Un mercenar din forțele speciale îți arată cum să supraviețuiești în junglă

Prima oară când l-am cunoscut pe „Cyborg" a fost la o sală din Bali. El arăta ca un soldat blond de jucărie, cu fiecare mușchi și trăsătură facială perfect definită, un metru-șaptezeci înălțime și ochi albaștri și reci care nu clipeau. Mai târziu, la prânz, el a scos un cântar digital din pungă ca să cântărească greutatea. Apoi mi-a povestit despre jobul lui.

Aparent Cyborg e cel mai dur bărbat din junglă. Jobul lui? El antrenează regimentele militare de elită din Asia de Sud-Est, printr-o rutină în care este parașutat în jungla din Filipine pe post de momeală. Iar de patru ani de când face asta, nu a fost capturat niciodată.

La un prânz cu sushi, Cyborg (nu avem voie să-i folosim numele adevărat) a vorbit despre cum să supraviețuiești în sălbăticie, tactici de evaziune și ce rol joacă creștinismul în viața dură.

VICE: Hai să începem cu numele. De la ce vine?
The Cyborg: Da, nu știu care-i faza cu cyborgul. Eu sunt doar un american obișnuit, căruia îi place berea și fotbalul. Mereu o sun pe mama să-mi trimită cutii de ciocolată Reese's. Părinții mei sunt muncitori din clasa mijlocie. Eu sunt în mod cert oaia neagră, dar misiunea mea finală rămâne tot familia și să duc mai departe idealurile care au mers în Vest. Eu m-am înrolat în armată pentru că eram patriot și am vrut aceeași libertate și pentru copii mei.

Deci, de ce ai ales sălbăticia?
Nu am avut probleme cu armata, am vrut doar să am libertatea să călătoresc și să explorez lumea. De aceea am ajuns să mă ocup de antrenamente și de securitate în Indonesia, Hong Kong și Filipine.

Hai să vorbim despre exercițiul ăsta de vânat. Cum eviți să fii prins?
Practic se rezumă la patru reguli: noaptea nu stai cu lumină. Orice lumină dă de gol nu doar locația ta, dar și a inamicului. Doi: te miști doar noaptea, iar ziua observi unitățile străine, ții cont de rutina lor și planificările. Trei: trebuie să călătorești singur, chiar dacă e mai ușor în grupuri mici. De asemenea, dacă te pierzi vreodată, e bine să te întorci de unde ai plecat.

Cu cât de stresezi mai mult, cu atât obosești mai tare. Trebuie să știi cum îți afectează starea mintală, felul în care te descurci cu durerea, rănile, foametea și oboseala. Ăsta e un aspect foarte important în situațiile militare din orașele mari, unde dacă te pierzi sau ești separat de unitatea ta, confuzia orașului amplifică stresul, deoarece sunt atât de multe lucruri la care trebuie să fii atent. Dacă privirea ta se duce în direcția greșită, te poate costa un picior și-o mână.

Până la urmă, problema cu toate sfaturile astea e că e nevoie de antrenament. Aș putea să vorbesc ore în șir despre aspectele astea punctate doar în câteva minute. E nevoie de un antrenament riguros în diverse condiții, în sălbăticie, orașe și păduri. Nu poți să fii leneș: trebuie să te educi în privința teritoriului în care operezi.

Se pare că o mare parte din a nu fi prins ține de controlul psihic.
Cineva mi-a spus odată că dacă libertatea nu are suficiente arme, atunci trebuie să compensezi cu voință. Mai târziu am aflat că e un citat de Hitler, dar e destul de relevant și mă gândesc la el destul de des, atunci când sunt singur în junglă. Limitele minții tale reprezintă cel mai mare obstacol. Odată ce crezi că ai descoperit limita, încă mai ai 30% rămas. Tu ești cel mai mare inamic al tău. Asta trebuie să rămână cu tine în orice dificultate. Propriile îndoieli, frici și nesiguranțe sunt cele care te forțează să faci greșeli stupide. Chiar trebuie să fii concentrat pe supraviețuire, la asta se rezumă majoritatea efortuluide aici, restul se așează de la sine, atât timp cât voința ta rămâne intactă.

OK, să zicem că reușești să deții controlul psihic. Cum supraviețuiești în junglă?
Următorul aspect important după voință este navigarea. Dacă ți-ai pierdut echipamentul și nu ai ceas, iar ca fapt divers, majoritatea teroriștilor iubesc ceasurile scumpe, o tehnică importantă și simplă e să folosești soarele ca să găsești nordul. Atât timp cât soarele e suficient de puternic, poți folosi o creangă și câteva pietre ca să-ți dai seama în ce parte e nordul. Asta merită să cauți pe YouTube.

