Oamenii de ştiinţă vor să folosească realitatea virtuală ca să trateze pedofilia

Dacă există vreo categorie de oameni mai detestată decât teroriştii, ucigaşii şi violatorii, aceştia sunt pedofilii. Aceştia sunt ţinte uşoare pentru presă, care profită enorm de pe urma scandalurilor cu pedofilie. De exemplu, atunci când casa lui Jared Fogle, un fost purtător de cuvânt al lanţului de restaurante Subway, a fost percheziţionată de poliţie din cauza unor suspiciuni că ar poseda pornografie cu minori, compania pentru care lucra a avut mult de suferit şi toată lumea s-a isterizat.

Dar cum ar fi dacă i-am putea ajuta pe pedofili înainte ca aceştia să acţioneze pe baza înclinaţiei lor şi să ajungă în asemenea situaţii ireversibile?

„Stigmatul din jurul pedofiliei nu face decât să îngreuneze prevenirea şi tratarea acesteia. Nu cred că exagerez când spun că pedofilia este probabil cea mai stigmatizată afecţiune care există în prezent," mi-a spus Michael Seto, psiholog criminalist şi sexolog la University of Toronto.

Tratamentele care se aplică în prezent celor cu înclinaţii pedofile sunt asemănătoare cu cele folosite pentru alte afecţiuni mintale. Acestea includ terapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie, precum şi medicamente sau antidepresive.

În prezent, însă, există două direcţii alternative de cercetare în domeniul afecţiunilor mintale: robotica şi realitatea virtuală.

Dacă lucrul ăsta îţi sună a SF, e din cauză că momentan chiar este. Şi robotica şi realitatea virtuală se află abia în primele stadii de dezvoltare. Dar ambele au potenţialul de a furniza informaţii extem de utile despre cum funcţionează mintea pedofililor.

Robotica e un domeniu care s-a dezvoltat destul de recent. În viitor, s-ar putea ca pentru tratarea pedofililor să se folosească roboţi asemănători copiilor. Aceştia din urmă ar putea satisface nevoile sexuale ale pedofililor, ca metodă de prevenire a molestării copiilor adevăraţi. Dacă metoda asta ar funcţiona, toată lumea ar fi fericită. Mai puţin roboţii.

Însă propunerea asta s-a confruntat deja cu multe critici şi probabil că va trece ceva vreme până va fi luată în serios şi aplicată.

„Nu ştiu de nicio iniţiativă de cercetare în sensul ăsta şi nici nu cred că va fi una prea curând, pentru că e destul de greu să obţii finanţare pentru aşa ceva," mi-a explicat Ronald Arkin, specialistul în robotică şi roboetică la Georgia Tech care a fost criticat sever pentru că a sugerat că pedofilii ar putea folosi copii-roboţi pentru a-şi satisface pornirile, pe acelaşi principiu ca dependenţii de heroină care consumă metadonă pentru a-şi uşura tranziţia.

Nu a existat nicio iniţiativă pentru folosirea roboţilor în tratamentul pedofiliei, mi-a spus Arkin, pentru că nu există nicio dovadă că ar funcţiona.

Realitatea virtuală, însă, pare o soluţie mai promiţătoare. S-au făcut deja eforturi pentru a demasca o problema majoră cu procedurile juridice folosite pentru a identifica un pedofil. În prezent se foloseşte un sistem de evaluare numit Testul Abel, despre care poţi afla mai multe aici. Testul funcţionează astfel: celui acuzat i se prezintă o serie de fotografii cu persoane de ambele genuri şi de vârste diferite şi i se cere să evalueze nivelul de atracţie pe care îl resimte faţă de ele.

Creatorul metodei de evaluare, Gene Abel, a fost criticat pentru că nu a demonstrat validitatea şi eficienţa testului său. Judecătorul Brian Quinn din Texas s-a declarat sceptic în privinţa testului şi a spus că metodele lui Abel „ar putea fi matematice, empirice sau pur şi simplu magice, pentru că nimeni nu ştie care sunt acestea."

Pe lângă asta, există modalităţi de a trişa la test. Unii pedofili au învăţat să îşi controleze răspunsurile fiziologice atunci când le sunt arătate imagini cu copii.

Realitatea virtuală, spun cercetătorii de la Institutul Philippe-Pinel de la University of Montreal, este mai eficientă. Subiecţii vor fi intra în realitatea virtuală şi vor interacţiona cu un avatar, în loc să se uite la o poză.

În timpul ăsta, cercetătorii vor monitoriza mişcările oculare, ritmul cardiac şi undele cerebrale ale subiectului şi vor putea modifica vârsta şi aspectul avatarelor cu care interacţionează acesta. În felul ăsta, oamenii de ştiinţă vor putea înţelege mai bine ce se desfăşoară în mintea unui pedofil şi vor evita costurile necesare producţiei de roboţi sexuali şi disputele etice.

Nu există nicio cale de a „vindeca" pedofilia, dar sunt căi de a o ţine în frâu. În prezent, există două căi prin care pedofilii pot rezolva problema cu care se confruntă: fie se duc la terapie sau găsesc susţinere în grupurile de ajutor reciproc destinate pedofililor, precum Pedofilii Virtuoşi, fie recurg la castrare chimică, dacă simt că nu-şi pot stăpâni pornirile.

Însă niciuna din metodele astea experimentale nu vor căpăta susţinere dacă societatea va continua să-i privească pe pedofili drept un pericol care trebuie exilat, încarcerat sau desproprietărit. Până la urmă, pedofilia e subiectul perfect pentru iscarea unei controverse, iar ştirile de la ora 5 din asta trăiesc. Preotul pervers. Proful de sport care nu a ştiut să-şi ţină mâinile acasă. Ciudatul din parc. Vagabonzii de sub pod. Astea sunt stereotipurile care au ajuns să definească un grup de oameni care sunt atraşi de copiii prepuberi. Cercetătorii spun că ar fi vorba de aproximativ 1% din totalul bărbaţilor.

Conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale, Biblia psihologilor, pedofilia reprezintă o tulburare. Legea le cere specialiştilor să denunţe potenţialii pedofili, deşi lucrul ăsta i-a speriat pe pedofilii care nu au dat curs pornirilor lor, dar au fost marginalizaţi şi ridiculizaţi atunci când au admis că au asemenea înclinaţii. (În Germania a fost implementat un program de tratament confidenţial pentru pedofili, care s-a bucurat de un relativ succes.) Genul ăsta de stigmat îi determină pe pedofili să se retragă în sânul unor comunităţi online, în special cele de pe darknet, unde se ascund de autorităţi şi se bucură de anonimat.

Dacă te iei după ce spune presa mainstream, nu există decât două tipuri de pedofili: cei care au molestat copii şi cei care caută să o facă. În ultimii ani, însă, s-au făcut progrese: atât autorităţile, cât şi publicul larg sunt din ce în ce mai dispuşi să înţeleagă ce sunt pedofilii cu adevărat şi să caute modalităţi de a-i trata. Au existat mai multe relatări despre cum unii pedofili au recurs la ajutorul altor pedofili ca să prevină ce e mai rău. Un exemplul în acest sens este articolul lui Luke Malone despre Adam, liderul unui grup online de ajutor reciproc pentru pedofilii care nu au molestat copii.

„Un pedofil nu are la dispoziţie niciun loc unde să beneficieze de ajutor şi consiliere. Sunt convins că mulţi pedofili s-au sinucis doar ca să nu afle lumea că sufereau de afecţiunea asta. Sunt mult mai mulţi pedofili decât cred oamenii," i-a spus Adam lui Malone.

James Cantor, un psiholog specializat în sexualitate, a scris un articol de opinie pe CNN despre limbajul pe care îl folosim atunci când vorbim despre pedofili. Molestarea copiilor a fost confundată foarte multă vreme cu pedofilia. Diferenţa este că molestarea se poate preveni, dar pedofilia nu, conform unor experţi.

E important să înţelegem lucrul ăsta dacă vrem să ajungem să vindecăm acel procent de bărbaţi care sunt pedofili. Aceştia reprezintă o ameninţare latentă, dar în acelaşi timp se confruntă cu o povară pe care nu au cerut-o niciodată. Tocmai de aceea ar fi mai bine să le oferim înţelegere şi tratamente, în loc să-i lăsăm să se manifeste în secret şi să dea curs înclinaţiilor lor.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre ştiinţă şi tech:
Cum îţi dai seama că nu trăieşti în lumea virtuală
Oamenii de ştiință au construit un creier artificial autist
Fă cunoștință cu internetul pielii