Am întrebat-o pe Clotilde Armand de ce e atât de greu să strângi semnături ca să candidezi la alegeri

În urmă cu o lună, Uniunea Salvați România a demarat campania de strângere a celor două sute de mii de semnături necesare pentru a candida la alegerile parlamentare din decembrie. Deși partidul condus de Nicușor Dan și-a propus inițial să adune toate semnăturile până pe 15 octombrie, momentan doar 160 de mii de cetățeni și-au exprimat acordul scris pentru candidatura USR. Așa că liderii partidului au prelungit termenul limită cu încă zece zile, perioadă pe care ar fi vrut s-o folosească pentru verificarea semnăturilor.

La prima vedere, e surprinzător că un partid destul de popular în București, clasat pe locul al doilea la alegerile locale din iunie, nu a reușit încă să adune semnăturile de care are nevoie ca să candideze la alegeri. Întrebarea firească e: „De ce?", mai ales în condițiile în care nu e vorba de un vot, ci doar de un acord scris al cetățeanului, pentru ca partidul să se înscrie în competiția electorală. Practic, semnezi doar ca să ai mai multe opțiuni pe buletinul de vot.

Ca să înțeleg de ce e complicat să strângi două sute de mii de semnături în România și de ce fel de probleme te lovești în tot procesul ăsta, am vorbit cu Clotilde Armand, vicepreședintele USR.

VICE: Sunt multe sau puține două sute de mii de semnături?
Clotilde Armand: Acest prag mi se pare un exces de zel, un obstacol. Este normal să existe o dovadă legitimă că populația este receptivă la un anumit candidat, pentru că altfel ar putea să se înscrie oricine în cursa electorală. Însă acest instrument nu trebuie să fie unul care să descurajeze partidele noi.

În mod normal, un partid n-ar trebui să aibă nevoie de o susținere așa masivă pentru a reuși. Dar, în ultimii 26 de ani, partidele prezente la alegeri au fost cele ale oamenilor din sistem, nu unele create de la zero, de persoane din afara lui. Nu este în regulă să folosești acest prag ca pe o măsură de constrângere.

Câte semnături crezi că ar trebui să aibă un partid, ca să poată candida?
Sunt câteva posibilități. Spre exemplu, un prag rezonabil și accesibil ar fi 1% din numărul de cetățeni care au votat la alegerile precedente. N-am avut încă timp să construim o propunere precisă, dar e clar că trebuie găsit un compromis, pentru că sistemul actual e nerealist. Dacă e greu pentru USR, care a fost votat de aproximativ 30 la sută dintre bucureșteni, pentru alte partide mici e imposibil să strângă atâtea semnături.

Spune-mi ce probleme au avut voluntarii care au adunat semnături pentru USR în perioada asta?
Principala problemă e că oamenii din România nu sunt obișnuiți cu acest proces. Biroul Electoral Central nu le-a explicat cetățenilor acest demers absolut democratic: de ce se strâng semnăturile, ce se-ntâmplă cu ele sau că pot să semneze pentru mai multe partide. În plus, mai e ceva: legea prevede ca semnătura să fie însoțită de CNP, iar multe persoane sunt speriate de lucrul acesta.

În general, de ce refuză oamenii să semneze?
Răspunsul tipic este „Nu cunosc prea multe lucruri despre acest partid, deci nu pot să-l susțin". Noi le explicăm că semnează pentru participarea partidului la alegeri, că semnătura asta nu este un vot. Chiar le-am zis celor pe care i-am întâlnit în această perioadă că eu semnez pentru toate partidele, pentru că în felul ăsta sprijin democrația.

Și oamenii au înțeles asta?
Au înțeles, dar știi cum e? Eu îi informez pe oameni și, în același timp, le cer semnătura. Tocmai de asta, îi rog să citească pe internet, să se gândească bine, iar data viitoare când se întâlnesc cu voluntarii USR, să semneze. Normal, dacă sunt convinși că e o decizie bună.

Hai să vorbim și despre asta: care au fost cele mai neplăcute reacții ale oamenilor din stradă?
Ca persoană care nu a copilărit în România, m-a marcat faptul că am simțit, pentru prima dată de când sunt aici, o fractură între cetățenii din țară. Înțeleg foarte bine oamenii care au reticențe să semneze, însă o mică parte din populație a fost extrem de ostilă. Am auzit reacții, față de mine, precum „Du-te acasă!", ceea ce m-a surprins neplăcut, pentru că românii nu sunt xenofobi.

Dar există oameni, mulți trecuți de 50 de ani, care consideră că noi, USR-ul, suntem un pericol pentru niște avantaje pe care le-au obținut cu puterea actuală. De parcă am vrea să le furăm ceva.

Lucrurile astea s-au întâmplat în București sau în țară?
Mai mult în București. În țară, în schimb, oamenii sunt mult mai puțin siguri pe ei, în general. Sunt mai temători și consideră că au multe de pierdut dacă semnează pentru participarea partidelor mici la alegeri. Asta se întâmplă mai ales în orașele în care totul e politizat. Pe undeva, mulți oameni încă au în ei o lipsă de libertate și sunt prizonieri ai sistemului.

În acest moment, USR-ul e foarte slab reprezentat în județele mici ale țării, lucru care se vede și din numărul de semnături. De ce?
La ora actuală, suntem un partid urban. În județele cu capitale mai mici, spre exemplu Sălaj sau Vaslui, este mult mai dificil să câștigi simpatizanți, și nu din cauza obtuzității oamenilor. Cum spuneam, destui cetățeni depind de sistemul actual și ar avea multe lucruri de pierdut dacă s-ar schimba. Tocmai de asta, când cineva dintr-un oraș mic se implică în USR și face asta într-un mod deschis, e un act de curaj. Nu-i ușor să te expui .

În ce județe a fost complicat să strângeți semnături și de ce?
În Bistrița-Năsăud, unde am strâns în jur de 1 500 de semnături, este foarte dificil să pătrunzi, pentru că sistemul e foarte puternic. Acolo, PNL-ul e legat de PSD, adică încă mai există USL-ul, așa că n-ai niciun fel de opoziție. În Botoșani, spre exemplu, am strâns doar 350 de semnături, pentru că încă n-avem filiala înființată. Unde n-am avut destui oameni puternici pentru a crea filiale, nu prea am strâns semnături. Pe de altă parte, am adunat multe de la oameni din Cluj (în jur de 14 mii), Brașov, Timiș sau Sibiu.

În Moldova, cu excepția județelor Iași și Neamț, ați strâns puține semnături.
E normal. Oamenii care sunt implicați în strângerea de semnături pentru USR fac parte din clasa medie, au deja niște venituri asigurate, ceva bani și un pic de timp pentru a se gândi la comunitatea lor. Strângerea de semnături în sine ocupă foarte mult timp. Iar dacă supraviețuiești greu sau ai două joburi, de exemplu, n-ai timp nici să te gândești la așa ceva.

Deci, unde nu există o clasă medie și oamenii sunt foarte săraci, e complicat să îți faci loc. Și știm că zona Moldovei e mai defavorizată decât restul țării, din punctul ăsta de vedere.

Care a fost cel mai întâlnit motiv pe care l-au invocat oamenii din provincie, ca să nu semneze pentru candidatura USR?
Mulți au folosit scuza jobului lor: „Știți, eu sunt bugetar, n-am voie!". Evident că au voie, orice cetățean din țara aceasta are dreptul să meargă la vot și să permită unui partid să candideze la alegeri. Numai că mulți nu îndrăznesc s-o facă și se scuză cu acest pretext. Ei nu zic „Nu vreau!" sau „Nu mă interesează!", pentru că, de fapt, vor și sunt interesați de o schimbare. E doar un fel al lor de a spune „Nu pot!", lucru pe care-l înțeleg.

Ați reușit să adunați cele șapte mii de semnături necesare pentru a candida în circumscripțiile din străinătate. A fost mai ușor decât în țară?
A fost la fel de greu. Chiar și pentru partidele din sistem e complicat, tocmai de asta ele depun toate semnăturile odată cu cele strânse în țară, ca să nu fie nevoite să adune special pentru diaspora. Uite, de exemplu, luni am fost la cortul USR din fața primăriei de la Chișinău și-am găsit o echipă de români din țară. Oameni devotați care și-au lăsat joburile, familiile și confortul de acasă pentru a strânge semnături pentru diaspora. S-au dus pentru trei zile, dar au stat opt, pentru că a fost mai greu decât se așteptau.

Știi cum e să strângi semnături la Chișinău? Stăteam pe bulevardul principal, vorbeam cu oamenii în stradă și îi întrebam dacă sunt cetățeni români sau nu. Dacă erau, le explicam despre ce e vorba, iar mulți habar n-aveau cine suntem. O bună parte dintre cei care acceptau să semneze n-aveau la ei buletinul și ne lăsau numerele lor de telefon. Seara, toată echipa suna oamenii. Ca ordin de mărime, din trei persoane care semnau în timpul zilei, în stradă, doar la una reușeam să facem rost de datele complete. Chiar și așa, am strâns în jur de șase-șapte sute de semnături, cele care erau necesare pentru a candida în diaspora.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre politica din România:
Toate situațiile în care Dacian Cioloș poate rămâne premier, în ciuda lui Dragnea sau Iohannis
Cum m-am transformat peste noapte din băsist în sclavul PSD-ului
Tot ce trebuie să știi despre trimiterea în judecată a lui Ponta