FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Prin ce probleme trec traficantele de droguri, față de colegii lor de sex masculin

Am vorbit cu ele despre chimie, maternitate, sexism și cei mai nasoi clienți pe care i-au avut.

Am stat de vorbă cu câteva femei care vând droguri despre sexismul din industrie și despre cât de multe știu despre diverse substanțe chimice față de colegii lor de sex masculin.

Nu există un tipar clar al dealeriței de droguri. Acum vreo șase ani, când m-am mutat prima oară la new York și înainte să devin plictisitoare, cumpăram substanțe ilegale de la un tip într-o Honda neagră în Tompkins Square Park. Uneori, îl însoțea și iubita lui, o tipă frumoasă, cu o atitudine indiferentă, care stătea mereu pe scaunul din dreapta. După venirea toamnei, tipa a început să răspundă la numărul lui și să vină singură. Până în primăvară, deja se descurcase minunat și schimbase Honda iubitului cu un Porsche, tot negru. Am fost mândră de ea.

Publicitate

Dealerițele sunt rare. Mi-am amintit de propria mea experiență cu dealerița mea de acum câțiva ani și am început să mă întreb cum fac fetele față în această industrie și dacă știu, de fapt, mai multe decât băieții despre substanțele chimice pe care le vând.

Nicole e o dealeriță de iarbă din Ohio, care i-a pasat majoritatea responsabilităților logodnicului ei, acum că ea are copii. Misuzu e o fostă dealeriță de droguri psihedelice care poate să-ți explice foarte frumos de ce MDMA-ul pe care-l iei e, de fapt, metamfetamină. Rachael vinde pastile și are școala vieții – a văzut toate lucrurile nasoale care li se pot întâmpla femeilor care gestionează droguri în preajma bărbaților. Am vorbit cu ele despre chimie, despre maternitate și despre cei mai nasoi clienți pe care i-au avut.

BROADLY: Salut. Pentru început, spune-mi câteva vorbe despre tine.
Nicole: Am 22 de ani, locuiesc în Ohio cu logodnicul mei și cei doi copii ai noștri și vând canabis.

Cum e viața ta?
De obicei vând doar iarbă, uneori și acid. Le vând prietenilor apropiați sau prietenilor prietenilor. E un job destul de provocator. Am destui clienți care sunt fumători cronici și comandă zeci de grame pe săptămână. Dar totuși nu iau niciodată mult deodată, preferă să mă sune să ne întâlnim de multe ori.

Cum ai intrat în industrie?
Prin fratele meu vitreg, mai mergeam cu el când cumpăra sau vindea marfa. Aveam 13 ani pe atunci. Dar dacă nu m-ar fi introdus el în lumea asta, sigur mi-aș fi făcut relații cu dealerii de la școală.

Publicitate

Citește și: Interviu cu dealerul meu de coca

Ca femeie, ți se pare că ești tratată diferit față de bărbații care vând?
Sunt sigură că experiența mea e diferită de cea a unui bărbat. În liceu, mulți furnizori de la care luam încercau să-mi tragă țeapă. Dar rămâneam fermă pe poziții pentru că știam prețurile. MI-am și făcut o reputație de nebună care nu se lasă și nu face compromisuri. În același timp, au fost și tipi care îmi vindeau mai ieftin, cu speranța că vor avea și ei ceva de câștigat de la mine. Dar nu s-a întâmplat niciodată.

Acum că sunt logodită, logodnicul nu mă mai lasă să mă ocup de afaceri. Cineva trebuie să stea cu copiii și nici nu vreau să fiu genul ăla de mamă care face tranzacțiile în fața lor. Așa că mi-a preluat el sarcinile. Dar nu vindem mult, mai mult vindem cât să putem fuma noi gratis.

Au fost clienți care s-au dat la tine?
Niciodată. S-au mai dat la mine furnizorii sau prietenii lor.


BROADLY: Spune-mi câte ceva despre tine. Cum ai început să vinzi droguri?
Misuzu: Am început la 19 ani, când lucram la mai multe jouri și mă simțeam copleșită. Aveam salariul minim pe economie și abia îmi permiteam să iau mâncare pentru hamster, darmite să îmi mai permit ceva și pentru mine. Mă săturasem să văd cum șefii se îmbogățesc pe spinarea mea și a colegilor mei și noi sufeream.

Cum a început totul?
Acum nu mai vând, dar înainte am vândut LSD, DMT, ciuperci, MDMA și mescalină. Vindeam des prin cluburi și pe la festivaluri. De multe ori mergeam cu o prietenă sau două care să-mi țină marfa, ca să nu intru cu toată la mine. De multe ori, fetele se simțeau mai confortabil să cumpere de la mine decât de la tot felul de tipi dubioși.

Publicitate

Citește și: Viața mea ca dealer de Ecstasy în cluburile anilor '90

Cum erau clienții de sex masculin?
Destul de enervanți. Se dădeau la mine în speranța că le fac reducere sau că le dau gratis. Ceea ce e ridicol, pentru că evident că am mult mai mulți bani decât ei și n-am niciun motiv să fiu disperată și să accept ofertele lor. Nu m-au interesat niciodată tipii, mi se păreau plictisitori. Am fost mai concentrată pe viața personală.

Care crezi că e cea mai mare preconcepție pe care o au oamenii față de substanțele chimice?
Mulți oameni sunt dezinformați cu privire la substanțele chimice. La un moment dat am avut probleme când vindeam MD pentru că clienții mei se obișnuiseră atât de mult să ia metamfetamine de la dealeri care le spuneau că e MD încât nu mai credeau că marfa mea e bună.

O altă problemă e că oamenii nu înțeleg că serotonina se regenerează destul de lent și iau pastile de Md de cinci ori într-o săptămână, cu efecte adverse, pentru că nu realizează că trebuie să ia suplimente și să se odihnească, ca să-și revină. O altă problemă sunt anti-depresivele, care dereglează adesea neurotransmițătorii și scad eficiența substanțelor psihedelice. Unii oameni care sunt pe anti-depresive se plâng că drogurile sunt proaste, fără să aibă idee că receptorii lor sunt blocați de la medicamente.

Mulți oameni nu înțeleg nici efectul acidului adevărat, pentru că circulă mult 25i-NBOMe, care e de zece ori mai ieftin de produs decât acidul adevărat. Aproape toate decesele cauzate de acid sunt, de fapt, cauzate de 25i, care are efecte mult mai nocive asupra sistemului circulator și e mult mai toxic. Ca să ai o experiență cu adevărat mișto, e foarte important să folosești kituri de testare a purității drogurilor și să iei doza potrivită în contextul potrivit.

Publicitate

BROADLY: Spune-mi ce vrei despre tine.
Rachael: Am 19 ani și locuiesc în Minnesota. De obicei vând bnzodiazepine și opiacee. Singurul drog cu care n-am avut de-a face e heroina.

Cum ai intrat în vânzări?
Am intrat pentur că știu niște surse foarte ieftine.

Ce vinzi?
În principal Xanax, pentru că e cel mai ieftin, și Adderall, pe care le iau pe rețeta prietenului meu. Unori mai vând și Klonopin și Oxy.

Citește și: Am petrecut o zi cu un dealer de speed

Crezi că femeilor le e mai greu să vândă droguri decât bărbaților?
Nu cred că femeilor le e mai greu să vândă, deși am observat că majoritatea dealerilor sunt bărbați. Dacă oamenii vor droguri, nu-i interesează ce sex ai.

Au fost clienți dubioși sau care s-au dat la tine?
Nu prea am clienți dubioși. Toți se poartă frumos pentru că vor să le dau drogurile. Dar da, am întâlnit și nesimțiți, e inevitabil când duci o astfel de viață.

Ce sfat i-ai da unei femei interesate să se apuce de treaba asta?
Dacă ești femeie și vrei să începi să vinzi, asigură-te că ai o bază de clienți înainte să cumperi o grămadă de droguri. Și gândește-te dacă te simți confortabil să te sune oameni în toiul nopții și să vină cu mașina acasă la tine sau să te duci tu la ei. În plus, trebuie să-ți păzești mereu spatele și să n-ai niciodată încredere totală în clienții tăi, pentru că uneori oamenii sunt disperați și ar face orice ca să-și ia doza.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dealeri pe VICE:
Cum e să fii cuplată cu un dealer de iarbă
Un dealer nigerian de droguri mi-a spus că România e MAFIA
Cel mai mare (fost) dealer de heroină din lume