High hui

Oamenii ăștia mi-au spus ce i-a făcut să se lase de fumat iarbă

Fumatul zi de zi nu e pentru oricine.
19.4.17

E mișto să fumezi iarbă până nu mai e. Poate ai crescut cu iarbă și ai văzut cum, pe parcurs, toți prietenii tăi s-au lăsat de fumat sau poate ești chiar prima persoană din grupul tău care a hotărât că iarba nu i se potrivește – fie pentru că te lua paranoia, fie pentru că te-ai săturat să n-ai motivație să faci nimic.

Fiecare are motivele lui când lasă iarba în urmă, așa că am întrebat mai mulți oameni ce i-a făcut să se lase de fumat.

Publicitate

PLOAIE CU GĂLEATA

Am început să fumez iarbă pe la 12 ani, iar pe la vârsta de 15 ani mă cam spărgeam zilnic, până într-o noapte când am început să dezvolt ceea ce acum îmi dau seama că se cheamă psihoză. Auzeam cum mă strigă oameni, coboram la parter să văd cine e și nu era nimeni. Sau auzeam cum plouă cu găleata, dar deschideam geamul și vedeam că e perfect uscat afară. Chestiile astea au început să se întâmple regulat: de câte ori fumam, aveam halucinații. Am știut că era de la iarbă, dar mi-a luat mult timp să reușesc să mă las, pentru că îmi plăcea atât de mult și tot cercul meu social fuma.

Am renunțat să fumez pe la douăzeci și ceva de ani, când am realizat că mă pot sparge din când în când fără să am halucinații, dar am renunțat din nou după ce am realizat că nu pot controla consumul. Îmi place să mă sparg și nu sunt genul care s-o poată face doar din când în când.

- Joe

Citește și: Am întrebat adolescenți dacă va mai fi cool să fumeze iarbă și când va fi legală

RUTINA

Am început să fumez iarbă pe la vârsta de 12 ani și am devenit tot mai pasionat pe măsură ce am crescut. Mi se părea super distractiv. Apoi, pe la 22 sau 23 de ani, am observat că iarba mă făcea anxios în prima oră după ce o fumasem. După o vreme, am realizat că dădeam bani buni pe splifuri la care abia așteptam să se termine efectul, pentru că nu mai suportam.

Totuși, am continuat să fumez încă doi ani pentru că făcea parte din rutina mea zilnică. Am renunțat în ianuarie 2015, după un episod anxios în care am fost convins că o să am un atac de cord. Nu știu, ceva s-a schimbat în creierul meu și am realizat că e mai bine fără.

Publicitate

- AC


Vezi documentarul nostru despre iarbă:

SPARTĂ ȘI SINGURĂ

Am început să fumez iarbă din cauza unui fost iubit stoner: înainte fumam doar când eram cu el, dar după ce m-a părăsit, am început să fumez singură. După vreo trei-patru luni, am început să devin foarte paranoică: eram super vigilentă despre orice și mă autoiluzionam. Încă nu sunt sigură dacă a fost din cauză că aveam inima frântă și eram deprimată sau din cauza fumatului, dar sufeream mereu de paranoia, așa că am renunțat. Îmi e dor să fumez și mă gândesc să încerc din nou pentru că am citit că ajută la anxietate. Dar mă tem să nu mă lovească iar paranoia. Poate că ar trebui să accept că nu e pentru mine.

- Clara

Citește și: Canadienii folosesc iarba mai bine decât americanii

VAPORIZAT CU PUNGA

N-am fumat niciodată la fel de multă iarbă ca ceilalți tineri de vârsta mea. Eram genul care fuma o dată la două săptămâni. În 2012, am fost prima oară în Amsterdam cu un grup de fumători de iarbă și în prima zi am fost într-o cafenea și am încercat metoda de inhalat vaporii dintr-o pungă. Din păcate, mi s-a rupt filmul. Nu mai știam cine sunt, unde sunt, ce se întâmplă. Nici până azi nu pot descrie ce s-a întâmplat. Efectiv, m-am blocat în propria mea minte.

Când mă gândesc la vacanța aia, am frânturi de amintiri care mă lasă confuz și anxios timp de o oră. E ciudat, pentru că n-am suferit niciodată de anxietate, dar retrăiesc experiența aia timp de o oră o dată la șase luni – în ultima vreme s-a rărit, totuși. Dar a fost o experiență interesantă pe care nu pot spune c-o regret pentru că mi-a arătat o nouă latură a existenței.

Publicitate

- Daniel

LEGĂTURA CU REALITATEA

Am fumat iarbă în fiecare zi timp de câțiva ani de la vârsta de 18 ani. Fumatul de iarbă mi-a deschis ochii spre un alt gen de prieteni – niște oameni care alegeau să trăiască viața după propriile condiții. Proprietățile introspective ale canabisului m-au ajutat să am revelații existențiale și să mă cunosc mai bine.

După ce am suferit de psihoză indusă de consumul regulat de droguri psihedelice la vârsta de 23 de ani, a trebuit să-mi revizuiesc atitudinea vizavi de droguri, pentru că nu mai înțelegeam care e realitatea. La patru ani după ce am renunțat, legăturile mele cu realitatea sunt mult mai solide, dar încă fumez iarbă cu precauție, pentru că am simțit că mă poate face să pierd contactul cu ce e real.

- Anna

Citește și: Medicii spun că iarba e mai sănătoasă anal decât fumată

PUR ȘI SIMPLU M-AM SĂTURAT

Fumez de la vârsta de 13 ani, de obicei în cercul de prieteni și aproape niciodată singur. Fumam în pauze la facultate sau în club. Acum doi sau trei ani, eram la un festival – plănuisem să nu-mi dau în cap foarte tare și doar să beau, dar am avut probleme cu stomacul weekendul ăla și n-am suportat băutura.

Din fericire, aveam la mine o pungă zdravănă cu iarbă, dar până la sfârșitul weekend-ului, mi s-a acrit de ea. Stăteam cu jointu-n gură și cu un gust metalic pe limbă și mă întrebam: „Ce dracu' e asta? Nici măcar nu mă mai bucur de ea." Atunci am hotărât că gata, nu mai fumez. De atunci, am mai fumat câteodată, dar mă ia amețeala. Cred că îmbătrânesc. Credeam că o să fumez toată viața, dar e clar că nu. Poate o să trec pe prăjiturele cu iarbă, alea te iau altfel.

- Louis

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia