Relație

10 tineri mi-au povestit cum și-au luat țeapă la date

Poveștile cu fantome din 2023 sunt la fel de înfricoșătoare ca alea de la 1800, doar că azi fantomele sunt pe telefoane.
ce inseamna sa fii ghostuit, de ce fac unii ghosting
S-ar putea scrie eseuri întregi despre ghosting, pentru că e un fenomen care înnebunește oamenii.  

Ar fi trebuit să mă aștept la asta. Mi-a transferat cincizeci de dolari pentru weekendul nostru de Paște fără să îmi dea vreun alt mesaj. Tranzacția aia e singura amintire care mi-a rămas din idila noastră. Acum e blocat. Nu mai vorbim. M-a ghostuit.

Se vorbește atât de mult despre ghosting încât nu cred că mai există persoane care să nu știe ce înseamnă. Și totuși, se întâmplă în continuare.

S-ar putea scrie eseuri întregi despre ghosting, pentru că e un fenomen care înnebunește oamenii. Fiecare găsește antidotul lui pentru această nebunie. Colegii de apartament mi-au zis să-i retez accesul tipului care m-a ghostuit pe toate căile de comunicare, mama a zis doar să-mi găsesc altul, că sunt destui, iar TikTok mă învață să-i fac vrăji. Dar singurul lucru care pare să funcționeze e să asculți experiențele altora cu ghosting-ul.

Publicitate

Citește-le mai jos.

Constance

Am ieșit la un date cu tipul ăsta. A fost foarte intens, mi-a povestit totul despre viața lui, mi-a citit jurnalul, apoi ne-am sărutat. Mi-a dat o carte s-o citesc, apoi m-a ghostuit. M-am dus la el la job, am întrebat unde îl găsesc și i-am aruncat cartea în față.

Mia

M-a scos la un date într-un bar foarte scump. Băuturile erau atât de scumpe că n-am mâncat o săptămână după ce am fost acolo. În ziua următoare, s-a dat dispărut. Și ne simțisem atât de bine, îmi zisese că vrea să ne mai vedem.

M-a făcut să mă simt oribil, mai ales că date-ul fusese atât de drăguț. Am început să am dubii și să mă gândesc că poate a fost drăguț în mintea mea și, de fapt, fusese groaznic. Dar n-am reușit să mă conving: chiar fusese un super date. Așa că nu înțelegeam ce s-a întâmplat.

Câteva săptămâni mai târziu am dat întâmplător peste el în oraș. Eram super beată. În dimineața următoare, a încercat să mă cheme pe la el să facem sex, pentru că mă văzuse în stare gravă de ebrietate. Mi s-a părut dubios. N-am mai vorbit niciodată cu el.

Oli

Ne-am cunoscut pe Tinder și am vorbit o groază. Era super drăguț și un pic timid, dar e artist și m-a atras asta maxim. Eu ador arta și bărbații, sunt slăbiciunile mele. Dar când i-am propus să ne vedem, mereu băga câte o scuză.

Metoda lui de ghosting a fost un mesaj la care a dat seen și n-a răspuns, după care eu i-am scris un „hey” peste două luni și iar a dat seen. M-a făcut să mă simt nașpa. Nu înțelegeam unde am greșit. Ne plăcea să vorbim atât de mult. În plus, îi ador arta și acum simt că nu o mai pot gusta din cauză că m-a ghostuit.

Publicitate

Tom

Aveam o colegă de școală cu care m-am regăsit și m-am împrietenit timp de câteva luni, dar după ce ne-am sărutat pentru prima oară la un party, nu m-a mai contactat niciodată pe rețelele sociale și m-a ignorat la petreceri.

Jerykah

L-am cunoscut cu ani în urmă la un party și a trebuit să mă îmbăt ca să am curajul să vorbesc cu el. Până la urmă, am vorbit toată noaptea, chiar dacă inițial a trebuit să trag de el.

Ne-am dat mesaje vreo două săptămâni și am plănuit o cină la care nu m-a dus niciodată. Deodată, n-a mai zis nimic. 

Încă mă urmărește și se uită la story-urile mele, îmi dă like-uri la postări. Am înnebunit, nu mai înțelegeam nimic. Odată, i-am dat mesaj și l-am întrebat dacă vrea să iasă în oraș. A avut tupeul să spună că și-a lăsat telefonul acasă, dar apoi iar s-a uitat la story-ul meu.

Jade

În timpul carantinei din 2021, am dat peste un match pe Tinder foarte promițător. Am vorbit cu el două luni și chiar îmi doream să-l cunosc.

La primele întâlniri, mi-a tot zis cum ar vrea să îi cunosc părinții, ceea ce mi s-a părut ciudat. Dar am ales să trăiesc prezentul și să mă bucur de chimia dintre noi. Până la urmă am ajuns să ne uităm la un film la el acasă, unde am avut un moment intim.

Apoi ne-am mai întâlnit de vreo două ori, dar dinamica s-a schimbat după ce a început să mă ghostuiască. Îmi dădea like la mesaje și nu răspundea sau mă lăsa pe seen. Tăcerea asta a lui m-a băgat în ceață total. Nu înțelegeam de ce îmi întrerupsesem perioada de celibat pentru el. Am ajuns la concluzia că interesul lui inițial era doar o vrăjeală.

Publicitate

Un an mai târziu, ne-am întâlnit random în fața unui bar. Mi-a dat o îmbrățișare super ciudată și m-a întrebat oare ce s-a întâmplat între noi de n-am mai vorbit. I-am amintit că m-a ghostuit. Mi-a promis că îmi va scrie în ziua următoare, dar evident că n-a făcut-o.

Maxwell

Eram într-o relație online de câteva luni și deodată nu mi-a mai scris. M-am simțit folosit și tratat ca un obiect, din cauză că n-a avut deloc empatie. După asta mi-am căutat un înlocuitor și m-am apucat de vaping.

Julia

Iubitul meu, cu care am fost șase luni, mergea des în Wellington și nu prea îmi răspundea la mesaje. Ultima oară când a fost, i-a luat câteva zile să îmi răspundă și îmi zicea mereu că e prea ocupat ca să îmi răspundă la telefon. În scurt timp, am aflat că mă blocase ca să nu-i văd story-urile și îmi dăduse mute. Ne-am despărțit prin mesaje și nu l-am mai văzut niciodată. Au trecut cinci luni și locuim în același oraș.

Reuben

Ne-am cunoscut la un eveniment IRL, nu online, ceea ce nu se prea întâmplă în comunitatea gay. A fost un moment magic, ca în filme. A fost așa de blând și dulce și amuzant. Ne-am mai întâlnit o dată după asta și apoi nimic.

A început să-i ia câte 2-5 zile ca să-mi răspundă la mesaje și până la urmă nu mi-a mai răspuns deloc. Am rămas confuz și cu stima de sine la pământ. Mă mai uit din când în când să văd ce face pe rețelele sociale și mă întreb dacă m-a înlocuit cu cineva.

Publicitate

Cantika

Am avut chimie din prima. Am fost împreună șase luni. El a inițiat totul, mi-a zis că mă iubește, s-a mutat cu mine. Mi-a zis că nu-i vine să creadă ce norocos e și că o să ne căsătorim într-o zi, după care m-a părăsit din senin și s-a mutat de la mine în aceeași zi.

După asta, am încercat să avem o prietenie tensionată, dar el era plecat în altă țară. Când s-a întors, i-am zis că mi-ar plăcea să ne reconectăm și să povestim, pentru că aveam nevoie de o încheiere frumoasă. Dar m-a ghostuit. De câte ori ne vedeam în public, se făcea că nu mă vede.

Am crezut că înnebunesc, nu înțelegeam de ce se poartă așa. Am plâns zi și noapte vreo trei săptămâni. Mi-a luat mult să realizez că nu avea nicio legătură cu mine și să îmi găsesc pacea interioară.