Bun, pornesc de la o axiomă. Sistemul medical din România e la pământ. Spitalele românești sunt de-a dreptul împuțite. Din scandalul diluanților a reieșit că în unele produse concentrația substanțelor active era atât de mică, că ai fi zis că au fost preparate după vreun procedeu homeopatic. Și mai rău, prin folosirea unor dezinfectanți diluați necorespunzător, e posibil ca bacteriile să fi devenit și mai rezistente.

Pe deasupra, din cauza abuzului de antibiotice, omenirea pierde, încet-încet, dar inevitabil, bătalia cu bacteriile. România ocupă locul trei în Europa la consumul de antibiotice. Astfel bacteriile dezvoltă rezistență, iar superbacteriile mutante ale viitorului vor omorî mai mulți oameni decât cancerul. În era post-antibiotice, medicina modernă ar putea fi dusă înapoi în Evul Mediu.

M-am gândit mult, în ultima vreme, la cum e să lucrezi într-un sistem corupt, în care nu ești sigur că ceea ce scrie pe eticheta produsului e ceea ce e el de fapt. La ce riscuri întâmpini, zi de zi. În toată tevatura creată în urma scandalului, e ușor să treci cu vederea că medicii se îmbolnăvesc și ei.

Și poate chiar mai jos în lanțul trofic sunt studenții la medicină, trimiși de multe ori la înaintare fără echipament corespunzător. Am stat de vorbă cu șapte dintre ei, despre dezinfectanți prost diluați, infecții nosocomiale, mâncatul antibioticelor ca pe bomboane și despre apariția superbacteriilor care duc medicina înapoi în Evul Mediu.

I-am întrebat ce fac, pentru a nu ieși din spital cu picioarele înainte.

Studenții de la medicină sunt îngrijorați că trebuie să lucreze cu dezinfectanți diluați de până la 2 500 de ori, dar nu prea au ce să facă

George, anul V, București: Dacă sunt îngrijorat? Poate. Dar nu m-am mai gândit prea mult la asta. Probabil am ajuns să mă obişnuiesc. Oricum, eu sunt student. Nu sunt chirurg, nici nu vreau să mă fac. Cred că noi suntem prim responsabili de sănătatea noastră.

Costin, anul III, București: Toţi dezinfectanţii din România sunt importaţi din afară, diluaţi şi reambalaţi. De asemenea, în spitalele din România sunt înlocuiţi mult mai rar decât ar trebui. Curăţarea cu apă şi săpun îndepărtează majoritatea germenilor, dar la noi şi asta e deficitară. Sunt multe probleme legate de curăţenia în spitale. Aş aprecia, în primul rând, prezenţa săpunului în băi şi o curăţare cu apă şi săpun ca lumea.

Ana, anul III, București: Normal că sunt super îngrijorată, dar nu stau să mă gândesc la asta când intru pe secţie. Nu mă gândesc că doamnele care spală pe jos sau curăță suprafeţele sau instrumentarul fac chestia asta parţial în zadar. Dar, până la urmă, aşa e. Noi ca noi, dar pacienţii sunt mai expuşi. Noi suntem tineri, cât de cât sănătoşi, nu suntem imunocompromiși sau cu mai ştiu eu ce deficienţe. Dar ia un pacient cu hepatită C, pneumonie, subnutrit. Sau, şi mai rău, ia unul cu HIV.

Luiza, anul III, București: Bineînţeles că sunt îngrijorată, mai ales că pacienţii vin şi pleacă, însă în urma lor rămânem noi, studenţii, medicii. Trăim zilnic în mediul respectiv şi ne expunem în mod constant infecţiilor nosocomiale.

Ioana, anul III, București: Experienţa mea spitalicească este destul de limitată: nu cunosc condiţiile din toate spitalele din Bucureşti sau din ţară. Totuşi, problema reală este riscul la care se supun pacienţii, în special cei care suferă intervenţii chirurgicale sau manevre invazive. Riscul cel mai mare este că prin ineficiența produselor se permite microorganismelor să supravieţuiască şi să se transmită atât la personalul medical, cât şi la alţi pacienţi.

Cristina, anul V, Târgu-Mureș: Infecţiile le iei de peste tot. Nu trebuie să intri tu în contact direct cu bacteria. E de ajuns să intre în contact infirmiera, asistenta, colegul tău. Sincer, eu mereu am la mine, şi mereu mi-a fost ciudă că trebuia să îmi duc personal soluţia antiseptică cumpărată din magazin, ca să ştiu că e relativ ok treaba.

Irina, anul V, București: Risc de infecţii. Acesta e riscul. Dar eu îmi fac partea şi am grijă să mă protejez prin spălat pe mâini frecvent după fiecare pacient. Dacă nu avem săpun disponibil pentru noi studenţii de la spital, ne luăm într-un recipient de acasă săpun lichid. Ideea e că încerc să fiu concentrată pe soluţii.

George, anul V, București: Aşa, câte un vestiar, sau mai bine zis o cameră în care să se schimbe zece oameni în condiţii decente se mai găsesc. Dar, în general, ajungem să ne schimbăm pe unde apucăm. În vestiare, holuri, amfiteatre. Despre măşti, mănuşi, bonete depinde de spital. Sunt unele care nu au aşa ceva nici în blocul operator. Pe de altă parte, sunt altele care ne oferă tot ce avem nevoie. Despre imunizare eu nu am auzit niciodată nimic.

Costin, anul III, București: Deocamdată sunt într-un an preclinic, deci mi-am petrecut majoritatea timpului în facultate. Despre asta pot spune că abia de o săptămâna avem săpun şi hârtie igienică la băile din facultate… Până atunci îmi aduceam săpun de acasă.

Ana, anul III, București: Depinde de spital. Uneori avem garderobă că să ne schimbăm, de cele mai multe ori e o cămăruţă de trei pe trei în care se schimbă 70 de oameni. Echipamentul ni-l procuram singuri. Că să nu mai zic că uneori nici nu ne informează cu privire la pacienţi. De exemplu, acum câteva zile am avut un pacient cu virusul hepatic C şi nici nu ne-au spus. A fost oribil, mai ales că nu am folosit mănuşi când l-am examinat.

Luiza, anul III, București: De multe ori ne schimbăm în băi pe care le folosesc şi pacienţii, deci riscul de a ne contamina hainele de spital creşte exponenţial cu fiecare pacient. Unele spitale nu ne permit să intrăm în sală mai mult de două persoane, ceea ce este absolut normal, altfel am putea contamina pacientul. Însă sunt şi spitale în care intrăm în sala câte două grupe.

Ioana, anul III, București: Singurul mod prin care te poţi „imuniza" împotriva agenţilor patogeni este prin vaccin sau medicamente speciale. Trebuie să fim conştienţi de modul de transmitere al diferiţilor agenţi patogeni, pentru a considera protecţia corespunzătoare.

Cristina, anul V, Târgu-Mureș: Eu am noroc că împreună cu grupa avem un dulap comun închis cu lacăt. Dar sunt alţii mai ghinionişti. S-a promis de multă vreme un vestiar pentru toată lumea. Loc şi bani sunt. Multă laudă şi degeaba. Mănuşi, măşti? Da, am cerut şi eu de vreo două-trei ori. Şi mereu mi s-a reproşat cum că ar trebui să vin cu ele de acasă, pentru că nu are de unde să dea pentru toată lumea. Că-s scumpe. Serios?

Irina, anul V, București: În rândul studenţilor nu se fac vaccinări gratis, din câte ştiu eu. Când intrăm în operaţii avem la dispoziţie măşti, mănuşi cască chirurgicală pentru par. Cam atât.

George, anul V, București: Nu prea ai ce face. Poţi să ai şi mască şi ce vrei tu. Sunt doar nişte măşti speciale care vin etanş pe faţă şi au nu ştiu ce filtre pe care nici medicii pneumologi nu cred să le poarte. Din punctul meu de vedere, riscul să intri în contact cu un tuberculos, de exemplu, e acelaşi, fie că mergi pe stradă, fie că stai în spital.

Costin, anul III, București: Cred că intră în riscurile meseriei.

Ana, anul III, București: Avem şi noi grijă să nu tuşească pacienţii pe noi, ne spălăm destul de des pe mâini… Până la urmă, toţi suntem vinovaţi la un anumit nivel. Pacientul, că nu îţi spune ce are, profii că nu ne spun de dinainte şi noi că nu ne protejăm cum ar trebui.

Luiza, anul III, București: Încercăm să ne protejăm cât de mult putem, folosim măşti. Dacă colegii mei s-ar îmbolnăvi, profesorii noştri ne-ar trata ca pe nişte pacienţi.

Ioana, anul III, București: Ceea ce facem ca să evităm îmbolnăvirea este un comportament profilactic: vaccinare, dacă există o perioada epidemică, mască, dacă pacienţii au patologii cu transmitere aeriană, evitarea contactului cu lichidele corporale ale pacientului.

Cristina, anul V, Târgu-Mureș: Colegul sau medicul trebuie să fie în cunoştinţă de cauză şi să rezolve problema. Trebuie să fii precaută. That's all.

Irina, anul V, București: Un prim mod de a te proteja este să elimini stresul pe cât poţi, să mănânci fructe legume, hidratare, igienă. Deci asta fac. Aaa, şi sport. Sportul creşte calitatea sistemului imunitar.

George, anul V, București: Prevenţia e simplă. Protocoale. Protocoale standardizate la nivel naţional care să se aplice în toate spitalele. Să existe un circuit clar şi logic al pacientului în spital. Să nu intre toată lumea ca vodă prin lobodă, când vrea şi mai ales pe unde vrea. Iar apoi chestiile care ţin de noi, desigur. Spălatul pe mâini e cel mai important.

Costin, anul III, București: Prin gruparea pacienţilor în funcţie de infecţiile pe care le au sau tulpinile pentru care sunt purtători, astfel încât să nu schimbe tulpini între ei. La noi asta e mai greu de pus în practică, din lipsă de spaţiu.

Ana, anul III, București: Păi să începem prin a nu mai dilua dezinfectanţii.

Luiza, anul III, București: Prevenţia presupune, în primul rând, dezinfecţie corectă şi respectarea normelor, ceea ce nu se întâmplă în multe locuri.

Ioana, anul III, București: Mai degrabă s-ar începe de la avea spitale mai curate, modernizate, mobilier nou, paturi despre care să nu mai spunem că sunt „paturi de spital", înlocuirea faianţei şi a gresiei care ascund mare parte din bacterii. În plus, nu cred că se poate „prea mult spălat pe mâini". Spălatul pe mâini e întotdeauna bun.

Cristina, anul V, Târgu-Mureș: Prin măsuri de asepsie, antisepsie, dezinfecţie, cum se face în ţările europene care ştiu cum se face treaba. Cu carantină şi izolare, când e nevoie.

Irina, anul V, București: Sincer, nu ştiu.

George, anul V, București: Educaţie medicală. De la cel mai înalt până la cel mai mic nivel. De la părinţii mei care doresc antibiotice pentru orice durere de cap, până la medicii care prescriu antibiotice pentru orice durere de cap. Pentru că dacă mă duc acum la farmacie şi cer o cefalosporină de generaţia… 1000, mi se serveşte pe tavă fără nicio întrebare.

Costin, anul III, București: Antibioticele nu ar trebui date fără o certitudine că sunt utile în cazul respectiv. Altfel nu ajută organismul.

Ana, anul III, București: Asta mă sperie cu adevărat. Cum ar fi să nu mai ia oamenii antibiotice după ureche sau că aşa le-a zis vecina? Ar fi bine. La toate infecţiile trebuie făcută o antibiogramă, că să ştim exact ce bacterie avem de tratat şi să acţionăm ţintit. Deci dacă „ai răcit", du-te la doctor, că poate e virusul gripal şi antibioticele îţi fac mai mult rău.

Luiza, anul III, București: Prima soluţie ar fi să se evite administrarea de antibiotice, dacă nu sunt absolut necesare. Soluţia optimă ar fi să se respecte cu stricteţe normele, însă într-o ţară cu buget redus, în care sistemul de sănătate este la pământ, acest lucru este dificil de realizat.

Ioana, anul III, București: Antibioticele sunt medicamente care trebuie luate la un interval exact, într-o anumită cantitate şi un număr precis de zile. Cunosc situaţii în care bolnavi, după ani de zile de tratament cu antibiotice luate fără consult medical, în cantităţi prea mari şi fără ordine, au dezvoltat o boală autoimună, având sistemul de apărare a organismului distrus. Orice persoană din ţara asta a practicat la un moment dat automedicaţia: dacă are o minimă răceală, se duce imediat la farmacist şi cere mai întâi Nurofen şi apoi Augmentin. Şi de cele mai multe ori se eliberează fără reţeta.

Cristina, anul V, Târgu-Mureș: Dacă ai fost de mic îndopat cu antibiotice, când ajungi mare nu ştie nici medicul la care ai dezvoltat rezistenţă şi la care nu. Tratamentul pe baza antibiogramei se foloseşte cam în majoritatea cazurilor. Ce e de făcut? Sincer, nu ştiu, nu prea m-am gândit niciodată cât de serioasă e situaţia.

Irina, anul V, București: Lumea are un prost obicei de a se autotrata cu antibiotice. Se poate ajunge în stilul asta să dezvoltăm rezistenţă la toate antibioticele şi să murim dintr-o tâmpenie care putea fi tratată dacă nu dădeam antibiotice că hrană.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre corupția din România:
Despre sâni şi corupţie în politica românească
Nepotismul şi plicul cu bani rămân baza administraţiei româneşti
Cum ne-a transformat tragedia de la Colectiv într-o comunitate