Apoi e important să înveți despre apă, plante comestibile și vânat. Nu o să supraviețuiești prea mult fără apă, mai ales dacă trebuie să cari echipamentul și transpiri. Cel mai probabil o să bei din râuri sau lacuri, deci ai grijă de inundații, drumuri și construcții care pot contamina apa. De asemenea, poți învăța cum să filtrezi apa din noroi.

De asemenea, ai trebui să ai niște cunoștințe de bază despre tehnici de construire ale unui adăpost și foc. Atunci când vorbim de adăpost, trebuie să te protejeze de soare, insecte, animale, ploaie și dușmani. Ca să fii protejat de inamici, trebuie să te mulezi complet cu mediul înconjurător, prin mânjirea feței cu noroi și a corpului cu fauna înconjurătoare.

Dar, încă o dată, toate astea necesită antrenament. Câte weekenduri mai ai? Nu le mai pierde la același bar de rahat, ascultând aceeași muzică. Du-te în pădure și petrece niște timp singur. Știu că sună penal sau ca un clișeu, dar e mult mai tare decât să bei cocktailuri. Doar în sălbăticie o să realizezi că poți supraviețui pe cont propriu și să fii auto-sustenabil cu ajutorul naturii.

În privința asta, care e cel mai rău lucru pe care l-ai mâncat?
Frate, nu prea mă gândesc la papilele mele gustative când încerc să supraviețuiesc… Atunci când ești disperat, nu prea îți pasă, mintea ta funcționează diferit. Te gândești la carbohidrați, vitamine și nutrimente. De asemenea, singura dată când m-am îmbolnăvit, a fost într-un restaurant din Hanoi, pentru că am făcut o chestie tipic turistică și am mâncat inima unui șarpe cobra care încă mai bătea. Am stat pe toaletă o săptămână întreagă. Doar când mă gândesc la asta, mi se întoarce stomacul.

Poți să ne prezinți rutina zilnică a lui Cyborg?
Încep ziua cu 300 de exerciții burpee când mă trezesc, după care fac jiu-jitsu. După prânz fac combat și seara kickboxing. Totul e un antrenament de tipul cross-fit. Mă menține activ și pentru mine e terapeutic. Restul timpului mi-l petrec studiind teologie.

Da, vorbește-mi despre relația ta cu religia. Pare o parte interesantă a personalității tale.
Din experiența mea personală, am fost atât de aproape de moarte și mereu am un sentiment, unii îi spun instinct, dar pentru mine se simte ca ceva spiritual. Când patrulez prin sate din nordul Afganistanului chiar înainte de un atac, simt cum se schimbă ceva în atmosferă. Atunci mă feresc și simt gloanțele cum fluieră pe la ureche.

Când vine vorba de război, totul se rezumă la sincronizare. Pentru mine, rugăciunea are capacitatea de a-mi deschide simțurile la ritmurile războiului. Am alergat pe câmpii și am văzut cum fratele meu este bombardat în mii de bucățele. De ce aleg anumiți pași? De ce sunt instinctele mele înclinate într-un anumit sens? Nu știu.

Poate e doar o chestiune de noroc?
După atât de multe expediții, ajungi la concluzia că norocul nu are nimic de-a face cu asta. E soarta, determinarea și munca grea. Nu e ca și cum muzicienii buni au avut noroc să zdrăngăne coardele potrivite. Tot ce au trăit și gândit i-a condus pe un anumit drum. Eu simt același lucru și despre triggers și fire fights.

Ai fost vreodată în vreun incident care să te facă să te îndoiești de credința ta?
Am trecut prin asta în adolescență. M-am înrolat în armată pentru că credeam că religia distrugea cultura. Pe-atunci, eu consideram religia o modalitate de controlare în masă a populației, un fel de experiment eșuat. Dar când ajungi în război, îl găsești pe Dumnezeu în cele mai neașteptate locuri. Nu e din disperare, cum cred mulți oameni, dar cred că credința se arată și devine transparentă în cele mai proaste momente ale tale. Gândești diferit când riscurile sunt mari. Unii consideră credința un semn de slăbiciune, dar cred că ai nevoie de mult curaj ca să crezi în ceva ce nu e palpabil. Dar, la fel ca restul lucrurilor pe care le-am discutat, face parte din voința și determinarea ta.

Urmărește-l pe Mahmood pe Twitter și Instagram

Traducere: Diana Pintilie