Părinții care-și rănesc copiii pentru că refuză să le facă Educație Sexuală

Acum opt ani, pe când Samira Qureshi lucra ca terapeut la o școală islamică privată din Canada, auzea frecvent discuții între studenți, care foloseau un limbaj sexual destul de încărcat. Hărțuirea din curtea școlii este deprimant de comună, mai ales în școala generală și la liceu, precum și hărțuirea sexuală verbală, dar insultele au rămas în mintea lui Qureshi din alt motiv. Ea a fost surprinsă de informațiile eronate pe care le aveau elevii, precum și miturile despre corp și intimitate în care credeau: de exemplu, menstruația e murdară sau dacă folosești un tampon, ți se rupe himenul, care înseamnă pierderea virginității, sau că băieții nu-și pot controla emoțiile și dorințele sexuale, la fel ca fetele.

Atunci când s-a uitat în programa școalară, Qureshi a observat că nu existau cursuri de sănătate sexuală obligatorii. Îngrijorată de aceste lacune de cunoștințe și înțelegere, ea a cerut ajutorul catedrei de profesori de studii islamice și un centru local de sănătate sexuală, în ideea de a dezvolta o programă care să includă și valorile religioase și culturale, centrate în jurul modestiei, purității și intimității. Cursul a fost un succes, iar cu timpul a transmis curriculum mai multor școli. „Ce am început acolo, a devenit o pasiune pentru mine, atunci când am văzut câtă nevoie este de așa ceva", spune Qureshi.

Experiența lui Qureshi nu este singulară: conform Institutului Guttmacher, doar în 24 de state și în Washington DC s-a introdus educația sexuală și doar 13 dintre ele impun și o perspectivă medicală. În unele state, există un imbold financiar de a oferi studenților o educație sexuală incompletă. Guvernul federal alocă anual milioane de dolari în fonduri pentru programe educaționale doar despre abstinență. Iar în alte cazuri, lipsește chiar înțelegerea despre intențiile și beneficiile educației sexuale.

În timp ce opoziția educației sexuale extensive consideră că unele informații nu sunt potrivite ori că e treaba părinților să educe sexual copiii - sau că educația sexuală în sine instigă copii să facă sex, care conduce la un număr și mai mare de adolescente însărcinate și BTS-uri - e destul de dificilă argumentarea nevoii pentru un astfel de curs.

De exemplu, la sfârșitul anului 2015, Angela Kennedy, președinta consiliului Toronto Catholic District School, s-a opus vehement unei noi progame de educație sexuală, introdusă de guvernul din Ontario, pentru a învăța elevii despre consimțământ, masturbare, exprimarea orientării sexuale și denumirile corecte ale părților corpului, citând din credința ei catolică: „Școlile catolice nu ar trebui să fie forțate să predea o programă care nu are la bază expresia sexualității prin dragoste și căsătorie", a spus într-o declarație. Dar, un an mai târziu, și-a schimbat public părerea, după ce a aflat că fiul ei vitreg a fost abuzat sexual în copilărie.

Studiile arată că o educație sexuală timpurie poate proteja elevii de abuz sexual sau cel puțin să-i determine să declare asta, un lucru pe care l-a conștientizat și Kennedy: „Fiul meu vitreg a zis că nu era informat", a spus ea pentru publicația Toronto Star. „Nu știu dacă asta l-ar fi protejat sau nu , dar mai bine să știi, decât să nu știi."

Militanții merg pe ideea că e crucial să vorbești cu părinții și profesorii despre impactul pozitiv al sănătății sexuale și efectele negative atunci când e ignorată. Studiile cu privire la programa extensivă de educație sexuală au demonstrat că poate reduce formarea comportamentelor de risc, care duc la boli cu transmitere sexuală și sarcini neplanificate, ba mai mult promovează relații sănătoase, care la rândul lor scad riscul de agresiune sexuală și violență domestică. În paralel, cercetările au demonstrat că educația sexuală bazată pe abstinență este ineficientă în prevenirea sarcinilor din adolescență, poate chiar au contribuit la o rată mai mare de adolescente însărcinate.

Din experiența lui Qureshi, educația sexuală extensivă are de fapt un efect anti-afrodisiac. „Informația nu instigă curiozitatea", spune ea, „ci o potolește".

Desigur, dacă vii pregătit cu statistici, informații și aliați, e doar începutul unei discuții care oricum ar trebui extinsă, însă, deseori, cei care trebuie cel mai mult convinși sunt părinții, nu cadrele didactice. În Ontario, Toronto, la începutul acestui an, sute de părinți și-au retras copiii de la un curs de educație sexuală pentru clasa întâi, deoarece au considerat că informația prezentată, care includea denumirile corecte pentru organele genitale, în locul unor descrieri vagi, cum ar fi „păsărică", era necorespunzătoare. Similar, părinții din Utah au impus recent ca videoclipurile educaționale pentru clasa a cincea să fie cenzurate, să fie înlăturate referințele la subiecte precum lungimea penisului, mărimea sânilor și „cum faptul că te gândești la fete sau la chestii sexuale declanșează erecții."

Chris Thrasher, vicepreședinte senior în materie de sănătate comportamentală de la ShareCare și consilier și educator sexual certificat, subliniază nevoia de a colabora cu părinții care se opun educației sexuale, decât să-i considerăm simplii antagoniști. El susține că majoritatea părinților conservatori în privința sexualității au intenții bune: „Toți părinții vor să-și păstreze copiii într-o continuă naivitate copilăroasă", explică el. „Noi vrem ca ei să asculte de noi mereu, să se supună și să ne urmeze sfaturile pentru totdeauna."

