Chestii

Cum arată cimitirul animalelor de companie de la Buiucani, un fel de Titan al Chișinăului

Moldovenii par că au o slăbiciune aparte pentru pisici.
27 Ianuarie 2016, 11:35am

De multe ori, am impresia că poporul în general se comportă ba ca o mâță, distant, apatic și autosuficient, ba ca un Rottweiler turbat, când îi ajunge cuțitul la os. Sărăcia te poate seda, dar te poate împinge și la crimă. Fiiindcă sistemul te constrânge să „curgi‟ prin țevile lui. Și dacă țevile sunt prea înguste sau ruginite, crapă și țâșnim în jeturi cu spume.

Eu am crescut în Chișinău și normal că sunt îngrijorat zilele astea. Acum, în Moldova situația e putredă, cam cum a fost în Ro în 89, doar fără vărsare de sânge (momentan) și cu perspective mai sumbre. De regulă cantitatea sângelui vărsat e direct proporțională cu schimbarea. Sânge mult - schimbări mai mari, sânge puțin - schimbări puține. Chiar ar fi bun un studiu: la câte tone de sânge vărsat oamenii primesc o viață mai bună.

Dar nu intru acum în socio-politice. Să vedem ce se-ntâmplă, poate vin extratereștrii și ne unesc cu arcanul. Apropo eu merg la Chișinău cam odată pe an. Am acolo prieteni, câteva rude și foștii colegi de liceu cu care bem de spargem de obicei. Nu fără aperitiv.

Acum vreo două veri, am mers cu un bun prieten de-al meu, într-o zonă părăsită a Chișinăului unde am filmat rapid un performance.

Asta era la Ciocana, care e un cartier mai rough, un fel de Berceni al Chișinăului. De aici vin și versurile „La Ciocana, se bea vin cu cana!‟, dintr-un cântec al trupei „Gândul mâței‟.

De aici, ne-am mutat la Buiucani, în partea opusă a orașului, un fel de Titan. Acolo este o pădure serioasă, o zonă obligatoriu de vizitat, pentru atmosferă. Oricum, Chișinăul e un oraș verde, se defrișează ceva mai discret ca la București. Oamenii sar la bătaie dacă se apucă cineva să taie copaci de nebun sau cu autorizație, nu contează.

În oraș sunt câteva parcuri imense, vreo două sunt mai degrabă păduri. Pe vremuri, într-o asemenea pădure, practic în oraș, era un avion plasat printre copaci, pe post de cafenea. Nu prea există poze cu el, fiindcă a funcționat până prin 89, apoi i-au dat foc unii și l-au dezmembrat. Dar, la Buiucani, amicul meu meu mi-a arătat un cimitir al animalelor de companie. Ceva improvizat, cu mai mult de 50 de morminte.

Aici scrie „Zita și Marsic, motanul nostru preferat‟. În Chișinău cred că sunt mai multe pisici decât câini. E o slăbiciune aparte pentru pisici și după cum vezi, există morminte fezandate, placă și tot tacâmul.

Dar nici câinii nu sunt tratați mai prost. Poftim niște marmoră sau granit pentru Odri, cred că un Bichon.

Iarăși marmoră, de data asta pentru „Belka". Belka și Strelka au fost doi căței trimiși în cosmos de ruși. În timp ce americanii trimiteau mai mult maimuțe, rușii lucrau cu maidanezi. Spuneau că sunt mai ascultători și evident inteligenți, față de maimuțe, care sunt total dezaxate. Pentru primele misiuni spațiale, rușii prindeau maidanezi de pe stradă, direct. Așa a fost racolată și celebra Laika. Din păcate, încă nu era dezvoltat un sistem bun pentru aterizare și Laika a rămas pe orbită. Cred că sunt cel puțin 50 de ani de atunci.

O placă pentru Lăsea, un fel de Lassie, dacă știi filmul de pe vremuri. În general, chiar și familiile de ruși din Chișinău știu româna, dar nu se obosesc prea tare să o și vorbească. Au ei un complex al lor de superioritate și se cam bălăcesc în acest sens. Faptul că plăcile sunt gravate în rusă nu înseamnă obligatoriu că stăpânii animalului sunt ruși. Metodologia rusească de a combina popoarele a funcționat și pentru majoritatea familiilor din Chișinău: rusoaice combinate cu români sau ruși veniți de departe și combinați cu românce. Vorba aia, dragostea nu are etnie, pace să fie.

O cruce pentru „Black‟, un dulău, presupun.

Din nou, o felină. „Kot‟ în rusă înseamnă „motan‟.

„Tayson‟ pare un Husky.

Cel mai curios mormânt cred că e ăsta, al unui cal. Cel puțin, așa pare. Fiindcă e prea puțin probabil să fi fost un porcușor de guinea, pe care stăpânii îl credeau cal, deși n-aș băga mâna-n foc nici pentru asta.

De-a lungul vremii, de mic, eu am avut mai multe animale de companie. Pe lângă pisici și căței, fiindcă am stat o perioadă la curte, am avut un șobolan albinos, pe care îl chema Pangolin. Am avut șopârle destul de mari, pe care le prindeam prin livezi, am avut un arici, broscă țestoasă, hamsteri și peștișori. Dar, pe cel mai tare dintre toate l-am avut la București: un miriapod african pe care l-am luat de la un târg, din Parcul Tineretului.

Aici, în poză, e fiică-mea și miriapodul. Nicio frică, niciun stres.

Atunci, au venit niște străini cu animale și insecte exotice după ei: de la scorpioni și tarantule, la pitoni și cameleoni. Eu mi-am luat un miriapod african. E o specie vegetariană, nu mușcă, e destul de lent și când se enervează elimină o toxină care cică e halucinogenă. N-am încercat, dar știu că lemurienii se droghează cu aceste toxine.

Prind câte un miriapod, îl jughinesc, ăla se enervează și ele îl ling. Apoi începe tripul. Oricum, lemurienii par tripați în sine. Dacă mai bagă ceva, au niște ochi de șaman letargic.

Apropo în România, chiar lângă București, în comuna Glina, există „Raiul Animalelor‟, un cimitir amenajat. Mai există și la Hunedoara, cimitirul „Rămas bun‟. Mă întreb dacă există acolo peștișori, papagali sau hamsteri. De ce n-ar merita un hamster o placă de marmoră sau o criptă? Dacă a bucurat o familie timp de câțiva ani, iar familia are cu ce...

Spunea odată Tolstoi că oamenii vor ajunge să se înțeleagă mai bine între ei, doar după ce vor învăța să le trateze pe animale ca pe oameni. Totuși, la cum ne tratăm între noi, perspectivele pentru animale nu arată deloc roz. Momentan nu se anunță vreun vegetarianism global. De asta nici nu știu cine e mai animal până la urmă, noi sau ele.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre ce se-ntâmplă acum în Moldova:
Moldova a ajuns ca România de acum opt ani: mogulii sunt pe buzele tuturor
Moldovenii și-au făcut propriul Front al Salvării Naționale, mai lipsește doar Iliescu
Tot ce trebuie să știi despre protestele și violența de aseară, de la Chișinău