Fotografiile astea, cu romi de pe vremea lui Ceaușescu, nu diferă cu nimic de ale părinților tăi

Crina Morteanu este autoarea unei colecții de fotografii care documentează viața romilor din București, din anul 1950 și aproape până în 1989. Pozele pe care le-a adunat îți arată poveștile de viață ale unor oameni, al căror aport la viața socială și economică a bucureștenilor a rămas neconsemnat în istorie.

Fiecare fotografie ilustrează un moment din cercul extins al familiei Crinei și îți arată o lume care se construiește în fața ta, prin simplitate, dincolo de stereotipurile și exotismul cu care romii apar în mass-media românească.

Crina face parte din primul val de feministe de la noi. A lucrat pentru mai multe organizații non-guvernamentale și are un doctorat axat pe drepturile femeilor rome.

Am fost curios să aflu de la ea cum a reușit să adune colecția impresionantă de fotografii care arată o altfel istorie a comunității ei, dar și cum e să fii femeie activistă în zilele noastre, când discriminarea romilor a căpătat forme din ce în ce mai internalizate. Mi-a trimis următoarea mărturie:

„Colecția cu peste trei sute de fotografii de familie sunt din arhivele personale ale familiei și prietenilor noștri, majoritatea din cartierul Ferentari.

Le-am avut depozitate mulți ani la parinții mei acasă, în primul sertar al bibliotecii din sufragerie. Unele erau puse în plicuri albe - rămase de la felicitări, altele, mai recent mutate în folii de plastic.

Cred că sunt extrem de valoroase și așa le și tratez. Am grijă când le folosesc, pentru că sunt piese de hârtie uzate în timp. Trebuie spus că cea mai veche fotografie din colecție este din 1950. Ba, ca să fiu sigură că nu le alterez calitatea, chiar am învățat d-ale artei. Câteodată râd și eu, căci mi-am cumpărat și mănuși de protecție a fotografiilor.

Ideea colecției de fotografii și a blog-ului urban_roma mi-a venit în anul 2008, când eram alături de buna mea prietenă, Nicoleta Bițu, în postura de a fi co-autoarea unui raport privind mariajele forțate în rândul familiilor de romi, subiect pe care l-am studiat și printr-un doctorat.

M-am trezit, încercând să înțeleg situația femeilor rome din jurul meu, că sunt pusă într-o dificultate la care nu mă așteptam, prinsă între apartenența proprie și vorbele celor din jur, care-mi spuneau: „Parcă nici romă n-ai fi!". Erau chiar colege și colegi care, după ani de lucru împreună, îmi puteau la îndoială etnicitatea.

În perioada respectivă, mă gândeam deseori la cum tatăl meu, de altfel ne-rom, îmi spunea, pe când era mică, că eu sunt diferită față de el. Asta pentru că mama este romă și pentru că familia noastră extinsă este romă. Și mai apăreau, repetitiv în mintea mea, fotografiile alb-negru din perioada de până în '89 din casa noastră, cu noi, cu rudele mele. Toți eram romi.

Voiam ca toată lumea să știe despre cum sunt romii din mediul urban, romii din București. Mi-am dorit să împărtașesc colecția de fotografii, iar astăzi, după aproape opt ani de la inițierea culegerii acestora, site-ul este public.

Aș descrie urbanroma ca o acțiune feministă care folosește metode alternative. Metoda ține de modul în care ceva poate fi transmis ușor publicului, și se leagă aici de o colecție de fotografii alb-negru, de până la Revoluție, însoțite de povești care deschid drumuri noi.

Fotografiile incluse în urbanroma rețin o anume „culoare" comună doar biografiei femeilor rome și a familiilor lor din București.

De exemplu: vânzarea semințelor sau vânzarea florilor, activități de cele mai multe ori asociate cu comerțul ambulant desfășurat de către femei rome.

Într-unele dintre fotografiile din colecție sunt și eu, dacă se poate spune așa. De exemplu aici, în burta mamei mele, care era însărcinată.

Majoritatea fotografiilor surprind diferite momente din viața rudelor, vecinilor mei, de-a lungul mai multor generații, din anii 1950 până la sfârșitul anilor 1980.

Nunțile sunt cele mai relevante evenimente în colecție, nu doar pentru interesul meu direct, ci și pentru că la acolo se făceau cele mai multe fotografii, într-o perioada în care nu existau telefoane mobile sau camere foto.

În momentul de față există o stigmatizare crescută a romilor și o marginalizare care întărește auto-izolarea. Asta se întâmplă din motive devenit banale deja: sărăcia, lipsa accesului la servicii publice educaționale sau de sănătate de calitate.

Romii au locuri de muncă foarte prost plătite sau chiar deloc, de multe ori din „motive etnice".

Mai mult, constat că există un interes foarte limitat în conservarea acestei părți de istorie a Bucureștiului, - parcă cumva ținută secret - participarea familiilor de romi la viața socială, economică și culturală a Bucureștiului. Cu siguranță site-uri ca urbanroma sunt instrumente prin care astfel de povești pot rămâne în memoria noastră.

Nu îi cunosc pe toți cei din fotografii, însă de la toti am o poveste. Nu există fotografie fără poveste."

Vezi și alte fotografii din colecția Crinei Morteanu:

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și alte galerii foto de pe VICE:
Dacă ghiolbanii ar fi o galaxie, fotografiile astea din Mamaia ar fi gaura neagră din mijloc
Fotografiile astea îți arată obsesia ciudată a românilor pentru pungile de plastic
Fotografiile astea îți arată de ce e pe moarte provincia în România