Chestii

Cel mai cunoscut hoț din Italia l-a jefuit din greșeală pe Prințul Charles

La un moment dat, pe la-nceputul anilor '90, celebrul hoț italian Renato Rinino a ajuns cu întârziere la înmormântarea lui taică-su, însoțit de vreo 20 de polițiști.
9.12.16

Renato Rinino, în colțul din stânga, sus. Toate imaginile au fost obținute prin amabilitatea lui Valerio Burli

La un moment dat, pe la-nceputul anilor '90, celebrul hoț italian Renato Rinino a ajuns cu întârziere la înmormântarea lui taică-su, însoțit de vreo 20 de polițiști. Pe-atunci, Rinino făcuse deja niște ani de pușcărie pentru jafuri și de-abia scăpase de o dependență de heroină. I-a întrebat pe polițiști dac-ar putea, totuși, să-și ia rămas bun de la taică-su fără cătușe, dar nu i s-a permis. A purtat cătușe pe toată durata înmormântării. Ulterior, în interviuri, a spus: „La mormântul lui tata am jurat că n-o să mai iau droguri niciodată, dar și că n-o să mă opresc niciodată din furat. Mi-am ținut promisiunile astea."

Documentarul Lupen – Romanzo di un Ladro Reale („Lupin – Povestea unui hoț regal"), realizat de Valerio Burli în 2015, reconstruiește viața lui Rinino prin fragmente din presă și povești spuse de prietenii și familia acestuia. Rinino a fost un copil-minune când vine vorba de furat și mai târziu și-a construit o reputație de adevărat Robin Hood: un criminal cu inimă de aur.

Publicitate

Însă a atins statutul de vedetă de renume mondial când l-a jefuit din greșeală pe Prințul Charles în 1994. În perioada asta și-a atras supranumele „Lupinul Rivierei ligurice" (după „hoțul gentilom" ficțional Arsène Lupin) și a apărut de nenumărate ori la posturile italienești de televiziune. Însă povestea i-a fost uitată aproape complet după ce-a murit în 2003.

Trailerul pentru filmul „Lupen", disponibil, din păcate, doar în italiană. Documentarul încă n-are niciun contract de distribuție

Valerio Burli, absolvent de regie de film, a descoperit povestea lui Rinino în timp ce-și termina studiile la Centro Sperimentale di Cinematografia, în Aquila. Își căuta un subiect pentru documentarul de absolvire, când niște googălit la-ntâmplare l-a dus la pagina de Wikipedia a lui Rinino. „Când am citit, m-am gândit că-i așa mult material în povestea lui, încât eram aproape sigur că e un fals, o cioacă", mi-a spus Valerio Burli. „La câteva ore după ce le-am propus profesorilor subiectul, am plecat către orașul lui natal, Savona". În Savona, Burli și-a dat seama că amintirea lui Rinino e cât se poate de vie printre cei care-l cunoscuseră.

Rinino s-a născut în 1962 și și-a demonstrat talentul pentru furat de foarte mic. Conform documentarului, totul a pornit de la o trompetă de jucărie, pe care-a furat-o cu viclenie de la unul dintre colegii săi de clasă. Dar tendințele astea i-au scăpat rapid de sub control. „Când era copil mic, le fura colegilor toate jucăriile și pachețelele cu mâncare", povestește sora lui în film. „La pauză, nimeni nu mai avea ce să mănânce, pentru că, în secret, el pusese pachețelele tuturor la el în geantă." Peste câțiva ani, când familia s-a hotărât să-l trimită într-o tabără de vară, Renato le-a luat toți banii celorlalți copii din căminul în care era cazat, ca să-și plătească un bilet cu care să se-ntoarcă mai repede acasă.

Renato Rinino, în rândul al treilea, primul de la stânga, în tabăra de vară

Când avea 11 ani, serviciile sociale l-au trimis la Garaventa, după o serie de delicte. Garaventa era o ambarcațiune corecțională ancorată în portul din Genova, unde li se făcea instructaj minorilor delicvenți, ca să fie pregătiți pentru o carieră navală, drept metodă de a-i aduce pe calea cea bună. Efectul asupra lui Rinino a fost fix cel opus – nava era plină de mici șuți, la fel ca el, așa că și-a perfecționat tehnicile.

După ce-a scăpat de pe Garaventa, a început să spargă apartamente, ceea ce-a dus la câțiva ani în care-a tot intrat și ieșit de la pușcărie. În documentar, sora lui își amintește că a văzut toate închisorile din zonă pe dinăuntru, pentru că-l tot vizita. Rinino a încercat de mai multe ori să se lase de furat, dar s-a întors de fiecare dată la meserie, când nu reușea să-și găsească o slujbă cinstită.

Citește și Poveștile agenților de turism români cu clienții: amorezi infideli, hoți de saltele și săraci cu duhul

În presa locală, a început să fie cunoscut drept hoțul gentilom – o persoană inteligentă, șarmantă și manierată, care nu face niciodată apel la forța brută ca să fure. Unul dintre motivele pentru care-l iubea lumea pe Rinino e că-și propusese declarat să nu fure niciodată de la oamenii care n-o duceau bine din start. În 1989, când și-a dat seama dintr-un reportaj de ziar că jefuise o bătrânică săracă, i-a returnat acesteia pe loc bunurile furate și i-a dat și niște bani în plus pentru deranj.

„Într-o secvență pe care n-am păstrat-o în documentar apărea un interviu despre Rinino pe care i l-am luat unui polițist. A vorbit despre el cu atâta afecțiune", mi-a spus Burli. Dar pe măsură ce Rinino a dezvoltat o dependență de heroină, a început să fure de disperare. La 32 de ani ajunsese să-și fi petrecut 16 ani din viață după gratii.

Uneltele lui Renato Rinino. Stop-cadru din documentar

În anul acela, 1994, a dat o spargere care-avea să-l facă celebru în jurul lumii. Rinino tocmai se mutase la Londra, ca s-o pornească din nou de la zero, numai că lupul își schimbă blana, dar năravul ba. Într-o zi a trecut pe lângă Palatul St. James și a observat că o parte din schelele de pe clădire erau nesupravegheate. Fără să aibă idee pe cine sau ce adăpostește Palatul St. James, Rinino s-a cățărat pe schele, a forțat o fereastră și-a intrat. Întâmplarea a făcut să fi intrat fix în reședința privată a Prințului Charles, așa că a furat bijuteriile pe care le-a găsit acolo: butoni, broșe de aur, ceasuri, niște cutii de argint și niște acte. A reușit apoi să iasă, fără să atragă atenția paznicilor.

Rinino nu și-a dat seama cine era victima lui celebră, până a doua zi, când a citit în ziare despre spargerea pe care-o dăduse. Polițiștii fuseseră informați de un dealer că hoțul s-ar putea să fie italian. Rinino încercase să-i vândă acestuia prada la câteva ore de la comiterea faptei. Cu toate astea, hoțul italian a reușit să fugă din țară și să se-ntoarcă în patria lui. Cazul a rămas nerezolvat încă trei ani.

Publicitate

Odată ce-au trecut cei trei ani, delictul s-a prescris. Rinino își dăduse seama imediat după spargere că scandalul ar putea să-i creeze o super oportunitate în presă, așa că s-a auto-denunțat în 1997 – imediat după ce nu mai putea să fie acuzat legal de nimic. A declarat presei italiene că ar returna bucuros bunurile furate – cu condiția să se întâlnească personal cu Prințul Charles.

La început, presa italiană nu l-a luat în serios, dar totul s-a schimbat când și-a luat un avocat, care a insistat că văzuse o parte dintre bunurile furate de la Prințul Charles. Rinino a început să se intereseze cum ar putea să scoată bani din toată povestea și și-a luat niște fotografi care să-l urmărească peste tot, în încercarea lui de a se întâlni cu Prințul de Wales.

Asta se-ntâmpla pe la finalul anilor '90, o perioadă în care obsesia italienilor pentru reality show-uri abia începuse să înflorească. Rinino a vrut să se bucure de propriile 15 minute de faimă, iar presa italiană s-a bucurat din suflet să-l ajute. A început să apară regulat în emisiuni TV, ca invitat sau ca gazdă – o emisiune chiar l-a trimis la Londra, să vadă o paradă a familiei regale. Cât despre bijuteriile regale furate, Rinino le-a înapoiat peste ceva vreme, după luni întregi în care s-a străduit în zadar să se întâlnească personal cu Prințul Charles.

Renato Rinino într-un interviu televizat. Stop-cadru din documentar

Presa italiană n-a documentat doar încercarea lui Rinino de a se întâlni în particular cu un anumit membru al familiei regale britanice. În documentarul lui Burli apar și nenumărate momente televizate care-l arată pe Rinino cum se străduiește să-și refacă viața și se-ntreabă dacă va mai fi bântuit de tendințele sale criminale. A primit chiar și câteva propuneri de a vinde drepturile asupra propriei povești, care avea astfel să se transforme într-un film biografic.

Nu s-a mai întâmplat și asta. Rinino a fost împușcat în cap de un vecin și a murit pe 12 octombrie 2003, la 41 de ani.

Publicitate

„Presa l-a descris mereu cu o aură de mister, așa că au apărut multe teorii ale conspirației când a murit, pe tema autorului, sau a grupului responsabil de moartea lui. Una dintre ele sugera c-ar fi vorba de foști angajați de la Palatul St. James, care și-ar fi pierdut slujbele din cauza jafului și-ar fi căutat să se răzbune așa", mi-a spus Burli. „Dar, de fapt, a fost un vecin, care l-a împușcat de ciudă. Rinino avea o personalitate foarte puternică și pe unii chiar îi enerva." La scurt timp după ce-a murit, publicul și-a găsit alte subiecte de interes.

O mare parte din povestea lui Rinino o ocupă clișeul hoțului/pezevenghiului șarmant. Documentarul lui Burli arată că așa a vrut să rămână în memoria oamenilor și arată cum presa italiană a construit povestea asta, ca să-l transforme în cel mai celebru hoț italian din istorie. Dar Burli a vrut să facă altceva în filmul lui. „În ultima parte a documentarului, am încercat să prezint latura umană a lui Rinino. Am aflat care era adevărul despre omul ăsta, pentru că i-am ascultat pe prietenii lui cei mai buni vorbind despre el."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre hoți:
Hackerii români care conduc mașini Porsche pe care le-au cumpărat din banii tăi
Am vorbit cu spaniolul care a făcut românii hoți și curve
Viața ca vânzător de noapte la non stopurile bucureștene: hoți, scandalagii și atacuri cu cuțitul de bucătărie