FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce îți vine atât de des să mergi la toaletă când bei bere

Răspunsul nu te va surprinde prea mult, dar e mai complicat decât crezi.

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să mă piș când beau. Și când zic că-mi place, mă refer, de fapt, că pișarea în club e o urgență care se lasă cu panică și se întâmplă mult prea des. Cea mai nasoală chestie e când zici că mai tragi o ultimă pișare și te duci acasă, dar de fapt nu e ultima și tre' să te abții disperat prin autobuz în drum spre casă, cu vezica gata să pocnească.

Când vorbesc despre asta cu cineva, cel mai des aud: „Da, frate, trece berea prin mine imediat."

Publicitate

Dar așa să fie oare?

Richard Viney e chirurg și urolog la secția de Urologie a universității din Birmingham. L-am întrebat de ce mă face berea să mă piș atât de des. „În primul rând din cauza volumului", a zis el. „Dacă cineva ar bea apă în aceeași cantitate în care bea bere, ar merge la toaletă la fel de des."

Și dacă bei alte băuturi alcoolice?

Citește și: Relația înfricoșătoare dintre alcool și infracțiunile de uz de armă

„Și alcoolul e diuretic, ceea ce înseamnă că rinichii produc mai multă apă", mi-a zis Viney. „Cu cât torni în tine mai mult alcool, cu atât produci mai multă urină. În al doilea rând, îți crește tensiunea, ceea ce iar crește producția de urină, iar asta are un impact asupra vezicii. Alcoolul are și un efect iritant asupra vezicii, așa că vezica vrea să se golească mai frecvent."

Totuși, conform lui Rizwan Ahmed – membru al Asociației de Urologie din Londra – organismul fiecărui om e diferit. „Efectul alcoolului asupra vezicii e variabil la unii indivizi, mai ales la femei", a zis el. „La ele are un efect mai puternic, dar are efect asupra majorității oamenilor. La unii oameni, alcoolul trece imediat prin corp. Producția de urină are legătură cu cantitatea de hormoni din corp."

Așadar, deliciosul alcool are în el chestii care creează apă în bietele noastre vezici întinse la maximum. Dar asta e valabil doar la bere sau la orice alcool?

Citește și: Ce se întâmplă cu corpul tău dacă nu bagi deloc alcool timp de-o lună

Publicitate

„Depinde de tipul de alcool", a zis Viney. „Dacă bei bere, probabil o să bei o cantitate mai mare decât dacă bei whiskey. Deci o să te piși mai des, mai ales din cauza volumului ingerat."

Deci poate că e adevărat vechiul mit despre bere – berea chiar te face să te piși mai mult și mai des decât alte băuturi, dar numai din cauză că bei mai multă și o bei mai rapid decât pe alte băuturi. Dar țigările au și ele vreun efect?

„Dacă ești fumător, țigările au un efect iritant puternic asupra vezicii", a zis Viney. „Țigările cresc tensiunea, dar nicotina e un iritant puternic al vezicii și e cancerigenă, deci cancerul de vezică se face tot din cauza fumatului, activ sau pasiv. Câinii care fac cancer la vezică provin din case în care se fumează. Un alt factor sunt combinațiile – sucurile de fructe schimbă și ele PH-ul urinei, iar asta irită vezica. În plus, dacă îți plac drogurile recreaționale, precum ketamina, și ele sunt distructive pentru vezică."

Deci am aflat de ce ne pocnește vezica, dar de ce simțim un disconfort atât de puternic pe lângă asta? Și când mănânc prea mult simt că mi se face rău, dar nu mă simt așa de groaznic ca atunci când îmi pocnește vezica.

Citește și: De ce ți se face foame de lup de la alcool

„Nu vreau să intru prea adânc în biologie, dar sunt două feluri prin care corpul tău e controlat neurologic. Există sistemul nervos somatic, care e controlat – dacă vrei să-ți atingi nasul cu degetul, poți controla perfect acest proces, dar mai există și alte activități care sunt controlate direct de creier fără să fii conștient de ele – bătăile inimii, respirația, transpirația…sunt lucruri care se întâmplă automat. Vezica e o structură amuzantă pentru că e parțial somatică și parțială autonomă și se creează uneori o luptă între controlul conștient și dorința vezicii de a se goli", a zis Viney.

Publicitate

Așadar: alcoolul face rinichii să producă mai mult fluid și-ți umplu vezica. Halbele de bere umflă vezica mai mult pentru că le bei mai repede decât bei tăria, așa că simți nevoia să te piși mai des.

Dar, practic, berea nu trece prin corp mai repede decât oricare alt tip de alcool. Așa că, data viitoare când cineva îți spune asta, poți să-l corectezi.

@joe_bish

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia