​Am fost la academia unde Al Qaeda pregătește copiii să lupte împotriva Statului Islamic

Academia Religioasă a Puilor de Leu antrenează băieți foarte tineri care vor fi următoarea generație al Qaeda și îi pregătește pentru jihad.

|
03 decembrie 2015, 9:11am

În luna august a acestui an, realizatorul de filme din echipa VICE News Medyan Dairieh a obținut acces exclusiv la ramura siriană a grupării al Qaeda, al Nusra, o grupare jihadistă care luptă împotriva forțelor președintelui Bashar al Assad și a Statului Islamic.

Dairieh a petrecut mai mult de o lună alături de al Nusra și le-a explorat teritoriul în expansiune, s-a întâlnit cu membrii cu cel mai înalt rang din organizație, care și-au dezvăluit identitatea pe ecran pentru prima dată și au discutat despre doctrina lor militară.

Al Nusra, care i-a jurat loialitate al Qaedei acum doi ani și acum e una dintre cele mai puternice forțe care luptă împotriva Statului Islamic în Siria, a capturat mai multe orașe strategice din nord-vestul provinciei Idlib. Al Nusra furnizează populației locale apă, electricitate și mâncare. În același timp, conduce o școală în Aleppo, Academia Religioasă a Puilor de Leu, unde antrenează băieți foarte tineri care vor fi următoarea generație al Qaeda și îi pregătește pentru jihad.

Nu toți copiii din Academia Religioasă a Puilor de Leu vin din familii afiliate cu al Qaeda, dar majoritatea provin din astfel de familii. Învățați de mici că dacă își vor da viața pentru jihad vor deveni martiri, aceștia se alătură bucuroși zecilor de mii de copii-soldați care sunt folosiți și abuzați în conflictele din toată lumea.

Abu Anas (stânga), un elev care tocmai a sosit din Uzbekistan, încă învață limba arabă. I-a povestit echipei VICE că îi e dor de rudele din țara lui natală, dar nu îi e dor de Uzbekistan pentru că „ei nu sunt de acord cu jihadul și ne numesc teroriști. Se tem de noi. Nu vor jihad. Nu vor legile lui Allah." Când am vorbit cu el mai târziu, ne-a dezvăluit că tatăl lui a murit ca martir, dar nu ne-a spus unde.

Copiii cântă cântece cu versuri de genul: „O, mamă, nu fi tristă; am ales jihadul/ Șterge-ți lacrimile, vreau doar să înving evreii."

Al Nusra controlează în prezent teritorii din Aleppo și Idlib. Gruparea luptă pe trei fronturi: împotriva regimului sirian, a forțelor kurde și a Statului Islamic.

„Tinerii vor înființa un califat, vor urma tradițiile profetului și vor transmite mesajul jihadului, mi-a zis profesorul copiilor", Abu Baser.

Deși cresc în mijlocul războiului, băieții încă se bucură de multe dintre activitățile copilăriei. Fac sportu. Merg în excursii cu școala în parcuri de distracție abandonate unde se împing unii pe alții în mașinuțe, pentru că nu există electricitate. Înoată în bazine, fac scufundări, se agață de inele din cauciuc.

Mulți dintre copii au asistat la evenimente îngrozitoare. Un băiat din Idlib mi-a zis: „Am văzut cum Nusayrii (alawiții) au ucis toți bărbații, femeile și copiii."

„Sunt mulți care nu au cunoștințe religioase. Eu sunt dispus să îi învăț, dar dacă nu mă vor asculta, atunci voi folosi sabia", a continuat el.

Abu Khatab al Maqdisi, membrul al Nusra care ne-a fost ghid, vorbea despre elevi cu mândrie. „Cu voia lui Dumnezeu, acești pui de leu vor conduce națiunea și vor alunga opresorii. Să sperăm că vor fi o generație puternică...Cei care se ocupă de educație le oferă tot ce e mai bun și lucrează cu resursele disponibile ca să crească generația asta care va conduce jihadul în viitor", a zis el.

În timp ce conducea spre prima linie, la baza aeriană Abu al Duhur din Idlib, al Maqdisi a zis că Academia Religioasă a Puilor de Leu e un motiv de speranță. Ne-a zis că îi crește inima „când vede copii ca aceștia, care cresc cu frica de Dumnezeu...crescuți corect, care în viitorul apropiat vor ajunge la o vârstă la care vor merge în tabere de antrenament și vor învăța să folosească arme. Vor fi următoarea generație care vor prelua misiunea jihadului și vor cinduce națiunea...jihad în Siria și în afara Siriei, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mi-aș dori să fiu copil din nou și să fiu alături de ei."

Am revenit la școală și am stat de vorbă cu Abu Ashak (nu e cel din poză), un tânăr elev care părea să aibă zece ani. Ne-a spus că tatăl și fratele lui au luptat pentru al Nusra în Qalamoun, unde au fost asediați de Statul Islamic și armata libaneză. Băiatul a zis că nu i-a văzut și n-a vorbit cu ei de doi ani.

„Tata îmi amintește de Osama bin Laden, care a terorizat americanii și a luptat împotriva lor. Într-o zi, tata va fi ca el", a continuat el. „Iar eu vreau să fiu ca fiul lui Osama. El îi învață pe oameni și a analizat Coranul de la o vârstă fragedă, așa că a devenit șeic. De asta e important să mă gândesc de acum la viitorul meu."

Abu Ashak a zis că academia e vitală pentru el, pentru că îl ajută „să mă pregătesc pentru Ziua Judecății, dar e important să merg la școală și pentru a-mi asigura viitorul."

Între timp, fratele mai mic al lui Abu Ashak, Abu Omayer (dreapta), care părea să aibă vârsta unui preșcolar, a zis că părinții l-au trimis la academie. „Vreau să devin un inghamasi (luptător sinucigaș) pentru Allah", ne-a zis cu un zâmbet timid.

Sheikh Abdu Salam, un lider al Nusra care n-a mai apărut niciodată pe cameră, ne-a oferit un interviu exclusiv. „Diferența dintre prima generație al Qaeda și cea de a doua e că prima a fost nevoită să opereze în secret în zone controlate de tirani, precum Siria și alte țări. Cea actuală luptă direct, sub formă de grupare ", a zis el.

„Noua generație, lăudat fie Domnul, a văzut fața reală a al Qaedei. Dumnezeu le-a oferit o viață mai ușoară. Această nouă generație a al Qaedei e mai conștientă că Dumnezeu îi oferă ocazia să obțină victoria împotriva regimului și înființarea propriului stat islamic. "

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre mișcările jihadiste pe VICE:
În culisele luptei: Am petrecut o lună cu al Nusra-al Qaeda în Siria
Am vorbit despre „Game of Thrones" cu cei mai temuți militanți islamiști din Siria
Am stat de vorbă cu un membru al celui mai temut grup jihadist din Siria

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE