Știri

Cum ar arăta Franța dacă ar ieși președinte Marine Le Pen, candidat de extremă dreapta

Lidera de extemă dreapta a fost una dintre câștigătorii previzibili ai primului tur de scrutin din alegerile prezidențiale din Franța de duminica asta. Dar dac-ar câștiga și turul doi?
24.4.17
Imaginea de mai sus: Stopcadru din videoclipul de campanie al Marinei Le Pen

De câteva luni încoace, sondajele electorale din Franța sunt relativ unanime: Marine Le Pen o să treacă, probabil, de primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Aceleași sondaje spun c-o să fie înfrântă în turul doi, dar hai să ne închipuim o clipă că se-ntâmplă opusul. Să ne imaginăm că la opt seara, pe 7 mai, Marine Le Pen e declarată câștigătoarea alegerilor prezidențiale din Franța. Ce-ar însemna asta?

Publicitate

În calitate de nouă locatară a Palatului Élysée Palace – unde locuiesc președinții Franței de la 1848 încoace – ar putea să răstoarne toată țara cu fundu-n sus și nu doar prin „reintroducerea unei educații muzicale corespunzătoare în școli" (care este punctul 112 din manifestul ei cu 144 de puncte pentru țară), ci prin modificarea Constituției, scoaterea Franței din Uniunea Europeană, reintroducerea monedei franceze și închiderea granițelor. Cu alte cuvinte, dacă ideile lui Le Pen chiar ar fi implementate ca atare, s-ar schimba totul pentru locuitorii Franței, instituțiile țării, Uniunea Europeană și piețele financiare.

Ca să aflu cât de nasoală ar putea să devină treaba, l-am rugat pe Nicolas Lebourg, un istoric specializat în partidul Front Național al lui Le Pen, să ne facă o vizită la redacția VICE Franța și să ne ajute să facem un pic de lumină asupra acestui viitor posibil.

Imediat după alegeri

De obicei, noii președinți ai Franței sunt inaugurați oficial la circa zece zile după al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, cel târziu în ultima zi din mandatul precedentului președinte – care, în cazul acesta, ar fi 14 mai 2017. Înainte de data de 14, Marine Le Pen n-ar fi oficial președinte – ar fi o perioadă de tranziție în care să se poată aclimatiza cu rolul și să se uite de pe margine cum se prăbușesc piețele financiare.

Dacă Le Pen e aleasă, e aproape sigur că investitorii s-ar înghesui să-și vândă acțiunile franțuzești, pentru că s-ar teme de perspectiva ieșirii țării din zona Euro și poate chiar și din UE – sau pentru că ar vrea să pedepsească țara pentru alegerile sale politice. Economistul Gaël Giraud susține că, dacă se-ntâmplă asta, Franța n-ar mai putea obține împrumuturi decât cu dobânzi semnificativ mai mari. Și Le Pen știe că s-ar putea întâmpla asta, așa că a propus ca Banca Națională a Franței să fie autorizată să cumpere datoriile țării (punctul 43 din manifestul ei) și să împrumute bani statului. Chestia asta nu e posibilă momentan și ar putea duce la o explozie a inflației. În plan extern, retragerea capitalului investitorilor din Franța și depunerea sa în alte părți ar putea să provoace o criză a lichidităților pentru băncile franțuzești și să scuture ordinea economică mondială.

Citește și: Care-i legătura dintre Putin, ISIS și extremiștii care se pregătesc pentru alegeri în Franța

Le Pen și Frontul Național în alegerile generale

În iunie, după alegerile prezidențiale, vor avea loc alegeri legislative generale, în care vor fi aleși noi parlamentari pentru Adunarea Națională. Dacă mai mulți parlamentari din partidul noului președinte câștigă locuri în parlament, aceasta se poate baza pe o majoritate absolută, care i-ar face mult mai ușoară guvernarea. Cu toate astea, așa cum s-a mai întâmplat și-n trecut, celelalte partide ar putea să colaboreze și să formeze o alianță, ca să se asigure că Frontul Național nu mai câștigă putere în plus.

Cu sau fără majoritate, Frontul Național va câștiga probabil un număr semnificativ de locuri în Adunare în iunie, în cazul în care e aleasă președinte în mai. Tot partidul ar fi pe val, victorios, alături de ea – câștigarea președinției atrage mai mulți votanți și s-ar putea s-o susțină și potențialii parlamentari ai unui alt partid de dreapta, Les Républicains – ceea ce i-ar spori destul de semnificativ numărul de locuri. După cum declara Le Pen de curând pentru ziarul francez Le Monde, „În ultimii câțiva ani, am primit în partid cu brațele deschise oameni din medii diferite. Foarte mulți oameni vor dori să ni se alăture după primul tur de scrutin, între tururi și după turul al doilea."

Prima prioritate a lui Le Pen: modificarea Constituției

În timpul campaniei, Le Pen a bătut multă monedă pe faptul că primul ei obiectiv e „să le redea oamenilor glasul". Modul în care intenționează să facă asta e destul de sus pe lista ei de priorități: al doilea punct din manifestul ei e să țină des referendumuri, dintre care unele i-ar permită să schimbe Constituția Franței.

Oare votanții francezi care n-au ales-o n-ar trebui să-și facă griji în privința acestor referendumuri? Conform lui Lebourg, le-ar oferi, de fapt, niște putere pentru a hotărî direcția în care ar trebui să se îndrepte țara: cetățenii francezi s-ar putea opune propunerilor lui Le Pen printr-un vot negativ la referendum. La fiecare referendum, reputația președintei ar fi în joc și la fel și politicile pe care-ar vrea să le implementeze.

A doua prioritate a lui Le Pen: tăierea legăturilor cu Uniunea Europeană

Marine Le Pen vrea să scape de influența UE asupra Franței, mai rapid decât ai putea spune „piață unică". A declarat pentru Le Monde , în cazul în care câștigă, o să țină un referendum imediat după alegeri, pentru că, după propriile afirmații, vrea să „încetățenească în Constituție supremația legilor franceze asupra tratatelor europene". Cu acest mandat, își propune să meargă la Bruxelles, pentru a negocia aspectele pe care le consideră esențiale pentru independența Franței: recăpătarea propriei monede, anularea influenței parlamentului european în Franța și putere totală asupra propriului buget și teritoriu. Este, la propriu, primul punct din manifestul ei de 144 de puncte.

Mai plănuiește și un alt referendum, prin care să decidă dacă Franța va rămâne în UE, după șase luni de mandat prezidențial. A declarat că, în cazul în care UE îi oferă tot ce dorește ea din negocierile respective – ceea ce, na, nu-i foarte probabil – i-ar îndemna pe francezi să rămână în UE. Pentru că, dacă nu primește ce cere, va face campanie pentru părăsirea Uniunii Europene.

Publicitate

Deci cum ar vota publicul francez într-un referendum asupra statutului de membru în Uniunea Europeană? Nu prea există date recente, în care să te poți încrede, dar în martie 2016 (înainte ca Marea Britanie să voteze în favoarea ieșirii din UE) 53% dintre francezii care au răspuns la un sondaj au declarat că-și doresc un referendum, în timp ce, după două luni, 45% dintre cei sondați au spus că ar vrea să rămână, versus 33% care și-ar dori să plece. Lebourg îmi spune că după ce britanicii au votat să plece, „un sondaj de opinie a indicat că Brexitul i-a făcut pe francezi mai dispuși să rămână în UE". 67% dintre respondenți au spus la momentul respectiv că-i destul de tare să fii membru UE.

Planurile lui Le Pen pentru clasa muncitoare

Multe dintre cele 144 măsuri din manifestul lui Le Pen sunt orientate spre clasa muncitoare. De exemplu, intențiile ei de a împinge vârsta de pensionare spre 60 de ani, de a reevalua pensia de bază și de a reduce cotele pentru gaze și curent electric cu 5%. Consideră că banii necesari în plus pentru toate aceste măsuri ar putea să vină din reducerea costurilor de imigrare și cheltuielilor cu UE. În manifestul ei, indică faptul că speră „să restabilească ordinea în finanțele publice ale Franței prin stoparea cheltuielii eronate a banului public (în mod special în legătură cu imigrația și Uniunea Europeană) și prin lupta împotriva fraudării sistemului social și a celui de impozite." S-ar putea face economii, de exemplu, prin retragerea sprijinului medical de stat pentru imigranții nedocumentați.

