FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum era Crăciunul din România anilor ’90 față de festivalul consumerist de azi

Singurul lucru mișto la Sărbătorile de atunci e că durau fix două zile și nu-ți distrugeau toată luna.
Fotografie din arhiva personală a autoarei

Nu o să încep cu patetisme de genul, ce frumos era Crăciunul când eram noi aştia trecuţi de 30 de ani mici. Pentru că nu era. În copilăria mea, am prins şi câţiva ani de sărbătoare comunistă, cu Moş Gerilă ăla sinistru şi zgârcit care venea de cele mai multe ori cu mâna-n fund. Iar trecerea către bărbosul ăla cool, cu sacul plin de chestii mişto, ca-n filmele americane, s-a făcut pe vremea când începusem să mă prind care-i treaba cu el. Ideea e că, la noi, Moş Crăciunul veritabil a venit odată cu Revoluţia, dar parcă tot ruseşte vorbea.

Publicitate

Ştiu, o să zici că aştia mici de azi sunt prea îmbuibaţi de jucării, console şi toate prostiile astea high tech pe care le găsesc sub brad şi că treaba era mult mai naturală pe vremuri. Dar, aşa cum azi ai face o criză de nervi dacă te trezeşti cu o pungă cu portocale, banane şi câteva bomboane amărâte de pom drept cadou de Crăciun, nici prin anii '90 nu erai foarte încântat de genul ăsta de daruri. Pe de altă parte, rămânem cu o oarecare satisfacţie că, pe vremea noastră, era mult mai autentică treaba aia cu găştile de copii care mergeau la colindat, în timp ce azi a devenit o încercare patetică a unor părinţi de a-şi retrăi copilăria prin ăla micu'. Treaba asta cu mersul la colindat a murit şi trebuie îngropată.

Dacă ai copilărit prin preajma Revoluţiei şi-ţi vei aminti de chestiile înşirate în continuare, te avertizez că te-ai putea simţi ca şi cum tocmai ai aterizat din mezozoic.

Înainte, Crăciunul nu dura o lună, ci doar două zile scurte

Fotografie de Cristian Bortes via Flickr

Pe vremea mea, Crăciunul nu dura o lună ca acum, iar asta mi se pare o chestie pozitivă. Asta este principala şi cea mai importantă diferenţă, căci noi ştiam una şi bună: bradul se împodobeşte pe 24 decembrie, Moşul vine noaptea, când noi dormim, iar pe 25 ne trezim cu cadourile.

Bine, dacă e să mergem mai adânc în trecut, în comunism, pe la unele case mai temătoare nici nu se pomenea de Crăciun, iar concurenţa rusească pe numele lui Moş Gerilă obişnuia să vină cu daruri în ajunul Anului Nou. De Revelion, cel mai important prilej de paranghelie din an, se desfăceau şi cadourile lăsate de bărbos, iar bradul lipsea din peisaj. Nu e cazul să te întristez şi mai mult, aşa că mă opresc aici. Astăzi, nici nu te întorci bine din vacanţa de la mare şi încă mai ai nisip pe tălpi, iar băieţii ăştia responsabili cu consumerismul încep să-şi facă numărul de Crăciun. Pe scurt, Crăciunul vine prea devreme şi pleacă prea târziu, ca o iarnă din aia siberiană.

Publicitate

Bradul de acum 20 de ani era chel şi împodobit cu vată

Brazii nu arătau atât de bine ca ăsta. Fotografie de Cristian Bortes via Flickr

Acum mai bine de 20 de ani, bradul era o chestie înaltă până în tavan, cu crengi rare şi lăsate, care-ţi ocupa jumătate din sufragerie şi se scutura tot jumătate, pe covor. De fapt, foarte rar era vorba de brad, ai mei şi majoritatea părinţilor preferau molidul: arăta şi mai estetic, era şi mai ieftin.

Se folosea beteală anemică precum coroana bradului, lumânările care se prindeau de crengi cu un fel de clipsuri şi pe care oricum nu le aprindeai, să nu ia foc bradul, şi nu în ultimul rând vata, ca să dai impresia că pomul e nins. Da, vorbesc de strămoaşa zăpezii artificiale, care şi-a trăit şi ea zilele de glorie prin anii 2000. Astăzi, posibilităţile sunt multiple şi trebuie să ai ceva de Grinch în tine, ca să nu-ţi placă nimic din ce-ţi propune piaţa. Avem brazi stufoşi norvegieni, avem brăduţi în ghiveci, tunşi ca un bonsai, şi acele hidoşenii de plastic, pe care le împodobeşti în fiecare an cu satisfacţia că planeta îţi va mulţumi, într-o zi.

Doar ăla micu' primea cadouri, nu aveai vrăjeli gen Secret Santa pentru adulți

Fotografie de Cristian Bortes via Flickr

De la brazi voi trece, în mod firesc, la cadouri. Înainte de Revoluție era trist şi focusul era pe dulciuri şi banane verzi, despre care îmi aduc aminte vag, că bunicii mei le coceau pe televizor. După 90, Crăciunul parcă a mai început să semene cu ce mai vedeam pe la televizor. Dacă îi scriam lui Moşu că vreau o păpuşă din aia de la Arădeanca, era foarte posibil s-o primesc. Şi cam ăsta era trendul: un cadou mare, principal, şi ceva dulciuri pe lângă. Astăzi, copiii vor şi părinţii cumpără, atât e de simplu. Personajele din Frozen sub formă de păpuşi, console şi tablete, ATV-uri în miniatură şi mă opresc aici, că până apare articolul ăsta, toate astea sigur vor fi depăşite. Adulţii nu prea-și făceau cadouri de sărbători. El pentru ea şi viceversa, părinţi pentru bunici, naşi pentru fini, colegi de serviciu între ei, toată teroarea asta a cadourilor este o chestie mult mai nouă. Pe vremuri, toate neamurile îşi goleau portofelele pentru cadoul lui ăla micu' şi atât.

Publicitate

Curcanul era o noţiune abstractă pe masa de Crăciun, acum 20 de ani

Fotografie de Cristian Bortes via Flickr

E clar că, într-o lume perfectă pentru porci, Crăciunul nu ar exista. Câte pătimeşte sărmanul râmător doar pentru faptul că ne-am găsit noi să ne bucurăm, în fiecare an, că s-a născut Hristos! Când eram mică şi nu se născuseră veganii şi toţi hipsterii ăştia ai mâncărurilor sănătoase, nu prea mai avea loc nimic pe masă în afara sfântului porc.

Iar ăsta venea exclusiv din curţile bunicilor şi ale vecinilor lor de la ţară, după ce se săvârşea întreg ritualul de sacrificare, încheiat cu pomana porcului. Bine, porci se sacrificau chiar şi-n buricul Capitalei, printre blocuri, un lucru la fel de obişnuit ca grătarul care s-a interzis de-abia de curând. Eu nu aprobam atrocitatea, evident, dar iertam repede după ce bunică-mea mă îndopa cu şorici din ăla delicios. Astăzi, românii au început să sărbătorească din ce în ce mai mult pe rit american, cu curcan umplut, lichior de ouă sau cookies, dar pentru majoritatea tot porcul rămâne cea mai delicioasă legumă.

Colindele-ți provoacă foame de bani, nu de mere și covrigi

Foto de Cristian Bortes via Flickr

Colindele au murit şi chiar nu trebuie să te simţi naşpa că ţi-o zic. O să spui că uite-aşa ne mor toate tradiţiile, dar în cazul ăsta chiar nu mai este cazul să insistăm.

Ăia mici sunt însoţiţi de mamă, tată, bunic, care au grijă să înregistreze momentul cu smartphone-ul, iar dacă recompensa nu e bănească, se uită urât şi tu te simţi aiurea. Nu mai suntem pe vremea nucilor şi-a merelor, învechitule! Uite, de-aia se mai păstrează încă destul de bine obiceiul ăla cu steaua, dus mai departe, de regulă, de puşti care vor să facă un ban cinstit pentru ţigări şi o bere la club.

Prin '90, când mergeam eu la colindat cu copiii de la bloc, ne adunam în găşti mari şi gălăgioase, fără vreun părinte prin preajmă, şi ne umpleam de mere, portocale sau covrigi, aproape niciodată cu dulciuri sau bani. Şi asta, oricât de convingător am fi cântat veşnicul nostru colind, „Domn, domn să-nălţăm".

Nu ştiu cum vine chestia asta cu magia Crăciunului, dar chiar nu cred că e ceva ce ţine de trecut sau prezent. Înainte, totul se rezuma la o seară, un brad cu crengi rare, şorici şi cadouri doar pentru grupa mica şi nu era deloc trist. Astăzi, totul e mai complicat, chiar şi Crăciunul, şi e normal să fie aşa.

Citește și:
Cum este să lucrezi de Crăciun și de Revelion în România
Cele mai nasoale piese românești despre Crăciun din ultimii ani
Am ascultat 12 ore de colinde românești ca să cred din nou în Crăciun