Supradoză de drăgălășenii la expoziția de pisici de la București

Dacă ți-ai petrecut viaţa doar online, poate n-ai aflat că Lolcats au pornit ca nişte vietăţi adevărate, care mănâncă boabe sau şoareci şi, uneori, zgârie. Eu n-am avut niciodată jivine în casă şi n-am coborât prea des de pe internet, dar am făcut multă vreme o bandă desenată cu o pisică gri. Nu puteam să ratez un festival al animalelor mele preferate, pisicile. Probabil singurii căţei care miaună.

E ora zece, uşile abia s-au deschis. Fac slalom printre câteva drapele cu reclame şi intru în micuţul pavilion din spatele OZN-ului de la Romexpo, la expoziţia aniversară a Asociaţiei Feline Sofisticat (n-o să intru în detalii, dar poți să le vizitezi site-ul după ce te zgâiești la pisicile astea drăguţe).

Printre mieunături de toate culorile, de la soprană la bariton, disting câte un „Vaaai, ai văzut-o pe asta! Cât de drăguuuţă eee." OK, internetule, ţine-te: aici e locul unde se întâmplă toată magia.

Mă întâmpină două raioane de colivii aliniate nemţeşte. În celulele lor căptuşite cu păturici moi, cele mai pufoase exemplare de Felis silvestris catus din toată Europa de Est aşteaptă cuminţi să fie jurizate de tot felul de somităţi în domeniul pisicilor.

Despre somităţi, mai târziu. După ce, ştii tu, frecăm pisoiul.

Văd mulţi oameni înarmaţi cu role din alea lipicioase anti-scame. Atmosfera e tensionată.

Dintr-o cuşcă inscripţionată Republica Moldova mă priveşte un cotoi uriaş şi fioros. Probabil un Maine Coon, dacă n-a fost omologată încă rasa Raket Periculos. Stăpâna îi şopteşte ceva în rusă. Probabil îi spune că sunt o pradă uşoară.

Mi-e teamă pentru degetele mele, aşa că fac câţiva paşi în spate şi o zbughesc spre raioanele cu grăunţe. Înainte să-i mint pe reprezentanţi că am pisică, în ideea că poate primesc mostre gratis şi mă înscriu la tombole, poposesc lângă două fete frumoase care-l cocoloşesc pe Raphael. Motanul e un British Shorthair adus tocmai din Polonia, căruia îi plac fetele frumoase.

Dacă ăsta-i shorthair, longhair arată ca Cristi Minculescu?, mă întreb, dar citesc repede undeva că există motive istorice pentru care naţia de pisici a lui Raphael se cheamă aşa.

Între timp se mai deschid nişte cuşti în spatele meu. Alţi doi pisoi de aceeaşi sorginte mă adulmecă cu boturi lătăreţe, de mops. Stăpânii i-au scos să-i ţesale pentru marea întâlnire cu juriul.

Pe băiatul tărcat îl cheamă Bumblebee şi e pur şi simplu… hipnotizat… de un băţ… cu un zurgălău.

Mai fac câţiva paşi. Un alien complet chel mă priveşte întrebător din nava-mamă, ajunsă cumva captivă într-o cuşcă pentru pisici. E de pe o planetă unde-s mereu anii '80, aşa se explică imprimeul navei.

Încerc să-l abordez pe stăpânul unui alt Sphinx, ca să-i dăruiesc nişte glume răsuflate despre frig şi alopecie, dar nu ştie decât bulgăreşte şi ruseşte, iar eu nu duc mai departe de „krasivîi kot". Aflu, totuşi, câte sfârcuri au mâţele. Câştig un punct de experienţă la anatomie felină. Acum că expresia „ţâţă de mâţă" a căpătat în sfârşit un sens, putem purcede să-i vedem pe juraţi, nu-i aşa?

În capătul cel mai îndepărtat al pavilionului, cocoţaţi în spatele unor pupitre mov, o mână de guru ai pisicilor iau exemplarele în primire, le inspectează blana, se uită adânc în ochii lor…

…şi le măsoară cozile.

OK, sunt convins că lungimea cozii nu-i singurul criteriu în evaluarea unui motan pur sânge, dar o minte neinstruită şi-ar putea imagina chestia asta şi ar fi foarte amuzant.

(Apropo de minţi neinstruite, prietenii mei specialişti spun că iarba-mâţei, ruda aia a valerianei care le excită teribil pe pisici, e bună şi de fumat. Cică aduce a marihuană foarte slabă.)

Chiar dacă pare că şi-au făcut o meserie din tras mâţa de coadă, gagiii ăştia sunt atât de dedicaţi încât unii dintre ei încep să semene ei înşişi cu nişte pisici.

Printre animalele concurente pare să se fi strecurat şi un râs sălbatic, care îmi face semn să nu-l deconspir. Altfel o să vină la noapte să-mi gherănească inima direct din piept.

Notă maximă pentru râsul sălbatic!

Alte mâţe proaspăt jurizate nu par atât de dornice să-mi roadă jugulara ca pe un cablu USB de care ai nevoie a doua zi.

Mai la stânga, de exemplu, un văr al celebrului Grumpy Cat de pe internet vrea doar să fie lăsat în pace. Serios, lăsaţi-l în pace.

Dacă pisica asta ar fi o melodie, ar fi „Nu am chef azi".

Dacă pisica ASTA ar fi o melodie, ar fi „Nu am chef azi", extended version.

Mă aşteptam să miroasă aici ca-n diferite apartamente cu pisici unde am fost musafir de-a lungul timpului. Sau ca în magazinele cu boabe pentru animale. Dar nu, nu miroase decât a adorabil.

Chiar dacă unele cuşti sunt supraaglomerate cu pui de Devon Rex. (Traducere pentru fanii Star Wars: Unele cuşti supraaglomerate cu pui de Yoda sunt.)

Chiar înainte să plec, mă loveşte privirea unei pisici orientale pe care nici n-o observasem mai devreme. Văd în ochii ei trecutul, viitorul, numerele de la loto, nisipurile de necuprins ale Arabiei celor o mie şi una de nopţi. Dacă n-aş fi aşa un dur, m-ar fi hipnotizat şi m-aş fi trezit la ediţia din 2016 a showului de mâţe, neştiind ce am făcut atâta vreme.

Cât despre urechile fiarei seducătoare, cred că le-a furat de la fenec. Dacă nu ştii ce-i ăla un fenec, nu e nevoie să cauţi pe wiki. Îţi zic eu: are urechi.

Dar ochii şi urechile nu sunt totul în viaţă, Şeherezada!

În dreptul ieşirii mă hipnotizează o pereche de cu totul altceva. Stăpânul măreţului animal şi-ar dori şi el, poate, să se fudulească cu o pereche de ouă frumoase ca nişte struguri copţi. Dar avem norme şi convenţii care nu-l lasă s-o facă decât aşa, prin metafore, îmbrăcându-se în tăietor de lemne.

Am văzut pisici şi nici măcar n-am fost zgâriat. Mă duc totuși să fac niște analize de toxoplasmă.

Mai miorlăie și aici:
Pisicile campioane! Cum îți afectează un parazit din pisici comportamentul, sănătatea mintală și apetitul sexual Ce gust are mâncarea de pisică Interviu cu tipul care a făcut blogul cu pisici confuze împotriva feminismului