Am vorbit cu românul care antrenează fotbaliști în Burkina Faso, Mali și Irak

Augustin Călin s-ar întoarce și mâine și în Africa, deși recunoaște că e cam cald.

|
nov. 20 2015, 10:36am

Mai puțin cunoscut și mediatizat în lumea fotbalului de la noi, Augustin Călin e un antrenor care iese din tipare. La doar 35 de ani, fostul junior al Rapidului se poate lăuda deja cu câteva experiențe exotice în carieră. Până acum, și-a făcut meseria în zone ale lumii pe care antrenorii europeni le evită, în general, pentru că nu-s atractive nici financiar, nici fotbalistic. A antrenat echipe de tineret în Mali și Burkina Faso, apoi și-a continuat cariera în Algeria, unde a petrecut patru ani de zile, iar, acum o lună, a revenit în țară după o aventură tocmai în Irak.

Confundat adesea cu tizul său, mai celebrulAugustin Aurel Călin, fost jucător al lui Dinamo, al Craiovei sau al Stelei, Augustin Călin și-a început foarte devreme cariera de tehnician. S-a lăsat de fotbal la doar 24 de ani, după o accidentare gravă și s-a apucat imediat de antrenorat. N-a pornit la o echipă din țară, cum o fac majoritatea antrenorilor, ci s-a încumetat direct în fascinanta Africă.

Am stat de vorbă cu el, ca să aflu cum este să pregătești echipe din țări pe care lumea „bună‟ a fotbalului le ignoră complet.

BURKINABEZII SUNT SĂRACI LIPIȚI, DAR EXTREM DE VESELI

Lider de galerie din Burkina Faso, fotografie de Dormiveglia, via Flickr

Prima sa experiență a avut loc în Burkina Faso, o țară săracă din Vestul Africii, cam cât România de mare, cu 17 milioane de locuitori. „Când am ajuns în Burkina Faso, în 2006, am avut un adevărat șoc. Nu mă așteptam să văd atâta sărăcie. România e bogată, comparativ cu ce se-ntâmplă acolo‟, povestește Augustin Călin. Echipa pe care a antrenat-o nu era din capitala Ougadougou, ci din Ouahigouya, un oraș aflat în nordul țării. „Totul era deprimant, de la casele derăpănate până la ariditatea din zonă. Gândește-te că-n douăsprezece luni, plouă doar în luna august, o săptămână sau două. Nu există pomi, totul e pustiu. În orașul ăsta, care e aproape de granița cu Mali, sunt printre cele mai mari temperaturi din lume‟.

Pentru că-s săraci, hrana de zi cu zi a burkinabezilor are la bază, în special, orezul. Deși europenii se adaptează mai greu obiceiurilor culinare ale localnicilor, Augustin Călin spune că s-a acomodat bine: „Pe lângă mult orez, mai sunt și mâncărurile lor tradiționale, cu influență arăbească, couscous-ul sau sosul de baobab. Oricum, eu îmi mai făceam mâncare acasă, niște spaghetti, salate...‟.

Citește și:Supereroii din Burkina Faso

În ciuda condițiilor potrivnice și a sărăciei lucii în care trăiesc, localnicii sunt foarte prietenoși cu toată lumea. „Ei sunt foarte entuziasmați de felul lor. Fericiți, tot timpul chef de viată. Nu-i vezi supărați și nu-i auzi să se plângă de traiul greu. Sunt călduroși, eu nu m-am simțit niciodată străin acolo‟, spune Augustin Călin.

Condițiile de pregătire ale echipelor de fotbal nu-s deosebite, dar nici execrabile. O problemă mai mare era căldura sufocantă, care făcea ca antrenamentele să se desfășoare dimineața devreme sau spre seară: „N-aveam nocturnă, dar ne descurcam. Terenul era gazonat și-aveam la dispoziție toate materialele necesare pentru a ține antrenamente moderne. Și structura competițiilor e bine gândită. Campionatul din Burkina Faso are acum 16 echipe, dar pe vremea când eram eu acolo erau chiar 18‟.

FOTBALIȘTII DIN AFRICA NEAGRĂ VISEAZĂ CU TOȚII ACELAȘI LUCRU: SĂ PLECE ÎN EUROPA

Copiii din Mali învață fotbalul printre pietroaie, fotografie de Jelle Jansen, via Wikimedia Commons

În 2008, Augustin Călin a lăsat Burkina Faso pentru țara vecină, Mali, unde a antrenat tot o echipă de tineret, vreme de un an. N-a mai vrut să continue în Burkina, așa că patronii echipei, mulțumiți de munca pe care a depus-o la ei, l-au recomandat unei echipe din capitala Bamako. Zice că nu-s diferențe semnificative între cele două țări. „Fotbalul este foarte popular și-n Burkina Faso, și-n Mali. Localnicii sunt pasionați de sportul ăsta și nu-s deloc primitivi din punct de vedere al informațiilor. Cunosc echipele din Europa, știu jucătorii importanți. În plus, erau la curent cu fotbalul din România, știau de echipa națională din 1994, din SUA, sau de cea din 1998, când ai noștri și-au vopsit părul blond. Lumea era fascinată de Hagi, mereu îl pomeneau: «Hagi gauche, Hagi gauche!», își aminteau de piciorul stâng al lui Gică. Am rămas surprins când am văzut că oamenii mai bătrâni, ziariști sau conducători din fotbal, auziseră chiar și de Ștefan Covaci‟.

Cât despre jucătorii din Burkina Faso și Mali, Augustin Călin are destule cuvinte de laudă. „I-am găsit pe fotbaliștii africani dornici să muncească și să fie antrenați. Acceptă muncă, acceptă critica‟. Pe deasupra, calitățile înnăscute ale jucătorilor din Africa Neagră l-au impresionat pe antrenorul român: „Au o tehnică și inteligență de joc foarte bune. Sunt creativi, le place să construiască faze. E adevărat, stau mai slab din punct de vedere tactic. N-au cultura asta, pentru că nu-s obișnuiți, de la copii și juniori, cu elementele tehnico-tactice. Dar asimilează destul de repede‟.


Urmărește documentarul VICE despre violența și drogurile din fotbalul argentinian:


Fotbaliștii de acolo sunt plătiți prost, iar visul lor suprem este să joace în străinătate. În special în Europa, mai ales în Franța și Belgia, unde n-au bariera limbii. Dar, mai nou, au început să prindă contracte și-n Asia, în campionatele din Golf sau din zona de Sud-Est. „Toți vor să plece afară, pentru o viață mai bună. Europa e visul. În Burkina Faso și-n Mali salariile sunt extrem de mici. De exemplu, în Burkina, în 2007, salariul minim era de 30 de euro. Sigur, fotbaliștii câștigau un pic mai mult, dar îți dai seama că nici ei n-o duceau prea bine‟, își amintește Augustin Călin.

DEȘI N-AU CALITĂȚILE NATIVE ALE VEST-AFRICANILOR, ALGERIENII COMPENSEAZĂ PRIN AMBIȚIE

Imaginea asta e făcută în 2009, imediat după ce Algeria și-a învins dușmanul istoric, Egiptul, fotografie de Dave C, via Flickr

După aventura din Mali, a revenit în România. A antrenat un an o echipă din Liga a IV-a, din București, dar n-a putut sta prea mult în țară. În 2010, a luat drumul Algeriei, ca s-o antreneze pe US Chaouia, din a două ligă. „Eram exact ce le trebuia: căutau un antrenor tânăr, vorbitor de limbă franceză și cu experiență în zonă. În Algeria, unde am petrecut patru ani".

Comparativ cu peripețiile din Burkina și Mali, diferența a fost evidentă, din toate punctele de vedere. În bine. Financiar, social și ca baze de antrenament. Toate lucrurile astea sunt la un nivel mult superior față de condițiile pe care le-a avut în Africa Neagră. „E normal, pentru că Algeria e o țară dezvoltată, cu multe resurse, chiar bogată‟, spune Augustin Călin.

Cât despre fotbal, algerienii, deși nu au calitățile native ale celor din Africa Neagră, contrabalansează prin mentalitatea lor de învingători. „Din punct de vedere tactic, nivelul este asemănător cu ce-am văzut în Burkina și-n Mali. Însă, unde câștigă mult algerienii, este la capitolul agresivitate. Au o dorință de a reuși aparte, sunt extrem de ambițioși pe teren. N-au ei tehnica și fantezia vest-africanilor, dar îi depășesc mult la mentalitate‟.

