M-am angajat șofer la Uber, în București, ca să înțeleg de ce vor dispărea taximetriștii

Majoritatea clienților pe care i-am luat au avut un incident neplăcut cu un taximetrist.

|
mai 4 2015, 7:23am

Fotografie de Mircea Topoleanu

Ruxandra fusese într-o zi la cumpărături la Cora, aproape de casa ei. Un drum pe care îl poți face în mod normal pe jos. Dar la întoarcere, pentru că avea prea multe bagaje, a chemat taxiul, deși nu era departe de casă. Taximetristul s-a înfuriat când a văzut că are o cursă de doar câteva străzi: i-a zis că e mironosiță și a înjurat-o tot drumul. Ștefania a luat taxiul până la aeroport. Pleca în concediu. Cursa a făcut 30 de lei și i-a dat șoferului 35. Iar el a țipat la ea că de ce nu-i dă 50, că doar „pleci în vacanță și ai bani!"

Andrei, din Suceava, ajunsese noaptea târziu de la Aeroport la Gara de Nord din București. Acolo nu a găsit trenuri care să îl ducă acasă prea curând așa că a luat taxiul până la autogara Obor. Era singur, era dezorientat, nu cunoștea nici orașul. Șoferul a simțit asta și l-a plimbat șmecherește pe niște străduțe. Băiatul, când și-a aruncat ochiul asupra aparatului de taxat, a zis că nu vede bine. După două minute cursa sărise deja la 50 de lei. 50 de lei erau singurii lui bani din buzunar. I-a zis șoferului că poate e o greșeală. Că nu se aștepta să plătească pe toată cursa 50 de lei, darămite să coste atât nicio mică parte din traseu. Așa că taximetristul i-a luat frumos toți banii și l-a coborât în mijlocul lui nicăieri. Într-o pustietate totală, pe o străduță în beznă, fără bani, într-un oraș pe care nu îl cunoștea și în care nu cunoștea pe nimeni.

Dar Alen, în schimb, un alt client, nu a scăpat doar cu atât. Fusese o cursă pe o distanță scurtă. Aparatul marcase opt lei și zece bani. I-a spus taximetristului că nu are decât opt lei la el. Fix atât. Pentru cei zece bani lipsă i-a dat, jap!, o palmă, să-i fie învățătură de minte.

Ionela era însărcinată în luna a noua când s-a dus la piața din cartier pentru câteva cumpărături ușoare. La întoarcere a simțit că bebelușul din burtă nu o mai lasă să facă înapoi drumul pe jos. Cu burta până la gură și gâfâind s-a urcat într-un taxi. Dar taximetristul a dat-o jos, zbierând. Destinația e prea apropiată. Și i-a mai zis așa șoferul: „Chiar vă bateți joc de noi, taximetria nu mai e ce a fost!". Și exact așa e: taximetria nu mai e ce a fost. Astăzi a ajuns pentru mulți cel mai detestat serviciu de transport din România.

Deși majoritatea taximetriștilor poate că nu sunt ca cei de mai sus, ani la rând patroni lacomi și șoferi puși pe japcă au făcut fără să vrea și fără ca nimeni să știe marketing gratuit pentru o companie americană de transport urban alternativ. Îi spune Uber, a venit în România, și a găsit aici nesperat de mulți clienți care o așteptau. Taximetriștii, care s-au trezit cu clienții luați, au sărit repede cu scandal, că cică Uber ar fi ilegal sau măcar imoral. Așa că m-am angajat incognito la ei, să văd lucrurile de pe scaunul șoferului.

Unul din clienții care mi-a povestit cum a fost lăsat în drum de un taximetrist, după ce i-a luat toți banii din buzunar.

A trebuit să umblu mai întâi după niște acte. Prima dată – după cazierul judiciar în care să vadă americanii că nu am comis până acum nicio infracțiune, oricât de măruntă o fi ea. Apoi am luat de la poliția rutieră o hârtie, un cazier auto, unde să se vadă istoricul contravențiilor și din care să rezulte că nu sunt un maniac al șoselelor. Cu o oprire interzisă și cu o depășire a limitei de viteză cu de 21 de km la oră în ultimii cinci ani li s-a părut că sunt un șofer ok. Mai trebuia să am peste 21 de ani, să am o mașină mai nouă de zece ani cu patru uși și cu care nu am făcut până acum taximetrie.

Ultimul hop a fost interviul. Într-un hotel din București suntem strânși vreo zece candidați. Un tip ne explică de ce la Uber nu putem lua la bătaie clienți și nici să refuzăm curse prea scurte. La finalul cursei clientul apasă pe un buton și evaluează șoferul cu un număr de stele de la unu la cinci. Pare o chestie aleatorie pentru un client, dar pentru șoferi e o treabă esențială. Dacă ia sub cinci stele de câteva ori, pierde foarte mulți bani.

Senzația că îți plătești impolitețea cu bani din buzunarul tău te face să tratezi fiecare client ca pe un semizeu.

Cel puțin în luna în care am fost eu activ, Uber recompensează șoferii la finalul fiecărei săptămâni cu niște bonusuri în funcție de numărul de curse. Dar bonusurile sunt condiționate de ratingul șoferului. Sub un anumit prag pierzi premiul. Senzația că îți plătești impolitețea cu bani din buzunarul tău te face să tratezi fiecare client ca pe un semizeu.

Ni se spune la interviu că, pentru a nu risca să primim stele puține și să pierdem astfel bonusurile, trebuie să păstrăm mașina impecabil de curată, să întrebăm întotdeauna clientul pe ce traseu preferă să meargă, ce post de radio vrea să asculte, să ținem muzica la un nivel mediu, să ne îmbrăcăm decent.

Nu avem voie să cerem bacșiș. Toate plățile la Uber se fac prin conturi bancare. Clientul introduce un card în aplicație, la finalul cursei aplicația calculează distanța și Uber îi ia banii automat. Apoi își păstrează 20% din sumă și restul îi virează șoferului în cont. Oamenii ne atenționează că din suma asta trebuie să plătim și impozite. Cine e prins cu evaziunea, e scos din sistem.

Vezi documentarul VICE despre cum să hackuiești o mașină

Adrian Pintilie, patronul unei firme de software, un client care îmi zice că e chiar „soft" să faci un soft ca Uber. Partea hard e marketingul.

După ce mi s-a inspectat mașina, mi s-a dat pe loc accesul în aplicație. Așa că a venit repede și primul client. Richard, un londonez aflat în România de câteva luni. Era pentru prima oară pentru el când folosea Uber, la fel cum era și pentru mine. Ne-am uitat amândoi la aplicație ca maimuțele indoneziene la prazul oltenesc, pentru că, în ciuda tutorialelor pe care le văzusem în grabă pe net, tot nu dibuiam cum trebuie să introduc adresa de destinația. Dar Richard era mai bun decât GPS-ul. Știa mai bine Bucureștiul decât un bucureștean. Zice că merge mult pe jos.

A vorbit tot drumul despre cum cumpără el terenurile agricole ale românilor, care nu știu să le aprecieze la adevărata valoare. Despre cum a aflat el, „strange thing", că Ceaușescu este încă regretat de majoritatea oamenilor de la noi, deși a murit acum hăt 25 de ani. Când vorbește despre politica românească se aprinde ca un pensionar din parcul Cișmigiu: politicienii nu au planuri pentru oameni, planuri pe termen lung, se gândesc doar la ei. „Doar la ei, și doar la șpagă!", completează când își dă seama că ajunsesem de câteva secunde la destinație și stăteam pe loc. „Oh, sorry, thank you very much!". Mi-a întins mâna să dăm noroc. Am încercat să mă gândesc când am strâns mâna ultima oară mâna unui taximetrist și mi-am zis că nu e un început tocmai rău.

Apoi au urmat zile și nopți de condus. Bancheta mașinii mele din spate devenise un soi de scenă unde, intrând pe o portieră și ieșind pe cealaltă, îmi trecea prin oglinda retrovizoare toată clasa de mijloc a Bucureștiului.

A tăcut și s-a uitat tot drumul între cracii ei, de parcă ar fi văzut acolo cel mai frumos power point.

Au fost apoi cei doi iubiți gay pe care i-am luat din fața unui hotel de patru stele. S-au ținut tot drumul de mână și au vorbit nimicuri ca niște soți care trăiesc împreună de-o viață și știu totul unul despre celălalt. Am dus la dentist un elevețian care venise să-și scoată o măsea cu precizie românească, niște studenți - la un salon auto, o fată care avea față de escortă, escortată de unul care avea față de tip care are nevoie de o escortă.

Băiatul părea destul de smart, dar urât ca burta mașinii mele. Ea, în schimb, era invers. Arăta de parcă ar fi fost fotoshopată pe viu, dar parcă cineva îi scosese mai mult decât doar mici coșuri și imperfecțiuni de pe față - parcă cineva i-ar fi extirpat și porțiuni esențiale de sub cutia craniană, așa că avea o privire tâmpă, goală. El a încercat să îi spună ce a făcut la serviciu, că a prezentat un power point și strategii și alte vrăjeli, dar a lăsat-o moartă rapid, când a văzut cum gagica de lângă zicea doar un „aha" plictisit. A tăcut și s-a uitat tot drumul între cracii ei, de parcă ar fi văzut acolo cel mai frumos power point.

A urmat Ștefania, medic rezident. Am omorât mașina să o ajut să prindă avionul. Pleca la Paris, să dea examen și să devină medic acolo. Ca toți medicii tineri din țara asta, fugea ca dracul de tămâie de spitalele românești. Îi ziceam că în ultimii ani au plecat atâția doctori din țara asta, că unele spitale au rămas fără personal, la fel de inutile ca un magazin cu rafturi goale.

Cristi îmi spune că el e primul șofer Uber România care a apărut în presă. Eu l-am preluat în calitate de client.

L-am mai plimbat de câțiva lei și pe Mircea, veșnicul nemulțumit. Mi s-a plâns tot drumul de Uber, că sigur va mări tarifele, că de ce nu bagă mașini de lux. Că el a nimerit până la Renault-ul meu numai Loganuri. Iar Loganurile „miroase urât, a ulei de mașină, nu ca la tine". Adulmecă interiorul mașinii mele parcă ar mirosi garoafa din grădină. Îmi vine să-i zic că ce miroase e tot un interior de Logan, doar cu alt nume, dar nu vreau să îi stric fantezia și să-mi iau stele cu minus.

Apoi a fost o bonă filipineză care trebuia să aducă acasă copilul șefului ei. Mă comandase chiar stăpânul ei, care chiar așa mi-a spus: „Vezi că e una, filipineză, te așteaptă în drum, o să o recunoști, arată ca o filipineză". Se numea Ynia, o doamnă între două vârste, ajunsă în România după ce o companie de recrutări de acolo a păcălit-o că aici ar urma să primească opt sute de euro pe lună. În realitate ia aproape jumătate, puțin mai mult decât ar câștiga dacă ar face același lucru la ea în țară. Dar totuși stă. Inițial, pentru că nu a avut bani de avion înapoi. Acum, pentru că s-a atașat prea tare de copilul șefului, pe care îl strânge la piept și se gândește că e unul din cei doi copii ai ei, rămași să crească acasă fără mamă și după care plânge în fiecare noapte.

Apoi a venit Flo, pe care am luat-o din miezul corporațiilor, din Pipera, și care reușea să vorbească 20 de minute la telefon în continuu, în română, dar să nu înțeleg nimic. „S-a rezolvat. Trebuie să o facem as soon as possible, să dechidem o poziție. Să nu dea freez în Q7. O vrei pe Georgiana? Nu știe SAP dar știe se-chiu-el. Învață repede".

Am cărat multe butoaie de alcool depozitate în burțile oamenilor, de la care speram să nu se reverse pe bancheta mea periată.

Cu Mara a fost mai educativ. Era nutriționist sau doar scria pentru un site de nutriție. I-am zis că șoferii Uber mănâncă multă șaorma cu de toate, că nu mai au timp să gătească. Mi-a zis că există șaorma sănătoasă. Fără carne și cu sos de rodie! M-am plâns mai apoi că, de când conduc, nu mai am timp să fac jogging. Mi-a zis că numai cine nu vrea nu are timp și mi-a recomandat să mă culc în treningul cu care alerg și când mă trezesc țuști! din așternuturi direct în parc. I-am oferit o bomboană cu mentă, drept mulțumire. La vederea cantității incontrolabile de zahăr și mentol nutriționsta țuști! mai în spate, pe banchetă.

Noaptea, oamenii ocupați care se duceau la serviciu erau înlocuiți de oamenii neocupați care se duceau în centrul istoric, la băut. Luminile roșii și verzi și albastre ale orașului se proiectau ca niște diapozitive pe fețele mahmure ale celor pe care îi duceam cu mașina spre case. Am cărat multe butoaie de alcool depozitate în burțile oamenilor, de la care speram să nu se reverse pe bancheta mea periată. Era cât pe ce cu niște francezii beți care vorbeau mai mult franțuzește decât englezește, dar care miroseau cât se poate de tradițional-românește: a mici și a țuică.

După o noapte de condus, când mă puneam în pat, simțeam capul cum îmi țiuia de poveștile fiecăruia.

Am dus și oameni fumați bine. Trei tipi s-au stricat de râs când au auzit indicațiile GPS-ului meu înainte de intersecții: „Intrați în sensul giratoriu și părăsiți-l la prima ieșire". A fost de ajuns să înceapă unul din ei: „Adică.... cum, mă, părăsiți-l?!". „Să te desparți de sensul giratoriu!?". Hahaha!". „Adio, sensule!". „Hahahaha". „Nu vreau să te mai văd niciodată!". „S-a terminat relația noastră, sensule!".

Apoi au fost rusoaicele stewardese venite la un schimb de experiență. Râdeau de orice. Mai puțin când vorbeam despre Putin. Atunci veselia de pe fața lor se ștergea și adoptau o mimă inexpresivă de parcă ar fi fost însuși Putin.

După o noapte de condus, când mă puneam în pat, simțeam capul cum îmi țiuia de poveștile fiecăruia, limba mă durea de parcă comentasem un meci de fotbal o zi întreagă, iar salteaua pleca cu mine într-un continuu viraj la dreapta derapând pe bulevardele largi proiectate în spatele pleoapelor. În total am făcut 70 de curse în zece zile de lucru. Am câștigat și destul de mulți bani. Cu bonusurile primite, am calculat că într-o lună de Uber aș câștiga suficient cât să duc o viață decentă.

Am reușit să obțin 70 de voturi de cinci stele din 70 de curse, dar am trișat: am oferit bomboane mentolate tuturor pasagerilor. Fotografie de Mircea Topoleanu

Una din nopți a fost altfel decât în restul. Stăteam liniștit la marginea unui bulevard cu aplicația Uber deschisă așteptând clienții. Când, de la cincizeci de metri, văd demarând în trombă un taxi. Vine direct la mine în viteză și frânează brusc la câțiva centimetri de mine, ca și cum ar fi vrut să mă bușească intenționat, dar s-a răzgândit. Din spatele parbrizului taximetristul îmi rânjea amenințător, cu doi dinți strâmbi și restul lipsă. Totul se întâmpla sub uralele clienților francezi care tocmai urcaseră în mașina mea. Îmi spun că la ei în țară conflictul e vechi de când e și Uber.

Aveam să întâlnesc mai apoi un alt client, cunoștință cu un taximerist. Mi-a spus că, de două luni, de când s-a lansat Uber în România, cei care conduc mașinile galbene suferă. Iar șoferii de taxi și-au instalat aplicațiile Uber de client ca să îi localizeze pe șoferii lor și să se ia de ei. „Spun că vor să se strângă mai mulți, să vă caute prin oraș și să vă rupă capu'".

Urmărește VICE pe Facebook

Mai fă o comandă:
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea
Un taximetrist bucureștean mi-a dat un pumn în gură și m-a dat cu capul de asfalt
Am vorbit cu un taximetrist care racolează turiști electorali
Un taximetrist şi-a fotografiat toţi clienţii pe bancheta din spate

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE