Slow Cooker-ul nu este un concept nou, însă abia în ultimii ani a câștigat ceva popularitate printre europeni. Sunt produse de Crock Pot și-au intrat pe piața americană prin anii '70. Au nimerit la fix, pentru că tot pe atunci au început femeile să lucreze afară din casă. Acum, găsești minunățiile astea prin orice bucătărie din State. Un studiu realizat de NPD a estimat că undeva la 81% din familii dețin un slow cooker.

În cazul în care nu ești familiarizat cu această oală minune, o să-ți explic tot ce trebuie să știi despre ea. După cum sugerează numele, slow cooker-ul gătește mâncarea la o temperatură foarte mică și într-un timp destul de lung. În funcție de ingredientele pe care le îndeși în oală, poți opta pentru două poziții de temperatură: high și low, iar timpul de gătire variază de la trei-patru ore, până la zece.

Eu am ajuns să-mi iau slow cooker pentru că m-am mutat într-un apartament care nu avea cuptor. Nu știu ce am crezut că rezolv cu chestia asta. Bucătăria sigur nu am revoluționat-o. Ideea e că slow cooker-ul e mai ieftin decât un cuptor electric și-am văzut atâtea rețete promovate pentru el, încât m-am lăsat dusă de val.

Am aproape un an de când dețin oala asta puturoasă. Cred c-am făcut, să zic, vreo 20 de chestii în ea. Și prin chestii vreau să spun tocană, pentru că orice pui acolo devine tocană. Sau ciorbă.

Nu sunt vreo expertă în bucătărie, dar nici nu mi-e rușine să servesc pe cineva cu mâncăruri făcute de mine. Probabil că dacă descopeream oala asta acum vreo cinci ani, nu învățam nimic și rămâneam la același nivel de incompetență. Adică știam să fac doar cartofi prăjiți cu ochiuri.

Inițial, oala asta a fost gândită pentru oameni ocupați care vor o mâncare gătită și caldă când ajung acasă. Efortul este infim: îți pui toate ingredientele-n oală, apeși un buton magic, iar când te întorci acasă, ai ce mânca. Nu mai ești condiționat de dresături, călit și legume care se gătesc la timpuri diferite. Bine, asta nu înseamnă că strică să-ți caramelizezi puțin ceapa înainte, dar de ce ai face-o, când totul poate fi atât de simplu? Practic, nu prea ai cum să scoți mâncarea fleșcăită, arsă sau lipită de fund. Dezavantajul e că nici nu poți obține chestii crocante sau măcar într-o culoare arămie.

Sigur, dacă te obișnuiești să mănânci preparate semi fierte și apoase, probabil că poți trăi cu un slow cooker fără măcar să știi să gătești. În fond, trebuie doar să-ți cureți legumele și carnea, după care să le speli. Bagi niște condimente cu bun simț și aia e.

Lucrul ăsta e cumva evident. Numai un masochist ar pune la cale o rețetă de minimum trei ore, atunci când îi chiorăie stomacul. Problema e că nu te poți baza mereu nici pe alea trei-patru ore care îți garantează că o să mănânci la oră fixă.

Mi-am dedicat o zi ca să îți arăt cum decurge procesul. Scenariul este ăsta: la ora 12, prietenul meu are pauza de masă, deci am ales ceva pe bază de pui, pentru că se gătește mai repede. Bine, prin repede mă refer la trei-patru ore, că un timp mai scurt de atât nu ai cum să scoți. Asta înseamnă că la ora opt, cel târziu, mâncarea trebuie să fie în slow cooker.

Pe la 7:30 m-am apucat de treabă, pentru că jumătate de oră este suficient să condimentez carnea și să pregătesc legumele. Adică, ce am găsit prin casă: niște pulpe, ceva piept, cartofi, dovlecei, ardei, ceapă, usturoi. Normal că n-am călit nimic în prealabil, că de-aia am slow cooker, nu?!

Mai departe, am trântit toate legumele în vas și carnea am așezat-o peste ele, cu ceva bulion peste. Ăsta a fost tot efortul. Ah, apă nu trebuie, că o să-ți lase ingredientele din plin. Mă rog, mai trebuie pus un capac acolo și pornită oala pe temperatura high. Dacă lași pe low, mâncarea o să fie gata spre seară, iar tu s-ar putea să leșini prin casă de foame.

La ora 12, a venit prietenul meu să mănânce tocană la slow cooker. Rezultatul final a fost ăsta:

Ok, glumesc. Asta e o omletă improvizată ad-hoc, pentru c-a fost nevoie.

Faza e că la ora 12 slow cooker-ul nu terminase de bolborosit. Trecuseră cele patru ore regulamentare, numai că încă se găseau chestii crude pe acolo. Așa că am făcut omletă. Ba chiar m-am chinuit să o fac mai de doamne-ajută, cu bacon și parmezan.

Prietenul meu n-a fost prea încântat, îți dai seama. Visa la tocană. Poți să-l condamni? Practic, a ajuns să mănânce un mic dejun la ora amiezii, pentru că slow cooker-ul ne-a sabotat.

Dacă ai văzut la un moment dat rețete făcute la slow cooker, probabil că ai așteptări foarte mari. Îți zic de pe acum că nu se prea leagă fotografiile de pe net cu ce-o să-ți iasă ție. În primul rând, n-ai cum să scoți ceva rumenit. De fapt, adevărul e că-i imposibil să faci o chestie care să nu ajungă să mustească într-o băltoacă de suc propriu. Oricât ai încerca, o să primești tocană lungită. Dacă încerci prea mult, primești ciorbă.

Uite și rezultatul final, după cinci ore:

Nu e ceva de competiție, dar măcar îți cade bine că mănânci. Mă rog, primele trei dăți, că apoi te saturi și te trezești că-ți faci timp ca să gătești prin metodele tradiționale.

Slow cooker-ul nu-ți permite să fentezi timpul de gătire, așa, doar pentru că îți e foame. Fiecare oră contează și ideal ar fi să nu te apuci să tot deschizi capacul ăla ca să bagi furculița-n cartofi. Nu de alta, dar lași căldura să iasă din vas și se prelungește timpul de gătire.

Eu n-am apucat să văd cum slow coocker-ul fentează moartea, dar prietenul meu a avut nenorocul să se convingă în cel mai groaznic mod posibil.

Pentru că nu eram acasă și în lipsă de altceva, prietenul meu s-a gândit să pună slow cooker-ul la treabă. Așa că s-a apucat de cea mai banală rețetă la care te poți gândi. Piept de pui, fasole pitică, linte multă și ceva zarzavat. Plus apă și condimente. În mod normal, chestia asta era gata în vreo patru-cinci ore. El și-a cam pierdut răbdarea și a întrerupt procesul după vreo trei ore. Fasolea și lintea au rămas nefăcute. De fapt, erau crocante, dar de foame au intrat și așa.

Nu că ar fi asta o surpriză, dar peste câteva ore a resimțit lintea aia crudă. I s-a făcut rău. Atât de rău, încât buda care era la vreo doi metri de el a fost cel mai îndepărtat lucru din viața lui. S-a împletecit agresiv spre baie și a reușit să elimine lintea satanică din stomac. Bineînțeles, a picurat din rateul ăla marocan și pe lângă budă.

O bună parte din boabele scăpate pe lângă au ajuns în canalizare. Stai, că asta nu e tot!

La vreo săptămână după incident, prietenul meu a văzut că iese ceva din canalizare. A crezut că e o scamă sau ceva și a tras de ea, s-o arunce.

Dar, uite!, nu era scamă. Era ceva ce seamănă cu un experiment eșuat pentru biologia din ciclul primar. Nenorocita aia de linte (sau fasole) a fost atât de nefăcută, încât a prins, efectiv, viață. În canalizare. Serios, gândește-te puțin la povestea asta:

Linte cumpărată, pusă în slow coocker, gătită aproximativ, mâncată, vomitată, măturată și aruncată în canalizare. Și, totuși, vie. Slow cooker-ul meu a ajutat un bob să fenteze moartea de patru ori.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre gătit:
Am fost la castrat de porci și m-am îndopat cu fudulii
Povestea bucătăresei care face mâncare românească într-o școală pentru adulți din Danemarca
Interviu cu bucătarul care găteşte cu spermă