PATRONII ECHIPELOR DIN IRAK SEAMĂNĂ CU AI NOȘTRI: ȚIN SĂ LE EXPLICI SELECȚIA PRIMULUI UNSPREZECE

Augustin Călin, primul din dreapta, în timpul aventurii irakiene

În ultimul an, până luna trecută, Augustin Călin a antrenat pe continentul asiatic, în Irak. A părăsit Africa pentru a fi secundul lui Ilie Stan la echipa FC Zakho, din prima ligă irakiană. A renunțat din cauza unor probleme personale, care nu mai suportau amânare. „Zona în care am locuit arăta foarte bine, iar securitatea era maximă. Orașul Zakho se află undeva în partea kurdă a Irakului, în nord, aproape de frontiera cu Turcia. N-am avut nicio treabă. Dacă n-ai ști, nici n-ai bănui c-au avut loc conflicte armate în zonă‟.

A descoperit repede că irakienii sunt oameni zâmbitori și politicoși și-a fost surprins să dea de un fotbal mult mai performant decât se aștepta. „Deși poate e greu de crezut, în Irak te simți cu adevărat profesionist. Jucătorii irakieni sunt asemănători, ca stil, cu algerienii, dar parcă ceva mai dotați tehnic, mai creativi‟. În schimb, conducătorii din fotbalul irakian seamănă un pic cu cei din România, în sensul că vor să le explici deciziile pe care le iei. De exemplu, ce prim unsprezece bagi în teren.

„Te întreabă cum ai de gând să joci. Tu le zici că o să începi meciul cu Ahmed, Ali și așa mai departe. Dacă au dubii asupra vreunui jucător, te-ntreabă direct de ce ai de gând să-l bagi pe ăla, și nu pe celălalt. Și atunci, trebuie să argumentezi, să le explici că adversarul poate fi blocat mai eficient așa sau că la antrenament X s-a pregătit mai bine decât Y. În momentul în care le motivezi hotărârile pe care le iei, n-ai nicio problemă. Nu te deranjează sub nicio formă, nu-ncearcă să-ți impună absolut nimic‟.

DE CE, CÂNDVA, CAMPIONATUL MONDIAL O SĂ FIE CÂȘTIGAT ȘI DE O ECHIPĂ DIN AFRICA NEAGRĂ

Augustin Călin a rămas cu inima aproape de fotbalul din Africa Neagră. Crede că, nu peste mult timp, o echipă din zona asta a lumii va deveni campioană mondială. Deocamdată, Cupa Mondială a fost cucerită doar de țări din Europa sau America de Sud, dar el e convins că va veni și rândul Africii. „Dacă va fi să câștige o țară de pe alt continent, va fi din Africa Neagră. Am și argumente pentru afirmația asta. În majoritatea țărilor din Africa, marile echipe europene au deschis școli de fotbal. Iar asta înseamnă că africanii vor progresa enorm. Vor căpăta o cultură tactică a jocului‟.

„Spre exemplu, Barcelona are o școală de fotbal în Ougadougou, în Burkina Faso, încă din 2009. Iar echipele puternice din Franța au școli de fotbal în toate țările din Africa de Vest, din Mali până-n Coasta de Fildeș. Dac-ar fi să dau și-un nume, aș merge pe mâna Nigeriei. Fotbalistic, Nigeria reprezintă pentru Africa ce înseamnă Germania pentru Europa. Au o bază de selecție uriașă, multe resurse și produc pe bandă rulantă jucători talentați‟, spune Augustin Călin.

Citește și:Fotografii care spulberă stereotipurile pe care le știi despre Africa

Aflat acum acasă, în vacanță, antrenorul român așteaptă o nouă ofertă, ca să se apuce iar de treabă. Nu știe unde va antrena pe viitor, dar sigur s-ar întoarce pe continentul african. Mai ales că se mândrește cu tinerii pe care i-a crescut acolo. Mulți dintre ei joacă acum în prima ligă.

Pe deasupra, a rămas cu amintiri plăcute și-n relații cordiale cu conducătorii africani: „Patronii făceau tot posibilul să fie bine și să-și respecte angajamentele. Mi-au făcut toate poftele ca antrenor. Nici financiar n-am avut probleme. Banii se iau, chiar dacă uneori mai sunt întârzieri. Important e că ei sunt pasionați de fotbal și chiar își dau tot interesul să facă lucrurile cum trebuie‟.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește și alte texte despre fotbal:
Filmul „Timbuktu‟ îți arată cum e să joci fotbal cu o minge imaginară, de frica jihadiștilor
Am jucat fotbal printre capre și găini, cu un portar fără o mână
Cine a spus că fotbalul cu membre amputate nu poate fi glorios?

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE