încă vreo două de Jager. Par așa de talentați la ciordit că ar fi capabili să o fure și pe prietenă-ta de sub tine.

Am un coleg care știa că o să meargă acasă cu niște prieteni, că avea de gând să continue cheful acolo. Ca să nu-și mai dea banii pe băutură, tipul s-a gândit să se servească din frigiderul de la majorat. Își căra sticlă după sticlă afară, doar că la un moment dat patroana restaurantului l-a văzut și i-a zis că fie le plătește fie le pune înapoi în frigider.

Nota pe scara iritației: „Dai și tu una mică?".

6. Ăia porniți pe scandal

dKJyOhxvZwBfq

Cu siguranță cei mai enervanți de pe lista asta, pentru că, deși e amuzant să-ți amintești cum și-au împărțit niște ratați pumni la un majorat, e nașpa pe moment pentru că-ți distruge toată bună-dispoziția. De cele mai multe ori se vede încă de la început că oamenii nu-s chiar la distracție și, dacă ești băiat deștept, știi cum să-i eviți.

E nasol să ai niște fraieri care să se ia de tine, și cu toate că am un metru 69, îmi vine să le sparg sticle de cap. Dar hei, de-asta localurile ca lumea te întreabă atunci când faci rezervare dacă nu ai vrea să ai pe cineva la pază. Deci dacă ai de-ăștia la majoratul tău, dă-i afară și, vorba unui mare clasic, „mai taie din ei, dă-i dracu".

Îmi aduc aminte de un majorat în ceva sat de prin Cluj și, la un moment dat, niște jnapani dădeau roată pe lângă prietena cuiva. Apare tipul în peisaj, oamenii se înjură, împing etc. și începe și bătaia propriu-zisă. Reușește cumva băiatu' ăsta să împartă pumni în stânga și-n dreapta și, la un moment dat, îi vin întăririle. Cocalar, gelat, guler ridicat, venit să culeagă și el laurii de la finalul bătăii. Îi zice tipului: „De aici preiau eu", apucă doar să își întoarcă puțin capul și atât. Un pumn și cocalarus maximus ia somn. Situație tipică de majorat stricat de șmecheri.

Nota pe scara iritației: neandertal.

Normal, mai există o grămadă de alte categorii, dar de astea m-am lovit de cele mai multe ori și în astea sunt expert. Overall, încearcă să te distrezi și nu urmări să faci parte din nicio categorie (în special nu din ultima).

Comportă-te cum vrei tu, atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni și o să rămâi cu siguranță cu niște amintiri mișto.

Citește și alte chestii despre petreceri:
Ghidul VICE pentru cum va fi petrecerea tristă de Crăciun de la birou
Tipul ăsta pune muzică de petrecere la înmormântări
O petrecere nu se cheamă petrecere până nu pocnești un pește