La fel cum spune și Thrasher, este extrem de important ca părinții să înțeleagă că educatorii nu o să-i înlocuiască drept îndrumători ai copiilor. „Până la urmă, noi vrem ca părinții să vorbească deschis", spune el. „Ăsta-i obiectivul."

De exemplu, el recomandă o temă de lectură pentru elevi, care să le permită să aleagă dintr-o varietate de resurse, care prezintă puncte de vedere diferite, pe care ei le pot folosi apoi pentru a iniția conversații cu părinții, ca un fel de interviu despre propriile convingeri. Thrasher spune că „ce am aflat prin intermediul științei e că părinții influențează cel mai mult comportamentul copiilor, dar, deseori, ei nu se simt confortabil sau nu au capacitatea de a comunica eficient."

„Educatorii sexuali sunt ca o punte, care învață elevii informații esențiale și ajută părinții să-și calmeze fricile", spune Lindsay Cain, un candidat doctorand în sexualitate umană de la Universitatea Widener. „Dacă este nevoie, putem repeta că în timp ce noi predăm informații, valorile se învață acasă, ceea ce întărește rolul părintelui ca educator sexual."

Qureshi notează că profesorii nu au toate răspunsurile, de aceea e importantă o abordare holistică a situației. „Ei se întreabă, Oare o să-i învăț pe copii cum să facă sex? Din ce clasă ar trebui să-i învăț și despre alte chestii? Pentru ambele griji, eu chiar am scos un curriculum provincial și am analizat fiecare an școlar și am explicat obiectivele de predare. La asta am mai adăugat și un filtru de valori. Eu cred că trebuie să știi cum să calmezi fricile oamenilor, iar cu timpul, am dobândit asta."

Indiferent dacă mizezi pe înțelegerea din partea părinților, profesorilor sau a altor membri din comunitate, Thrasher spune că poate nu e ușor să găsești un teritoriu comun, dar e posibil. El povestește din perioada în care a lucrat pentru doctorul David Satcher, fostul chirurg șef al Statelor Unite, timp în care a convocat un referendum național cu privire la sănătatea sexuală și comportamentul sexual responsabil.

Ce a observat Thrasher pe parcursul acestui proces l-a determinat să creadă într-un concept prezentat de el ca „inclusivitate radicală", o situație în care toată lumea e implicată, indiferent de convingerile personale. „Noi tindem să fim de acord în 90% din cazuri și să ne contrazicem doar 10%. Dar noi ne concentrăm toată energia pe acele lucruri care nu sunt în concordanță cu convingerile noastre. Nu cred că ar fi o problemă să convingi oamenii să spună că sprijină prevenirea sarcinilor neplanificate sau evitarea unui partener intim violent, ori construirea unei relații profunde sănătoase", spune el.

În punctul în care se poate aplica asta, odată ce școlile deschid ușile educatorilor sexuali, lecțiile predate, într-o oarecare măsură, sunt direcționate de către studenți. Indiferent de cum vizualizează elevii sexul și sexualitatea, rolul educatorului nu este cel de a le arăta ce e corect și ce e greșit. „Mulți copii cu care am lucrat au fost convinși să aștepte, să rămână abstinenți până la căsătorie", spune Qureshi, „totuși, în același timp, mulți dintre ei fac lucruri care nu-i ajută: trimit mesaje sexuale, se uită la porno, au relații intime. Eu nu le spun ce să facă, dar îi încurajez să se întrebe: „De ce fac alegerile pe care le fac? Sunt sănătoase? Cum mă simt în privința lor?"

„Părinții lor nu vorbesc așa cu ei", continuă Qureshi. „Ei doar spun: Nu face asta. E greșit. Trebuie să recunoaștem că nu avem toate răspunsurile, dar trebuie să te gândești la ele. Asta le oferă mai multe instrumente pentru a lua deciziile potrivite."

În privința limitărilor programei școlare, Qureshi insistă că educatorii pot oricând să găsească o modalitate de a comunica cea mai importantă informație. „Dacă definim sănătatea sexuală în cel mai comun mod, informația poate fi încorporată în diferite feluri. Eu consider că e vorba de a descompune noțiunea de educație sexuală în mai multe componente, cu care oricine poate relaționa la nivel funcțional."

Dar atunci când copiii au întrebări despre subiecte care nu sunt permise în contextul programei sau al școlii cu care lucrează? „Noi nu lăsăm copii de izbeliște", spune Qureshi. „Nu am vrea niciodată să le recomandăm internetul. Dacă copii pun întrebări, noi trebuie să le răspundem. Din punct de vedere moral, dacă nu le răspundem, știm exact ce-o să se întâmple."

Când Qureshi era tânără, părinții ei i-au permis să participe la orele de educație sexuală de la școală. „Îmi amintesc când părinții mei au avut discuția aia cu mine, care a durat cam zece minute", spune ea. „După ce a văzut cu ce mă ocup, mama recunoaște că ar fi putut să-mi ofere mai multe informații. Dar ea a făcut ce a fost învățată de mică. Eu consider că trebuie să conștientizăm  că oricine are un motiv pentru comportamentul sau acțiunile lui, iar noi nu știm care e ăla."

La fel ca Thrasher, Qureshi insistă pe importanța de a găsi valorile umane comune. „Noi trebuie să înțelegem că varietatea de lucruri la care am fost expuși diferă", spune ea. „Poate fi de ajutor să încercăm să înțelegem cum au ajuns alții la propriile valori. Totuși, cred că e un lucru greu de realizat."

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre educație sexuală:
Ce se întâmplă când lași adolescenții să-și facă între ei educația sexuală De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși Am vorbit cu un expert în educație sexuală, să înțeleg de ce copiii români au nevoie de asta