Dușmanii lui Marine Le Pen sunt imigranții și nu sectorul financiar, spre exemplu. Nu sugerează nicăieri că acei bani în plus ar putea fi aduși în țară prin impozitarea cu câteva procente în plus a multinaționalelor. Conform manifestului ei, toate planurile ei sociale pentru clasa muncitoare ar fi realizabile pur și simplu prin limitarea imigrației și, posibil, prin părăsirea Uniunii Europene. Desigur, Frontul Național, se ferește să dea o cifră exactă în privința sumelor pe care le-ar economisi. Nu există nici măcar un consens în cadrul patridului; Lebourg îmi spune că „în 2012, Marine Le Pen a estimat că imigrația ne costă 40 de miliarde de Euro. Apoi, în 2014, a estimat 70 de miliarde de euro și 100 de miliarde de euro în 2015. La conferința partidului din vara lui 2016, secretarul general Nicolas Bay a estimat cifra între 25 și 60 de miliarde de euro."

Fotografie de Claude Truoung-Ngoc

Le Pen versus terorism

În 2012, Le Pen a fondat Adunarea Marine Blue – o coaliție politică formată din mai multe partide de dreapta și de extremă dreapta. Coaliția funcționează ca un bloc politic, iar principalul său scop este să promoveze lege și ordine în țară. De îndată ce va fi aleasă președinte, Le Pen vrea să recruteze 15 000 de noi polițiști și jandarmi (punctul 13 din manifestul ei), ca să acționeze împotriva „bandelor criminale" și a terorismului, ceea ce propune să facă în punctele 29-31, prin „interzicerea tuturor organizațiilor care au ceva de a face cu fundamentalismul islamic", închiderea „moscheilor extremiste" și „retragerea naționalității franceze și interzicerea din țară a tuturor persoanelor cu cetățenie dublă asociate cu canalele jihadiste." Desigur, ar intra în niște necazuri legale când ar încerca să aplice și să impună aceste măsuri.

Citește și: Alegerile prezidențiale din Franța ar putea afecta toată Europa 

Conform lui Lebourg, principala piatră de hotar a programului său – lupta împotriva terorismului – e profund legată de ideile sale despre multiculturalism și imigrație. Când vorbește despre una dintre problemele astea, suporterii săi știu că vorbește și despre celelalte. Conform lui Lebourg: „Pentru Frontul Național, terorismul nu e doar o problemă de securitate, ci și una culturală. Acest aspect periclitează societatea multiculturală și multietnică pe care o avem în Franța."

Și dacă oamenii vor să iasă în stradă sub conducerea Președintei Le Pen?

Dacă Le Pen câștigă președinția, victoria ei ar duce clar la niște proteste de proporții în Franța. Dar ar putea poporul francez chiar să-i influențeze vreuna dintre politici prin greve și proteste?

Le Pen a spus clar că nu crede că ar avea loc vreun protest, atât timp cât Franța se află în continuare într-o stare de urgență – despre care se preconizează că va înceta după alegerile prezidențiale. Conform spuselor lui Lebourg: „E evident că interzicerea protestelor n-ar fi o măsură respectată de francezi într-o astfel de perioadă. Ar trebui să fie în delir ca să interzică protestele."

Deși probabil protestele vor rămâne OK în continuare, al șaptelea punct din manifestul lui Le Pen e să „simplifice procedurile de apel pentru victimele defăimării și ale abuzului." Așa că dacă te hotărăști să ieși în stradă să protestezi împotriva Președintei Le Pen, să te asiguri că nu urli nimic prea nepoliticos la adresa ei.

Traducere: Ioana Pelehatăi